Copilul captiv (9)

cleo78 spune:

frumos zis. Pana la iertare, e cale lunga, iertarea vine dupa impacare, si mai ales impacarea cu mine. Inca sunt la etapa de furie; desi credeam ca am trecut la resemnare si acceptare. Am acea senzatie, ca lupt pe mia multe planuri, pe mai multe scene, cu fiecare pe rand, trebuie in primul rand sa accept ca exista, apoi ma infurii, dupa ce imi descarc furia, si inteleg, si accept, ajung la resemnare, si treptat vad ca nu ma mai preocupa, ca intre timp am si uitat... si iar imi aduc aminte scene violente din copilarie, si iar ma apuca plansul si furia si etc.

inbox spune:

Fetelor, va citesc, saptamana trecut am avut niste zile foarte proaste si am fost tentata sa va scriu insa am renuntat...Am niste stari foarte puternice, trec prin furie, dezamagire, frustrare, mila ...da, mie mila de copilul care am fost, si imi aduc aminte cum incercam sa inteleg, sa ma justific, sa fiu mai buna, sa merit orice, de la painea care o mancam...imi dau seama ca nu am avut nicio vina si asta ma infurie...
Imi vine in minte un citat care imi placea in adolescenta "nu eu m-am nascut, ci altii au facut-o pentru mine".
Oare de ce totul ne invadeaza acum, cand ar trebui sa fim oameni in toata firea, puternici, independenti...parca totul se prabuseste in interior!

cleo78 spune:

mai scrie aici, descarca te la noi!!

Si daca nu esti mai buna, sa stii ca noi tot te iubim! , ca esti ca noi! Un om normal, cu suflet

olympia spune:

Inbox, suna tare cunoscut ce spui tu acolo! E o etapa necesara, sigur ca n-aveai nicio vina, oamenii aia erau prinsi in propriul lor scenariu de-aia nu te vedeau, de-aia trebuia sa te justifici, sa meriti... asa au fost dresati, conditionarile astea tampite sunt foarte parsive si persistente, te seteaza aiurea si dai mai departe "virusul" fara sa-ti dai seama. Tu ti-ai dat seama cat de nedreapta si de daunatoare a fost relatia, e bine ca te revolti, sigur ca ai mila pentru copilul ranit, iubeste-l si alina-l cat poti de mult! Asta-i drmul spre vindecare!

emaaimee spune:

offf, draga de tine
stiu cat e de greu. imi amintesc cum a fost, nu am avut o copilarie frumoasa, nu place sa imi amintesc...
am fost atat de timida, complexata, m-am simtit inferioara fata de toti. nu m-a sustinut propria mama, nu m-a ajutat cand eram bullied la scoala. totul a fost ca si cand eu am fost cea care provoca rautatile altora.
imi era frica sa ies din casa, primeam telefoane cu amenitari, jigniri. amintiri din copilarie
as fi vrut sa stie ca e teribil cand esti copil si esti nesigur pe tine, ceilalti copii vad si profita de asta, chiar daca nu inteleg ca fac rau. chiar daca suntem copii, ne comportam instinctiv. ii simtim pe cei vulnerabili si ii haituim inca nu am invatat diferenta dintre bine si rau.
cat am suferit, nu mi-am revenit complet si inca am ramas cu sechele. offf, parca imi e si rusine sa ma plang... rusine- cuvant impins cu forta in creierul meu. pe care incerc sa il sterg din memoria mea.
acum par o persoana puternica, nu stiu daca sunt.
va citesc, ezit sa scriu, plec.
ma intorc, pun sare pe rani si mai scriu. ma doare inca si nu ar trebui.
am spus ca iert- sunt confuza.
am realizat atatea cu propria mea putere, sunt mandra de mine.
am multe de facut inca... one at the time.
o sa imi corectez mesajul later/edit.

emaaimee spune:

despre iad, btw am cunoscut iadul pe pamant. asta pt ca o sa zambesc mereu sincer, va pun ceva fun de citit:
Conform unor postari pe net, urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool. Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de profund incat profesorul l-a impartasit colegilor sai, iar astfel am ajuns si noi sa avem placerea de a-l cunoaste.

Intrebare suplimentara:
Este iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)?
Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar.
Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele:
“ In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa iadului in timp.
Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele intra in iad comparativ cu rata celor care pleaca din iad.

Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in iad, nu mai iese niciodata. Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad.

In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume.
Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in iad.
Dat fiind ca existe mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membrii mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in iad.
Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din iad creste exponential.

Acum trebuie sa ne uitam la volumul iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in iad sa ramana constanta , volumul iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra,

Acest lucru arata ca sunt doua posibilitati:
(1) Daca iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el,
atunci temperatura si presiunea in iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot iadul pe pamant.

(2) Daca iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete iadul. Asadar, care din ele este?

Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate, "o sa inghete iadul inainte sa ma culc cu tine" si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta.
Prin urmare, sunt sigur ca iadul este endoterm si ca a inghetat deja.
Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce iadul a inghetat, rezulta ca nu mai accepta nici un suflet si a disparut...ramanand numai Raiul, ceea ce, prin urmare dovedeste existenta unei fiinte divine - ceea ce explica de ce, noaptea trecuta, Sandra striga:
"Dumnezeule!".

Acest student e singurul care a luat nota 10.

Ramonika spune:

acum am dat peste acest subiect. vad ca nu se mai scrie demult, insa sper sa imi raspundeti la o intrebare, poate s-a mai scris, recunosc ca n-am citit cele 8 capitole precedente (n-as fi avut cum deocamdata), insa o sa ma straduiesc sa le parcurg.

deci intrebarea ar fi: cum reusesti sa ierti. in cazul meu cum reusesc s-o iert pe mama pt. tot ce mi-a facut si imi face? mai ales ca ea nu recunoaste ca ar avea vreo vina si din pacate inca ma cert cu ea, inca avem o relatie incordata.
macar mi-as dori sa fiu indiferenta, sa nu ma mai afecteze ce face si ce spune, insa nu reusesc.
cum putem ajunge acolo?

---

Ramonika Ruxandra (30.11.2009) tati si Vladutz
zebra roz

belleane spune:

Poti sa ti-o imaginezi pe mama ta copil sau adult sa-ti inchipui ce ar fi putut sa o determine sa faca asa. Si apoi o sa o vezi si pe ea victima. O sa treci prin multe stari pana o sa o ierti. Eu cred ca merita.

Ramonika spune:

e clar ca si ea a fost o victima, si mama ei (bunica mea) la fel.
insa "scuza" asta nu mi-e suficienta sa o iert.

---

Ramonika Ruxandra (30.11.2009) tati si Vladutz
zebra roz

belleane spune:

Eu cred ca avem sansa sa schimbam ceva, acum cand suntem mult mai informati putem sa rupem cumva trecutul. Abuzul asupra copiilor inainte nu era nici blamat nici condamnat. Noi nu mai avem cum sa ne schimbam parintii. Ei trebuie priviti in ansamblul vietii lor si a societatii unde au trait. Dar noi putem sa schimbam ceva si nu repetam greselile lor. Ca noi sa evoluam este necesar sa intelegem si sa iertam.