Un cozonac pufos sau povestea lui Robert

Orice mami care a trecut prin “febra cuibului” in ultimele saptamani de sarcina va intelege si aceasta mamica, ce aranjase in detaliu cuibul pentru puiul ei, ce se asigurase ca nicio scama sau fir de praf nu ar putea exista in momentul sosirii lui bebica de la maternitate.
Ei bine, toata aceasta « oaza a imaculatului » urma sa fie perturbata cand piciorul unui bunic aflat in strainatatzuri se hotaraste sa cedeze in doua locuri si sa aterizeze cu bunic, cu bunica in cuibul de care ziceam.
Eram in sapt. 39, fetele – prietene mamici si burtici de pe forum deja faceau galerie sa iasa cozonacul din cuptor, iar eu ii explicam cum ca sa mai stea cateva zile la caldurica sa se opereze bunicul, plus un strabunic ce avea si el programare pentru o noua operatie la retina tot atunci ; sa mai stea un picutz sa fie casa linistia si curata asa cum merita un puiutz ca el.
Si bebelutzul ascultator nu s-a grabit, a stat linistit la cuptor si a zis sa mai puna acolo pe falcute, pe bucutze. La controlul de vineri dr. imi spune ca daca pana luni nu se intampla nimic, luni dimineata la 8 sa fiu cu bagaj la spital, sa incerce o inducere, pt ca se faceau 40 saptamani, bebe era mare, cica destul peste 3 kg si se faceau fix 40 de saptamani.
Trece weekendul, singurul lucru exceptional care s-a intamplat a fost un pepene galben dumnezeiesc de bun. Duminica dupa-amiaza apare mama, care era persoana « desemnata » sa ma ajute dupa nastere si al carei concediu curgea de zile bune, ca deh, eu aveam pui ascultator, ce astepta in burtica sa treaca bolesnitele familionului.
Imi vine sa rad acum candi mi amintesc cum s-a dormit in duminica aia : eu am dormit cu mama, puiu’ (ala marele) in sufragerie cumva, soacra si e ape o canapea, un bunic la spitalul de ortopedie si un strabunic la cel de oftalmologie. In cateva ore, alti doi membri urmau sa ajunga la spital – cel cu maternitatea, de data asta.
Pe la 2 dimineata simt ca sunt destul de « transpirata », verific prosoapele de sub cearsaf, erau uscate si constat la baie ca era vorba de dopul gelationos. Fac frumushel un dus, iau telefonul mobil si ma bag iar in pat, sa vad ce urmeaza. Nu trezesc pe nimeni (mama sforaiaaaa… cred ca ea i-a dat trezirea lui cozonacel) sa nu inceapa « alarma » si sa-mi zdruncine calmul pe care il aveam, un calm pe care nu-l avusesem vreodata inainte si nici dupa. Ma uit non stop la ceasul mobilului si astept. Ca-n reclama aia « … si acum, asteptam ». Dupa o vreme apare si prima contractie, incet-incet incep sa devina mai multe si mai dureroase. Dr. imi spusese sa vin la spital cand sunt la 5 minute distanta. Cred ca erau cam la 10 cand merg in sufragerie si-i spun lui tati « Gata, vine bebica ! »
Toata lumea incepe sa faca ceva :soacra-mea cafele si paine prajita cu …ceva, (paine pt mine sa am puteri), mama se invartea de zor, si uite asa incep sa nu mai vad cat de amuzanta era situatia asa si sa cer pe ton foarte ridicat taxiul ala, dom’le !
Contractiile mele erau undeva sub 5 minute, mi s-a parut ca a durat o vesnicie cand in fatza spitalului mi-a cumparat mama (parca) o sticla de apa. Ajungem pe la 6 si ma preia o moasha draguta, care ii anunta pe ai mei ca pana la 12 vine bebeblushul. Eu ma gandesc in sinea mea ca uite ce draguta e ca ma incurajeaza. Ii trimit pe ai mei acasa, sa nu le mai simt nervozitatea, emotiile si ma instalez in salonul de travaliu. Sunt sora de « travaliu » cu producatoare emisiunii « Prima zi », emisiunea mea de suflet din perioada asta, urmau sa-i filmeze cezariana asa, de omagiu.
Pe la 8 apare dr. mea, eu o anunt ca am ajuns nitelush mai devreme decat programasem vineri. Ea rade si spune ca e visul oricarui dr. sa-si gaseasca pacienta cu dilatatia 5. Vine si frumoasa si superbisima peridurala, la un moment foarte potrivit, deja zgaraiam peretii, ca imi era rusine sa tip. Langa mine in salon, o mamica se pregatea sa-l nasca pe bebe 2, avea dilataie cat a mea, moasha decide sa o lase pe ea « in fatza » asa ca nu-mi mai pune occitocina, oricum cica aveam contractii bune si fara ea. Si uite asa in fatza mea se desfasura filmul nasterii unei fetite mici. Am decis sa intorc capul (aveam cel mai bun loc din « sala »), mi-am zis ca daca ma uit, sigur plec acasa tot cu bebe la purtator. Totusi, am zis ca e mult mai buna imaginea decat la National Geographic, asa ca am vrut sa vad momentul expluziei. Wow ! Nu m-am speriat, mi s-a parut frumos tare !
La jumatate de ora mai tarziu, e gata si Robert de intalnirea cu mami. Urale, incurajari de la dr. si moasha, apare un caputz, apoi o manutza, apoi un cozonac pufos de-antregul. S-a facut liniste totala in mintea mea, parca a disparut tot, la momentul acelui pupic pe pielicica calda eram doar noi doi in tot Universul. 9 iunie 2008, ora 11 fix, 3970g, 53cm.
Mi-l iau la spalat, gatit, peste o ora am iar mare intalnire cu doi ochisori albastri si o gurita foarte hotarata. Nu-mi vine sa cred ca e minunea mea, nimic nu cred ca va egala vreodata momentul acela.
Pana sa apara ai mei cu friptane, am o cadere de tensiune si ma latesc si lungesc in baia de acolo, iar mai tarziu desi mi se bagasera productia de la avicola pe gat, hotarasc sa « testez » rezistena unui patut de copil cu capul. Sunt rezistente, copiii sunt in siguranta, da. Sunt vanata, dar atat de fericita ! Si abia astept sa-mi duc comoara acasa.
Bunici, strabunici pleaca fiecare pe la casele lor, ne asteapta cuibul impecabil cum il dorisem. Tati vine sa ne ia de la spital cu masina care abia venise, n-am sa uit emotia lui tati, era printre primele curse ca sofer, i-a luat o vesnicie sa iasa din curtea spitalului, era tot o incordare.

Ma uit si acum la chipul pe care il are dormind, aceste 10 luni, cu bune, cu rele, cu plansete, colici, stafilococi, au fost de departe cele mai frumoase, cele mai pline de insemnatate din viata mea. Simt ca abia de acum 10 luni am inceput sa fac ceva pe lumea asta, nu-mi amintesc ce faceam inainte, dar am un sentiment ca nu conteaza, sigur nu avea nicio importanta.



Lori, mami de Robert din 9.06.2008

cleo78 spune:

cu emotie am cetit povestea vosstra !!

sa fiti sanatosi si sa creshti mare, drag pui mic.



o soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008

MsBB spune:

Lorich, ma bucur ca te-ai mobilizat si ai asternut, chiar si pe o coala virtuala, in scris povestea cozonacelului tau iubit. Am "gustat" cu mare pofta povestea si ma bucur ca ai avut parte de o nastere usoara cu un rezultat atat de frumos si cozonacelul a venit in cuibul pregatit cu atata dragoste de mami.
Se vede ca esti o mama grijulie. Ai testat si rezistenta patului si verificat curatenia in baie .
Sa va traiasca, sa va bucurati de el si sa fiti alaturi de el o familie fericita!

Fericirea are chipul tau... Andra , noastra!

Reallaura spune:

Ce frumoooooooos, ce mi-e doooor! Ai ascuns foarte frumos momentele grele ale nasterii...pare asa frumos totul! sa va traiasca minunea cu oki albastri!

Laurita, mami de Mircea Ioan, 15 mai 2008
POZE BOTEZ MIRCEA
ALBUMELE MELE

inais spune:

Emotionanta poveste, atat de emotionanta incat mi-au dat lacrimile la final, desi o stiam. Insa nu asa frumos povestita!

Aveti cel mai scump cozonacel, cu ochisori frumosi si zambet dulce! Aveti de ce sa fiti mandri!

Pupici de la Iasmina si restul familiei!

mamica Iasminutei...adica lui mami si a lui tati

DanaH spune:

Lorich, frumoasa retzeta ta de fericire.
Emotionante momentele, parca a fost ieri, dar uite ca se face un an. Cand trece timpul asta?
Acum ai un cozonacel plimbaretz, in curand un cozonacel vorbaretz, apoi un cozonacel scolar, si tot asha. dar indiferent la ce varsta, tot cozonacelul tau o sa fie, si o sa iti aminteshti cu emotzie de prima voastra intalnire.


Poze

gabitzam spune:

Hai mai vecina ca ma faci sa plang Desi stiam povestea de la plimbarile cozonacului si Raducului pe alei, tot m-am emotionat. Sa fie sanatos, sa aiba parte mereu de grija si ocrotirea si dragostea cu care l-ai inconjurat de cand era inca in burtica, la copt.

chinabulina spune:

lorich, m-ai emotionat cu povestea voastra. foarte frumoasa, dulce si calda, ca un cozonac . robert, ai o mamica de milioane!

georgiana, de gogoasa balerina teodora maria din 15 mai 2008
Ia te uita ce mare sunt
Povestea gogoasei balerine

mi_bebelina spune:

Foarte emotionanta povestea voastra....nici n-am mai asteptat sfarsitul ca lacrimile m-au izbit. Sa fiti sanatosi si sa-i faceti lui Robertel si o surioara!

Deliutza Broscutza

Deliutza micutza

MissParker spune:

Si eu am citit cu sufletul la gura frumoasa relatare. Ba nu, cu gura la suflet, soptindu-i calde amintiri de vara trecuta

Sa-ti traiasca micul cozonacel, sa va infruptati impreuna din ce are viata mai bun, iar drumul sa-i fie presarat cu bucurii si succese!

Iti multumesc ca m-ai ajutat sa retraiesc acele clipe minunate, acele zile de solidaritate unica dintre noi, acele emotii de neuitat

socrate spune:

Un cozonacel frumos, o poveste superba. Sa fiti sanatosi si sa va aduca muulte bucurii.