Nu mai stiu ce sa fac...(2)

viviana spune:

Eu am inteles ca este o gluma pe care ne-a facut-o ea noua nu copilului.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Adraiana Mica eu sunt pentru lasarea copilului sa se exprime liber. Ba mai mult trebuie si incurajat. Asa ajungi sa-l cunosti, si capata si incredere de sine.

S-ar putea ca educatoarele sa fie mai de moda veche si mai stricte.
Eu as milita pentru mai multa flexibilitate si nu pot sa-ti spun aici ce as face cu acea evaluare. (partea din ea care te necajeste)

Ar fi multe de povestit.

Sper sa am dreptate.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Si eu am inteles la fel... Acum, si eu ii mai spun Agatei, in gluma, ca daca nu face ceva, o bat pina ii suna apa-n cap! Pentru ca asa mi se spunea mie cind eram mica si i-am povestit odata, a distrat-o expresia si acum imi permit sa-i spun asa, mai ales ca stie sigur ca nu o voi bate niciodata ca sa-i sune apa-n cap.

Nemosidori, recunosc ca m-ai cam debusolat un pic cu ultimul tau mesaj, am avut senzatia asa, de un printre rinduri. Adica, ceva de genul, puteti voi sa vorbiti cit vreti, ca eu, care v-am cerut sfatul si v-am provocat la vorba, rezolv problema tot in stilul meu. Nimic rau in asta, daca al tau copil si voi, parintii lui, sinteti multumiti si fericiti!

Iar pentru noi, cele care dam din taste, daca a glumit cu baietelul si gluma este un lucru obisnuit in casa, fara sa se treaca la fapte serioase, nu mi se pare grav, dar daca nu... sper doar ca baietelul sa se fi prins ca e gluma cu bataia si cu salvarea, dar ca nu e gluma ca nu are chef sa invete si va trebui sa-si faca pentru ca in scurt timp va incepe scoala.

Denizel, pai vezi tu, ca nici felul nostru pasnic, nici al tau sau al lui Accept, mai aprig, nu a dat rezultatele scontate. Ca daca noi am luat-o mai incet si tu mai tare, ar fi trebuit sa reactioneze macar la trasul de urechi, dar se pare ca e nevoie de alta metoda.

Vikinga, noi avem multe puncte in comun in cresterea maimutelor din dotare! Mi-ar placea mult de tot, cumva, aici sau acolo, sa punem trupele in contact, iar noi doua sa dezbatem problemele, ca aici, la o cafea sau la un vin fiert.

Si noi avem pat, dar de doi pe doi, mai mare de atit nu incape. Am dormit in el, cred ca am mai scris, pina anul trecut, cind cite trei, cind cite patru, ba chiar toti cinci. Acum ne-am separat, fetele dorm linistite in camera lor (dar vine Halloween-ul cu vrajitoarele lui, iar Tudora sigur se va muta din nou la noi in cort, caci inca ii mai este frica de ele), iar baiatul, care nu are camera lui pentru ca nu exista in casa, apartamentul fiind doar cu trei dormitoare si un salon mare, s-a mutat din proprie vointa in salon.

Asa ca, i-am aranjat un colt de salon al lui si doarme pe canapeaua de acolo. Iar mami si cu tati, dupa 8 ani, dorm in sfirsit singuri si in dormitorul lor. Dar vezi tu, ca intr-un fel, ei tot timpul au stiut ca asa e normal si ca venitul la noi in pat sau mersul nostru la ei este doar provizoriu, pentru ca ei au nevoie de noi si noua ne este drag de ei. Asa ca, atunci cind n-au mai simtit nevoia, s-au dus fiecare la locul lor, dar stiu ca daca simt vreo anxietate, au un vis urit, orice... este suficient sa zica mami sau tati, si unul dintre noi sau amindoi vom fi acolo. Nu exista nici un fel de regula batuta in cuie in aceasta privinta.

Adriana mica, eu cred ca e normal si ca el sa intrerupa, pierzindu-si rabdarea, dar si ca adultii sa-l invete treptat-treptat, sa nu intrerupa chiar tot timpul conversatiile celorlalti. Este o chestie de respect reciproc si eu cred, ca daca se procedeaza cu finete, fara sa-i dea senzatia ca i se pune leocoplast pe gura, nu poate sa fie decit benefic pentru copil, face parte din dezvoltarea lui. Si eu o am pe Agata asa, dar treptat a invatat sa ia cuvintul si sa asculte in egala masura. Revin cu citeva trucuri folosite de mine, dar mai incolo un pic...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

denizel spune:

Parerea mea este ca atat tu cat si colega ta de forum ati intins prea mult pelteaua, ati spus prea multe povesti si, pana la urma, s-a inteles doar ca e destul de ok cum procedeaza nemosidori si ca s-o tina cam tot asa.

Daca lumea nu ar mai fi atat de invaluitoare si ar zice de la inceput frumos si politicos si in putine vorbe "mamico, nu e bine ce faci", nici subiectele nu s-ar mai intinde atata si ar fi si concluziile mai clare.
Nu toata lumea are rabdare/timp sa citeasca mult.
Probabil ca sunt unii parinti care pun dimineata in graba subiectul si mai intra abia seara la 12, dupa ce termina treburile.
Si daca seara la 12, cand e frant de oboseala, gaseste 7 pagini si postari lungi si fel de fel de povesti, nu e ajutat cu nimic.

Nu vreau ca postarea mea sa supere, e doar o idee despre cum ar putea fi eficientizat ceva.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca nu putem spune in scris ceea ce am spune daca am fi fatza in fatza.
Mesajul scris trebuie sa fie scurt, usor de citit, concis.
Cand suntem fatza in fatza e cu totul altceva si adaptam discursul in functie de aceasta.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Adriana mica spune:

Viviana, strictetea / fermitatea in ceea ce priveste acest aspect (vizibil si in ceea ce s-a scris in evaluare) se intampla in contextul regulilor stabilite la nivelul intregii gradinite, deci din pacate educatoarea nu are prea mult spatiu de manevra in acest sens. Cu siguranta mi-ar placea sa i se dea copilului mai multa libertate de exprimare si sunt ferm convinsa ca miss ii incurajeaza cat poate, chiar daca regulile sunt ceva mai stricte decat ar trebui (de exemplu: daca isi doreste sa cante la serbare, sa poata face asta fara probleme daca nu intrerupe vreun alt copil, chiar daca "scenariul" initial presupunea doar sa danseze). In exemplul precedent, era cat pe ce sa nu i se permita sa faca asta dar din fericire Dudu este genul de copil care nu se lasa prea usor cand vine vorba despre a face ceva ce ii place (iar eu ii spusesem inainte ca serbarea este o ocazie de a se distra impreuna cu colegii lui, nimic mai mult). Daca stau mai bine sa ma gandesc, poate ca este si o parte buna in toata chestia asta, aceea ca il determina sa invete sa lupte pt a se face auzit atunci cand exista piedici (la gradi, nu acasa).

Nelia, exact asa ne-am gandit si noi ca este bine sa procedam. Astept cu nerabdare sugestiile care au dat la voi rezultate; pana acum in cazul nostru au functionat in general abordarile prin "invaluire" (punctate cu exemple din viata noastra a adultilor, sau din povestile pe care le citim cu nesat seara de seara) mai degraba decat discutiile directe pe marginea unui subiect.

viviana spune:

Denizel, ok cu asta numai ca nu poti sa spui doar "mamico, nu e bine ce faci".
Trebuie sa spui si de ce.
Trebuie sa spui si cum altfel sa faca.





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Adriana mica, eu am incercat sa merg din aproape din aproape, adica nu le-am cerut din prima sa ma asculte, ci am mers pe bucatele mici. De exemplu, pe carti, ca si noi tot asa am inceput discutiile. Stiam ca ea nu poate asculta mai mult de doua paragrafe fara sa nu puna macar o intrebare, care de mult ori erau mai multe... dar faceam compromisuri, adica lasam si de la mine, lasa si de la ea. Uite, citim pina aici, si-i aratam cu degetul, timp in care tu taci si esti atenta, dupa aceea pui tu toate intrebarile, eu iti raspund, si iar continuam doar cu lectura, iar urmeaza intrebari si raspunsuri... Sau cind vorbesc adultii din preajma ei (a lor acum, ca-s mai multi), incep discutia doar dupa ce ii rog sa ne lase sa vorbim, e ceva important, si trebuie sa discutam in liniste... si dau si un sfirsit discutiei (uite, faceti altceva pina cind va chem la masa sau pina cind terminat desenul inceput etc.).

Cind discutam, incep intotdeauna cu lasa-ma sa-ti explic ceea ce vreau sa spun si dupa aceea iti ascult intrebarile si incerc sa-ti raspund ca sa intelegi... Dar am grija sa fac acelasi lucru atunci cind copilul vrea sa-mi explice ceva, desi nu am timp, desi nu spune ce trebuie, e o perceptie gresita, dar este a lui si trebuie sa-l ascult pina la capat, chiar daca exprimarea uneori e greoaie... daca vreau sa-l inteleg si sa-i pun si eu intrebari la rindul meu.

Un exemplu de cum merg lucrurile spre bine zic eu procedind asa, este povestitul zilei de catre Tudora. Acum doi ani si chiar anul trecut, la intrebarea cum a fost astazi la gradinita, ea incepea in mod invariabil cu inceputul, chiar daca eu incepeam de ai facut astazi dupa ce te-ai trezit din somnul de prinz sau ce ai mincat astazi.

Ea incepea cu am ajuns la gradinita, m-am spalat pe miini, te-am pupat si ti-am spus la revedere si dupa aceea... si ea se exprima greu si imi pierdeam rabdarea, desi ma distra mereu felul ei de a o lua mereu de la inceput, zi de zi. Dar stiam ca daca vreau sa aflu cu adevarat ce a facut si cum i-a fost, trebuie sa gasesc un moment de liniste, in care sa am macar 20 de minute sa o ascult. De multe ori, aminam acest moment pentru ca stiam ca nu le am, dar venea ea si ma intreba: nu ma intrebi ce am facut astazi la gradinita? Si ii spuneam sincer ca o intreb un pic mai incolo, trebuie sa-mi fac timp ca sa o ascult.

Citeodata timpul asta venea doar seara la culcare, inainte sau dupa poveste... dar venea si intotdeauna o ascultam, fara sa o intrerup, eventual repetam fraza ei, corect, ca sa o ajut sa se corecteze si ea la rindul ei: adica vrei sa spui ca... si ea spunea, da, si repeta fraza corect. Ii puneam o intrebare sau doua la sfirsit, asa ca, atunci cind eu ii povesteam ceva si nu ma asculta, ii aduceam aminte ca nu asa fac eu cu ea cind vorbeste. Cu Agata a fost un pic mai greu, ca e vorbareata ca mine... dar si cu ea lucrurile merg bine acum, stie sa asculte si sa vorbeasca aproape in egala masura.

Tudora a facut progrese, de cind a intrat la scoala, ajutata si de faptul ca acolo vorbeste doar cind trebuie, acum ridica mina atunci cind vrea sa spuna ceva si am observat ca are rabdare pina cind pot sa o ascult. Dar si cind vorbeste, las totul la o parte si ma uit in ochii ei si o ascult, muscindu-mi limba la nevoie.

Ah, si am uitat sa-ti spun ca la mine fiind trei, fac acelasi lucru si cu ei, atunci cind se asculta unul pe altul. Agata nu prea are rabdare sa o asculte pe Tudora, care se exprima mai greu, si atunci procedez cam in acelasi mod si cu ele... bucatica cu bucatica. Toti trebuie sa invatam si facem asta de multi ani, sa ne ascultam. Eu ma exprim mai usor si am nevoie de mai multe cuvinte sa spun ceea ce simt sau gindesc, tati se exprima mai greu, e mai logic, are nevoie de mai putine cuvinte, dar de multe ori explicatiile lui sint prea scurte si nu are rabdare sa asculte intrebarile, considerind ca a spus destul, daca n-ai inteles e problema interlocutorului, copiii intre ei la fel, sint diferiti... asa ca este un exercitiu continuu la noi de a invata sa ne ascultam si sa vorbim unii cu altii.

Nu stiu daca te ajuta, sint numeroase metodele, asta este una dintr ele...


Eu nu cred ca ai dreptate, Denizel. Pentru ca daca ar fi asa, atunci ce rost are sa citim suta de carti, in care fiecare autor se intrece pe sine insusi ca sa povesteasca ceva, cind am putea citi una si gata, am avea cultura facuta, am putea spune ca da, am citit si noi o carte, deci sint egal cu tine, care ai citit o mie una.

Eu cred ca sensibilizarea la o anumita problema vine din dialog, din dezbatere, care inseamna a te indinde pe zeci de pagini daca e nevoie. Fiecare citeste cit poate, interiorizeaza tot cit poate. Si, apoi, daca tu vrei sa-ti fie acceptat stilul tau, atunci va trebui daca vrei dialog sa accepti si stilul mai intins al altuia, altfel dialogul va avea intotdeauana de suferit.

Eu iar m-am simtit cu deshtele atinse cu batul, si eu cred ca le-am purtat un pic pe tastatura ca si tine tot in ideea ca o mama are nevoie de ajutor si l-ar putea gasi aici, si din mesajele mele... asa ca, fara suparare, uite, promit ca la subiectele la care scrii tu, in stilul tau, nu mai intru ca sa lungesc subiectul si sa-ti iau astfel din eficienta. Te las pe tine sa te descurci, scurt si la obiect! Eu nu pot altfel...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

denizel spune:

Este exact ce lipsea, inca o reclamatie la adresa mea .
"Plec, m-am suparat fiindca Denizel si-a spus parerea. Numai eu pot sa zic ce cred despre postarile ei - pe diferite topice, nu doar aici - ea nu are voie sa spuna ce crede despre postarile mele, fiindca ma supar si plec" zise Nelia .


Nelia, nu-ti da nimeni cu rigla peste degete (in nici un caz nu eu).
Incearca sa nu faci din tantar armasar si nu o mai lua atat de personal.



Ce cred in legatura cu ce ai spus mai sus:

- mamicile care sunt dispuse sa citeasca carti desapre cresterea copiilor (piata e saturata cu asemnenea tip de literatura), de regula nu vin aici cu probleme de asemenea calibru.

- nu e vorba ca nu-ti accept eu stilul. Cum poti veni cu asemenea concluzii??????

Am propus o idee care cred eu ca ar ajuta mai mult dialogului.
Ideea = haideti sa scriem putin mai pe scurt pentru ca, exista posibilitatea ca cei carora ne adresam sa nu ne poata urmari.

Daca nu e o idee buna, OK, nu-i cu suparare!!!!!
A fost doar o idee, nu o porunca!!

Sa scriem ceva mai pe scurt nu nu inseamna 1 rand, ci inseamna cateva randuri bine inchegate si cu esenta.

- dialog si dezbatere = eu, tu, Anca, Rrox vorbim cu cel care a initiat subiectul in principal, nu inseamna ca vorbim doar intre noi pana umplem douazeci de pagini, situatie in care cel care a initiat subiectul probabil ca nu ne mai citeste, fiindca s-a strans prea mult.
E foarte posibil sa nu fie asa, desigur.
Era parerea mea. O parere, da??


Desigur ca, e util si binevenit sa discutam si intre noi, dar, repet, m-am gandit ca e mai bine daca nu lungim pelteaua prea mult.

Si, repet, e o mare diferenta intre cum vorbim cu cineva fatza in fatza si cum vorbim in scris.
De aia am venit cu propunerea de a scrie cam ce gandim* si cat mai la obiect.




* daca gandim ca parintele nu procedeaza bine, propun sa-i scriem exact asta.
Ca daca incepem mesajul cu floricele si pupici, e atat de incantat parintele ca e minunat ce a facut, incat exista posibilitatea ca nici macar sa nu mai citeasca atent restul mesajului.


Repet, acestea sunt propuneri si pareri personale, pe care accept sa mi le schimb daca mi se demonstreaza ca sunt inutile si fara valoare.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

nelia spune:

OK, Denizel. Pelteaua s-a lungit si pentru ca pe citeva pagini, unii iti tot explica tie si tu lor... Tu imi esti draga de felul tau, asa ca daca sint doar propuneri, merita sa le iau in calcul.

In ultima perioada, am stat mai mult pe aici pentru ca am teme de facut, nu-mi ies si... atunci arunc un ochi pe DC, ca sa-mi vina inspiratia. Dar, in general, eu nu am timp sa scriu putin si des. Sincer! Timpul in care citesc si scriu il iau, in general, din timpul meu, adica cel de somn, de baie, de odihna pur si simplu... renunt la o parte dintre ele ca sa citesc si sa scriu aici, pentru ca asa vreau si imi place.

Asa ca, in afara de trei la care intru aproape zilnic si scriu mai des si mai putin, eu citesc pe la alte subiecte mai rar, la unele deloc, iar acolo unde simt nevoia sa spun ceva, o iau asa, de ieri si termin azi sau chiar miine... dupa ce citesc tot (eu citesc absoult toate mesajele la un subiect la care vreau sa scriu) si scriu mai mult, pentru ca scriu in word cind am timp si gindesc mesajul... iar cind il public il pun tot deodata. Daca ar trebui sa scriu scurt si la obiect, atunci ar trebui sa stau cu mina pe Refresh... deci sa nu mai scriu deloc.

In al doilea rind, stilul tau este concis, aprig, de profesoara infuriata ca elevul sau studentul, adica parintele in cauza, nu si-a facut lectia si nu a inteles nimic din ce tot spui tu aici pe forum... iar unii dintre ei, saracii, sint la prima intrebare, problema, greseala si habar nu are de ce esti tu atit de furioasa. Intelegi ce spun? Iar al meu e mai lung, mai pe indelete, iau fiecare vorbulita si pornesc de la ea, trecind prin experienta mea sau a celor citite sau auzite, dar, ca si in viata reala, copilul este de neatins, insa si parintele are circumstantele lui, merita si el un pic de empatie. Nu pot fi pur si simplu total impotriva lor, poate si pentru faptul ca eu nu ma simt deloc sigura pe mine, sint departe de a fi perfecta ca parinte... si mi-e jena sa-l iau pe altul asa la rost, fara explicatiile de rigoare.

Daca vorbim de defecte, apai amindoua sint...

In al treilea rind, cel care deschide un subiect, ia din ce s-a scris la el ceea ce-l intereseaza, iar faptul ca nu-si face timp sa citeasca este problema lui, poate ca nu-l intereseaza suficient sa afle cum gindesc altii despre impasul in care se afla. Stiu, unii scriu doar ca sa se descarce, dat altii scriu pentru ca au nevoie de sfaturi.

Daca eu, tu, Rox, Viviana, LadyJ, chiar Xio... citim atitea mesaje si reusim si sa raspundem, nu e chiar problema mea sa ma intereseze daca parintele respectiv si-a luat ceva din sfaturile primite sau nu, daca doar le-a citit sau le-a si interiorizat, a si incercat sa faca o schimbare... asta tot de el tine, nu de mine. Eu nu am de unde sa stiu ce e dincolo de ecran, la capatul celalalt, asa cum nici el nu stie ce e la mine aici... dar mesajele ramin, se vad si sint citite.

Si in ultimul rind, si tot fara suparare, tu scrii ca si cum ai detine solutia perfecta, ori eu nu o detin. Incerc zilnic, am crescut ca parinte odata si impreuna cu copiii mei, eu incerc sa-i invat sa fie adulti, ei incearca sa ma invete sa fiu mama lor.

Nu m-am suparat, dar am scris cam tot ce am stiut la acest subiect si am obosit sa tot te vad cum iei pe toata lumea la rost, chiar si atunci cind ai dreptate. Si daca as fi in locul tau, as reflecta un pic de ce atita lume are totusi ceva cu stilul meu, chiar daca toti recunosc ca fac bine mesajele mele, dar ceva ii supara totusi...

Si inca o intrebare si te las, caci cred ca ne-am conversat destul: cum faci dom'le sa spui spatiu intre rinduri? Ca ma uit la rindurile mele si sint strinse, chiar daca pun spatii intre paragrafe, dar intelinia dintre ele este tot strimta, cum de la tine apare mai larga???

Nu sint suparata, dar am vrut sa stii si parerea mea, este tot o parere, si floricele si pupaturi voi da oricum unui parinte, fie si pentru ca are curajul sa vina si sa spun aici ceea ce considera el ca e o problema. Trebuie curaj pentru asta, inseamna ca au constientizat ceva, ceea ce este inceputul inceputului... Si apoi, imi plac foarte mult florile, fie ele si virtuale.

Hai, nu mai fi atit de incrincenata, ca viata e frumoasa si un zimbet si o vorba buna prinde bine oricui si oricind.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

ladyJ spune:

Nelia, revenind la problema ridicata de tine, am vazut ca te folosesti de un exemplu personal, anume de dificultatile mezinei tale de a se integra la varta de 2 ani in colectivitate.

Nu toti copiii cad pe spate de bucurie cand ii duci la gradi, fie ca au 2 fie ca au 4 ani. Asta se stie, nu avem ce sa dezbatem aici, motivele-s multe si marunte.

Insa eu cred ca tu, din cauza acestei normalitati, iti pui gresit problema socializarii in general.

Cum am mai zis, cum a mai zis si Accept, copilul va trai intr-o societate populata, o societate care te marginalizezaza urgent daca tu nu poti trece de starea de sihastru.
Omul e facut sa traiasca cu si printre oameni, avem nevoie unii de altii si nu doar pentru a sta la taclale ci pentru a evolua impreuna, a munci, a interactiona. Socializarea si intergrarea este un must, este o conditie.

La ce-i foloseste copilului scoala facuta acasa daca el cu cunostintele pe care le dobandeste va intampina dificultati in a le aplica printre oameni? Intrebarea e ca o concluzie, nu necesita raspuns.