vreau sa ma educ

denizel spune:

Ruscus, cat de mult ma bucur ca te vad!!!!!!!!!!!!!!
Ultima data cand am vorbit cu tine erai in Romania si aveai emotii mari in legatura cu plecarea :).
Ce faceti? Sunteti bine? Cum e acolo, te-ai adaptat cat de cat? Copiilor le place, au prieteni?


Pai, eu cred ca esti un parinte minunat!
Atata timp cat stii ca nu e in regula sa faci anumite chestii, mai ramane sa si lucrezi putin la a nu le face (macar nu prea des, nu? :).
Te poate ajuta sa te gandesti uneori ca micutii tai sunt niste straini, la care nu merge sa tipi sau sa fii nepoliticos.

Si, cel mai important eu cred ca este ca noi, parintii, sa constientizam ca ei sunt doar niste copii si sa avem mai multa ingaduinta fata de ei.
Copiii apreciaza mult de tot ingaduinta si blandetea.



Eu nu-s de acord cu spusul calm al unei rautati.
Ca doar e o rautate daca ii spui copilului ca-i arunci jucariile la gunoi daca a indraznit sa nu asculte si sa nu le stranga .
Ce sa-ti spun, cata impertinenta pe copchil ca n-are chef sa-si stranga jucariile, trebuie sa plateasca si sa ramana fara jucarii...
Cand noi eram copii, numa' la stransul jucariilor si impaturitul pijamalelor ne statea gandul .
Si de aia suntem acuma asa ordonati, ca ne-a invatat mama de mici ce-i aia ordinea .

Prefer sa fiu nervoasa si sa-i arat copilului ca sunt nervoasa si sa-i spun ca intr-o buna zi o sa-i arunc jucariile pe geam, decat sa-l anunt cu zambetul pe buze ca o sa-i arunc jucariile.
Mai, veniti uneori cu niste gaselnitze de metode sadice, ceva de groaza... .

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Jasmin012 spune:

La noi toata casa e plina de jucarii. Nu si le strange niciodata singur, nici n-am pretentia s-o faca la 2 ani si 10 luni. Doar daca ii zic "hai sa strangem jucariile" ma ajuta si el un pic, dar mai mult eu. Binenteles ca in 15 minute sunt iar pe jos, cel putin unele dintre ele. Eu nu-l amenint niciodata ca i le iau. Numai daca le arunca i le iau (poate nu fac bine, dar nu am cum sa-l fac altfel sa inteleaga faptul ca jucariile nu se arunca), dar in cateva minute i le dau inapoi.
Nu ma astept ca un copil sa aibe simtul responsabilitatii la varste atat de fragede, nu astept asta de la el, asa ca nu sunt exigenta in privinta asta.
Si mai stiu ca a-l toca pe copil cu acceasi placa e tare plictisitor pt un el. As vrea sa faca ceva de la el, nu ca-l bat eu la cap. Cred ca cicaleala nu are nici o valoare educativa. Dimpotriva, il invata pe copil ca "asa e mama, mereu ma bate la cap; ea vorbeste, ea aude. Ce ma plictiseste!".

Aaa, am uitat sa precizez ca nu inteleg ca trebuie sa ma supar ca arunca o jucarie din greseala sau din joaca. Ci doar cand arunca ceva cu nervi, ca ni se mai intampla si din astea, din cand in cand.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

xiri spune:

E destul de vast subiectul.
Teoria zilelor noastre (dovedita si in practica) spune ca copiii cresc armonios daca parintii stabilesc putine reguli clare, tin la reguli, dar sunt dispusi sa le discute cu copiii, si cand e cazul chiar sa le mai schimbe daca copilul vrea un anumit lucru. Intre limitele astea clare copilul are multa libertate, primeste multe dovezi de dragoste de la parinti, parintii discuta deschis cu copilul, dar in acelasi timp are asteptari mari de la el.

E mai bine sa fii autentica cu copiii. Nu trebuie sa gasesti forta sa nu te enervezi, e normal sa te enervezi. Dar poti sa incerci sa ai multa rabdare. Si da, cicaleala nu are nici un efect, ba chiar pe dos. Poate ar trebui sa fii mai ferma, mai sigura pe tine cand le ceri ceva?

Ilinca_M. spune:

Elaga, Ruscus, aici e linkul direct la postarea elagai:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?whichpage=-1&TOPIC_ID=155844&REPLY_ID=6243797

Si dand in jos vedeti parerile altora despre metoda

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
17 luni
Manole forever
Sovata

nelia spune:

La noi functioneaza bine, dar dupa practica indelungata, anuntul, rugamintea, avertismentul si consecinta.

Adica, cu un sfert de ora de ceva important pe care trebuie sa-l facem (regulile alea putine si stricte), ii anunt ca mai au un sfert de ora pina cind... Pot fi mai putine minute, depinde de timpul avut la dispozitie. Asa au timp sa se pregateasca psihic pentru ceea ce urmeaza, adica intreruperea activitatii placute pe care o faceau si trecerea la alta.

Mai anunt odata, cu putin timp inainte de scurgerea timpului dat, iau intotdeauna in calcul ca urmeaza negocierea: inca 10 minute mami, eu zic va inteleg, dar nu am 10 minute, daca le am, le dau... dar le dau 5 sau 3, in functie de timpul avut la indemina.

Cu un minut inainte de scurgerea timpului, ii rog frumos sa faca ceea ce trebuie (nu le spun ca eu vreau ca ei sa faca, ci, avem un fel de cod nescris cu regulile importante, care, daca nu sint respectate, e haos si jale).

Daca nu se misca, atunci ii anunt ferm ca sint consecinte daca nu ne grabim sa facem ce avem de facut si le vom suporta cu totii... In general, dupa multe incercari nereusite, inteleg si fac, cind sint foarte obositi, ii ajut si eu, cind nu, fac singuri, chiar si cel mic...

Consecintele sint: ai tras prea mult de timp si un minut de colo, unul de colo, uite, ca ne mai ramine doar un sfert de ora ca sa ne spalam pe dinti si sa ne bagam in pat, asa ca reducem povestea de seara si timpul de stat la pupat.

Le citesc intotdeauna, e una din reguli, dar atit cit timp am... de un paragraf mi-a ramas, unul citesc, cu toate protestele... ora de culcare este la fel de importanta, este alta regula, ceea ce am eu de facut dupa ora de culcare este la fel de important... Alta data facem totul la timp si cistigam timp pentru activitatile preferate.

Si nu uit niciodata sa anunt consecinta cind vad ca se trage de timp... pe mine nu ma deranjeaza ca nu ma asculta pe mine, mama lor. Sau ca nu se fac lucrurile atunci cind vreau eu sa se faca. La mine, si le-am dat de inteles si lor ca asta este reala problema, timpul este problema, faptul ca nu avem la dispozitie atit timp cit ne-am dori sa le facem in ritm lent... Si consecintele sint grave si sint legate unele de altele...

Odata ce am stabilit ca avem nevoie de un program impreuna, trebuie sa-l respectam spre binele nostru si pentru a cistiga timp pentru lucruri mici si placute - sintem 5 cu multe lucruri de facut, unele dintre ele extrem de importante (scoala, lectii, servici, mers la doctori sau prin alte locuri, activitati pe care am dat deja banii etc.) si orice incalcare a acetor reguli de buna organizare, antreneaza incalcarea altora... si uite asa, pierdem si timpul si nici nu facem ce ne-am propus sau ce trebuie sa facem... si criza apare, tensiunile la fel, oboseala multa si fara rost...

Am fost si mai drastica, de exemplu, nu am iesit din casa pentru balet, nu le-am dus. Vor fructe sau ceva dulce, desi stiu ca au mincat suficient si tot ce trebuie (numai in aceste conditii), dar ii trimit la spalat pe miini si ei se joaca... a expirat timpul de mincat ceva bun...

Pe scurt, consecintele sint pierderea de activitati placute, dar in plus, pentru ca din cauza de nefacut la timp ceea ce trebuie, nu mai avem timp si pentru altele...

Dar totul este demonstrat... nu numai explicatii. Avem autobuz de prins, stau cu ceasul in mina, ma asigur ca am facut tot ce trebuie sa sa iesim la timp din casa, nu iesim din cauza de neascultat... nu mai plecam.

Nu iau jucarii, nu le cumpar lucrurile necesare sau dorite in functie de felul in care asculta, nu primesc nici un fel de pedeapsa, dar pierd favoruri. Stiu ca daca lipsesc de trei ori de la o activitate, ni se atrage atentia si concluzia este ca nu ne putem tine de ea, asa ca, in sesiunea urmatoare, renuntam... si nu vor, pentru ca e ceva care le place.

Asa ca, in timp si cu multa fermitate si multa-multa rabdare, calm, blind, fara ton ridicat, dar ferm si serios, au invatat ca daca pot negocia inca vreo citeva minute le primesc, daca nu au facut exact cind am spus, ii mai rog odata, cind ajung la limita de timp (nu a nervilor, ci a timpului), mai primesc un avertisment ca trebuie facut, nu avem incotro... dar daca au depasit si aceasta limita, timpul a trecut. Asa e si in viata.

Eu le-am luat chiar un ceas desteptator, am invatat de la gradinita lor. Si punem impreuna ceasul sa sune, citeodata le spun: mai avem jumatate de ora pina cind... cind vreti sa va opriti din ce faceti acum si sa va pregatiti pentru... Pai, ne mai jucam un sfert de ora si apoi facem... Daca e in regula, atunci spun ok, daca nu, zic nu avem un sfert, dar avem 10 (stiu ca vor cere oricum inca 5 macar peste). Si de comun acord punem ceasul sa sune peste minutele negociate, neuitind sa-i anunt cind se apropie de sfirsit.

Ah, si in general, incerc sa ma tin de un orar, adica ceea ce facem zilnic, rutina, o facem la ore relativ fixe... Fetele au chiar orar facut de ele impreuna cu mine, pe perete... Agata are si o agenda...

Avem cite o chestie pentru aproape tot ce facem: un cintecel, glume, poezioare scurte, de doua versuri... un maimutoi care vine si-i anunta este ora de strins jucariile, iesim afara, ora de culcare... etc. Joaca-joaca, dar regula e regula, timpul e timp, cind ne permitem o mai lalaim, cind nu, facem ce trebuie...

Ah, si modelul de linga ei. Adica noi, parintii! Noi nu sintem organizati, facem cu noi ceea ce facem si cu copiii, ne dam timp, pe care il intindem atit cit se poate intinde... poate ca de aceea ii si inteleg pe copii.

Dar daca nu e de mincare si trebuie sa mincam, si se presupune ca trebuie sa incropesc ceva... iar eu stau pe DC... hmmm, nu prea cred ca mai pot deschide apoi gura in fata lor. Agata cel putin ne taxeaza imediat, si a inceput si cea mica... da' tuuu n-ai facut... Incercam sa respectam si noi regulile, timpul, asa cum le cerem si lor. Si ei vad asta, si mai vad ca si asa sintem citeodata depasiti de situatie si in intirziere... si inteleg mai bine consecintele... si faptul ca nu numai pentru ca sint copii trebuie sa le faca, ci pentru ca asa trebuie si gata. Ce trebuie... ce e necesar, ce nu se poate amina...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Jasmin012 spune:

Ilinca, ai gasit exact subiectul cu jucariile.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

elaga spune:

Baietelul meu a trecut de mult de faza in care se juca trantind jucariile. Daca l-ati vedea trist ca s-a rupt o roata la masina preferata, cum ati reactiona? Se ataseaza foarte tare de masini. I-am confiscat jucariile de vreo 3 ori pana acum. A inteles ideea, nu le mai tranteste intentionat, a gasit alte modalitati mult mai interesante sa se joace cu ele. Precizez ca am aruncat 2 saci cu jucarii stricate de la trantituri, din perioada in care acesta era modul lui de joaca si mai precizez inca o data ca metoda cu confiscatul mi-a fost recomandata de un specialist.. Si nu, nu citesc tot ce se posteaza. Am intrat destul de tarziu pe acest forum. Nu pot sa tin pasul cu mii de comentarii. Poate data viitoare sunteti un pic mai dragute, imi explicati si nu-mi mai sariti la beregata.

accept92 spune:

Vai denizel ce previzibila esti...Fiecare parinte este un om format, are o anumita personalitate si anumite limite care nu tin de educatie (edit: educatie sau dresaj al copilului) ci strict de persoana sa si...DA!...de confortul sau. Exemplul cu jucariile a fost clasic, pe mine personal nu ma supara jucariile intrucat avem o camera speciala pentru ele...DAR...nu as judeca un parinte care simte nevoia sa fie ordine. Fiecare are dreptul sa se simte ok la el in casa. Noi ne-am intors de mai multe ori din parc cu o gramada de ghinde si castane. Acestea ajung inevitabil pe jos, imprastiate prin toata camera. O data, de doua ori, le-am strans eu, dupa ce am rugat-o sa le strangem impreuna si s-a facut ca ploua. Apoi am avut pretentia sa le stranga ea si eu n-am avut chef sa o ajut. Am anuntat-o ca le arunc, a plecat la culcare fara sa le stranga si la gunoi cu ele. A doua zi m-a intrebat unde sunt, i-am explicat, s-a scarpinat in cap, nu i-a convenit dar nici nu s-a mirat, ca ne cunoastem una pe alta de ceva timp. Nu am vrut sa ma justific, dar nu te mai grabi sa te oribilezi de orice rahat, ca nu o sa ma convingi niciodata ca esti detinatoarea adevarului absolut si autorizata sa imparti dreptatea pe aci...sa spui 'tu faci bine', 'tu gresesti', 'tu la colt', 'tu bravo'...

Luna1 spune:

Mie nu mi se pare asa "odioasa" sugestia lui Accept. Pana la urma e o consecinta a faptului ca nu isi strang jucariile. Adica eu trebuie sa dau cu aspiratorul. In 10 minute. Te anunt "in 10 min (sau ma rog anunt din timp) am nevoie sa fie podeaua libera, te rog sa-ti strangi jucariile, daca nu le strangi le strang eu si posibil sa ajunga la gunoi". O suna a amnintare insa pana la urma poate ca parinte nu poti sa astepti pana maria sa copilul are chef (peste 2-3 zile) sa-si stranga jucariile.

Da, daca n-a terminat de strans dar il vad ca a facut un efort ma asez si eu sa-l ajut.

Nu sunt de acord cu "pe noi mama nu ne-a pus, noi n-am facut", eu mi-as fi dorit sa ma puna ca sunt dezordonata (acum nu mai sunt de rusine, din bun simt). La fel nu sunt de acord cu are doar 3 ani, e mica". Pe cat posibil si la 3 ani poate sa isi stranga o jucarie doua.

Dar, ca am si o sugestie, am intrebat la gradi cum ii indruma sa stranga jucariile. Mi-au zis regulile: au mereu positive praising, mai exact ex "vreti sa mergem in curte?" raspuns "daaaaa!" ok ,haideti sa stragem jucariile repede si mergem!". Iar la sfarsit sunt laudati de parca au rezolvat problema incalzirii globale.

In plus eu acasa am incercat sa am o regula (in vremea cand eram inca acasa, acum in timpul sapt suntem doar seara acasa iar in weekend plecam in natura deci nu suntem printre jucarii) si anume: nu ne jucam cu alta jucarie/joc decat dupa ce il strangem pe asta. Ne jucam cu lego si vrei casuta de papusi? ok, stragem lego intai si apoi scoatem casuta.

E mai usor sa stranga copilul cateva piese de lego sau doar un joc decat o podea intreaga de jucarii.

In plus mama poate ajuta manutele mici, insa nu sunt de acord cu mama in patru labe strans jucariile si copilul uitandu-se nonsalant la tine, a lene.

Despre luatul jucariilor din exemplul dat de elaga nu inteleg de ce i le iei? Cel mai bine intelege consecinta faptului lui, tranteste jucaria, rupe roata, plange, tu il consolezi normal ca esti acolo langa el la durere, insa invata ca prin trantire masina se rupe. Tu acum il inveti ca daca tranteste jucaria i-o ia mama. Deci daca mama nu-i acolo poate tranti jucaria linistit. Asa ca nu intelege motivul real pentru care nu e bine sa tranteasca masinuta.

My reason

Simonna spune:

Eu cred ca la virste diferite functioneaza metode diferite.

Masinutele trintite, de exemplu... la un an jumatate - doi, tot fun-ul e sa le trintesti. Eu, mami, am dat bani pe ele si nu vreau sa le strici, asa ca iti spun o data, de doua ori, pe urma ti le iau. La doi - trei ani, copilul pricepe ca masinuta are si alta treaba decit sa fie trintita. Si se joca frumos, asa ca eu, mami, nu mai am nevoie sa pun masinile pe dulap, devin brusc zen si mi se pare o barbarie sa fie puse masinute pe dulap. Samd, pina la 11 ani (ca eu pina aici stiu), cind masinutele pot fi date cadou, ca nu mai sint interesante decit daca sint intr-un joc pe computer!

Copilul evolueaza, evoluam si noi ca parinti. Capacitatea nostra de a fi mereu alaturi de copil, draguti, buni, intelegatori samd depinde si de ce zi am avut, cum a fost traficul spre casa...

Ca parinte, eu am incercat mereu sa avertizez copilul cind n-am fost in apele mele. De pe la 5-6 ani, cred, i-a si spus, pe intelesul lui, de ce sint nervoasa, sau prost-dispusa sau mai stiu eu ce.

Am avut mereu reguli, unele inflexibile, unele negociabile, unele numai bune de calcat. Unele reguli s-au impus ca o necesitate constanta, unele au fost create pestru situatii de moment. Regula de baza a fost: "Mami are drept de veto".

Regulile inflexibile au privit iubirea si respectul reciproc, atitudinea si performantele scolare, obraznicia netolerata.

Pot sa dau o mie de exemple concrete, cine-i vechi pe forum (ca n-am mai scris de mult) isi aminteste Dialogurile, copilul a evoluat frumos, in ciuda masinutelor pe care le-am pus pe dulap. Acum ma uit in urma, ma uit la Atomix si ma mir ca, undeva pe parcurs, a fost nevoie de o astfel de masura.

Pe de alta parte, ma uit la sor'sa, care tocmai a facut anul, si ma intreb ce ne mai asteapta si cu mindruta... ca a inceput sa trinteasca jucarii :)

Noapte buna, doamnelor,
Simonna