Copilul captiv (9)
Raspunsuri - Pagina 8
Lorelay29 spune:
interesant topic !
alba68 spune:
Multumesc inca o data fetelor...
Multi ani aceste lucruri au ramas inchise intre peretii casei noastre si mult timp dupa aceea eu si sora mea am realizat ca nu erau normale. Pina acum mi-am tinut totul ascuns in sufletul meu, acum citiva ani am spus cite ceva unei prietene. Dar nu m-am deschis niciodata complet asa cum fac acum. Dupa ce mama i-a zis fetei mele de avort am decis ca nu mai e posibil sa stam impreuna si de atunci am evitat sa vorbesc cu ea (cu exceptia Craciunului), nu am mai fost in Romania si ei nu au venit aici (e aproape un an de atunci).
Parintii mei lucrau amindoi si aveau un servici bun, tata chiar cistiga destul de mult. Nu ne lipseau banii, dar nici nu inotam in aur. Tatalui meu ii placea "sa dea mese mari". Invitau (atunci cind nu erau certati) circa 16 persoane la masa si mama (care era bucatareasa de profesie) gatea o gramada de bunatati. Eu care in viata mea nu am avut la scoala un sandwich cu sunca presata sau cascaval, cind dadeau mese aveam frigiderul plin de sunca presata, cascaval etc dar nu aveam voie sa maninc: erau ptr. musafiri. La plecare musafirii primeau de la mama cite un pachetel: friptura, pachet cu unt, snitele. A doua zi la scoala eu nu aveam nimic de luat. Odata i-am zis tatalui meu si el mi-a zis "sa-mi iau ciorba, ca aia ce are, nu e buna ?" Mama se dadea peste cap ca sa iasa bine mesele astea, ca sa vada lumea ce sotie buna e si cit e de gospodina, dar pe urma cind era certata cu tata, nu mai gatea si era frigiderul gol. Odata tata mi-a promis ptr. prima oara ca imi serbeaza ziua mea de nastere (implineam 8 sau 9 ani). Fericita incep sa zic deja colegelor. Dar tata mi-a serbat-o cu prietenii si anumite rude (toti adulti), a dat o masa mare. Pacat ca nimeni nu stia ca e ziua mea. Decit o pereche de prieteni mi-au adus un cadou ca ei nu aveau copii (de fapt pe urma au adoptat unul) si nu au vrut sa vina cu mina goala. Printre invitati era o pereche de prieteni sau consateni ai tatalui meu, pe care nu-i mai vazuse de 20 de ani si cu o zi inainte i-a intilnit pe strada si i-a invitata "ca da masa mare". Doamna m-a intrebat cum ma numesc si citi ani am iar eu eram sa-i spun ca tocmai atunci implineam...x ani. Tata m-a smuls din fata lor si m-a certat in camera de alaturi:" nesimtito, cersetoareo ce spui omului ca e ziua ta ca sa se simta obligat sa-ti dea cadou...."
Mama se ducea pe la rude le tatalui meu, il vorbea de rau ca avea nevoie de martori la divort. Odata aceste rude i-au cerut bani cu imprumut (mi se pare 5000 de lei, pe vremea lui Ceausescu) si pe urma mi-aduc aminte cum se ducea acasa la ei sa le ceara inapoi banii iar ei nu-i mai deschideau usa. Inafara de ea nimeni nu stia ca le-a imprumutat bani si s-au aprofitat. Stiau ca nu putea nici sa se duca la tata sa spuna ca se ducea pe ascuns la rudele lui sa-l vorbeasca de rau... si ca le-a imprumutat bani ca sa fie de partea ei.
Parintii mei nu mi-au cumparat in viata lor inghetata. Ziceau ca e facuta cu oua clocite. Cred ca nu imi luau inghetata ptr. ca imi placea nespus de mult si ca asta ma facea sa sufar(ca orice lucru interzis) si eu pina la virsta de 18 ani am mincat decit citeva inghetete cumparate de bunica sau matusa mea.Dupa ce eu si sora mea ne-am maritat (amindoua in tari straine)mama ne-a povestit ca a adus la Bucuresti pe fetita unei prietene de la tara de la ea. Si a stat aceasta fetita citeva sptamini la noi acasa. Mama ne-a povestit ca fetita cerea inghetata in fiecare zi. Noi am intrebat-o: si tu ce faceai ?
Ce sa fac, ii cumparam inghetata in fiecare zi, daca-mi cerea copilul.
Legata de inghetata e amintirea unei batai crunte pe care am primit-o. M-a batut pina am vomitat cheaguri de singe. Ma trimisese la cumparaturi; aveam mai multe de cumparat, printre care si detergent "DERO". La sfirsit am facut un calcul rapid si mi-au iesit aproape 2 lei in plus. Fericita nevoie mare ma duc la chioscul de inghetata si cumpar un "parfait", ptr. ca polar (de 1 leu) se terminase, iar "Doina" de 1,75 depasea banii. Imi amintesc bine numele si pretul inghetatei, ma duceam deseori cu cite o prietena sa cumpere inghetata si cum ma mai uitam la ea cind o minca... In tipm ce mincam inghetata mea imi dau seama ca gresisem calculul si ca de fapt nu aveam bani in plus. Am mincat inghetata aia cu noduri, iar cind am ajuns acasa mama a vazut o picatura de inghetata cu cacao pe cutia de "DERO" si banii care erau in minus si cit m-a batut, pina am vomitat singe.
Nu vreau sa va plictisesc, dar ma ajuta mult sa spun aceste lucruri cuiva, va multumesc mult pentru cuvintele de incurajare, pentru imbratisarile virtuale.
va multumesc mult si va imbratisez si eu
A
alba68 spune:
Buna fetelor,
Continui cu amintirile mele...
Cind eram internata in spital cu apa la plamini, intr-o zi telefonez acasa ptr. ca vroiam sa-i spun mamei sa-mi aduca bani. Banii mei (ca lucram deja) pe car-i tineam intr-un sertar in camera mea. ca sa telefonez a trebuit sa cobor 3 etaje pe scari (nu stiu ce avea liftul)sa ma duc in alt pavilion ca cel de pe sectia noastra nu mergea. Ptr. cineva cu apa la plamini e extrem de geu sa urci si sa cobori scarile. Gifiiam si oboseam ca o baba de 90 de ani. Raspunde mama le telefon si apuc sa-i zic ca am nevoie de bani. Probabil a crezut ca ii ceream din banii ei (altfel nu-mi explic gestul ei) si mi-a inchis telefonul. Tata acasa a vazut gestul (era prezenta si sora mea care mi-a povestit) si a intrebat-o de ce a inchis telefonul. El s.a suparat pe ea si i-a tras o palma. A doua zi m-au trimis acasa (doar ptr. sfirsit de saptamina, sa fac un dus, etc). M-a luat tata cu masina si cind am ajuns acasa mama s-a incuiat in camera ei si nu a vrut sa ne gateasca nimic. A zis ca din cauza mea a batut-o tata. Luni m-am reintors in spital, dar simbata si duminica mama nu mi-a gatit si nu a vorbit cu mine. Cind am iesit definitiv din spital mama s-a comportat la fel: nu vroia sa gateasca in conditiile in care eu abia stateam in picioare.
Acum trebuie sa va las, va doresc o zi buna si va imbratisez
A
histamina spune:
alba,a mentine relatia cu mama ta nu este decat expresia unei suferinte de car einca nu te poti elibera.
incearca sa faci deconditionare;de azi a murit.si de azi te comporti ca si cum ar fi murit.pe bune.nu inseamna sa ii doresti asta,ci sa te eliberezi pe tine,sa te descoperi drept copil, adolescenta,femeie.e un proces lung,dureros,dar necesar.e ca si cum ai emrg eprin mlastina.tu vezi pamantul frumos,manos,dar parca nu ai puterea sa ajungi la el.
am lucrat 8 ani cu copii cu probleme emotionale,tocmai sa ii fac sa se elibereze.greu,infernal de greu.
sunt alaturi de tine din tot sufletul meu.
stiu ca poti.
Ramonika spune:
alba - mama ta nu a fost mama, in adevaratul sens al cuvantului. eu nici nu i-as mai spune "mama". trebuie sa te desprinzi de ea, e strict necesar pt. a te vindeca cat de cat de ranile din sufletul tau. 
ar trebui totusi sa apelezi la un psiholog, insa unul foarte bun. nu te intreba cum va reusi psihologul sa te ajute, asta e meseria lui.
oanaib spune:
Alba, uite cum as proceda eu: i-as spune mamei tot, dar tot ce am pe suflet, chit ca nu intelege nimic, si i-as spune ca din momentul ala pt mine e ca si moarta si ca nu doresc sa mai am nici eu si cu atit mai putin copiii mei vre-o legatura cu ea. Trebuie intr-un fel sa te eliberezi de tot ce ai pe suflet. Poti sa-i spui ca acum ca esti si tu mama vezi cu adevarat cat de rea a fost ea.
Fiecare convorbire/intalnire cu ea oricat de scurta si formala ar fii, pt tine e un chin si un cutit rasucit in rana. Ca sa te mai vindeci trebuie sa te eliberezi.
Mult succes si suntem alaturi de tine!
alba68 spune:
Cind i-am spus mamei ca o mama adevarata nu-si cheama copilul "canceros", ca o mama adevarata nu se comporta ca ea...da, am avut curajul si i-am spus...mi-a zis "ca ma aude si ma bate Dumnezeu ptr. cuvintele astea" si ca "ea nu a fumat, nu a baut cafele si nu s-a dus la barbati si tot zic eu ca nu a fost mama buna ?"
Chestia asta "nu am fumat, nu am baut cafele ca alte femei, nu m-am dus cu barbatii" mi-a iesit pe nas de cite ori ma auzit-o...
E convinsa ca a fost o mama buna, chiar foarte buna.
Invidiez pe copiii adoptati; ei au fost alesi din dragoste, ii invidiez si pe copiii abandonati. Pina si ei pot seara sa viseze la mama lor si sa-si inchipuie ca poate i-a iubit mult, dar nu a avut posibilitate sa-i creasca. Ei pot sa gaseasca o scuza si sa-si imagineze ca mama lor ii iubeste si poate chiar ii cauta.
Eu nu pot sa fac nimic din toate aceste lucruri.
Dupa ce m-am casatorit viata mea era o goana continua; problemele din prima casnicie, recunoasterea diplomei de facultate in vest, recunoasterea mea profesionala, cariera. Si nu sufeream prea mult si nici nu ma gindeam prea des la trecut. Ma duceam din cind in cind in Romania, ii aduceam in vest. Mama era mereu nemultumita, imi vorbea mereu de nu stiu care cunostinta care are fata in nu stiu care tara si ca a "umplut-o pe ma-sa de aur". Eu aveam probleme cu sotul, obisnuita cu leafa in Romania am ajuns sa am un sot care atunci cind ma dureau dintii imi spunea:"esti nebuna, nu stii cit costa aici un dentist ?". Mama credea ca am bani si nu vroiam sa-i dau. Imi spunea cind decideam sa vin in Romania ca daca n-am bani ptr. "atentii" la cunostinte mai bine sa amin, sa vin altadata.
Odata mama a inceput sa zica ca are un fibrom(acum 15 ani) si ca vai de ea o sa moara in chinuri. Eu am venit imediat in Bucuresti (am insistat mult cu primul meu sot, care zicea ca nu avea bani), am venit cu sora mea. I-am spus ca nu toate fibroamele sint de operat si ca trebuie sa cerem parearea la mai multi medici. S-a suparat: a zis ca vrem sa o vedem moarta. Noi fixasem un consult la particular la un medic bun, dar ea se suparase ca eu am zis ca nu toate se opereaza si nu a vrut sa vina la consult. Cred ca am fost singurele in lumea asta care ne-am dus la consult fara pacienta. Eu si sora mea am fost la doctor cu toate documentele mamei, dar ea s-a incapatinat si nu a vrut sa vina.I-am facut pe plac si i-am gasit si un doctor bun (sef de sectie) care sa o opereze cu toate ca ni se spusese ca nu era cazul, dar daca pacienta vrea... La doua saptamini era fixata operatia. In ziua operatiei nu am putut sa vin, din cauza ca faceam recunoasterea diplomei de facultate, dar am luat bilet ptr. a doua zi. Mi-am vindut niste bijuterii (cumparate de mine in Romania) ca sa-mi iau bilet si fostul meu sot n-a vorbit cu mine citeva saptamini ca nu intelegea de ce trebuie sa ma intorc in Romania ca tocmai fusesem cu 2 saptamini inainte (cu toate ca stia ca se operase mama). Cum am intrat in salon mama ma intreaba unde e P....(sotul meu). Eu ramin buimacita...si ea continua:" ce barbat bun ai, te-a trimis iar la mine ca m-am operat, ce om sufletesc, da-mi o poza cu el ?!?!?"
Pe vreamea aceea mama nu stia ca am probleme in casnicie, nu-i spusesem nimic, sa nu se supere.
Mama era convinsa ca eu eram in acel moment la ea datorita fostului meu sot. Cum nu a putut sa se gindeasca la faptul ca eram acolo datorita mie? Probabil ptr. ca ea nu s-a purtat bine cu mine cind am fost in spital si credea ca si eu sint la fel...
Offf si cite mai sint...
Acum va las fetelor si va imbratisez
A
oanaib spune:
Pai faptul ca nu bei cafea, nu fumezi si nu te duci cu alti barbati nu te fac o mama buna. Si invers, sunt femei care beau cafea, fumeaza si sunt poate si prostituate dar sunt mame bune. Daca astea ar fi singurele criterii pentru o mama buna ar fi minunat, ar fi foarte usor si mai multe mame ar fi mame bune.
Poate o alta idee ar fi sa-i scrii o scrisoare cu tot ce te apasa, chiar daca scrii 100 de pagini si la sfarsit sa-i spui ADIO!
Oricum faptul ca scrii aici e un lucru bun pt ca te descarci.
mari9 spune:
Hmmm,treaba e tare nasoala.
Trec printr-o situatie asemenatoare(mai blanda,nu am vomitat cheaguri de sange).
Nu merge cu'' nu mai vorbesc cu tine'',gata te-am uitat,imi refac viata.E o plaga care parca nu se inchide niciodata,orice ai face.Tot la specialist cred ca e salvarea.
Daca incerc sa-i spun mamei ce ma supara,lucrurile iau o intorsatura,astfel incat tot eu ma simt vinovata...
Cred ca astea ni se intampla din pricina faptului ca suntem prea sensibile,avem mult bun simt si omenie in noi.
Pe langa astea,ranile sunt adanci tare si simti nevoia sa le vindeci cumva printr-o reconciliere,ceva de genul s-a intamplat demult macar acum sa devenim mama si fiica.E ceva dupa care ,probabil,fiintial tanjim.Sau,in cazul meu,nu imi place sa fiu certata,suparata cu nimeni.
alba68 spune:
Draga Mari9,
te inteleg si eu sint la fel. Nu-mi place aceasta stare "glaciala" intre noi si de fiecare data cind incep sa spun ceva lucrurile luau aceeasi intorsatura ca la tine. Ea avea dreptate iar eu eram cea nerecunoscatoare.
Am citit mesajele precedente si am plins; citi fosti copii cu suflete ranite, citi adulti care se lupta sa rupa cu trecutul. Definitiv. Dar vad ca e greu, extraordinar de greu. M-a ajutat mult acel blog despre analiza tranzactionala. E ciudat faptul ca de fiecare data cind am fost in Romania sau au venit ei aici, de fiecare data eu aveam de suferit. Bineinteles ca de cind m-am casatorit nu am mai fost batuta, dar a lovit la fel de dureros si cu vorbele. De fiecare data cind eu ma duceam cu bratele deschise la ei. Si nu-mi dadeam seama ca mereu ei faceau aceleasi greseli si ca nu se schimbau. Iar eu eram mereu in cautarea altui bilet de avion, poate, poate data viitore voi reusi sa cirpesc acest raport dificil. Acest blog m-a facut sa inteleg ca ei nu se vor schimba niciodata, nu mai caut ca o disperata bilet de avion in speranta ca macar data viitore va fi mai bine. Traiam cu frica ca poate miine e prea tirziu, ca pot muri in orice moment si ca nu apucasem sa stam si noi macar citeva zile in pace si armonie, sa aud , poate, ceea ce am vrut toata viata sa aud: o voce blinda de mama si de tata. Sa primesc o mingiiere.
Nu mai ma uit pe street view sa vad strada pe unde am copilarit in speranza ca intrezaresc un batrin sau o batrina, cu o sacosa jumatate goala, adica pe tata si pe mama.
E printre voi un fost copil captiv vindecat in mod definitiv ?
Exista un fost copil captiv devenit atit de puternic incit sa nu teama nici o recadere ?
Exista un copil captiv care sa se poata numi "fost copil captiv" si care sa prununte cuvintul "mama" fara sa plinga ?
Sau trebuie pur si simplu sa accept aceasta suferinta pentru tot restul vietii ?
O solutie ar exista; sa-mi umplu viata in asa maniera sa nu am timp sa ma gindesc la ce a fost. Stiu ca nu sint iubita, ca nu am fost iubita si stiu ca mai mult ca sigur nu voi fi niciodata iubita de parintii mei.
Fata mea din cind in cind plinge: vrea sa o vada pe bunica si pe bunicul. Cind o aude la telefon o intreaba cind vine iar maica-mea ii raspunde : nu mai vin niciodata. Iar fata mea pe urma plinge iar.
Asta este o mare problema si nu stiu ce e mai bine ptr. fata.
Sa continue sa vorbeasca cu bunica si sa auda de fiecare data ca bunica-sa nu va mai veni aici niciodata. Eu nu i-am spus copilului care e situatia intre mine si mama. Asta e o alta problema.
Acum va urez tuturor o seara placuta.
Cu drag
A