"Copilul trebuie "dresat" pavlovian ..." (2)

pisigri spune:

Mi se pare super exemplul de comunicare al lui corap, cred ca ilustreaza perfect ca parintele ar trebui sa fie un...child whisperer (mie imi place tare mult conceptul de (dog) whisperer, de intelegere a naturii (canine)/umane, de folosire a resorturilor naturale).
Dar ce ne facem daca, copilul chiar nu vrea decit sa haleasca cele 20 de bomboane? Si nu da doi bani pe stricatul dintilor, diabet, stricat pofta de mincare etc?
Pai banuiesc ca tre sa spunem NU. Sau ma rog, eu asa as face, pentru ca eu consider nociv consumul a 20 de bomboane deodata.
Un parinte poate sa vina sa spuna: Bine, dar nu maninca in fiecare zi cite 20 de bomboane! fa si tu o exceptie, muleaza-te pe dorintele copilului, intelege-l ca acum nu are chef de snitele, ci de bomboane...
Si fara a putea demonta aceasta argumentatie (pentru ca nu, nu se moare din 20 de bomboane, si nici din sarirea unei mese), eu totusi as alege sa NU ii satisfac dorinta, pentru ca eu consider ca as crea un precedent. Banuiesc ca as fi de acord sa manince 5 portocale in locul unei mese, totusi....

Mie imi este foarte greu sa spun NU. Asa ca spun DA atunci cind nu ar trebui - bine, cind din motive usor egoiste nu ar trebui. Tot spunind DA, ajung sa fiu incarcata cu 100 de sarcini suplimentare, care de fapt nu sint ale mele, si nici macar nu stiu sa atrag atentia ca e meritul meu ca au fost indeplinite. Cu alte cuvinte, pic de fraiera pe timpul meu.
Din aceeasi categorie (o consider eu), mie imi vine foarte peste mina sa fiu centrul atentiei. Fortata de imprejurari (ca sa zic asa) am reusit sa prezint articole stiintifice, sa tin ore cu studenti etc... Dar am fost de doua ori in viata la un pas de cite un viol, si in nici una dintre situatii eu nu am putut sa tip. Nu stiu de ce.

As vrea ca fiica-mea sa nu ma "mosteneasca" la capitolele astea, dar imi este foarte greu sa imi dau seama daca modul meu de a reactiona deriva din "ce tie nu-ti place altuia nu-i face" care a fost promovat in familia mea, alaturi de educatia in sensul intrajutorarii, sau pur si simplu este firea mea. Asa ca nu prea imi dau seama daca ar trebui sa pun acelasi accent pe ideile astea sau sa "o las mai moale" ca sa o invat (mie mi se pare cam obligat/fortat, dar poate gresesc) sa isi ceara drepturile si sa isi fixeze o scara corecta de valori si de prioritati. Exagerind un pic, parca in prezent are cistig de cauza cine functioneaza dupa "legea junglei", si mie imi vine tare greu sa ma "salbaticesc" si eu din cind in cind....

Stiu sigur ca nu am fost conditionata cu dulciuri/bani etc, nu am fost crescuta pe principiul recompenselor, ci mai degraba a conditionarii negative de genul "daca faci asta ma supar pe tine", "e urit/rusine sa faci aia sau ailalta" (expresii pina la urma ok daca se refera la scobitul in nas, dar "de neam prost" daca e vorba de rezultate scolare de exemplu). Pe de alta parte, in functie de cit de important era pentru mine "fructul oprit", de multe ori nu am avut nici o ezitare in a-mi indeplini dorintele, chiar daca stiam ca asta "costa" o suparare/tristete/dezamagire din partea mamei. Ca na, mama e mama, pina la urma iarta si oricum ma iubeste




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Laura25 spune:

Pana la 2 ani mare majoritate a copiilor nu constientizeaza cand le vine sa faca pipi/kk, nu au sfincterele destul de dezvoltata ca sa le poata controla, sa stie sa se tina, sa stie sa spuna cand le vine sa faca. Asa ca orice incercare de a face la olitza pana atunci este ori in joaca (si sa nu ai pretentia sa scape de pampers si sa nu aiba accidente) ori chestie de repetitie si dresaj (ex: il pui din ora in ora si in timp dezvolta reflexul de a face cand il pui).
Eu i-am pus pe ai mei pe olitza de pe la 7 luni (atunci le-am primit cadou si le-am tot incercat). Nu i-am fortat, stateau asa ca pe scaunel, mai prindeam cate un pipim cate un kk. Erau prieteni cu olitza si nu plangeau, nu refuzau sa se aseze. Dar de pampers tot la aproape 3 ani am scapat. Deci ori pusi pe oala de la 7 luni ori de la 2 ani si 7 luni ... rezultatul e in 90% din cazuri acelasi.

Solutie: da-l un an la cresa unde il primeste cu pampers.

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

alex_andra spune:

olympia, nu a zis nimeni ca viata de parinte e usoara:)
Normal ca noi, ca parinti zdraveni la cap, ne dorim tot ce este mai bun pentru copii nostri, numai ca acest "bine" este subiectiv.

Ce tie (nu tu, in mod special, in general) ti se pare cauzator de dezechilibre in viata unui copil, pentru altcineva poate fi un lucru bun.

Nu putem fi perfecti, cunoscatori ai adevarului absolut:)

Uite, alta situatie concreta din viata mea si a copilei mele:

- ea cade. Imediat se uita la mine. Eu zambesc si ii zic: gata, mami, nu s-a intamplat nimic, hai, ridica-te si vino la mami, sa pup buba"

Nu sar disperata sa o ridic, sa o pipai, sa tremur de emotie ca a cazut copilul.

La o faza de genul asta, am primit priviri "ucigatoare" din partea martorilor, priviri care spuneau: "ce mama....auzi tu, sa nu ridice copilul de pe jos!"

Au fost 2-3 situatii cand a cazut mai rau.
Atunci nu s-a mai uitat la mine, a inceput direct sa planga. Nu a mai asteptat sa vada ce reactie am eu.
Atunci, da, am mers la ea , am luat-o in brate, am mangaiat-o, am consolat-o si am pipait-o sa vad daca e ok, am facut ca toate animalele ca sa uite de suparare si durere.

Vreau sa-mi invat copilul indepedent.
Din alt unghi, as putea fi vazuta ca nepasatoare, indiferenta la activitatile copilului meu, la trairile lui, la sentimentele lui.

narcisam102 spune:

Sotul meu nu este de acord cu cresa...nu stiu de ce...reminiscente sau nu imi tot spune ca acolo va lua boli, nu se vor ocupa de el etc etc...
sincer nici eu nu ma dau in vant dupa ideea de cresa...asa ca ma gandesc cu groaza ce fac cand va trebui sa incep munca...
Si eu il pun in fiecare zi pe olita doar doar va face ceva si eu ma voi bucura ...bravo bravo...dau din coada fac ce vrea el dar din nefericire nu are nici o atractie pt ea decat pe post de jucarie....

lorelaim spune:

Narcisa - asezi copilasul pe olita atunci cand stii (cu aproximatie) ca ar cam fii timpul sa faca...
Adica - la concret - dimineata cand s-a trezit il asezi frumusel pe olita, ii pui un scaunel micut in fata cu o carticica pt copii (sau jucarioare cu butoane si melodii)si stai langa el si va jucati impreuna - incurajandu-l in acelasi timp sa faca pipi. Deci - incei gradat - o data pe zii - dimineata la sculare. daca puiul accepta poti incerca la fel si seara inainte de culcare. Adica va deveni, usor-usorn ritual. Cand obiceiul de-a merge la olita seara si dimineata s-a format deja, poti incerca si a treia oara pe zii - inainte de amiaz. Mai poti sa-l intrebi daca nu ar dori sa incerce si inainte de a pleca cu tine afara la joaca. Poti sa-l intrebi daca se simte mai bine cand nu e udut/murdarel la fundulet... si sa-l feliciti de fiecare data cand face.
Eu am fost invatata la olita incepand de la 8 luni iar pe copila am pus-o prima data la 7 luni si jumatate (a stat in fundulet fara sprijin de la 5 luni si jumatate). Copila mea s-a adapatat f repede si sincer cred ca i-a placut... eu stateam langa ea si rasfoiam impreuna carticele pt copii (cele cu butoane si melodii sunt cele mai interesante) si trancaneam.
Mie imi place metoda Montessori de educatie: practica, no-nonsens. Si maria Montessori indica 8 luni ca varsta optima de pus copilul la olita.

Laura25 spune:

Gradinitele de stat nu primesc copii care nu au 3 ani impliniti (doar daca mai au 2-3 luni maxim pana fac 3 ani), iar la gradinitele particulare presupun ca sunt si grupe de 'incepatori' la care sunt primiti copii sub 3 ani cu pampers .
Oricum, indiferent daca va merge la cresa de stat sau la gradi particulara 'de fitze', copilul tot se va imbolnavi. E ceva ce tine de intratul in colectivitate, de contactul cu alti copii, nu de cat de 'cu shtaif' e institutia.

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

alex_andra spune:

narcisa, a mea are 2 ani si nu face la olita, petnru ca nu a vrut, dar e drept ca nici eu nu am fortat-o.

cum primea o olita noua, ca i-am luat vreo 4 pana acum:))....se bucura, facea pipi la ea vreo 3-4 zile si apoi...gata, nu mai vroia.

Acum, in we, ne trezim de dimineata si o pun direct pe wc (numai daca doreste), eu ma pun pe marginea cabinei de dus, ea imi cere carti, se uita pe ele, mai trage un pipi, se bucura , bate din palme.

Acum, cand inca e frig e mai greu sa iveti copilul la olita/wc.
Eu imi pun sperante in vara asta, dar asa cum spunea si Laura, la 1 an e mai greu ca un copil sa se poata controla si sa spuna cand vrea la olita.

Mai ramane varianta de cresa, sau o bona, bunici, matusa, etc.

Eu cred ca depinde si de copil. Pe fi-mea nu as putea sa o conving sa faca ceva impotriva dorintei ei, neam:)

pisigri spune:

Narcisa, la capitolul olita (la care eu sint exagerat de relaxata :D) iti spun asa:
- ori ai apelat la metoda parintilor nostri, bazata pe formarea lenta a unui reflex conditionat: pui copilul de cind sta singur in fundulet, il pui din ora in ora, il pui imediat dupa somn si imediat dupa masa, asa, cam ca la catei; incet incet copilul isi va forma reflexul de a face la oala inainte de fiecare somn si imediat dupa fiecare masa, dar desigur ca vei avea parte si de accidente;
- ori apelezi la metoda "am rabdare sa fie copilul pregatit" care functioneaza (chit ca eu nu am parcurs-o pina la capat): astepti sa constientizeze copilul ce si cum e cu sfincterele si cu eliminarea.

Da cred ca daca nu ai apelat la prima metoda atunci cind copilul, mai putin mobil si mai docil, sta tzapan pe olita cind il pui, nici nu mai incerci sa apelezi la ea mai tirziu, ca nu va fi decit generatoare de nervi.
In plus, psihologii spun ca cel mai prost moment de a incepe antrenamentul la olita este perioada de "afirmare a personalitatii", aia in care copilul il ia pe NU in brate; etapa fireasca de dezvoltare, dar in care nu obtii decit o fixare a refuzului olitei, daca insisti pe tema asta




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Luna1 spune:

narcisam probabil ca al tau copil nu e inca pregatit sa faca la olita, asa ca ai de ales insa dresajul pavlovian si a lasa copilul in ritmul lui sa faca la olita cand este pregatit. Eu asa am procedat cu cea mica (adica am lasat-o in ritmul ei) si la 2 ani a inceput sa faca la olita din proprie initiativa. Binenteles ca eu i-am povestit de la la un an ce-i cu olita aia, pt ce am cumparat-o, am luat-o cu mine la baie sa vada ca eu nu detin pampersi ci fac la wc, astfel ca, atunci cand biologic si-a putut controla sfincterul a fost pregatita si psihologic sa faca la olita. Dar eu nu am fost fortata de gradi, aici pot merge cu pampersi si sunt lasati in ritmul lor.

Eu sunt de acord si cu Olympia, si cu Alexandra.

Parerea mea e ca, o greseala majora pe care am observat-o la multe mamici (recunosc ca in general in Romania, va rog nu dati cu pietre) e faptul ca nu ii acorda copilului increderea in fortele proprii, nu ii acorda dreptul dezvoltarii naturale.

Exista niste etape naturale pe care, daca le observi la timp, copilul va manca si singur, se va imbraca si singur, isi va strange si jucariile, toate din dorinta proprie incurajata de adult. Sa explic:

Am prietene cu copii de varste asemanatoare si acelasi comportament l-am observat in proportie de 100% la toti cei 4 copii (al meu si trei ai prietenelor). In jurul varstei de un an copii doresc sa manance singuri. Cu mana, cu degetele, cu gura direct uneori. Aici in general e conceptul de a incuraja independenta: adica cand isi manifesta aceasta nevoie de a manca singur/a tu ca parinte ii dai acest drept indiferent de metoda aleasa. Am intalnit multe mamici care sunt oripilate de asta, chiar aici pe forum "cum sa-l las sa manance singur? isi pune mancare in cap, pe fata, in urechi, tot eu am de munca dupa aia. Face mizerie, mai bine ii dau eu in gura!" si astfel interesul pentru obinerea independentei scade, copilul chiar observa ca, pana la urma, el se poate juca linisitit, eventual prin toata casa, in timp ce mama il urmareste cu lingurita. Apoi face 5-6 ani, si mama se plange ca el, copilul NU VREA sa manance singur, dar ea mama e AP si ii va da in gura pana cand va dori el. (nu lovesc in nimeni, va rog sa nu va simtiti vizate decat daca vi se potriveste manusa).


Apoi cu imbracatul: tot la cei patru am observat ca in jurul varstei de 2 ani reusesc sa se si imbrace singri cu haine ce se imbraca usor (gen pantaloni cu elestic, papuci cu arici, bluze cu gatul larg) etc. Interesul a pornit undeva la pe un an jumate la fie-mea cand va zic sincer ca imi venea sa-mi iau campii cata frustrare isi creea singura cu acest imbracat. Noroc ca ea a fost incapatanata si nu m-a lasat sa preiau controlul, desi si acum ma mai ofer, imi zice raspicat "I DO IT!" si se imbraca singurica. Pot sa va spun fara sa mint ca de la 3 ani se imbraca total, se inchide si la nasturi si la fermoar la geaca. Asta pentru ca intre 2 si 3 ani a facut o obsesie pentru fermoar si nasturi, am stat si cate 30 min la usa ca sa isi inchida ea singura 3 nasturi sau fermoarul. Si iarasi scenariul se repeta cu mamica care nu vede acest stadiu normal in dezvoltarea fiecarui copil si apoi il imbraca pana la 12 ani (probabil exagerez).

Ce vreau sa spun: exista etape cand copilul e natural dispus sa acumuleze cunostinte in fiecare domeniu, motoric, psihologic, etc. Numai ca noi ca parinti le negam, sau nu observam cursul natural al lucrurilor si atunci ii handicapam cu scuza ca suntem supuse nu stiu carui curent de parenting si ii lasam sa se dezvolte in ritmul lor. De multe ori ritmul lor a trecut neobservat.

Limite: un copil fara limite e, din pct meu de vedere, un copil neglijat. Sa ma explic: fiul meu s-ar culca la 4 dimineata mereu daca ar fi dupa el (pe incercate, am probat), insa el are scoala, are de invatat, daca l-as lasa s-ar numi ca il neglijez, ca nu-mi pasa de el. Asa ca avem cateva reguli, nu multe, temele se fac imediat dupa scoala, mancam la ore cat de cat fixe, ne culcam la ore cat de cat fixe.

Ilinca_M. spune:

Ma bag si eu aici "la olitza" sa va zic ce chestii am constatat eu in legatura cu asta; am avut un fel de revelatie cand am intrebat o mamica oarecum "cunostintza" (ne stiam din vara din parc dar nu prea am discutat, ca eram fiecare dupa kuru' plodului personal:)) daca baietelul ei de 2 ani si 3 luni face la olitza. La care ea cu un fel de obida:"nuuuuu! Nu vrea sa stea pe olitza! Si cand ma gandesc ca de la 7 luni la 1 an numai pe olitza a facut!! Apoi brusc nu a mai vrut si de atunci nu l-am mai putut convinge!"
Ce vreau sa spun ca am mai auzit lucrul asta de la alte mame: copii care pareau "pe drumul cel bun" si faceau mereu la olitza ajungeau sa dezvolte o fobie de ea pe la 1 an, 1 an jumate. Eu cred ca fiindca au fost pusi cand nu erau pregatiti, nu?
Eu pe a mea (1 an si 10 luni) nu am pus-o inca pe olitza. De fapt fata mea nu poate fi pusa intr-o postura pe care nu o intelege, caci nu o accepta. I-am "prezentat" olita acum vreo 3 luni si i-a placut...ca jucarie...asa ca am pus-o inapoi, la pastrare. Pe la 1 an si 8 luni fata mea a avut o perioada in care ma anunta inainte ca face kk. Zicea:"ka!" si in urmatoarele clipe flexa genunchii si se punea pe treaba:))) Poate atunci ar fi fost un moment bun pentru inceperea "antrenamentului", dar n-am vrut sa ma complic in plina iarna, sa nu mai vrea apoi scutec nici cand mergem afara.
Dupa cateva saptamani in care m-a anuntat inainte, a renuntat. Ne anunta numai dupa, exact dupa ce a facut. Si de vreo 2 saptamani nu mai spune "ca" ci face o mutra caraghioasa rau si zice:"fuuuuuuuuuuuuuuu!!". Doamne, imi vine s-o mananc
Dar chiar nu ma stresez cu olitza, nu vreau ca asta sa fie prilej de stres nici pentru mine, nici pentru ea. Vine primavara, mai incercam...am rabdare, nu ne grabim nicaieri, gasesc scutece la pretz rezonabil...nu intru in panica, zau ca toti am ajuns la un moment sau altul sa scapam din scutece, de ce sa aleg o metoda frustranta pentru ambele ca sa ajung...unde vom ajunge oricum?