vreau sa ma educ

salutari la toata lumea,

de cateva zile citesc subiectul nu mai stiu ce sa fac, inca nu am terminat dar am ajuns la capitolul doi
imi place tare mult de nelia, vivi, vikinga, denzel, ladij, si multe alte fete care au inteles ca copii nu sunt mici soldatei
am deschis acest subiect pt ca eu cred ca am mare nevoie de educatie, vreau sa ma educ, auto educ pt a-mi putea creste copiilasi cat mai armonios si orcat ma stradui singura nu prea reusesc, adica sunt plina de bune intentii dar cu practica stau mai greu
fetelor va invit aici sa ne ajutati sa ne schimbam
sper sa nu intelegeti gresit acest cubiect, nu e un omagiu adus fetelor mentionate mai sus ci un mesaj de ajutor pt o mamica care vrea sa isi creasca fumos copilasii

Jasmin012 spune:

trebuie sa incepi prin a te uita bine la copilul tau si a-l vedea cu adevarat; a-l asculta; a fi atenta la nevoile lui.

Si sa-ti deschizi inima in fata lui si sa-ti astupi urechile la parerile altora care ar putea spune: ca trebuie sa dai militaria jos din pod sau sa nu-l rasfeti ca ti se urca in cap; ca ai un copil rasfatat, etc. sau ca: "lasa, ca au mai avut si altii copii" sau "lasa ca o sa te vad eu pe tine...."; sau: "unde da mama, creste".

Trebuie sa inveti sa ai rabdare. Sa inveti sa te calmezi.



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

ruscus spune:

cum ziceam sunt plina de intentii bune, dar cu practica stau mai greu,
uita prin ce trec acum, nu mai am rabdare, daca le spun sa faca ceva, le spun de doua, trei ori frumos si bland si ei nici nu se misca nici nu stiu daca ma aud si atunci imi pierd rabdrea si ridic tonul, apoi ma simt super rau pt ca stiu ca o astfel de situatie putea fi rezolvata altfel,
in fiecare dimineata imi propun ca azi sa fiu calma si sa ii ascult mai mult, sa nu mai fiu pe fuga si sa rezolvam totul pasnic dar pana seara e cale lunga si nu reusesc tot timpul ce imi propun
si stiu ca copilaria e cea mai importanta etapa din viata unui om, si imi e frica de amprenta pe care o las asupra copilariei lor

accept92 spune:

Este normal sa nu iti faca placere sa vorbesti cu peretii. Tocmai pentru ca treci de la a te repeta de doua trei ori la a te enerva, apoi la sentimente de vinovatie, ai parte de tratamentul asta. Evita sa te mai repeti. Cauta mereu argumente (nici pe astea nu trebuie sa le repeti, daca un argument nu convinge cauta altul), explica-te, 'fi serioasa'...si cand ai epuizat aceste resurse treci direct la consecinte fara a te enerva. Consecinta: strang eu jucariile de pe jos dar le pun direct in gunoi. Si asa sa faci. Niciodata sa nu anunti o consecinta pe care nu o poti duce la capat. Consecintele trebuie sa fie realiste, logice si puse in aplicare. A inceput sa planga...te explici...imi pare rau dar eu daca mai gasesc ceva pe jos voi considera ca nu-ti mai trebuie. A fost doar un exemplu, eu nu tin la ordine, dar le am si eu pe ale mele, altele, mai greu de inteles. Doar asa vor incepe sa deschida urechile cand vorbesti. Pana atunci...e normal sa fie inchise.


A! Si inca un lucru foarte important. Da-le timp sa rumege o rugaminte. Nu te repezi prea repede la urmatorul argument, nu fii insistenta, nu da senzatia ca vrei sa fi ascultata imediat. Eu am observat ca pe mine copilul meu ma aude...dar niciodata nu face imediat ce ii spun...mereu mai are cate ceva de terminat, insa daca eu lansez rugamintea si ma retrag...ma asculta, ii ramane undeva acolo ca are ceva de facut si in cateva minute observ ca m-a auzit. Sotul de exemplu nu-i lasa acest timp, incepe sa preseze repetandu-se si esecul este garantat.

Tala spune:

Am incercat si eu metoda cu amenintatul (e adevarat ca pe atunci cred ca treceam printr-un soi de depresie)si pot sa confirm ca functioneaza insa nu cred ca e cea mai buna metoda. De ce? Pt ca in situatia respectiva era vorba de piesele lui Lego imprastiate prin toata camera in momentul in care vroiam sa dau cu aspiratorul. I-am spus sa le stranga, nu a reactionat si, asa cum l-am amenintat, i-am aspirat cateva piese. Sunt sigura ca n-am facut altceva decat sa-i creez o trauma pt ca acum, dupa un an si ceva, daca vede o piesa de Lego pe jos (se joaca cu ele pe canapea) se sperie, la fel si cand ma vede cu aspiratorul si trebuie sa-l asigur de cele mai multe ori ca nu, nu-i voi aspira piesele.
Mi-am cerut iertare puiului pentru acel moment si sper sa fi inteles ca eu am fost cea care a gresit.
Acum aplicam alta metoda si anume cea a prevenitului din timp, adica: te mai joci 5 minute si apoi mergem la baita; termini jocul asta si ne imbracam sa mergem etc.. Functioneaza fara exceptie. Daca e o situatie de graba mare si nu am cum sa-l anunt din timp ce urmeaza sa facem iar el nu si-a terminat activitatea de moment il asigur ca vom continua imediat ce se poate si eventual il tentez cu altceva (ce putem face in masina pe drum etc.)
Concluzia: a-l anunta despre consecinte nu trebuie sa fie egal cu amenintari pt ca intram intr-un ritual care s-ar putea sa fie mai 'eficient' (ca si raspuns al copilului) dar nu neaparat sanatos.

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

accept92 spune:

Si unde se face diferenta intre anuntarea consecintei si amenintare? Ca am stabilit de la inceput ca nu e eficient sa te enervezi, deci se intelege ca in acest caz anuntarea consecintei se face sub forma de dialog.

elaga spune:

Al meu raspunde la micile pedepse. De ex. pana acum trantea masinile. Nu aveam nici o masina intreaga. I-am spus ca daca le mai tranteste, i le confisc. Prima data m-a incercat si a trantit o masinuta. Am luat-o si am pus-o pe un dulap sa nu ajunga la ea. A plans un pic, mi-a cerut-o macar pentru doua minute. Am fost calma, blanda, dar ferma. In 2 zile am scapat de trantitul masinutelor.
Si intotdeauna , cand ii vorbesc, ma asez la nivelul lui, ca sa fiu sigura ca ma aude. Daca vad ca nu prea are de gand sa ma asculte ii spun si consecintele actelor sale. Daca considera ca le poate suporta, poate face cum crede. Inca am succes cu metodele astea, dar are numai 2 ani. Nu stiu cat o sa mai mearga.

Ilinca_M. spune:

Doamne, "jucarii pe dulap" revine-n fortza. Chiar n-ai citit pe celalalt topic reactii la metoda ta? Ca ai fost rugata sa aduci si niste lamuriri si nu ai mai facut-o, de aceea dedusesem ca ti-ai dat seama ca nu e o metoda ok. Dar vad ca o recomanzi si altora :(.

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
17 luni
Manole forever
Sovata

ruscus spune:

despre ce topic vorbesti ilinca? as vrea sa stiu si eu ce s-a spus despre metoda asta pt ca si eu am procedat asa de cateva ori
eu vreau gasesc forta in mine sa nu ma mai enervez si sa rezolvam orice probelma pasnic si fara amenintari pedepse, pana acum asta am facut, si nu imi place, cred ca se poate educa un copil fara pedepse si eu caut o astfel metoda de educatie pt ca nu vreau sa le fie frica de mine vreau sa inteleaga clar de ce le cer sa faca anumite lucruri si daca nu le convine sa putem negocia
nu vreau sa imi transform copii in niste supusi fara sa spuna ce vor ei de fapt si sper ca inca nu e prea tarziu, sper ca inca mai pot repara greselile facute pana acum

elaga spune:

Ilinca, de multe ori nu reusesc sa tin pasul cu voi. Cand vin de la munca, sunt postate pagini intregi si uneori nu apuc sa le citesc pe toate. Metoda e preluata de la un psiholog pentru copii care mi-e prieten si la noi functioneaza de minune. Nu o folosesc des pentru ca nu este nevoie. Da-mi link-ul, te rog, sa vad care sunt reactiile negative, nu vreau sa procedez gresit.

Tala spune:

Nu mi se pare dialog daca de exemplu comunicam calm si eventual cu zambetul pe buze: :"daca nu-ti strangi jucariile ti le aspir sau le pun pe dulap sau etc" - tot amenintare imi suna.


http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!