Dr. Who (3)
Raspunsuri - Pagina 4
iileana spune:
Citat: |
C E a stat un sezon, D T trei, sa-l vad pe papion cat rabda. |
3. III. Trei
Are contractul semnat pentru trei sezoane, cu posibilitatea de prelungire.
Prin 2013-2014, asa, scapam.
Citat: |
Plus ca va scrie scenariile Neil Gaiman (mai tarziu). |
Pentru doar un episod, in seria 6.
"Raportez" ( ) urmatoarele;
- cele doua cu daleksii in NY, sezonul 3.
La final, cind am tras linie si-am socotit, a ramas cu plus.
Daca ar fi lipsit monstrii, primul ep. ar fi fost un bun film social, in buna traditie moralizatoare dickensiana , cum spunea Ingrid pe vremuri :). Cind isi propun sa reconstituie o epoca istorica, apoi o fac cum se cuvine, nu se incurca. Citeva dintre personaje secundare sint chiar interesante, parca-s crochiuri din Steinbeck.
M-am lamurit si de ce tot circotesc eu la monstri, desi stiu ca sunt un "must" al serialului. Pentru ca-s scirbosi, dom'le! Spre deosebire de designerul de monstrii al Dr. Who, eu zic ca un monstru poa' sa fie terifiant avind totusi o oarecare armonie in alcatuire. Astia numa' iti intorc matele pe dos :/. Prezenta lor, in cazul de fata (porcii, meduza verde, procedura integrarii), descalifica astea doo episoade care, in absenta lor, ar fi meritat o nota mai buna.
Pe daleksi nu i-am inclus in lista inoportunilor, ca au devenit chiar interesanti . Sint comunicativi, au si eu probleme existentiale, au depasit nivelul de solnite cu pompa. Dalek Sec, saracu', e chiar un personaj tragic. Desi arata in halul ala, l-am apreciat. S-ar putea comenta despre putere, despre individul revolutionar, care vede un pic mai departe decit ai lui si propune schimbarea de paradigma, despre tradarea si obtuzitatea turmei, despre sansa ratata, etc. Bietul Dalek Sec :(...
- cel cu adiposii, sezonul 4. Dragut. Ne-gretos. Am si ris un pic. Cam atit.
- ultimile doua din sezonul 5. Asa ca Ingrid le poti comenta in voie. Sigur ca n-am priceput tot, nevazindu-l in cronologia fireasca dar vroiam sa vad daca e corecta teza conforma careia daca Tennant nu e, nimic nu e. Nu, nu e corecta . Serialul ramine dragut si spectaculos. Amaritul de MS ii rapeste din farmecul cu care ne-am obisnuit, dar nu ireparabil de mult.
Ati vazut, da?
Sezonul 6, de abia in primavara lui 2011 :/.
Ingrid, concediu placut!
Ingrid S spune:
Citat: |
Cind isi propun sa reconstituie o epoca istorica, apoi o fac cum se cuvine, nu se incurca. Citeva dintre personaje secundare sint chiar interesante, parca-s crochiuri din Steinbeck. |
Tallulah putea fi Suzy din Joia dulce, la fel de curajoasa, rabdatoare si indragostita. Finalul, asa scartait, e digerabil, cu toate ca ma asteptam ca Laszlo sa revina la infatisarea initiala.
Citat: |
Dalek Sec, saracu', e chiar un personaj tragic. Desi arata in halul ala, l-am apreciat. S-ar putea comenta despre putere, despre individul revolutionar, care vede un pic mai departe decit ai lui si propune schimbarea de paradigma, despre tradarea si obtuzitatea turmei, despre sansa ratata, etc. Bietul Dalek Sec |
Eu cred ca s-au inspirat din Ferma animalelor, prea semana Dalek Sec cu porcusorul cel alb comunist ce se straduia pentru binele societatii, cum vroia sa aduca lumina si caldura in grajduri si cocine...
Citat: |
Are contractul semnat pentru trei sezoane, cu posibilitatea de prelungire. Prin 2013-2014, asa, scapam. |
Io nebunesc daca-l mai schimba. M-am saturat de schimbari. Doar daca vine Tennant din nou. Altfel, sa ma tooot obisnuiesc cand cu unul, cand cu altul, fras', ce, asta-i viata?
Cu Gaiman mi-ai dat o veste proasta. Citisem pe un blog ca vine el, nu's cum era prezentat acolo, dar anuntul suna pompos. M-am bucurat, ziceam ca le scrie el toate.
Citat: |
ultimile doua din sezonul 5. Asa ca Ingrid le poti comenta in voie. Sigur ca n-am priceput tot, nevazindu-l in cronologia fireasca dar vroiam sa vad daca e corecta teza conforma careia daca Tennant nu e, nimic nu e. Nu, nu e corecta . Serialul ramine dragut si spectaculos. Amaritul de MS ii rapeste din farmecul cu care ne-am obisnuit, dar nu ireparabil de mult. |
Decat sa ma cantonez pe o persoana (aka Tennant), mai bine o repliere, chiar si tardiva, ca sa pot urmari serialul. Intr-adevar, da chix cu multe, am observat CLAR ca i-au scos functia de reproducere din corp, deci adio indragostiri, visari, norisori roz ca Bambi. Ceea ce-l face acceptabil in opinia mea e rolul de (am mai scris asta) profesor traznit, nazbatios, o minte geniala intr-un fizic de adolescent. Ai putea dormi o vesnicie cu el in pat fara ganduri neortodoxe.
Multam de urare, vremea sa tina cu noi!
Mihuta, tu ai vazut ultimele doua, asa-i? River e un mister, presupun ca e nevasta-sa, datorita unui mic amanunt: ii stie numele, dom'le! Secretul ultim, numele. Mare branza, ce fac asa o negura din asta, poate il cheama XYZ si o sa ma framant restul sezoanelor sa descopar. N-au avut de lucru scenaristii, pe bune.
Nu stiu cum sa caracterizez aceste doua episoade, au de toate, suspans, tragedie, comedie, o cutie care se numeste Pandorica si contine ceea ce are Universul mai terifiant. Aceasta cutie se deschide singura, iar Doctorul e acolo sa vada ce iese...
Moffat invarte ultimul episod ca la ruleta, te zapaceste de cap, iti schimba coordonatele de timp, sare dintr-o bucla temporala in alta, actiune dragelor.
Nu se compara insa cu specialele sezonului 4. Si acum daca ma gandesc la ele, mi se umezesc ochii.
Ingrid S si Diana
Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues
mihutza11 spune:
Ingrid am vazut si eu azi prima intalnire cu River (Silence in the library si FOrest of the dead), si exact asta banuiam si eu cum ca ar fi nevasta.. intr-adevar Moffat asta are asa un talent sa le incalceasca, de numa'.. ma terminase si pe mine cu buclele alea temporale ..
chestia e ca atunci cand a aparut River pt prima data in seria 5 nu mai retin exact daca a explicat cum a scapat din library.. cred ca tre sa mai revad pe ici pe colo din seria 5, dar sa termin intai 4..
edit: sunt la jum seriei 4.. mai am 9 ep cu DT..
Mica dansatoare
iileana spune:
Nevasta? Poate mama :/...
Citat: |
Ceea ce-l face acceptabil in opinia mea e rolul de (am mai scris asta) profesor traznit, nazbatios, o minte geniala intr-un fizic de adolescent. |
Ce-i drept, nimanui nu cred ca i-ar veni sa-l caracterizeze pe MS drept "de luat acasa". Poate numai in cazul in care acasa are o petrecere de copii si e nevoie de un animator, care sa-i amuze si sa le faca ratuste din baloane, , altfel, nu ;)).
Pe de alta parte, daca ne uitam la ceilalti doctori, nr. 1 - nr. 8, din perioada antica a serialului, constatam ca nu MS este exceptia, ci tare ma tem ca Tennant e. El a conferit "Doctorului" niste valente pe care nu le avea la origini si care, poate, au scos din sarite fanii personajului in acceptiunea sa traditionala de la 1900 toamna. La fel cum un episod ca Human Nature, care ne-a incintat pe noi, de fapt nu se inscrie neam in spiritul "Dr. Who"...
De aceea ma si gindeam ca schimbarile din ultimul sezon sint menite sa readuca show-ul acolo unde fusese el cindva (un SF amuzant, condimentat cu monstrii mai degraba dezgustatori decit inspaimintatori, incadrabil, ca profunzime si complexitate, undeva intre Scooby-Doo si Indiana Jones ).
Acuma, daca producatorii trebuie sa se ghideze dupa gusturile si doleantele spectatorilor "puristi" ai serialului din secolul trecut sau ar trebui sa tina cont de cele ale fanilor sezoanelor moderne, hmmm, asta deja e alta discutie. Si-or fi facut ei niste socoteli, probabil...
Ingrid, , si uite asa s-a incheiat, in glorie, in 25.07, aventura ta pornita in 25.05... "Doua luni cu "Doctor Who". Un mesaj festiv de incheiere , ceva?
Acuma ce-o sa faci pina la aparitia urmatorului episod, peste ...brrrr... peste 8 luni???
iileana spune:
Am uitat ce era mai important .
Citat: |
citat din mesajul lui iileana Ingrid, , si uite asa s-a incheiat, in glorie, in 25.07, aventura ta pornita in 25.05... "Doua luni cu "Doctor Who". |
Ingrid, doream sa-ti ofer, la incheierea acestei aventuri (si pour la bonne bouche :), un cadou de absolvire: http://vimeo.com/11696861 .
denizel spune:
Va multumesc foarte mult pentru ca mi-ati spus ca pot sa nu ma uit si la episodul cu daleksii in Manhattan, deoarece nu pierd nimic interesant .
Nu numai ca eu am pierdut ceva interesant neuitandu-ma, dar pierdeti si voi comentariile mele (interesante :)) pe marginea acestui episod ;p.
Noi plecam abia duminica in vacanta, deci mai am cateva zile la dispozitie in care sa va spun ca tot la Lazarus Experiment am ramas .
Ingrid, vacanta frumoasa!!!!!! :)
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
denizel spune:
aaaa, cadoul de absolvire pentru Ingrid a declasat pe Violet Hill :D.
Nu ma pot abtine sa nu remarc pentru a suta oara cat de scumpa e Rose .
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.
Ingrid S spune:
Citat: |
citat din mesajul lui denizel Va multumesc foarte mult pentru ca mi-ati spus ca pot sa nu ma uit si la episodul cu daleksii in Manhattan, deoarece nu pierd nimic interesant . Nu numai ca eu am pierdut ceva interesant neuitandu-ma, dar pierdeti si voi comentariile mele (interesante :)) pe marginea acestui episod ;p. Noi plecam abia duminica in vacanta, deci mai am cateva zile la dispozitie in care sa va spun ca tot la Lazarus Experiment am ramas . Ingrid, vacanta frumoasa!!!!!! :) Pentru parinti, de dragul copiilor "Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel. |
Denizel, n-am vrut sa te suparam niciuna. Tie nu ti-a placut primul episod cu Daleksi, al doilea continua povestea, nu era asa diferit inca sa zic: wow! sa nu-l pierzi!
Vezi, e vorba de gusturi aici. Cu exceptia catorva episoade la care suntem de comun acord in privinta categoriei (the best), restul ne plac intr-o masura mai mare sau mica fiecareia.
Ingrid S si Diana
Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues
Ingrid S spune:
Iileana, cadoul e exceptional. Multumesc! L-am vazut de 3 ori.
Citat: |
Acuma, daca producatorii trebuie sa se ghideze dupa gusturile si doleantele spectatorilor "puristi" ai serialului din secolul trecut sau ar trebui sa tina cont de cele ale fanilor sezoanelor moderne, hmmm, asta deja e alta discutie. Si-or fi facut ei niste socoteli, probabil... |
Imposibil sa nu-si dat seama ce insemna pentru serial un personaj jucat de Tennant. Adica toate premiile luate, multimea de fani, jucarii cu el sa nu le fi spus nimic? Nu cred. Au fost doua curente acolo, a castigat Scooby doo cum zici, altfel le era usor sa aleaga un alt Doctor ce aducea cu Tennant. Insa si cu complicatiile de rigoare, iubea, suferea etc. Ma rog, alegerea le apartine.
Mihuta,
Citat: |
Ingrid am vazut si eu azi prima intalnire cu River (Silence in the library si FOrest of the dead), si exact asta banuiam si eu cum ca ar fi nevasta.. intr-adevar Moffat asta are asa un talent sa le incalceasca, de numa'.. ma terminase si pe mine cu buclele alea temporale .. chestia e ca atunci cand a aparut River pt prima data in seria 5 nu mai retin exact daca a explicat cum a scapat din library.. cred ca tre sa mai revad pe ici pe colo din seria 5, dar sa termin intai 4.. |
River, daca iti amintesti, fusese incarcerata si era urmata de un gardian mereu, acum ei n-au elucidat misterul, de ce oare? Ca il va omori pe Doctor gandeam eu, dar cum stii din sezonul 5, nu se intampla asta. Atunci ce naiba e ea? Iileana, nu-i mama, daca era mama nu stia sa conduca singura un Tardis? Pe de alta parte calatoreste in draci, odata apare si dispare, ma gandesc ca Moffat are un fix cu salturile in timp, a facut-o campioana la asta.
Trecand peste importanta ei, ce spui de cele doua episoade? Asa-i ca sunt cutremuratoare? Umbrele care ii inconjurau, intunericul ce ascunde monstri...daca nu dormi vine bau-bau, omul negru la ora 12...va mai amintiti? Ce m-au speriat cand eram copil, uf.
Denizel,
Citat: |
Ingrid, vacanta frumoasa!!!! |
Thanks!
Edit: Iileana, mai stii cand l-a facut The Master sub adevaratul chip? Ar putea fi stra-stra-stra-etc-bunicul lui River. Era un moment emotionant, cu toate acestea am ras cu lacrimi. Ochii aia...
Ingrid S si Diana
Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues
iileana spune:
Citat: |
citat din mesajul lui Ingrid S Au fost doua curente acolo, a castigat Scooby doo cum zici, altfel le era usor sa aleaga un alt Doctor ce aducea cu Tennant. Insa si cu complicatiile de rigoare, iubea, suferea etc. Ma rog, alegerea le apartine. |
Ca sa fiu sincera, eu nu in mod special valentelor astora romantice le voi duce dorul.
Ci unui Doctor care are in general o structura emotionala profunda. Si al carui interpret se pricepe sa o si arate.
(Va amintiti, Tennant numa' ridica o sprinceana :)) si transmite orice traire omeneasca (time-lord-easca) vrea ...)
Asta micu' de acum... ... mai are de studiat (ca sa ma exprim politicos :))).
Cert e ca dupa ce vad cite un episod al sezonului 5, simt nevoia unei scurte terapii cu cite o "vechitura". Si ma intorc, asa, la vreo 5-10 minute de Gridlock, de exemplu :(...