vreau sa ma educ

anca_a spune:

Roxana, imi amintesc de parintii mei, nu m-au obligat niciodata sa mai pun o haina pe mine. E drept ca imi sugerau s-o fac dar fara sa ma preseze.

Tin minte cat de norocoasa ma consideram fata de prietenele mele, obligate sa poarte caciula sau "o haina-n spate", mereu frustrate si mereu in razboi cu parintii si care, de cum ieseau din campul vizual al acestora isi scoteau hainele groase, oarecum ostentativ.

Ai dreptate, sunt copii si copii dar eu cred, din ce in ce mai tare pe masura ce argumentez pe-aici :)) ca fiecare are dreptul sa decida pentru el in privinta asta.

denizel spune:

Ooooo, aici vorbeste exclusiv adultul din tine :).
Noroc ca o pustoaica nu vrea sa faca impresie unui adult, ci unui pusti care gandeste ca ea, nu?
Iar daca vorbim de impresie adult-adult, sunt gata sa cred ca exista adulti care ar aprecia o tipa vanata de frig intr-o "rochita nepotrivita".


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

rrox3 spune:

Da Anca fiecare are dreptul sa decida pentru el, dar responsabilitatea e a parintelui. Asa ca devine necesar ca parintele sa supervizeze ce decide fiecare pentru el. Si aici apar limitele de toleranta ale parintelui. Limitele intre care parintele isi simte copilul in siguranta. Despre asta vorbim.
Poate ca limitele mele sunt ceva mai restrictive decat ale tale, poate ca in anumite situatii am proceda la fel si in altele nu. Sincer, nu vad in asta o mare problema.

Denizel pai de obicei se sesizeaza adultul din mine cand e necesar sa "am grija" de cineva. Cand ma joc las copilul la conducere

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

beshter spune:

Aoleu, credeam ca suntem singurii care se uita la offroad, tractoare pe brazda, tractor pulling ( - ce ma distreaza emoticonul asta:)) si giga-camioane care parcheaza in locsoare cat cutiile de chibrituri.

Pheww, m-am linistit:)

Eu la asta cu imbracatul tac chitic - am un muscoi pe caciula. Adica tind sa-l cam infofolesc. Noroc cu taica-sau, care ii inspecteaza tinuta si incepe sa-l despoaie de cate ori poate. Dar as vrea sa fiu mai relaxata in privinta asta. Asa ca citesc aci cu sfintenie poate se prinde si de mine ceva.

anca_a spune:

Pai da Roxana insa atunci cand limitele parintelui interfereaza cu integritatea copilului*, parintele ala ar face bine sa se educe si sa se controleze.



*In ipoteza in care interzicerea dreptului de a manca/dormi/se imbraca cum simte duce la incalcarea intergritatii, imi amintesc de o situatie concreta de pe forum in care o zanuta mica era indopata impotriva vointei ei pana vomita, asta in timp ce mama ei considera refuzul de a manca drept ofensa personala. Ei bine, probabil ca pentru mama din exemplul de fata, limitele intre care ea te citez "isi simte copilul in siguranta" erau setate undeva intre 2 si 25 castroane de mancare/masa.

La fel cu imbracatul, poate eu imi simt copilul in siguranta infofolit si cu caciula la 25 de grade. Asadar intrebarea e, cine altcineva in afara celui in cauza ii poate cunoaste cu adevarat nevoile? Cine altcineva ii poate da masura?

Si da, eu am inteles ce zici tu doar ca atunci cand limitele de toleranta ale parintilor sunt prost fixate, copiii sunt cei care au de suferit.

anca_a spune:

Mihaelka, al meu a avut o perioada cand doar cu filmele astea adormea :)))


A, banuiesc ca ai vazut si tu ca unu' se mai rastoarna, altu' se mai rupe-n figuri sau in doo, Grave diggerul isi mai pierde o roata sau steguletul cu cap de mort...si cu toate ca nu sunt cele mai pasnice filmuletele din lume, nu a devenit agresiv in urma lor ci surpriza, la nici o luna de cand a descoperit desenele cu Tom si Jerry mi-a spus ca vrea sa-si sparga dintii cu ciocanul, sa-i cada toti ca si-ai lui Tom...

denizel spune:

Referitor la grija pe care adultul se simte obligat sa o ofere copilului, vreau sa spun lui Rox o poveste.

Rox, cand aveam eu 5 ani, eram in una din putinele vacante pe care am petrecut-o la bunicii mei.
Bunica isi pastrase doua dintre cele mai frumoase rochii de bal din tinerete.
Nu trecea zi in care sa nu le probez cel putin o data.
Vizavi de casa bunicilor statea Eugen, un baietel de 10 ani, slabut, blondut, cu ochi albastri si buze subtirele, care se purta intotdeauna foarte politicos cu mine.
Intr-o zi de vara foarte friguroasa (daca e sa mai iau dupa spusele bunicii), mi-am pus combinezonul roz si fosnitor care era obligatoriu de purtat pe sub una din rochii, pantofii de saten roz si am iesit afara din curte ca sa-l intalnesc pe Eugen.
L-am intalnit :).
Mi-a zambit frumoooos si mi-a propus sa ne plimbam cu bicicletele .
Cand m-am dus in curtea bunicilor ca sa-mi iau bicicleta, m-a vazut bunica, a inceput sa se lamenteze ca o sa fac pneumonie, m-a bagat in casa, m-a infofolit si mi-a facut un ceai.
In asteptarea pneumoniei, plangeam.
Ma gandeam ca Eugen e afara, ma asteapta si e trist cand vede ca nu mai vin.
Imi zicea bunica mea ca m-am facut de ras in fata lui Eugen, aparand atat de nepotrivit imbracata.
Plangeam si pentru asta.
Plangeam pentru ca o credeam :).
Acum stiu sigur ca nu a avut dreptate si stiu sigur ca lui Eugen i-a placut rochita mea de bal.
Si mai stiu ca i-ar fi placut foarte mult sa se plimbe cu mine cu bicicleta, in rochita mea atat de nepotrivita atat cu vremea de afara cat si cu demnitatea lui de baietel de 10 ani .

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

rrox3 spune:

Anca adevarul e ca de obicei nu prea mai e nimeni care sa-l supervizeze pe parinte cand o ia pe aratura. Ar trebui sa fie societatea, dar nu prea e. Contam cu totii pe capacitatea parintelui de a se autocorecta din mers si de a-si asculta si copilul din dotare in scopul autoreglajului. Din pacate e aproape utopic in multe cazuri... deocamdata.

Sigur ca de la limitele parintelui i se trag si cele mai mari ponoase copilului. Dar nu asta aveam eu in minte cand am combatut pe aici (asta stim deja si eu si tu ).

Eu urmaream sa combat ideea ca ii putem pasa copilului intreaga responsabilitate pentru el insusi. Nu putem. Copilul nu e un adult in miniatura. Desigur ca are o gramada de competente si ar fi bine sa ii fie permis sa si le foloseasca, ba chiar sa fie incurajat. Dar sa fii parinte inseamna si sa-ti asumi responsabilitatea pentru copil. Din dorinta de a creste copii independenti si liberi, nu cred ca e OK sa le punem lor toata responsabilitatea in carca, pe ideea ca se vor descurca, sunt minunati. Sunt minunati, asa e, dar sunt inca copii.

Echilibru e cuvantul potrivit. Extremele in ambele sensuri cred ca dauneaza.




Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

anca_a spune:

Denizel, ce poveste trista si frumoasa!

rrox3 spune:

Denizel tu povestesti foarte frumos Sincer, nu militez pentru pozitia bunicii tale, nici gand.
Revezi faza, situand-o undeva in luna noiembrie, pe vant si vreo 5 grade. Si gandeste-te ca te-as fi convins sa te schimbi inainte sa te las in compania lui Eugen pe biciclete. Eu usor amuzata de situatie, nu rosie de furie sau ingrijorare.
Cam asta e pozitia mea.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)