Iepurasi de Martie-Aprilie 2010 (61)
Raspunsuri - Pagina 7
castelanaC spune:
Buna dimineata,
am scris mai devreme scut si am trimis, nu am timp de stat ca alta data.
Am vazut ca discutati despre atentia si timpul acordat iepurasilor.
Sunt pro 100% la ceea ce a scris Yaia ( care azi sarbatoreste 6 luni! sa cresteti mari!)
Acum nu se poate scrie sau spune ca ceea ce a functionat la un copil e bun si pentru altul.
Ideea de baza e ca au nevoie de atentie, de companie, de caldura, energia si dragostea noastra.
Face parte si din educatie ca sa-i spunem asa.
La varsta asta el incepe chiar sa cunoasca lumea altfel, are nevoie de siguranta celor din jur, cum mama este de la nastere prezenta constanta, cum de la ea vine papica, vine schimbatul, baita, normal sa o prefere.
Ceilalti membrii ai familiei trebuiesc introdusi prin intermediul mamei, ea trebuie sa fie acolo cat mai mult timp.
Copilul meu a fost expus de cand avea 2 luni la milte schimbari, a vazut multe persoane si inca are parte de transformari multiple.
Nu a avut pana acum o preferinta pentru mine, nu plange la cineva strain, daca sta cu tatal de ex cand este suparat, ii trece imediat, ajunge sa te joci cu el.
Dar de 2 saptamani am observat ca daca plec din preajma lui sau ies din camera ma priveste diferit, aproape disperat, nu plange insa. Ii vorbesc spunandu-i ce fac, ii distrag atentia cu altceva si nu am ajuns la plansete ( de fapt nu-l las de loc sa planga, mereu incerc sa vedem care-i problema)
Eu recunosc il tin mai mult in brate, tatal sau nu, la el nu protesteaza, probabil a invatat ca ei se joaca diferit.
Cand fac de mancare si nu vrea sa stea la paturica distractiva pe jos il iau cu mine in carut, ii dau un bastun de morcov si el se distreaza acolo cu mine, eu ii povestesc tot ce fac, cum fac, ne mai pupacim, el pare un tip curios, se uita atent la toate dulapurile, la toate actiunile mele, prefera compania umana mai mult, se joaca si cu jucarii singurel, dar din cand in cand priveste in jur sa vada daca este cineva.
A fost mai delicat cand i-au iesit dintii, nu plangea, nu a avut febra dar s-a purtat diferit: voia mereu sa fie in contact cu noi, ajungea sa stam in pat impreuna sa ne jucam, sau pe jos, la aproape 10 kg iti rupe spatele...si-l mai pun si jos.
Acum este adevarat ca in ultimul timp a tot fost plimbat, ba in masina, ba la vizionari, ba cu avioane, si a tot fost dragalit, nu a mai avut ocazia sa stea singurel.
dar seara cand ne linistim sta pe jos si se joaca in timp ce noi facem altceva. cand se plictiseste incepe sa ne strige, ne mai jucam, urmeaza baita, apoi un pic de dragaleala si pupaceala ( rade cu hohote, aproape ca ca incarca bucuria sa)
Cand mancam sta de cand avea o luna cu noi la masa, el in carucior, boucer, acum chiar ii dau un morcov sa-l molfaiasca si vorbeste cu noi, este asa simpatic ca se uita lung pana ne capteaza privirea si atunci sa vezi ochiade si rasete.
Oricum ideea este ca trebuie sa le dai atentia de care au nevoie.
Lumea o cunosc incet prin intermediu si impreuna cu noi.
Si cand sta in brate la mine el il plim, il duc la pesti, la ceva ce-i place, ii dau cate o jucarie noua ( asta-i alt aspect, nu ii pun langa el toate jucariile ce le are, i le mai pun in cos si pe rand la 4-5 zile bag una si scot alta, este asa de interesat de cea noua!)
si vorbesc non stop cu el, casa rasuna de muzica de cand era in burtica, in masina, unde se poate.
Am observat de cand s-a nascut ca doarme mai bine ( acopera si zgomotele de fond si nu ajunge sa se sperie)
gata, scuze, am scris mult si scuze daca fara rost
Vorba lui Yaia, trec asa repede perioadele astea, la anul pe vremea asta vom fugi dupa ei, anul trecut traiam dintr-o ecografie in alta!
va pupacesc pe toate, sanatate la micuti si pace-n casa si-n suflet!
a si cafea fierbinte aburinda cu fructe si cornuri!
si casa plina de flori!
castelana mami fericita
sanzi spune:
'Neata, fetele! Cer si eu o parere, ca dr mea nu e azi... Mara are de azi noapte o tuse seaca, fara febra, mucisori sau altceva. Doar tuse. Ar trebui sa ii dau ceva? Voi cum ati procedat? Maine merg cu ea la dr, dar ma gandeam sa nu tuseasca mai tare.
Yaia, Castelana, mi-au placut mult postarile voastre. Si eu o tin in brate mult, din ce am mai citit (ca experienta n-am), e cea mai buna varianta in perioada asta, ii ajuta sa capete incredere ca esti langa ei cand au nevoie si sa treaca mai usor peste teama de despartire.
Stanucel, intrebai de treburi. Ce e mai simplu, gen vase, ordine, pus la spalat, fac cu ea dupa mine. O pun in carut in bucatarie, o mai iau in brate din cand in cand, ii mai distrag atentia cu sticle, pungi sau diverse. Pentru curatenie generala si eu apelez la cineva, nu e scump, pt ca vine o data pe luna, dar nu mai stau cu stres si doar mentin intre timp. Ce nu pot face ziua mai fac seara, dupa ce adoarme ea, sau cand am sotul sau mama sa stea cu ea. Oricum, eu nu fac cine stie ce mancaruri, nu ma pricep, doar lucruri simple.
LA MULTE LUNITE, ALEXIA!! Sa-ti traiasca, Yaia, si sa fie sanatoasa!
babyangel spune:
Buna dimineata,
va invit la trezire si cafeluta alaturi de o felie de paine cu vinete..ce pofte am eu in dimineata asta
despre iaurt eu am mai spus ca folosesc Danone cremoso..este singurul iaurt care mi se pare ok la gust ( inafara de Mueler pe care nu il gasesc mereu) si nu contine LP si probiotice. Dar e vorba despre ce ii place fiecareia. Despre prostiile scrise pe net, credeti-ma ca mi-as dori sa contina iaurtul altceva decat scrie pe el...m-as scoate din foame cu un proces
Honey, pt linistea ta: ai vazut ce mare, urias si precoce este Codrin? Sta in funduletz singur de la 5 luni..DAR, nu se intoarce decat f., f. rar de pe burta pe spate, iar invers, noaptea daca se intampla sa se intoarca pe spate, se apuca de plans ca sa ma duc sa-l pun din nou pe burta...deci..relax..poate fata e comoda si nu are chef de tavaleala!
Anca
_
mami de Codrin (20.03.2010) si
de Lucas (21.09.2000)
Codrin luna a 6-a
andra_s spune:
Citat: | ||
citat din mesajul lui Rebiana27
Sa nu zici ca Bucuresti - Targoviste - Sinaia!?!?! Mami de doua minuni: Luca si Mara I can't fake with dignity so i'll not try!! |
Nu stiu pe unde au luat-o, mi-a dat SMS ca nu trece pe DN1 ... in week-end cand am vorbit spunea ca are un bunic in Ceptura si trec pe acolo, ma gandeam ca au continuat drumul prin Cheia spre BV ...
Poze & www.youtube.com/user/andrastephanie#p/u" target="_blank"> Video
Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!
sanzi spune:
Denisa, stai linistitA! Maya are acum o perioada cand e mai linistita, e atrasa de jucarii, de asta face mai putine progrese in rest. Si Mara a avut o perioada intre 4.5 si 6 luni cand parea ca uitase tot ce stia in materie de rostogoliri, dar acum, crede-ma, ca nu sta o secunda. Bucura-te de perioada asta, sa vezi ce alergi dupa ea apoi! Iar faptul ca isi prinde mana sub ea e normal, asa facea si a mea, pe masura ce exerseaza, va invata. Eu ii mai mutam mana si o intorceam corect, sa vada cum se face. Dar si acum se intoarce tot asa, cu mana sub ea, numai ca fiind mai mare, are mai multa putere si nu o mai deranjeaza.
Pt pete si eu folosesc Vanish, care mi se pare frectie la piciorul de lemn. Ce e alb mai pun la clor, ies foarte bine. O sa incerc si eu Fairy acela...
De sterilizat, nu stiu ce sa zic, ca eu nu mai sterilizez nimic. Are deja 7 luni si oricum la cate chestii ne-sterile baga in gura...
andra_s spune:
Citat: | ||
citat din mesajul lui Yaia
Si mai bine e sa-i pui paturica pe jos si sa o lasi sa se miste in voie! =============================================== Irina, mami de Tudor Cristian (08.10.2007) si Alexia Briana (30.03.2010) |
daca Iliraluca spunea de Vladi ca parca ar fi dr Kirei sub acoperire, acelasi lucru il spun si eu nu cumva lucrezi undercover? asa am fost si noi sfatuiti si a fost o incantare pt Ianis sa aiba locul lui si sa se miste in voie
Poze & www.youtube.com/user/andrastephanie#p/u" target="_blank"> Video
Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!
atb spune:
Castelana, multumiri pt cafeaua aburinda cu fructe si cornuri , ma intreb oare ce ciudatenii de fructe ai acolo in Singapore, ca din Malaiezia ne-ai descris cateva mai demult.
Foarte frumos cum ai scris, da, si noi incercam pe cat posibil sa stam cat mai mult impreuna, e foarte adevarat ca timpul trece atat de repede incat nici nu-ti dai seama unde a zburat. Ma uit la Nicholas care are acum 2 ani si 2 luni si incerc sa-mi aduc aminte cum era cand era bebelus, dar efectiv nu-mi aduc aminte decat cand ma uit in poze sau pe inregistrari, si parca mi-e ciuda ca atunci n-am stiut sa pretuiesc clipele alea, parca n-am stat destul langa el (desi am stat, ca doar era unul singur si aveam timp berechet). Acum ma uit la Denis si nu mai pot de dragul lui, parca stiu sa pretuiesc altfel clipele in care il tin in brate, ii adulmec inca mirosul de bebelus (care parca incepe sa dispara incetul cu incetul ), mi-e drag de nu mai pot si parca as vrea sa stea timpul in loc sa ma bucur mai mult de clipele astea. Cand era Nicholas bebe, tot timpul imi ziceam, of abia astept sa-l vad nitel mai marisor, sa mai faca una-alta, sa stea in fundulet, apoi sa pape, apoi ma intrebam de ce nu-i ies odata dintisorii(au inceput sa-i iasa doar la 9 luni), apoi abia asteptam sa-l vad de-a busilea, apoi umbland, eram chiar disperata ca a inceput sa mearga abia la 1 an si 3 luni, iar acum... ma intreb unde-s clipele alea in care-mi statea cumintel in brate si-mi suradea tot timpul. Cand era bebe era tot un zambet si o veselie, acum s-a schimbat tare mult, e plangacios si uneori chiar raut intentionat, au inceput tantrumurile (crizele de nervi), cu tranteli pe jos, plansete isterice, lovituri, aruncari de obiecte, offf, cine mi-a schimbat copilul? Il vreau inapoi pe bebelusul meu cuminte... Ma uit la Denis cat e de inocent si chiar si cand plange mor de dragul lui, e inca plansul acela prin care-mi comunica ca ceva nu e in regula, sau ca vrea sa-i fiu aproape, si imi vine sa-l pap tot cand il iau in brate si toata "supararea" se transforma in veselie. Sau cand il pun la tzitzi si o apuca cu amandoua manutele si si-o indeasa in gurita, sau o scoate, ii povesteste ceva si-apoi o indeasa iar in gurita sau o musca cu gingiile lui cheliute, distrandu-se nevoie mare, ce mai tzitzili lui mami jucariile lui preferate. Ma apuca melancolia cand ma gandesc ca peste putin timp incep si la el schimbarile... Fetele cu mai multi copii cred ca ma inteleg foarte bine ce simt, stiu ca si Ioanaa28 scria la un moment dat ca la primul baietel n-a stiut sa se bucure asa mult de clipele acelea ca acum la Ovi. Deci fetelor, Carpe Diem!
Buna dimineata, fetele, scuzati mica mea pledoarie de dimineata, m-am lasat dusa de val... Iar trebuie sa-mi fac mea culpa, iar am fost absenta la postat o buna bucata de vreme, dar de citit am citit asa, pe sarite, cand am apucat. Trei zile nu l-am dus pe Nicholas la cresa fiindca mi s-a pricopsit cu o mica raceala care apoi mi s-a transmis si mie, iar Denis a facut enteroviroza, febra mare, diaree, nu prea am avut timp de nimic, am stat cu ei cat am putut, mai ales ca bolnaviori fiind ei au nevoie de si mai multa atentie si dragoste.
Plus ca lui Denis i-a spart gingia primul dintisor si e mai plangacios decat de obicei, nu-i place sa ma vada nici cu spatele, d-apoi sa dispar din raza lui vizuala. Off, puii mei dragi, repede mai trece timpul asta, nu degeaba se zice ca suntem in secolul vitezei, toate se intampla ata de repede incat nici nu-ti dai seama.
Gata, ca iar ma apuca vorbaria si mi-e ca ma repet. Pup iepurasii si mamicile de iepurasi (as scrie iepuroaice dar mi-e ca ma fugariti de pe forum ), si as vrea sa va promit ca scriu mai des dar n-o mai fac, ca am mai facut-o si nu m-am tinut de cuvant, asa ca nu promit decat sa incerc sa fiu prezenta, macar cu cate un mesaj zilnic.
O zi faina alaturi de iepurasii vostri dragi!!!
Adriana mamy de Denis Alin 15.03.2010 si Nicholas Cristian 19.07.2008 (povestea nasterii)
andra_s spune:
Neata!
Sunt adormita si nu prea sunt in stare sa leg cuvintele
Astept sa postezi ceva Oana ca sa iti aprovizionez magazinul, imi e lene sa caut in urma la semnatura
Pun si meniul:
- piersica+para+cereale
- pt pranz nu stiu exact, ceva piure de legume cu carne de pui
- dovleac+branzica
Sanzi noi am folosit Favitusin pt tuse uscata si a trecut repede episodul, este natural si bun la gust (spun sta pt ca Eurespalul este atat de amar , este imposibil de dat copilului, dar asta este pt episoade mai urate, nu doar o tuse usoara), si am mai folosit Prospan, ca tratament de continuare pt tusea seaca de dupa bronsiolita
Si pls, nu te supara ca imi permit sa iti spun, [u]nu mai da pungi[/b] Marei ca sa se joace, este f periculos pt ca se poate asfixia, eu am intotdeauna grija sa nu ajunga vreo punga prin preajma lui Ianis acum ceva ani, cred ca eram prin liceu, am auzit de sfarsitul tragic al unui copilas care s-a asfixiat cu o punga, si-a pus-o pe fata, si-a blocat gura si nasul inspirand si nu a mai stiut sa si-o traga de pe fata ca sa-si elibereze caile respiratorii, m-a marcat tare mult si am ramas cu obsesia pungilor ... offf saracutul
Poze & www.youtube.com/user/andrastephanie#p/u" target="_blank"> Video
Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!
andra_s spune:
Yaya, Castelana, Atb f frumos ati vorbit
Atb felicitari pt dintisorul lui Denis si multa sanatate !!!
Poze & www.youtube.com/user/andrastephanie#p/u" target="_blank"> Video
Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!
atb spune:
Babyangel, pana am scris eu mesajul am terminat cafeaua Castelanei si acum am inceput-o si pe a ta, iar de painea cu vinete ce sa mai zic... Eu am zacusca cu vinete dar fug acum sa scot o punga de vinete de la congelator ca prea mi-ai facut pofta.
Nici Denis nu se rostogoleste si nici nu sta inca in fundulet singur, desi are deja 6 luni si jumatate, dar dupa cum v-am mai scris mai sus, nu ma mai stresez cu absolut nimic, pana la urma toate le vor face mai devreme sau mai tarziu, nu va lasati influentate de faptul ca alti copii de aceeasi varsta fac unele chestii si al vostru inca nu. Si stiti de ce? Poate ca acum va faceti griji gandindu-va ca copilul "a ramas in urma" dar credeti-ma ca dupa un timp toti copiii se ajung din urma, nici vorba sa-ti dai seama ca unul a stat in fundulet mai devreme sau mai tarziu, sau i-au iesit dintii mai devreme sau mai tarziu, sau au umblat mai devreme sau mai tarziu samd.
Cand il duc pe Nicholas in parc credeti ca-mi zice cineva, ooo, copilul dvs a umblat mai tarziu decat al meu? Nuuu, si nici faptul ca alti copii de varsta lui leaga propozitii si vorbesc aproape corect nu ma mai deranjeaza, sunt absolut convinsa ca-mi voi dori mai tarziu sa nu mai vorbeasca asa mult.
Fiecare copil cu ritmul lui, nu va faceti griji ca or sa treca ei prin toate etapele atunci cand "vor muschii lor".
Fug sa-mi iau febra ca am impresia ca incep sa delirez. Opriti-ma!
Adriana mamy de Denis Alin 15.03.2010 si Nicholas Cristian 19.07.2008 (povestea nasterii)