Nu mai stiu ce sa fac...(2)

Dar de ce trebuie mama sa-si atinga obiectivul? De ce obiectivul ei e diferit de al copilului? Si de ce taman atunci?

Exista vreo garantie ca acel obiectiv pe care si-l doreste mama chiar e egal cu binele copilului? Nu cumva il obligam pe copil sa sacrifice ceva doar pentru comoditatea parintilor?

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way
cioburi de viata in 3
SILUAN are dreptul la viata!

vikinga spune:

Subiectul de fata e split sau deschis de tine Monnvas?Ma gindeam la supernanny si metodele aferente apuse deja pe aici, (din fericire!) si la fetita mea care refuza sa mearga la gradinita, ea nestiind germana iar eu in marinimia mea de mama dindu-i buline, ce mai, imaginea unei familii care discuta, se intelege si e fericita de numai poate!Asta seamana cu istoriile alea despre neveste care nu erau "dragute" cu sotii daca nu aveau, ei sotii, panoul plin de buline. O bulina un parfum, o alta bulina pantofi rosii cu toc, o alta bulina alt cadou si la trei buline sotul era recompensat.Ea nevasta care facea asa ceva era cica desteapta, cred ca dupa aia s-a facut supennany.Despre durata si fericirea cuplurilor s-a concluzionat in toate tarile ca o buna comunicare si intelegere, asigura o buna reusita.La copii mai suntem inca in urma si tot e ba cu o palma, o bulina, militaria cea sfinta, una din ele ori toate fiind metode de educatie.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

nelia spune:

Nu am citit tot, am ajuns la Viviana... dar ma opresc ca ea zice lucruri bune acolo, de la care se poate porni intr-o discutie... cu adaugiri.

citat din mesajul lui viviana

Intii off-topic, dar interesant de discutat:

...intr-o si intr-un se scriu cu CRATIMA. Sunt cuvinte formate dintr-un adjectiv pronominal si numeral cel putin asa imi amintesc.
Academia nu a facut schimbari la cele de mai sus.

Dar eu am citit ca da si nu cred ca ma insel... dar daca tu zici ca nu, atunci m-am linistit, ca nu eram deloc de acord.

Pentru nicio, niciun, niciunde da, se scriu fara cramatima sau separat.
Nicio carte nu e pe masa.
Nici o carte si nici o masa nu se afla in incapere. Se scrie dezlegat

Mi se pare o prostie... nicio carte de sus este aceeasi Marie, cu aceeasi palarie cu nici o de jos. Nu vad nici o diferenta, deci m-as mira ca un copil sa o vada si sa o retina. Si am oarecare simt gramatical.

Ma intereseza noile achizitii ale limbii romane, chiar foarte mult. Multumesc pentru lamuriri.


MArius a vorbit impotriva acelor parinti care foarte permisivi fiind cu copiii lor, din prea multa dragoste - unii, prea multa lene-altii, prea putina cultura-altii, ajung in viitor in niste situatii peste care nu pot trece decat daca zguduie echilibrul interior al copilului.

Repet, mie imi este drag Marius, dar si mie mi-a lasat senzatia ca ia prea mult apararea parintilor si e suparat pe copil... ultimul mesaj e emotionant, dar eu il consider atac la sentimente. Daca o luam asa, nimeni nu ar mai scrie nimic, nici despre copiii lor, nici impotriva parintilor, ci toata lumea ar fi multumita si ar lua lucrurile asa cum sint. Ca si mie mi-e draga mama mea, iar eu sint un copil de parinti si un parinte de copil, dar greseala este greseala si trebuie sanctionata indiferent daca este la ea sau la mine. Admit si faptul ca poate, citind repede, am inteles gresit sau el, scriind repede, a sarit peste unele detalii care sa dea alt sens mesajelor lui.


Minimile reguli de bun simt trebuie impuse inca de cand copilul incepe sa-si dezvolte personalitatea. Bineinteles, nu le faci cu ciocanul ci cu blindete si fermitate.

Important este ca parintele sa vrea sa le faca si sa nu cedeze de la primele batai din picioare ale copilului, de la primele tranteli pe jos, sau de la primele lacrimi.

Daca copilul face toate astea intr-un magazin majoritatea parintilor ii fac pe plac mai mult de rusine pentru plans, tranteli si batut din picioare fara sa gandeasca la consecintele pe termen lung zicand: "las ca-i trece cand va creste"

Si nu e asa. Se va acutiza si copilul va creste cu ideea ca i se cuvine totul si atunci cand vrea el.
Si va avea probleme de socializare.

Acum, trebuie sa-ti marturisesc ca tu imi esti mai draga decit Marius, te citesc cu placere peste tot si imi place umorul tau, imi place fata ta, e o minune de copil, si mai sint si de acord in mare cu tine, ca si eu am spus ceva de regulile alea minime care e musai sa existe, dar...

Eu sunt un parinte permisiv dar cu niste limite de comportament foarte stricte:

- nu exista vreau ci te rog

De acord, dar pe mine ma intereseaza metoda cu care ajungi sa spui te rog in loc de vreau, e o diferenta foarte importanta si cu rol decisiv in formarea copilului.

Asa cum te cunosc eu din postari, eu cred ca acest te rog a ajuns in vocabularul vostru spunindu-i cit era micuta de mii de ori ca asa se spune, ajutindu-te si de puterea exemplului vostru, ca parinti. Mi-e greu sa cred ca i-ai spus de miine nu mai vreau sa aud vreau, ci te rog... si copilul, ascultator, a zis da, mami si asa a si facut.

Daca la primele vreau-uri o considerai manipulatoare si cum s-a mai spus pe aici si ii aplicai o pedeapsa, paote fi ea si usoara sau decenta, tot a zaharel are gust... asa cum s-a sugerat tot pe aici, lasind-o eventual sa plinga un pic, ca sa-i faca bine, ar mai fi spus astazi te rog pentru ca asa e de bun-simt sau pentru ca tu, mama, ai dresat-o in a-l spune. Aici vad eu diferenta.

- nu exista dat din picioare, taveleli pentru ca oricum nu iti voi cumpara ce doresti

Acelasi rationament... cu adaugiri: unui adult ii ia muuuult timp sa inteleaga de ce altii pot si el nu poate, de ce altii au si el nu... Si desi nu-si permit, se baga in datorii mai mari decit casa, pierzind total notiunea banului si conceptul ma intind cit ma tine plapuma... Daca un adult intelege mai greu nedreptatile vietii, va dati seama cit de greu va intelege un copil mic de ce mama si cu tati isi permit sa... iar eu nu.

Pentru mine, ca nu-l dresezi in sensul asta a fost fereste-l de tentatii, explica-i acasa cit vrei, dar nu-l du in magazin cind e micut si lui ii spui ca nu-i cumperi acadele pentru ca i se stric dintii, il mai si pedepsesti ca s-a tavalit pe jos din cauza refuzului... cind jumatate de magazin le ling cu nesat si chiar si la gradinita le-a dat odata.

Si macar o data sau de citeva ori trebuie sa exista tavalit si batut din picioare sau macar lacrimi mari pe obraz, pentru mine asta inseamna ca nu-i e teama sa-si exteriorizeze frustrarile si furiile, chiar daca nu sint pe placul mamei. Treptat, invatam impreuna sa le controlam, sa folosim cuvinte, sa argumentam, sa negociem... mai e cazul sa spun ca aici exemplul adultilor de linga el e sfint??

Si dupa ce invatam bine lectia si intelege de ce... si parinti si copii deopotriva, apoi facem cumparaturi impreuna. Chestia asta cu tavalitul este un examen la care daca nu te duci cu lectia invatata, te tavalesti pe jos de neputinta... Sau daca nu se poate si trebuie facute cumparaturile cu copiii mici, facem mici compromisuri, dar nu-i trintesti un nu de nu se vede si te astepti sa inteleaga din prima. Si, oricum, tot mai bine ar intelege daca te asezi alaturi de el si ii arati ca ii intelegi frustrarea, decit daca treci de partea regulii si ramii acolo, neimpresionata de lacrimile mari de crocodil ale plodului din dotare, ca sa inteleaga ca te poate juca pe degete asa cum vrea el.

- nu accept sa dai in alti copii, indiferent cine incepe.

Nu accept sa-i accepti nedreptatile patronului, chiar daca el a inceput-o. Taci si inghite! Noi, adultii nu o facem, sau o facem un timp si apoi ne revoltam.

Nu e frumos sa dai, ti-ar placea sa-ti dea cineva in tine? Doare, face rau, exista si alte metode de a rezolva o situatie... dar pina acolo e drum lung, nu va intelege nici la un an, nici la doi, nici la 9 (ai mei inca se mai bat)... dar principiul apare inteles si intregrat cam in jur de 4 ani. Ce se intimpla daca mereu renunta, desi e nedreptatit pentru ca asa i-a spus mami si pentru ca a fost pedepsit? Va renunta sa mai dea, va sti ca nu-i frumos, dar nedreptatea ramine si sapa... si pregateste terenul pentru a prim altele.

Stiu ca nu e tocmai corect ca un parinte sa zica asta, dar eu consider incairarile dintre copii firesti, pentru ca sint doar niste pui de animalute. Si daca nici cind esti mic nu te aperi sau nu dai una cind iti vine sa o faci, cind s-o mai faci, ca atunci cind cresti nu te mai lasa astia, ca cica nu-i frumos.

Nu-i las, le explic, dar nu pedepsesc pentru ca a dat in alt copil la virste fragede. Eventual, daca face rau in continuare si nu intelege notiunea simpla de durere pe care o provoaca intr-un copil la fel de mic ca el sau alt copil ii face lui rau si parintii lui nu iau masuri... atunci pe sus si acasa, explicindu-i ca nu-l pot lasa nici sa faca rau, nici sa i se faca... asa ca mai bine plecam pina se linistesc lucrurile... si trecem la altceva care sa-i distraga atentia. A-l pedepsi sau, mai rau, a-i da peste minute... ca sa inteleaga o data pentru totdeauna ma transforma in ochii lui exact in ceea ce le spun sa nu faca.

- daca ai un lucru il imparti.

Aici nu sint de acord si gata! Da, daca ai un lucru il imparti, dar daca vrei si te poti lipsi de el. Am auzit ca ai acasa niste bijuterii superbe, nu le imparti cu mine, ca eu n-am... Si tu spui nu, bineinteles, ca n-am eu norocul sa-mi spui da... Si eu incep sa pling si sa urlu: maaaami, uite Viviana nu-mi da si mie bijuteriile ei si am rugat-o frumos doar, asa cum m-ai invatat!

Cam asta ar fi si pentru copil. Trebuie sa i se explice copilului ca daca vrea prieteni, in general, trebuie sa imparta. Ca sint jucarii ale tuturor, alea trebuie impartite, ca nu sint numai ale tale, dar are intiietate cel care a ajuns prima la una dorita de mai multi, dar nici acela nu o poate tine o viata intreaga.

Apoi sint lucruri personale, dar pe care, daca poti renunta la ele, ar fi bine sa o faci, pentru ca uite, l-ai face fericit pe alt copil.

Si ca sint lucruri personale pe care nu te sfatuiesc sa le imparti, de altfel nu e nici bine si nici corect sa renunti la tot ce ai, in plus poate ca nu ar fi nici igienic, asa ca, delimiteaza-le de celelalte si pune de la inceput conditii de joaca.

Cam asa vad eu chestia si cu impartitul asta... Oricum, daca tu nu intelegi nici ca adult de ce sa-mi dai mie o parte din bijuteriile tale, eventual ma trimiti la munca sa-mi cumpar si eu (si pe buna dreptate), nu vad cum ar putea intelege un copil de mic sa faca acest lucru. Dupa parerea mea, altruisti cu forta nu poti sa modelezi, unii sint de la natura si cu aia e usor, altii nu sint si gata...

Poti corecta pe ici pe colo unele aspecte negative ale opusului altruismului, poti atenua simtul acut al proprietatii... dar eu una nu cred ca daca il obligi pe copil sa fie darnic, cind el, nativ, nu este, vei obtine rezultate bune si corecte. Vei fi mindru ca parinte, ca uite, ce copil darnic am, imparte tot ce are cu toata lumea... dar sintem departe de original, iar faptul ca merge impotriva firii lui, va crea in timp frustrari si devieri de la identitate, pe care nu le poti controla, nu stii unde anume pot ajunge...

- asa cum tu ai niste nevoi si dorinte pe care le respectam asa si noi avem nevoi si dorinte pe care tu le respecti (asta cand se face mai mare)

Total de acord, dar si aici exemplul de ŕ coté conteaza mult. Daca mami si cu tati fac la fel, daca amindoi fac la fel cu copilul, atunci copilul va face si el la fel... nici nu va trebuie sa-i explici, vine de la sine. Insa daca atunci cit a fost mic a fost lasat pentru ca va fi invatat cu narav, nesiguranta afectiva si sentimentul ca iar va fi lasat de izbeliste, il va obliga sa ceara si mai mult si fara rost, iar reactia in fata oricarui refuz va fi una disproportionata pentru ca in el, in copil, va lua amploare.

- doresti sa faci ceva, ma rogi dinainte nu ma pui in fata faptului implinit, stabilim impreuna si intotdeauna iti voi da acceptul. (asta cand se face mai mare)

Da, de acord, dar exista riscul sa nu-ti dau intotdeauna acceptul! Dar chiar si asa, e bine sa-mi spui, iar daca te refuz, inseamna ca pur si simplu nu se poate de doresti sau... de ce nu, poate ca gresesc in refuzul tau, in necunostinta de cauza. Ca sa nu ajungem in situatii de conflict, in care tu ma rogi, eu te refuz... si nu mai iesim din cercul acesta vicios. Iar frustrarile se aduna si apoi cresc... Dar nu ma investesc cu o putere pe care nu o am, aceea de a accepta tot ce-mi cere numai pentru ca m-a rugat frumos cu doua saptamini inainte... pentru mine este mai important sa invete sa-si doreasca ceea ce se poate realiza... si aici tot modelul conteaza si tot alaturi de copil trebuie sa fii, nu in tabara adversa.

Ei, sa nu va inchpuiti ca regulile astea le-am impus cu mana in sold, incruntata si tipand. Nici vorba.
Cu blandete, fermitate si mai ales cu zambetul pe buze. Oh, si multe povesti.

Nici nu-mi imaginam altfel...

Singurul lucru reprobabil, poate, l-am facut cand s-a trantit prima ora pe jos in magazin.

Numai lucrurile reprobabile facute mi-au tras semnalele de alarma necesare, ca sa schimb ceva ce clar nu era bine.

Si tu nu esti un parinte permisiv care a fixat anumite reguli, ci esti un parinte permisiv care a muncit mult de tot pentru ele. Numara pe deshte citi din parintii cunoscuti de tine procedeaza asa. Citi din zece cunoscuti? Eu i-am cunoscut, paote cam patru din zece la mine, iar si acestia trei mai au rateuri citeodata, dar fac eforturi si sint pe calea cea buna.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

viviana spune:

Vikinga, acelea sunt niste charturi cu planse de colorat. Nu cu buline, sau mai stiu eu ce si cu niste mici instructiuni care nu aduc atingere integritatii psihice sau demnitatii copilului.
Este o forma de a incuraja "goodbehavior" si de a spune 'well done baby'

Am vrut si eu odata sa folosesc ceva gen fata trista, fata zambitoare si am alungat imediat gandul pentru ca mi s-a parut o prostie.

In schimb am avut un calendar, facut de mine si fi-mea colora dimineata jumatate de patratel al zilei respectiva si cand venea de la gradinita cealalta jumatate.
Se scula zambitoare, abia astepta sa coloreze si primul lucru cand venea acasa se repezea sa coloreze cealalta jumatate.
Am facut asta pentru ca era morocanoasa ca pleaca la gradi.

Si eu cred ca toti parintii trebuie sa-si incurajeze copiii sa faca lucruri bune si sa-i recompenseze atunci cand le fac.

Si chartu' ala incriminat, la o adica e OK. Mai ales ca reprezinta si un moment pe care parintele il petrece cu copilul.

Si oricum suna mai bine decat o recompensa verbala sau o ciocolata.




Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Prea mult rosu, dar nu mai modific decit daca vreti...

Tangerine, copilul meu este singur la parinti. Si la un moment dat a inceput sa dezvolte un mare egoism. Ceea ce i-a atras, intr-o prima faza izolare.
De aceea intotdeauna, la gradinita, de exemplu ii dadeam ceva in plus care nu-i apartinea ei lucruri speciale de impartit cu ceilalti copii.
La scoala pe langa sandivisurile si dulciurile ei a avut intotdeauna o Eugenie, o ciocalatica, un sandvis in plus, pentru ceilalti copii.
II spuneam: asta este pentru tine, asta pentru ceilalti copii. Ii dadeam in sepcial Eugenii si ciocaletele ca oricum nu-i plac dulciurile.

In felul asta, in timp, nefiind nevoita sa imparta ce este al ei, s-a obisnuit sa fie darnica.

Pai, zi asa! Excelenta gaselnita. Bine, ca ramine in picioare conditia sa ai, sa-ti permiti. Dar chiar si asa, tot se pot face mici gesturi de atenuare a egoismului, care si asa zace in noi toti, nu mai trebuie sa-l hranim si noi. Oricit de sarac ai fi, intotdeauna se gaseste ceva de dat din ce e al tau, dar la care poti renunta fara sa te frece prea mult.

Continui cu cititul...

Am continuat, dar mai bine nu o faceam.

Vikinga, m-a impresionat povestea ta si seamana in partea cu gradinita cu a mea. Si eu am crescut acasa, la tara, au incercat la 3 ani sa ma duca, nu s-a reusit, bunica m-a retras, au incercat la 4 la fel, la 5 am cerut singura sa ma duc trei ore. Si am fost premianta cu 10 pe linie pina in clasa a 8-a, la socializare stau de la excelent in sus, chiar nu vad nici o problema la mine, absolut nici una care sa vina de la faptul ca nu am facut gradinita la timp plin. Eu inca mai sper ca se va demistifica aceasta gradinita si socializare fortata...

Eu nu o apar pe Denizel pentru ca nu are nevoie, o face si singura si oricum nu as putea sa fiu vreodata asa apriga precum ea. As putea sa-i spun cite ceva despre tonul usor agresiv pe care il are in unele mesaje, dar nu-i spun, ca banuiesc ca si asta stie...

Dar felul in care scrie Denizel sau Anca, nu ma indreptateste sa fiu de acord cu ce scrie Aneud acolo (nu ma refer la linkuri, orice metoda, in afara de abuzul fizic si psihic asupra copilului, poate avea lucruri bune si mai putin bune, iar cind ne facem metoda personala de a ne creste copiii, putem lua de acolo de unde ni si li se potriveste).

Dar ar fi o solutie ca sa aflam daca are dreptate sau nu... Eu zic sa incepem cu adultii, daca da rezultate intr-o saptamina, fara certuri si frustrari, atunci, cu rezerve totusi, trecem si la bietii copii ce spuneti!?!

Anca, ma intreb asa ca proasta: oare exista vreo mama din lume care sa vada filmuletul pus de tine fara lacrimi in ochi? Care sa vada doi adulti tinindu-se de mina si consolindu-se in timp ce copilasul plinge neconsolat in patut? A facut copilasul acela un gest la un moment dat, cind si-a luat obrajorii in minute si se uita fara lacrimi la mama si la femeia aceea straina, care o invata pe mami cum sa-l educe... pe care nu-l voi uita prea curind. A pus in el toata dezmagirea si nedumeririrea unu pui de om.

E un copil mic, cred ca nici doi ani nu are, e clar ca nu adora sa doarma sau sa adoarma singur. Ce le este atit de greu parintilor sa desfiinteze patul de bebelus, sa cumpere unul normal, sa-l puna pe copilas in el, sa-i citeasca o poveste si, pe rind, daca tot sint acasa si in casa, sa stea un timp cu copilasul pina adoarme. Poate ca le va mai lua inca doi ani, in medie cite o jumatate de ora cind la unul, cind la altul, oare este chiar atit de mult pentru acei parinti? Ca pentru copilas stiu ca ar fi totul!

Si obiectivul acelei femei si al parintilor care ar fi? Sa-si infringa copilul toate anxietatile singur, in intuneric, in patutul lui, sa adoarma in sfirsit, epuizat (pentru ca asa a adormit, ca nu ca metoda lui super-aia-a-masii si-a facut datoria... stiind ca nu are de ales... ca sa ce? Sa aiba parintii timpul lor seara? Sa stea linistit de vorba, sa nu piarda acea jumatate de ora in care ar fi stat linga el, mingiindu-l pe spate, asigurindu-l ca ei sint acolo orice s-ar intimpla????? Dumnezeule!


CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

viviana spune:

Nelia, foarte corecte sugestiile si intrebarile tale.

Parte din ele cu mici lamuriri i le-am mai scris lui Tangerine, cred ca o pagina mai jos. Poate citesti si mai vorbim.

Una peste alta totul l-am facut prin puterea exemplului si prin implicare personala.
Tot ce am spus acolo am invatat-o incet, incet cu pasi mici.
Nu au fost impuneri sau pedepse.

Eu spun te rog orice i-as cere sa faca.
Niciodata nu i-am spus TREBUIE ci nu crezi ca ar fi mai bine asa?

Mai sunt si rateuri pe parcurs, dar una peste alta, cu putina straduinta iese bine.

Am batut la usa intodeauna inainte de a intra la ea in camera sau in baie, cand e acolo bineinteles. In ideea de a-i arata ca ii respect intimitatea si e bine ca ea sa faca la fel.
Aiurea, asta nu a iesit nici azi. Tot ca o furtuna intra in baie sau dormitor.
Acuma mi-a zis ca intra asa in dormitor ca sa ne surprinda!
Ca sa nu-ti mai spun ca atunci cand dorm imi sare inima din piept

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Viviana, le-am citit dupa... dar tu ai procedat bine, eu nu am facut asa in primii doi ani ai Agatei si regret. Nu am gresit nici foarte mult, dar nici nu am avut deschiderea aceasta fata de copii pe care o am acum.

Nu mi se parea o lacrima ca copilului meu mai importanta decit un principiu din asta educator, pentru ca imi era frica de consecinte pe termen lung. Si acum imi este frica de consecinte ale gesturilor, vorbelor, actiunilor mele in viata copiilor meu, de amprenta pe care o las in fiinta lor, ma ia cu lesin cind ma gindesc.

Dar un lucru il stiu si asta m-a invatat Agata, primul meu copil si existenta ei in viata mea: ca orice as face, daca nu merg impotriva firii copilului, e bine. Ca realizarile ei in viata vor fi slabute, bune, foarte bune, excelente, conteaza mai putin. Dar ca vor fi ale EI, cea care s-a nascut si ca va sti cine este in orice moment si cine sint eu, mama ei, sau el, tatal ei, in viata ei, iar va fi important. Pentru ca este esential in viata ca un om sa stie exact sau cit se poate mai exact de unde si pina unde este el, de unde si pina unde au pus parintii si cei care l-au crescut si educat in viata. Pentru ca unii dintre acestia din urma poate ca mai gresesc, poate ca i-au vrut binele, dar nu au stiu cum sa-l faca ca sa-i fie si copilului bine...

Poate ca l-au vrut om, eu ii cred pe cuvint, dar nu au inteles ca atunci cind arunci sau distrugi jumatate din materialul din care se naste acel om (bun, rau, potrivit, nu conteaza, el asta e) si incerci sa vii cu petice din ce auzi de colo sau de colo sau din ce crezi tu ca este bine sa faca ca sa se adapteze apoi in viata, in societate... faci o mare greseala. Si asta pentru ca un om peticit, tot peticit va ramine si asa va umbla toata viata, chiar daca ata cu care sint cusute este fir de aur si pui diamante pe ele!

Asta nu inseamna ca nu fac greseli, sint om si sint peticita, m-au crescut si ei cum au putut, am crescut si eu cum s-a putut (n-am nici macar fir de aur sau diamante)... Dar atunci cind intelegi un lucru atit de profund, cu greseli sau fara, nu mai poti merge decit in directia descoperita, adica aceea a fiintei nascuta din tine, dar total separata de ceea ce esti tu inca din prima secunda de viata, pentru ca are nevoi, are sentimente, are conexiuni de tot felul, are instincte total diferite de tine... chiar daca in primii ani este depedenta de cei care au adus-o pe lume.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

vikinga spune:

Am vrut sa revin pentru ca Viviana chiar spusese ceva interesant dar mi-a perit cheful de discutii dupa filmuletul ala. Si in germania vazusem ceva de gen, acum multi ani in urma, acum nu mai e de actualitate.Eu cind zic ca moda asta mai bine o lasam pt fuste si pantofi si treburile serioase mai intii le gindim, le simtim, le intelegem si nu stricam ce e bun lasat, adica instinctul unei mame bune.O timpenie cind parintii fac asa ceva. Is tipul oamenilor care nu stiu sa fie fericiti cu copii lor ori cu viata lor in momentul prezent, la fel puteau fi catei in loc de copii ori mai ziceti voi. Traiesc totul in contratimp. Viseaza numai la momentul cind copii is plecati de pe capul lor si pe urma cind in sfirsit se intimpla minunea stau atirnati in trecut cu of of si vai vai.Neaparat sa pun eu un film ori ceva poze cu ce se intimpla seara de seara intr-un anumit pat de 3 m, ca sa contrabalansam imaginea si sa ma treaca senzatia asta greoaie pe care o am pe suflet.Se poate sa fii nevasta frumoasa si aranjata, sotul lesinat de amorezat si mai ales copiii iubiti si fericiti! Mai putintica lene, ceva mai multa tragere de inima si mai multa vrednicie, mama ei de treaba! Ca o viata avem, atita vaitat si plins de mila pentru amarita soarata de parinte. Anca_a, denizel si alte fete care merg pe aceeasi idee, par a fi arogante la subiecte din astea, enervante, atotstiutoare si ce mai vreti voi, dar asta doar cind urechile sunt total astupate. Asta a fost si senzatia mea inainte.De cind am inteles si am experimentat ca ,,, copiii se pot creste si altfel si inca si mai bine, deodata mi se par f pasnice, normale, ce zic e f valabil si corect, nimic iesit din comun, aah doar asa ceva piper si chilli ca si condiment personal, asta-i alta treaba. Si nu v-ati pierdut timpul fetelor! Intotdeauna vor fi urechi si minti destupate. Ori macar curioase sa-si zica, ia sa vedem dom'le chiar se poate si altfel?Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

denizel spune:

Rrox, Vikinga, multumesc mult!!!!! &

Nelia, este admirabil si minunat modul in care iti cresti si iti intelegi copiii .
Este induiosator modul in care dai floricele lui Marius, cu toate ca nu prea esti de acord cu ce spune el.
Este uneori enervant modul in care incerci sa impaci pe toata lumea cu toata lumea, intelegand pe toata lumea...
Cred eu ca a venit timpul sa ma intelegi si pe mine :).
Stii ce incerci sa faci tu?
Incerci sa ma nivelezi, sa ma neutralizezi, sa ma aduci in rand cu lumea :)), sa transformi o persoana sangvino-oarecum colerica intr-unaaaa.... exact pe dos :D.

Ce-i asta, mai, a??? :)

Am un ton agresiv?
Poate ca asa pare in scris.
Daca am fi fatza in fatza, ai rade cu pofta/m-ai privi amuzata/m-ai privi cu drag/m-ai privi usor incurcata-deloc suparata la fiecare replica scrisa ce te-a facut sa crezi ca sunt agresiva. Eh, nu chiar-chiar la fiecare :)))).
Nu ma intreba de unde stiu.
Iote, stiu!

Pana la urma, ce te-a determinat sa faci iar referire la tonul meu "usor agresiv"?
Nu am fost agresiva deloc.
Am spus ce cred in legatura cu afirmatii care s-au facut in legatura cu nevoile copiilor, am spus ce cred in legatura cu profesionalismul P0963689 atunci cand profesionalismul a fost adus in discutie ( nu am spus ce cred in legatura cu persoane - mi-as fi dorit ca aceasta chestie sa fie reciproca ), am spus ce cred in legatura cu metodele de dresaj moderne si blande ale copiilor.
Nu am fost agresiva, am fost directa, sincera, chiar politicoasa si, pe de-asupra, dedicata proiectului la care lucram impreuna.
Si am facut toate astea in stilul meu :), stil in acord cu temperamentul meu si personalitatea mea. Sau generat de astea, nu ma pricep inca :))).







Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Tiiii, ce frumos!!!!!
Si cand te gandesti ca Vikinga are 3, nu unu'...


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

ladyJ spune:

Am vazut filmuletul pus de Anca.
Mie alea doua imi par nitelus duse cu pluta, parca-s in transa. N-am putut sa ma uit la tot...

Sunt foarte foarte trista si nervoasa. Azi, stand pe balcon si udandu-mi florile, aud un strigat de copil, plansete,tipete.
Si o voce de femeie ..femeia zicea ´´nu-l mai bate ba!´´

Iar tipete, iar urlete, si vocea copilului PESTE vocea femeii ´´nu mai da, nu mai da...´´

Mi s-a facut pielea de gaina. NU STIU cine sunt si nu mi-am putut da seama din ce directie se aude. Eu am vecini fara copii mici, baietelul asta era mic..sau o fi fost fetita, NU STIU.

Nu stiu ce sa fac.