Nu mai stiu ce sa fac...(2)

ramonapreda spune:

gradinita este primul pas catre integrarea in societate. daca nu va fi ajutat,copilul acela nu va reusi sa depaseasca un prag,dimpotriva,poate acea teama si anxietate devin si mai puternice.
gradinita ,asa cum spune si accept,este mediul in care au primele experiente de viata.
e foarte adevarat ca nu toti copiii reactioaneaza la fel atunci cand vin la gradinita, e ceva absolut normal,dar cei care au probleme de adaptare trebuie ajutati sa se integreze.parintii impreuna cu educatoarea ,in functie de particularitatile copilului, ar trebui sa hotarasca cum . nu este o regula general valabila in privinta metodei. sunt copii in cazul carora este f buna metoda lui marius,dar sunt si copii care trebuie integrati ff lent,cu multa rabdare,despartirea de mama sa se produca treptat. e o chestiune f delicata care trebuie tratata ca atare si care poate avea repercursiuni grave asupra psihicului unui copil,in cazul in care nu se gaseste solutia optima.mult succes mamei !

nelia spune:

LadyJ, eu nu ma asteptam neaparat la argumente, dar voiam doar sa se vada ca asa cum sint argumente care pot fi oricind aduse in sprijinul socializarii timpurii si sint de acord cu ele pentru copiii la care nu se se vad probleme, asa sint si argumente, la fel de bun simt, care pot fi aduse si in favoarea socializarii treptate sau mai tirzii la copiii care prezinta unele probleme de socializare.

Pentru ca eu nu ma refeream la copiii care se duc din prima cu placere la gradinita, am si eu doi, desi au mai avut momente cind au refuzat si ei si au plins... subiectul de fata este tocmai despre un copil care refuza sa mearga pentru ca nu se simte bine acolo. Stiu ca 6 ani nu sint 4, dar adevarul este ca nu-i place acolo, asta nu inseamna ca nu-i va placea la scoala, unde sint copii de aceeasi virsta cu el (acum am citit ca sint copii de toate virstele in aceeasi grupa, care pling).

Nu vreau sa tin pledoarie impotriva gradinitei, dar iau in calcul si posibilitatea ca un copil sa fie educat acasa in anii mici, poate pina spre 10-11 ani si sa fie bine-mersi, sa nu i se intimple nimic. A fi educat acasa nu inseamna a fi tinut in casa, ci socializat altfel decit dus in colectiv si in rest, invatat sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, si toate cele cit se pot invata un copil... Nu resping absolut deloc ideea, eu i-am dus la gradinita si ii duc la scoala pentru ca nu am toate mijloacele necesare, si nici energia respectiva, ca e munca acolo, frate...

Si ca sa intelegeti de unde mi-au venit mie ideile astea, uite, la mine cu Agata a mers snur de la doi ani in sus si acum e la fel, cu Lisandru am mers asa si asa... iar cu Tudora, merge relativ bine, dar nu sint multumita cum am procedat. Tudora era un copil care trebuia socializat intr-un alt ritm, al ei, iar eu am procedat la fel cu toti trei. Probleme mari nu sint, dar ar fi putut sa nu fie nici una daca ma lasam pe mina ei. Am dus-o la doi si s-a integrat la patru si nu a stat mult in primii doi si nici nu am dus-o fortat (iar deschidere spre dus la gradinita am avut-o la toti trei dupa doi ani, pentru ca sintem intr-o tara straina si au nevoie sa invete limba, modele in jurul ei de socializare la greu, primii doi ani nu am tinut-o in casa, am facut de toate etc. - ma absolv din start de orice vina in privinta integrarii ei, cu atit mai mult cu cit am procedat la fel cu toti si ceilalti doi sint in regula)...

Daca o duceam la patru, cind am vazut-o deschisa spre copii, dornica de a merge in mijlocul lor, desi si acum se joaca cumva linga ei, nu cu cei, desi da senzatia ca se se joaca cu ei... nu stiu cum sa explic. Cind mergea la gradinita, chiar daca nu plingea, stateam cu ea cit era nevoie, o tineam acasa daca era bolnavioara si avea nevoie de mine... era un copil apatic, timid, retras, isi rodea unghiile, nu avea pofta de mincare (gradinita este excelenta, deci nu pot da vina nici pe gradinita)... Luata acasa, inflorea: avea chef sa faca de toate, sa desenam, sa pictam, sa cintam, sa dansam, sa ne plimbam... nu voi uita ochisorii aia negri si tristi cind o lasam la gradinita, nu plingea... dar expresia din ei spunea tot. Si totusi, pentru ca nu plingea, am lasat-o, ca am zis ca se obisnuieste si se integreaza. Inca mai tragem de pe urma primelor doi ani de gradinita, nu rau, dar tragem si probabil ca va avea de tras un pic toata viata.

Dupa ce a implinit patru ani s-a schimbat total, nu mai voia sa plece. Nu cred ca i-a luat doi ani adaptarea, ar fi prea mult si oricum nu se merita, pentru ca e un pic de suferinta acolo, ma simt de ca si cum i-am furat doi ani din copilarie (si repet, asta in conditiile ca desi am dus-o, am facut tot ce e posibil, neavind servici, sa-i fac adaptarea cit mai lina). Un an de gradinita a fost de-ajuns sa faca progrese fantastice cu limba (pe care le-a facut prea putin pina la 3 ani si jumatate), a inceput sa-si faca prieteni, sa se joace, sa comunice, ce mai... imi crestea inima de bucurie in mine cind ma duceam si nu voia sa plece.

Acum a inceput scoala, am avut emotii mari, pentru ca a trecut de la gradinita anglofona la scoala francofona si credeam ca va fi greu, greu de tot, daca la gradinita a fost asa. Dar uite ca nu a fost, nici usor, dar de integrat s-a integrat si ii este bine, deja rupe in franceza.

Cautam argumente ca sa vad cum gindesc si alte fete... pentru ca eu nu vad beneficii in a duce copilul pina in doi ani la camin sau gradinita (de nevoie da, cred ca il duci pentru ca nu ai incotro, dar nu pentru copil) si nu cred ca toti sint pregatiti la doi sau trei, pentru ca, uite, Tudora mea a fost pregatita la patru si daca o tineam acasa, ocupindu-ma eu de ea, cred ca i-ar fi fost mai bine, i-as fi oferit cei doi ani de copilarie. Nu cred ca ar fi avut ce sa invete in plus, fac acasa cu ei ce fac si ei la gradinita la nivel de bricolaj, iar altfel nu tin sa-mi citeasca sau sa-mi scrie la 4 ani.

Nu spun ca am gresit, chiar nu am de ce sa-mi caut vini inchipuite, asa a fost, pierdeam locul la gradinita, ea nu plingea (dar cind a mai crescut, mi-am dat seama cit de interiorizata este fata de ceilalti si cum tine in ea ce i se intimpla), voiam doar sa spun ca sint copii care nu sint la fel ca ceilalti, au nevoie de timp sa se deschida si ar trebui lasati in ritmul lor, macar atit cit e posibil.


CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Ei, uite, cam ce spune Ramona... M-am intors sa spun ca nu sint impotriva gradinitei si ca sint de acord cu argumentele lui Accept (tresarisem la faza cu robotii, eu vad un pic pe dos), dar ce a spus in prima parte si ce a spus si Ramona este adevarat.

Dar numai si numai daca se tine cont de copil! Problema intervine cind metoda e aceeasi si este aplicata la toti copii (vii, il aduci, il lasi si pleci pentru ca uite ca toti se obisnuiesc).

Si ca o mama de copil care se adapteaza un picut mai greu, chiar daca e mult sa spun ca are probleme de adaptare, spun ca si acest lucru mi se pare normal, dar daca nu se considera din start ca are o problema si e musai sa fie rezolvata.

Sint copii timizi, absolut normali, dar timizi, care ies mai greu din carapace... si care au nevoie, cum frumos spunea Ramona, de mai mult timp sa se dezlipeasca de fusta mamei (eu nici nu port fusta, de altfe) si mi-ar placea ca acest lucru sa nu mai fie considerat chiar un handicap si mama o inconstienta ca nu l-a socializat mai devreme (nu e cazul meu, ca eu tocmai asta am incercat sa fac si poate ar fi fost bine sa nu), ci pur si simplu un alt fel de copil.

Si ma gindesc si la adulti, cum e si sotul meu (da, deci Tudora seamna cu el, ceilalti doi cu mine, ca eu ma bag peste tot ca musca-n lapte, nu astept sa fiu rugata) ca nu le e deloc usor sa fie mereu obligati sa socializeze, sa fie considerati ciudati daca nu o fac, ca au probleme de adaptare, cind ei pur si simplu au nevoie de mai putin oameni in jur ca sa se simta bine si in largul lor.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

ralucis spune:

Dupa o experienta neplacuta cu gradinita, alte povesti triste citite pe forum si auzite de la prieteni, nu mai cred ca este chiar cea mai buna optiune in ziua de astazi pentru un copil sa mearga la gradinita. Da, sunt de acord cu socializarea (desi socializare se poate numi si daca iti duci juniorul de 2-3 ori pe saptamana la un curs care ii face placere), da, sunt de acord cu un program de activitati specifice varstei, care sa il capteze pe copil si sa il faca mai inventiv/creativ, dar ma intreb daca o educatoare "nelalocul ei" si un comportament ciudat al acesteia nu ii va crea copilului probleme mai mari decat daca ar fi stat si fara acei ani de socializare. Nici eu nu am amintiri prea placute legate de gradinita, am avut tot timpul senzatia ca merg acolo fiindca nu are cine sa stea cu mine acasa, asa incat nu pot sa spun ca am indragit in mod special acea perioada.

vikinga spune:

Multumesc pentru cartile recomandate, acum merg sa le vad in liniste.Nelia, cam asa a fost cu Nadja mea, cu diferenta ca nu am lasat-o. Si eu am dus-o cam devreme, la 2 ani si 5 luni tot pentru a o obisnui cu limba, mai ales ei fiind trilingvi.Nu a mers, am facut pauza, cum spusesm acum citeva pagini in urma. In schimb nu am stat degeaba acasa, am cautat sa o deschid spre ideea de gradi, pentru ca stiam ca e o gradinita f buna si o puteam lasa cu cea mai mare incredere acolo.Nu a vrut fata la gradi, n-are nimic aducem gradinita acasa. Inavazie de nemti la noi acasa era, exagerez eu, dar pe bune zilnic aveam pe cite cineva. Si eram insarcinata, pe urma cu bb mic si tare bine mi-ar fi prins bine o jumate de zi libera.Si pe urma usurel usurel a vrut! Si cind am vazut-o cum zburda spre fetitele ei m-am simtit minunat. A mai avut si ea zile proaste cind prefera sa leneveasca in pat, am tinut-o acasa, asa am facut si cu cel mare si o sa fac in continuare cu Nadja. Are nevoie sa ia o jucarie preferata cu ea si mai ales sa se imbrace senzational, pt ea hainele sunt importante si daca se simte bine in pielea ei(adica are o zi buna) si bine si hainele ei(fuste de balet, pantofi asortati, margele si o suta de clame plus neaparat poseta) atunci e excelent! O iau de acolo cu gura pina la urechi.apropos de gradinita buna, pentru mine o gradinita e buna daca pune accentul pe copii nu pe materii. Activitati gen sport in hale, calarit, mers la mare, inot la prescolari, ii duce uneori pe cimpie, in padure, sa vada copiii cum se planteaza, cum se ara, au ora de muzica cu profesoara, fac aluaturi si biscuitei, chestioare din astea.daca era cu stat pe scaunel, materii si fise chiar nu stiu de le-ar fi placut atit de mult.daca chiar atitita copii se pling ca nu le place la gradi poate cine stie o fi vre-un semnal pt o mica schimbare pe ici pe colo in limita posibilitatilor.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

Adriana mica spune:

Nemosidori, ma bucur ca aveti vesti bune de la psiholog. Va doresc acomodare usoara in continuare.

Scuze ca folosesc topicul deschis de tine, dar as vrea sa cer si eu un sfat referitor la acomodare, de data aceasta insa la cerintele / asteptarile enuntate la gradi.

Dudu merge la gradi de la 1 an si 10 luni; nu am avut probleme de acomodare, in scurt timp a ajuns sa se simta in largul lui acolo (mai ales ca in primele luni era cel mai mic, tot personalul manifesta o grija deosebita fata de el). Pana la o anumita varsta, tot din ceea ce se intampla acasa / in famile gravita in jurul lui. Am considerat ca este firesc sa fie asa in primii ani de viata.

Dupa ce a implinit 3 ani ni s-a parut potrivit momentul sa incepem sa aducem in ecuatie (intr-o maniera relaxata, mai mult caracter general) notiuni precum respectul fata de mediu inconjurator / celelalte persoane din preajma lui (pt inceput). Evaluarile primite de la gradi anul trecut (era grupa mica) punctau faptul ca intrerupe conversatiile adultilor si activitatile de la grupa (in special pe cele care il plictiseau dpdv continut, respectiv pe cele care nu ii erau chiar la indemana dpdv abilitati), si ni se solicita sa incercam mai insistent (noi parintii) sa facem mai mult in directia asta. Am mers si am discutat la gradi, iar primul punct pe care l-am clarificat a fost cel referitor la diversificarea activitatilor / jocurilor / temelor discutate si la modul in care copilasii pot fi incurajati sa se implice. Apoi am cazut de acord ca metode gen impunere sau conditionare nu pot avea rezultatele pe care ni le dorim si ca, pana la urma, trebuie sa incercam sa ii ajutam pe copii sa manifeste respect pt ca asa simt ei. De atunci a trecut un an; partea referitoare la intreruperea activitatilor s-a remediat cat de cat (grupa s-a "sudat", iar educatoarea poate sa le acorde atentie egala tuturor copiilor si personalizata in raport de nevoile fiecaruia, spre deosebire de anul trecut cand se punea problema acomodarii noilor veniti). In schimb, in continuare intrerupe conversatiile adultilor care se deruleaza in prezenta lui, intervenind aproape de fiecare data "grabit", ca si cum este pe punctul de a pierde ceva.

Poate ca in acest moment nu este ceva care sa puna probleme, dar nu as vrea sa ajungem intr-o situatie mai dificil de gestionat (daca chiar se poate ceva in acest sens). Mi-ar fi de folos ca parintii care au trecut de aceasta etapa sa ma ajute cu ceva repere de varsta la care copilasii inteleg notiuni de acest gen si, nu in ultimul rand, cu abordari / trucuri care ne pot ajuta (pt ca discutiile "serioase" pe aceasta tema si incurajarea din partea noastra in momentele in care reuseste sa isi mai tempereze din treactii, par sa nu dea rezultate).

viviana spune:

Adriana mica, noi adultii, avem deseori tendinta sa ne luam "vorba din gura" unii altora, mai ales cand combatem idei. Bineinteles fara sa ne suparam si ni se pare un lucru firesc.

Atunci cand o fac copiii o consideram lipsa de respect fata de adultul care vorbeste in loc sa intelegem ca pur si simplu copilul nu are rabdare. Daca adultul nu spune lucruri interesante si nu are stil in transmiterea mesajului?

M-am surprins deseori ca-i iau vorba din gura fi-mii pentru ca stiind ce vrea ea sa spuna nu mai aveam rabdare sa o ascult pana la capat.

Si ea mi-a oferit cu dragalasenie acelasi tratament, deseori punctand: "dar voi adultii de ce aveti voie, ca doar va aud cand aveti musafiri cum vorbiti unii peste altii? Eu de ce nu am voie sa vorbesc la masa dar voi aveti (apropo de gradi: noi la masa nu vorbim/ si pe jos nu murdarim)?"

Eh, m-am invatat sa ascult mai mult.
M-am invatat sa-i transmit mesaje scurte si clare.

Poti incerca acasa sa simulezi 2-3 minute diverse conversatii in care el sa nu intrerupa.
Doreste atat de mult sa-si expuna ideile si nu are rabdare sa astepte.

Dar, mai stii ce nu cred eu? Ca este o problema.

In 99% din cazuri se rezolva la scoala. Sunt deja mai mari si este primul lucru pe care ii invata invatatoarea. Ai ceva de spus: ridici mana.




Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Adriana mica spune:

Viviana, multumesc pt raspuns. Iti dau dreptate: copilul se raporteaza (pana la o varsta) diferit la mediu inconjurator; iar adultii au si ei momente cand se lasa "purtati de val" intr-o conversatie. Tocmai de aceea noi am avut la inceput o atitudine mai relaxata, fara a exclude insa ideea de a incerca in anumite momente / situatii sa ii vorbim despre acest lucru (pt ca ni s-a parut important sa facem asta treptat, in timp).

Ce mi-a dat insa de gandit este faptul ca acest aspect figureaza pe lista de "reguli" pt grupa mijlocie, fiind mentionat totodata (la capitolul "de imbunatatit") in evaluarile de anul trecut (cand avea 3 ani si jumatate). Asta incerc sa inteleg: putem sa facem noi (parintii) mai mult decat ce am incercat sa facem pana acum, sau este cazul sa militam pt cerinte mai flexibile (in raport de varsta la care ne referim) din partea gradinitei?

denizel spune:

am avut sau nu dreptate?

O mama care declara ca a obtinut progrese lasand brusc copilul speriat 2 ore singur, e o mama care a facut si alte greseli.
Rezultatul: copil care, la 6 ani!!!, nu poate merge in colectivitate.

Este trist, revoltator, incredibil si tot ce vreti voi, daca o mama isi intelege atat de putin copilul incat sa ajunga sa-i spuna ca daca nu face ceva, il bate pana il ia cu salvarea :((((((.

A functionat mangaiatul pe crestet al mamei?
A functionat sa va faceti ca nu pricepeti despre ce e vorba si sa spuneti jdemii de povestioare din experienta voastra?
Nu, nu a functionat!!
Lumea nu are timp sa citeasca jdemii de pagini cu apropouri la ce vreti sa spuneti de fapt.

Poate se gandesc unele dintre voi ca metoda pe care o folositi pentru a convinge o mama care evident greseste, ar trebui sa fie schimbata. Macar putin.


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

rrox3 spune:

Si copilul tau s-a prins ca era o gluma? Esti sigura?
Vad ca multumesti pentru sfaturi... cam care dintre ele te-au ajutat sa alegi sa-ti ameninti copilul?!
Si da, esti formidabila, nu-i nevoie sa-i discreditezi pe colegii baietelului tau ca sa vedem asta.

Unica solutie pentru tine ar fi sa-i urmezi sfatul lui Accept.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)