Nasterile celor trei iezi cucuieti

Demulticel tot vreau sa ma apuc sa scriu si eu experientele mele cu nasterile teroristilor mei,si nu am apucat....pana acum

Povestea noastra incepe pe 6 martie 2004 cand mami si tati s-au intalnit pentru prima oara.Tati din Bucuresti,mami din Reghin s-au intalnit,vazut,placut in Targu Mures.De la a doua intalnire,adica dupa o saptamana,cand tati a venit din nou in Ardeal,ca era ziua lui mami,i-a propus lui mami sa se mute impreuna,la Bucuresti .Dupa o primavara si o vara de naveta la maxim 2 saptamani,cand tati la Reghin cand mami la Bucuresti,cand la mijlocul drumului,Brasov,unde mami era la facultate ,pe 15 august 2004,mami a venit definitiv aici...deh,inimioara asta .mami s-a reisncris la facultate,la zi,totul a fost bine si frumos,cand la inceputul anului 2005 mami a facut un test de sarcina,deoarece ii intarzaiasera"uratii"....si testul a aratat 2 liniute clare si rooosiii,semn ca in burtica ei era un samburel mic mic,mic,un pui de om .Eram foarte fericiti,darsi foarte speriati,ca deh,eram la inceputul facultatii,nu eram casatoriti,eram efectiv impreuna de putin timp....nu stiam cum sa le zicem parintilor,desi mai ales ai lui isi doreau tare mult un nepotel/nepotica.Imi amintesc si acum ca facusem testul,il lasasem sa se afiseze rezultatul si eram in bucatarie cu socrela,curatam cartofi.L-am trimis pe al meu sa se uite la test.....m-a strigat si cand am mers si eu sa vad ce e,mi-a zis....se pare ca vom fi parinti .Era atat de emotionat ca abia putea vorbi.Si am zis ca daca tot e socrella la noi,sa ii dam vestea.M-am dus,m-am asezat din nou la bucatarie,si a venit tati si i-a zis socrellei:"Mama,se pare ca vei fi bunica".femeia nu a inteles din prima ce i se spune,era pe neasteptate... si nu a avut nicio reactie...al meu a inceput sa rada si a inceput sa ii zica mamaie....si cand a intrebat nedumerita ca ce l-a apucat de ii zice asa,i-a mai zis odata ca va fi bunica,si abia atunci a reactionat.Nici nu stia ce sa zica,se vedea ca era tare fericita,dar se abtinea.Ne-a felicitat,si a doua zi dimineata deja toate neamurile stiau ca vom avea un bebe.Cand a mers si e ainapoi acasa,a inceput sa le zica si animalutelor de prin curte ca ea va fi bunica,ca va avea un nepotel...erau in culmea fericirii.Si mama mea s-a bucurat pt noi,dar ea deja mai avea 2 nepoti asa ca nu era chiar asa mare asteptarea sa fie bunica.
Am mers la dr de familie,apoi am inceput sa imi caut ginecolog.Mi-a fost recomandata o dr de la Filantropia,m-a luat in evidenta,aveam deja 11 saptamani.Si fara niciun simptom,,,chiar ziceam ca eu nu-s gravida,ca din ce stiam trebuie sa am greturi,stari de rau,dureri,etc....dar cat m-am inselaattttt....era intr-o vinere,intrasem in saptamana 12.M-am trezit la 6 dimineata ca aveam cursuri de la 8 si se tinea cont de prezenta.M-am pregatit linistita,si cand dau sa ies......rau.Abia am ajuns la toaleta.Si din momentul acela,am tinut-o intr-un rau de nu puteam sa beau nici apa.La sfarsitul lui februarie dr m-a internat in spital cu disgravidie,eram deshidratata si vai de mama mea.Am stat 3 zile la perfuzii,injectii cu Metocopramid,etc.M-am externat mai bine,cu 5 kg minus fata de cate aveam cand am ramas gravida,si imi era tare teama ca eu neputand manca mai nimic,din ce se alimenteaza bebe .Cu ajutorul Metocopramidului si al sucului de portocale proaspat stors,(cred ca am baut sucul de la un vagon de portocale)am reusit sa merg si la facultate,sa termin anul 1 fara restante.Dupa luna a 4-a mi-am mai revenit,nu imi mai era chiar atat de rau,dar macar odata la 2-3 zile tot serveam boboceii.Am inceput sa iau cate putin si in greutate,bebe era bine,mi-am schimbat si doctora,am ajuns la dr Suciu de la Polizu.Faceam ecografii la fiecare consult,si bebe din burtica ne trata cu dosul,nu a vrut sa se arate.Aveam DPN-ul 9-13 septembrie.La mijlocul lui august ne-am apucat de renovari,sa pregatim cuibusorul.Asa au trecut 2 saptamani,eu ma simteam super bine,in total am luat 8 kg toata sarcina(adica dupa ce slabisem alea 5)eram numai burtica .Aveam o prietena la Reghin,care avea DPN-ul 15 august.Nu s-a intamplat nimic,nu i se declansase nasterea,asa ca dr au lasat-o in pace.A trecut inca o saptamana,nimic,a mai trecut cateva zile,si chiar pe 28 august au internat-o sa ii provoace nasterea.S-a chinuit o zi intreaga si nu a reusit sa nasca>Dr nu vroiau sa ii faca cezariana,ca nu au cotizat.Anestezistul le-a cerut pe fata scorul lui,asa ca au mai lasat-o sa se chinuie inca 2 zile,cand pe 30 au bagat-o in cezariana de urgenta,ca era sa moara si ea si copilul.Au casapit-o ca pe un animal,copilul fiind si f mare,si trecut de termen,lichidul amniotic plin de meconiu,a avut mari probleme copilul.Cand am auzit asemenea vesti,m-am ingrozit si a inceput sa imi fie tare teama(povestesc asta,deoarece din cauza asta mi s-a declansat nasterea mai devreme-sunt mai mult decat sigura)Copilul a intrat in coma,ea era taiata de nu se putea ridica din pat,asa ca parintii ei si socrii au cerut copilul si au semnat,dupa un scandal monstru,si l-au dus la Tg Mures,unde l-au salvat la limita.Eram pur si simplu ingrozita de asemenea vesti,numai stiam ce e de capul meu,imi era extrem de teama si pt noi.Joi,pe 1 septembrie au fost si socrii la noi,si stand la masa si cu muncitorii(ca renovarea inca nu era gata ,ca deh,mai aveam putin timp)socrella imi spune:'fato,tu nasti cat de curand,ti-e lasata burta"ce burta lasata femeie,uite-o unde e ....da....imi puteam baga pumnul sub stern,dar am zis ca nu nasc,ca eu am DPN-ul peste o saptamana minim.M-au apucat mai tare fricile,asa ca am zis ca in we mergem sa cumparam cele necesare bebelului,ca nu cumparasem inca nimic.Vineri dimineata pe la 6 ma trezesc cu niste dureri slabe pe sub burta...zic..ei,am stat cu picioarele in apa rece cand am udat florile cu furtunul.M-am culcat la loc,pe la 8 jumate ma trezesc din nou,aceleasi dureri,nici mai slabe dar nici mai intense.tati era in concediu,dar avea o treaba urgenta in oras.Dupa ce am mancat,el a plecat si eu cu treba am uitat de durerile mele.Pe la vreo 12,zic totusi,hai sa sun dr,sa ii zic.Sun,si imi zice sa merg la spital,sa ma vada,ca e de servici.Il sun pe al meu,vine repede acasa,ma intreaba daca nasc ...zic nuuuuuuuuu,mai am o saptamana,mergem numai la control.Bag totusi in geanta o pijama si niste papuci,,poate ma opreste cateva ore pt monitorizare.Pornim spre Polizu....si in masina incep contractiile,dureroase,dar suportabile.Tati conducea de nebun,a trecut chiar si pe rosu la semafor,desi i-am zis ca nu e cazul,ca rezist.Am ajuns la spital,sun dr ca am ajuns,dar era intr-o nastere,si imi zice sa fac internarea.La internari ma consulta un rezident....dilatatie 6....mamaaaaa,cica nici clisma nu-mi poate face la dilatatia aia,dar o asistenta totusi mi-a facut(si nu a fost asa nasol,cum am citit ca povestesc unele).Al meu,cand a auzit ca e rost de nascut,s-a intors acasa dupa acte si bani(isi uitase totul in graba mare cu care am plecat).cand am iesit sa ma duca in sala de nasteri,imi zice asistenta de la internari ca domnul care v-a adus a plecat dar a zis ca se intoarce (cred ca s-a gandit:uite-i si pe astia...asta naste si el se plimba )AM ajuns in sala la 14.45,am sunat-o pe mami meu si pe socrella sa le zic ca nasc....au inceput sa planga amandoua.....ma boceau ca pe mort )L-am sunat pe al meu si mi-a zis ca fuge pana acasa dupa bani,si acte si ce imi mai trebuie.A venit dr,si mi-au montat o perfuzie.Am cerut epidurala,ca doar vorbisem cu el,ca daca nasc natural vreau epidurala(inainte cu 2 saptamani,la ultimul control,bebe,care intre timp isi aratase cocoselul,era pelvian si slabe sanse sa se mai poata intoarce,asa ca era si varianta cezarienei).A inceput sa rada si mi-a zis ca pana imi face epidurala si isi face efectul,eu nasc....mamaaa ce l-am mai injurat-in gand,bineinteles-si m-a lasat cu asistenta.Tot timpul asistenta a stat cu mine si cam din 15 in 15 minute venea si dr,si ma controla.La un moment dat mi-au zis ca daca imi vine sa imping ca si cum as face treba mare,sa le zic.Nu a mai durat mult si ii zic asistentei ca imi vine sa fac...Il striga repede pe dr,ma suie pe masa,si gata,poti impinge...dilatatie maxima,vine bebe.Nu stiu daca am impins de maxim 5 ori,cand mi-a zis gata, a iesit.Nici nu am simtit taietura,am stiut ca m-a taiat doar cand m-a cusut.Si bebe avea o guraaaaaaaaaa,de a zis si dr ca are voce de director.L-au curatat,infasat si mi l-au pus pe mine.....am simtit cea mai mare bucurie si fericire din lume.Instantaneu au inceput sa imi siroiasca lacrimile,l-am pupat si i-am urat bun venit la noi .Tati a ajuns inapoi la tzanc,sa il vada cand l-au scos sa il duca la neonato....nu-i venea sa creada ca am si nascut.Era ora 16 fix cand a iesit bebe Stefan Alexandru,de 2950 g si 48 cm(cred ca daca statea pana la termen se faceam un "grasa" de putin peste 3 kile si "lungan" de maxim 50 cm )Dupa ce m-a cusut,m-au dus in sala de lauzie imediata,am rugat infirmiera sa il aduca pe tati inauntru...Nu putea sa vorbeasca,era gatuit de emotii si fericire,abia a ingaimat "Multumesc,si sa ne traiasca".Am stat acolo 2 ore,apoi m-au dus in rezerva,unde mi l-au adus pe bebe.Asistenta m-a intrebat daca ii pot da sa suga....la care eu,mirata am intrebat-o"dar poate sa manance?Mi-a aratat cum sa il pun la san,si cum a apucat d-sorul sursa de mancare,cum a stiut ce trebuie sa faca .Din momentul acela am fost nedespartiti.cand l-am desfasat prima oara,l-am studiat indeluuunngggg,i-am numarat degetelele la manute si la picioruse....era perfect,blondut cu ochii albastrii.Pana atunci nu tinusem bebe atat de mic in brate,darmite sa il "manevrez",dar Doamne Doamne mi-a dat un instinct de mamicitie,de m-au intrebat si asistentele la al catelea copil sunt,asa il schimbam si il manevram,alaptam.Cat am stat noi in spital,tati a alergat de nebun sa cumpere patutul,covoare,o gramada de chestii,si lunea ne-am externat.Era atat de frumos afara,o zi superba de inceput de toamna,si tati conducea atat de atent si cu grija de zici ca avea o bomba cu nitroglicerina in masina.Acasa inca era santier,numai camerele erau gata,dar bebe nu a avut treaba,de chiar m-am speriat ca nu aude .A fost un bebe tare colicios,pana pe la 6 luni nu am stiut cand e noapte si cand e zi,eram zombie,dar a fost si foarte frumoasa si acea perioada...primul zambet,primul gangurit...Doamne ce sentimente pot provoca aceste gesturi atat de mici,dar atat de valoroase.

Revin maine,ca taman am tras o sperietura...s-a terminat bateria la laptop,si am crezut ca s-a sters tot ce scrisesem.Noapte linistita,tuturor

Luminita,mami de 3 nazdravani:
tero Stefan-Alexandru 02.09.2005
shoricica Sara-Maria 30.05.2008
trompetzica Daria-Ioana 03 08 2009

tomaca spune:

Sa va traisca primul nazdravan. Asteptam si episodul doi

Povestea unui Dor
mami tomaca si bebe Tudor Ioan un

Povestea Trandafirasului Raisa

Lorich spune:

alex@sara ma bucur ca ai hotarat sa "asterni pe hartie" povestile. Foarte frumoasa povestea primului nazdravan, asteptam episoanele 2 si 3!

Lori, mami de Robert din 9.06.2008 si galusca Ana Isabela din 14.01.2011