Citim impreuna: Elogiul mamei vitrege - Cu premii

maria_alexia spune:

Carmina, nici eu nu m-am prins ce-au stiut ei privind tabloul cel simbolist.
Si n-am inteles deloc capitolul cu buna vestire. Iar textul de pe coperta a 4-a nici atat.

Insa intr-o reproducere mai civilizata a celeilalte picturi simboliste vad cu totul altceva decat a descris Llosa in capitolul cu pricina, si anume un cap adaptat pentru citit! Strapuns de un suport pentru carte, cu ochii ascunsi de ea. Cel putin asta-mi sugereaza liniile frante din partea de sus. Dar, ma rog, fiecare vede altceva (ca in bancul cu psihologul care ii arata fluturi pacientului si il intreba cum de vede numai scene xx, iar pacientul ii spune ca el, dr. e un obsedat, daca ii arata doar asa imagini ).
Cam toate descrierile tablourilor sunt tendentioase in sensul bancului de mai sus.

Corapina, Mihaelka, pe unde sunteti?

lilanda spune:

Ahhhh, pai trebuie sa cititi si urmarea: Caietele lui Don Rigoberto . Aici va tin companie, ca am cartea!!

carminabulina spune:

si eu o am. Deci e musai sa o citesc.

maria_alexia spune:

Hai ca m-a lovit in sfarsit revelatia :
Asadar in ultimul capitol domestic, Alfonsito, plin de nevinovatie, ii dezvaluie tatalui relatia lui cu mama vitrega, apoi urmeaza reflexia in sfera plastica - tabloul cu buna vestire. In ambele cazuri, vestea inseamna inceputul unei noi ere, cea a constiintei pacatului. Lumea antica, lipsita de aceasta, se sfarseste.
Restul faptelor le aflam in epilog - deci in noua epoca, careia servitoarea ii si apartine.

In lumina asta, ar trebui sa nuantez putin ce spuneam despre personaje intr-o postare anterioara - ramane valabil doar daca privesti cu ochii acestia, de om din noua era. In lumea antica, granitele - hai sa le spunem- trupesti erau pe altundeva. Iar picturile romantice in care are loc reflexia sunt o incercare de reintoarcere in acea lume.

Din pacate in puzzle-ul asta nu gasesc locul celor 2 picturi simboliste - nu am suficienta cultura artistica .

Daca am luat-o rau pe aratura va rog sa ma corectati !

beshter spune:

Eu sunt p-aci. Am foooooarte mult de lucru:((
Sper sa ma eliberez din chingi in cateva zile ca sa spui si io cate ceva despre carticica.
Ah, la 'Caietele lui don Rigoberto' am capotat dupa fo 4 pagini. N-am mai putut:))
Voiam doar sa mai spun ca n-am reusit sa iau vreun personaj in serios (cel putin asta imi amintesc), in primul rand pentru ca fanteziile lor sunt atat de elaborate incat ma oboseau ingrozitor si in al doilea rand pentru ca citisem o carte in care 'Rigoberto' era numele unui motan. Asa ca pe don Rigoberto nu-l pot disocia de imaginea motanului caftangiu care-si urla amorurile pe acoperis:)


Lucrarile Ioanei si terapia lui Pinkutz

corap spune:

si eu sunt pe-aici cu foarte mult de lucru :) si tb sa-mi sistematizez ceea ec am de spus.

Da daca tot am intrat, hai sa si zic ceva - eu cred ca reproducerile sunt plasate in sustinerea capitolelor, in sensul ca capitolul se sfarseste la momentul imaginii. de exemplu tabloul cu regele lidiei - eu stiu ca povestea are un altfel de final - si ca gagica s-a prins ca o vazuse candaules si urmarea fireasca a fost ca unul din ei - giges sau candaules - tebuia sa moara (vezi teoria initiala cu taiatu' capului). si finalul e ca candaules a ales sa traisca el decapitandu-l pe giges si luandu-i nevasta, tron &co. scena "taiata" din carte. ba nu, daca ma gandesc mai bien, nu e taiata din carte, pana la urma rigoberto e "decapitat" de fi-su, doar ca alfonso se dispenseaza si de lucrecia - unealta destinului.

In alta ordine de idei, mi se pare ca a legat oarecum intre ele tablourile abstracte, Capul lui Bacon putand fi interpretat si ca o vulva cu dinti, gata sa devoreze "drumul spre mendieta".

Imi mentin parerea ca romanul in intregime este un exercitiu de compozitie, este tusat, retusat, se adauga perspectiva, umbre si lumini, contrast suficient - niste negru, ceva alb si o poveste.

(desi doar mie mi-a placut "Elogiu..." nu ma atrag "Caietele...")

revin

maria_alexia spune:

Daa, cartea e fff plastica.

Eu am cam ramas pe ideea ca e povestea corpului asa cum era el perceput in epoca antica (sexualitate, ablutiuni, reprezentare in arta) si in speta a sfarsitului brusc al acestei epoci.
Ceea ce se vede inca si mai clar povestind aceleasi fapte ca si cand s-ar petrece intr-o familie burgheza. Sensibilitatea si pudibonderia noastra, cei din epoca de acum, se simt agresate. Dar daca aceleasi scene ar fi fost puse in contextul antic, ar fi fost super-ok, nu-i asa ?

carminabulina spune:

Pe mine nu ma mai tin puterile sa citesc si caietele lui Rigoberto...ah si nu din cauza motanului (Miha ) ca nu l-am citit, ci pentru ca deja am senzatia ca e o alta poveste dar cu aceleasi personaje. Sigur umareste cronologic povestea dar parca a dat-o la intors Llosa asta.
Mai bine alegeam Saramago.
Cornelia, pentru linistea mea sufleteasca, ma bucur ca ti-a placut cartea. Eu nu zic ca-i proasta, doamne fere, poate ca-i prea elitista pentru cultura mea...eu doar asta am reusit sa vad...o punere fata in fata a lumii antice cu cea crestina si moderna. Adica in modernism totul este atat de upsidedown (intr-un cuvant ) incat ce mai conteaza.
Vulva cu dinti?! Uau si barrrr .

lilanda spune:

Lol :)) Io n-am citit cartea, asa ca poate-s pe de laturi, insa io stiu ca tabloul ala al lui Bacon e jumate' cap de om, jumate babuin si exprima dezintegrare, dezumanizare, regresie. Nu da niciun sens cartii? Vazui si "drumul spre mendieta" si cred ca formele alea intime umane fara cap tot despre un soi de regresie umana vorbesc.

beshter spune:

Am recitit-o si io azi-noapte.

Acum, cu ochii-n gura si cafeaua-n cana, nu pot scapa de gandul: 'maiculita, ce de timp poseda astia in carte, unul ca se spele in urechi sapte ore, alta ca sa se gandeasca la lume si viata, pasari si albine toata ziulica.' Cred ca-s invidioasa.

Nici mie nu mi se pare 'erotic' romanelul asta. E, intr-adevar, un exercitiu de compozitie - un fel de exercitiu 'multimedia':D - prin care se plimba batranul eros mititel Alfonso, cu sagetile aferente-n tolba. Mie Foncito asa mi-a cam provocat repugna pen'ca-l vedeam mereu ca pe un copil batran, un amoras cu bucalaturile atarnande. Stiu ca e descris in cele mai ingeresti tonuri de albastru si auriu, dar eu tot ca pe un pitic ridat si ghebos l-am vazut.

Pe Lucrecia am vazut-o ca pe Venus hotentota, din pricina crupei aleia atat de laudate, asa ca, de cate ori ma gandeam la ea, vedeam doar un dos imens. August, imperial, dar doar un dos :D.

Motanul caftangiu Rigoberto - saracul de el - e normal s-o ia in freza, dupa ce se serveste de imaginea amorasului-fiu ca sa-si pipereze amorul conjugal. Dupa care nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.

Toti plutesc cu zambete tampe intr-o mare de miresme sexuale (inclusiv 'codoasa' Justiniana), cu exceptia lui Foncito, singurul care intelege la ce poate folosi sexul. El stie, bineinteles, ca doar bantuie prin tabloaiele alea de cand lumea si pamantul:). Toata lumea are grija sa afle celalalt/cealalta cat de mult le place sexul si de ce fantezii elaborate nevoie, cu exceptia lui Foncito, despre care nu aflam niciodata daca 'i-a placut'. Probabil ca el stie ca sex is not about pleasure but power.



Lucrarile Ioanei si terapia lui Pinkutz