Nu mai stiu ce sa fac...(2)
Raspunsuri - Pagina 5
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Psihologul la care nemosidori sa-si trateze traumele din copilarie legate de mersul la camin. |
Accept, ai o cafea de la mine daca o convingi tu.
marius spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemosidori I-am spus :" Mai,copile lasi figurile si mergi la gradinita.Astea cu dorul,nu pot sta fara tine...sunt pretexte...esti un lenes care vrea sa nu invete.Gata ...daca nu intri maine te bat de te ia salvarea,clarrrrr."  |
Nici ca o gluma de prost gust sa nu mai zici asa ceva!!! Pfuuu...
Eu pur si simplu / Pagina legislativa
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ladyJ Accept, ai o cafea de la mine daca o convingi tu. |
Eu nu beau cafea. Sunt suficient de agitata si fara.
Mie imi este clar ca anxietatea de despartire porneste intotdeauna de la parinte. Un parinte care isi lasa copilul la gradinita relaxat si optimist va face adaptarea copilului foarte usoara. Unul care are traume din copilarie legate de gradinita...nu! Deci de psiholog ar avea nevoie nemosidori, dar din pacate acum e tardiv, caci raul a fost deja facut, baiatul s-ar fi putut adapta la fel de bine ca toti ceilalti copii, dar gradinita nu a fost obligatorie si mama a preferat sa-l tina acasa. Baiatul se va adapta foarte bine, am incredere ca va reusi sa recupereze in timp anii trecuti (si nu ma refer in niciun caz la fise)...si pana la urma experienta asta ciudata ii va imprima pe viitor o particularitate. Ca daca am fi toti crescuti cum ar vrea denizel, am fi toti niste roboti fara probleme, fara sare, fara piper. Da na...unu mai primeste o palma, altu tre sa taca la masa, altu e din cale afara de rasfatat, unu sta pe coji de nuci, altu doarme cu mama in pat pana la liceu...si uite asa...unu si altu sunt foarte diferiti, fiecare este unic si toti au capacitatea sa isi depaseasca limitele impuse de educatie.
nelia spune:
Marius, scoate si-ul ca ma supar! Vezi ca nu-ti mai dau floricele.
Astept ce spune Nemosidori, a glumit sau n-a glumit, nu stiu ce sa-i spun fara aceasta informatie... pina atunci mai citesc.
Mai, da' eu nu m-am certat deloc cu Denizel, de unde ati scos-o? I-am spus doar...
| Citat: |
| citat din mesajul lui accept92 Pacat ca acest copil a pierdut 2 ani (sau 3?) de socializare, ani care nu se mai intorc. |
Trecind peste ironia fina, Accept, as vrea si eu sa te rog, dar la modul serios si concret: ce crezi tu, personal, ca parinte, ca pierde un copil intre 6 luni si 5 ani la capitolul socializare daca nu se duce la gradinita? Unde e pacatul ca nu a fost acolo si ce a pierdut mai exact?
Precizez ca daca imi spui ca pentru parintii nu au incotro pentru ca lucreaza si nu au cu cine sa-l lase si atunci lui ii este mai bine la gradinita - asta o inteleg foarte bine si cred ca da, in acest caz le este mai bine la gradinita, cu copii de virsta lor, decit sa stea astazi cu o bona, miine cu alta. Daca imi spui ca deseneaza si coloreaza sau ca dorm (laolalta) sau ca maninca - asta o fac si acasa si pentru unii este chiar bine sau ar fi bine sa se faca.
Te intreb pentru ca eu vreau sa demistifiez, asa cum am spus, binefacerile gradinitei pe termen lung, in conditiile in care copilul refuza, nu se simte bine, urla cit il tin plaminii, pur si simplu nu mai este un copil fericit. Sint si copii care se obisnuiesc repede, carora le place acolo poate chiar mai mult decit acasa (Agata mea e unul dintre ei), care simt de mici o nevoie vitala de a socializa si o fac in orice conditii... dar sint si altii, si nu putini, si nu sint nici mofturi, nici alintaruri, care, orice ar face si oricite i s-ar spune, nu se simt bine 'inrolati' si gata!
Un copil mic, care are anxietati legate de mersul in colectivitate datorita temperamentului si a firii pe de o parte, a unei timiditati pe de alta... sau pur si simplu pentru ca nu se simte bine atit de mic in colectivitate... care are o fire mai sensibila si traieste mai intens anxietatea separarii de mama, care are deja rezultate bune si stind acasa (stie si face ce trebuie pentru virsta lui) nu ar trebui sa fie fortat sa mearga in colectivitate decit atunci cind este pregatit.
Bineinteles ca luam cazul in care exista cineva care se ocupa de el acasa, il lasa liber sa copilareasca, citesc, fac activitati, iese in parc, se duce la copii si vin copii acasa (fie ei si verisori). Am spus ca daca nu are toate acestea, mersul la gradinita este una dintre solutii.
Ma intereseaza foarte mult raspunsul tau si al altor fete care gindesc ca gradinita este benefica pentru orice copil. Eu merg pina acolo incit cred ca sint copii care nici la sase ani nu sint pregatiti sa mearga in colectivitate si pentru care, daca exista conditii si competente in familie, scoala facuta acasa ar fi o solutie mai buna pentru evitarea traumelor de mai tirziu.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia Trecind peste ironia fina, Accept, as vrea si eu sa te rog, dar la modul serios si concret: ce crezi tu, personal, ca parinte, ca pierde un copil intre 6 luni si 5 ani la capitolul socializare daca nu se duce la gradinita? Unde e pacatul ca nu a fost acolo si ce a pierdut mai exact? |
Socializarea de la 6 luni nu-si are rostul. Dar de pe la 2-3 ani incolo...Unii reactioneaza bine si de la 1 an, pur si simplu le face placere.
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia nu se simt bine 'inrolati' si gata! Un copil mic, care are anxietati legate de mersul in colectivitate datorita temperamentului si a firii pe de o parte, a unei timiditati pe de alta... sau pur si simplu pentru ca nu se simte bine atit de mic in colectivitate... care are o fire mai sensibila si traieste mai intens anxietatea separarii de mama, care are deja rezultate bune si stind acasa (stie si face ce trebuie pentru virsta lui) nu ar trebui sa fie fortat sa mearga in colectivitate decit atunci cind este pregatit. ... Ma intereseaza foarte mult raspunsul tau si al altor fete care gindesc ca gradinita este benefica pentru orice copil. Eu merg pina acolo incit cred ca sint copii care nici la sase ani nu sint pregatiti sa mearga in colectivitate si pentru care, daca exista conditii si competente in familie, scoala facuta acasa ar fi o solutie mai buna pentru evitarea traumelor de mai tirziu. |
A nu simti nevoia sa socializezi, a nu te simti bine in colectivitate, a avea un grad de timiditate care te handicapeaza...astea sunt probleme, nu caracteristici ce tin de un temperament sau altul. Probleme care pot veni din simplul fapt ca parintele ..."oricum il cunosteam si stiam ca la el nu e valabila ("lasa ca se obisnuieste")"...deci parintele are asteptari negative de la copil venite din tot felul de probleme ale sale, care nu au nicio legatura cu copilul.
Gradinita este o experienta de viata. Diferita pentru fiecare ce o experimenteaza. Dar daca am sta toata ziua legati de fusta mamei sau bunicii...ce experienta de viata e asta? E importanta tocmai prin faptul ca mama nu e acolo. Ca trebuie sa te descurci singur. Si cumva trebuie sa te adaptezi, iti place sau nu. Dar mecanismul de adaptare la viata fara mama e un exercitiu important. Fiecare copil gaseste o solutie la problema asta, singur singurel. E mare lucru pentru definirea sa ca individ in afara familiei si in cadrul societatii din care face parte. Sa constati ca poti si fara mama iti cladeste increderea in tine. E o chestie de principiu, cati copii atatea forme de adaptare. Ca unul plange si cauta atentia educatoarei, ca altul se ia la bataie cu ceilalti copii, ca altu se repede sa-si insuseasca jucarii si le pazeste, ca altu se retrage si observa...foarte frumos! Insa toti ies castigati. Dar un copil ce nu iese din cadrul familial ce are de castigat?
nelia spune:
Am citit... nu sint multumita, ma asteptam sa aduci argumente mai solide. Dar iti multumesc ca ai raspuns, desi eu sint greu de convins ca socializarea, dezlipirea de linga fusta mamei cum spui tu se face cu cistiguri mari pentru copil si fara nici un fel de pierdere la aceeasi virsta si in acelasi mod pentru toti copiii.
Chestia cu mama la mine nu merge, eu sint una si aceeasi, iar copiii sint trei si toti trei diferiti, inclusiv la capitolul socializare. Sint multe, multe lucruri de spus la acest capitol. Eu sint de acord sa invinuim mamele atunci cind gresesc, dar chiar nu putem pune totul in circa ei.
Mai spui ca: [...]a nu simti nevoia sa socializezi, a nu te simti bine in colectivitate, a avea un grad de timiditate care te handicapeaza... sint probleme, nu tin de temperament.
Imi este greu sa accept asta, pentru ca eu cred ca faptul ca nu simti nevoia sa socializez la 1-2-3...5 ani este la fel de normal cum nu simti nevoia sa te joci cu masinute sau papusi sau sa inalti zmeee... Un copil de un an este timid sau indraznet nu din cauza mamei si nu poti spune ca e un handicap nici una, nici alta. La timiditate care handicapeaza cred ca este intr-adevar o problema, dar asta apare un pic mai tirziu si cred ca poate sa vina si de la faptul ca e tinut prea izolat acasa, nefacindu-se nimic cu copilul, neiesind nicaieri, dar si in urma unor experiente neplacute venite de la o socializare fortata, cind copilul inca nu era pregatit sa intre in colectivitate.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
nemosidori spune:
Binenteles ca-i gluma...Asa-i cu glumele, nu-s pe placul tuturor,ca si ...sfaturile.Nu se "prinde" toata lumea.
Eu consider ca la momentul respectiv a fost alegerea cea mai buna,deoarece nu gaseam o educatoare potrivita.Nu cred ca era bine pentru psihicul lui sa il oblig sa mearga,de dragul socializari.Dovada sta evaluarea psihologului.Ma bucur ca temerile mele nu au avut fondament.Lui nu ii placea mediul de la gradinita,deoarece in grupa sunt amestecati ,adica sunt 5-6 copii de 2-3 ani care plang si in momentul de fata mai tot timpul...va da-ti seama ce atmosfera ...cum sa vrea cineva sa stea acolo.El nu mi-a zis pentru ca i se parea normal ca cei mici sa planga dupa mame.
Ce ironie,spuneati ca ii lipseste increderea,iar psihologul a zis ca din contra.Ma bucur ca nu e asa,ca asta se cladea in timp.
Doamna psiholog spune ca indata ce copii vor inceta sa planga ,se va simti minunat la gradinita si nu va mai fi nevoie sa stau cu el.Sincer abia astept.Visez de cativa ani la momentul asta.Va multumesc inca odata pentru ca m-a-ti ascultat si sfatuit.
Stand in grupa am vazut copii al carora este al 2-lea an de gradinita si nu stiu sa tina bine culorile in mana,nu mai zic de colorat,numarat...la 4 ani... E bine ca au socializat...Nu au nici o treaba cu regulile...Dar nu inteleg debandada asta,de ce copii de toate varstele,la grupa pregatitoare...
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia socializarea, dezlipirea de linga fusta mamei cum spui tu se face cu cistiguri mari pentru copil si fara nici un fel de pierdere la aceeasi virsta si in acelasi mod pentru toti copiii. |
Pai atunci spune-mi tu care sunt pierderile.
'Acasa', mediul familial, este o baza. Pe asta o avem toti ce n-am fost abandonati pe strada sau la orfelinat. Gradinita este o caramida in plus, de pierdut nu se pierde nimic, acasa ramane acasa. Si copilul ala despre care tu spui ca poate sa nu fie pregatit nici la 6 ani sa socializeze...cum va fi brusc pregatit la 7 ani, cand nici vorba sa poti sta cu el la clasa. Sau poate poti, cu riscul de a face din el un ciudat. Sigur ca poti sa nu fi pregatit la 3 ani, dar e un hop pe care trebuie sa-l treci, o provocare, o presiune - e adevarat, sa te fortezi un pic, sa te adaptezi. Si frustrarile si temerile si momentele grele au un rol in a forma un adult care are ceva de zis. O viata lina...din fericire nu exista viata lina...
ladyJ spune:
Nelia, este important pentru copil sa se integreze in societatea in care va trai. Si integrarea asta incepe de la gradinita, acesta fiind prima treapta ´´in lume´´ fara parinti, bunici, pisici.
Si sa stii ca de foarte multe ori imposibilitatea copilului de a se integra in colectivitate este o consecinta a nestiintei parintilor(ca sa fiu blanda in exprimare).
Argumentele lui Accept mi se par valabile si de bun simt. Tu ce fel de argumente asteptai?
Nemosidori, imi este foarte greu sa te urmaresc.
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Eu nu beau cafea. Sunt suficient de agitata si fara. Mie imi este clar ca anxietatea de despartire porneste intotdeauna de la parinte. Un parinte care isi lasa copilul la gradinita relaxat si optimist va face adaptarea copilului foarte usoara. Unul care are traume din copilarie legate de gradinita...nu! Deci de psiholog ar avea nevoie nemosidori, dar din pacate acum e tardiv, caci raul a fost deja facut, baiatul s-ar fi putut adapta la fel de bine ca toti ceilalti copii, dar gradinita nu a fost obligatorie si mama a preferat sa-l tina acasa. Baiatul se va adapta foarte bine, am incredere ca va reusi sa recupereze in timp anii trecuti (si nu ma refer in niciun caz la fise)...si pana la urma experienta asta ciudata ii va imprima pe viitor o particularitate. Ca daca am fi toti crescuti cum ar vrea denizel, am fi toti niste roboti fara probleme, fara sare, fara piper. Da na...unu mai primeste o palma, altu tre sa taca la masa, altu e din cale afara de rasfatat, unu sta pe coji de nuci, altu doarme cu mama in pat pana la liceu...si uite asa...unu si altu sunt foarte diferiti, fiecare este unic si toti au capacitatea sa isi depaseasca limitele impuse de educatie. |
Bine, iti fac un ceai de tei...
Ai dreptate pana la faza cu robotii. Nu o palma sau cojile de nuca fac sarea si piperul.
Si nu au toti posibilitatea de a depasi limitele impuse de educatie decat teoretic.(aici te referi la a depasi abuzurile, daca am inteles eu bine?)