povestea unui inceput

Azi Miruna face 6 luni iar povestea ei e ,cred, mai putin obisnuita macar si prin faptul ca apare atat de tarziu


Daria aproape implinea 2 ani si ne-am hotarat ca e vremea sa avem al doilea copil.Dupa niste controale si analize am inceput sa asteptam sa apara cele 2 liniute roz.Dar s-au lasat putin asteptate lucru cu care nu prea eram obisnuiti pt ca la Daria si la celelalte 3 sarcini pierdute anterior totul mersesera mult mai repede.Dar am dat vina pe varsta,am sperat si am asteptat.Iar cand tati isi sarbatorea onomastica, pe 21 mai I-am strecurat in cadou si testul mult asteptat
Sarcina a fost una f usoara si frumoasa ,umbrita doar de cele 3 secvente de infectie urinara (tratata cu antibiotic dupa sfatul medicului) si de grijile aduse de dublul test.La acesta mi-a iesit risc de SD de 1:350 asa ca o bucata buna de vreme ne-am tot framantat ce e de facut.Si am hatarat ca nu e nimic de facut ,ca vom astepta si vom spera ca totul va fi bine, doar era vorba de niste statistici.Si argumentul final a venit de la sot-e absurd sa vrem certitudinea ca vom avea un copil 100% sanatos,putem doar sa ne rugam si sa speram .Si daca nu are SD si are altceva ce nu poate fi descoperit la eco sau prin analize ce ne facem ,zice el, la ce ne-a folosit ca am mers pana in panzele albe sa fim siguri ca nu are SD?Cum necum am reusit sa ma mai linistesc dar ramaneau visele
Visam frecvent ca alunec, ma dau cu sania ,cobor scari… si de fiecare data eram marcata de acestea si ma gandeam prima data la bebitza din burtica.Nu m-am gandit niciodata ca s-ar putea intampla ceva rau cu Daria sau cu noi , ma temeam doar pt ea
Am ajuns in saptamana 38, cu bagajul pregatit si cu o mare nerebdare de a-mi strange puiuta in brate.La ultima vizita dr zice ca nu pare sa se grabeasca si isi verifica agenda(asta mi s-a parut tare ciudat, parca eram la coafor) si ne cheama pt operatie pe 18 ianuarie.Era ziua in care in urma cu 10 ani se nascuse nepotica mea si parca mi-as fi dorit o alta zi de nastere pt Miruna dar mi s-a parut ciudat sa negociez
Pe 18 ian la ora 8 eram la spital ,internata si pregatita pt intrat in sala.Totul decurgea ca la carte, f rapid fara neprevazut .Asta imi convene ca nu aveam timp de prea multe ganduri si emotii
Dupa ce am iesit din sala si mi-am revenit un pic stateam doar cu ochii pe usa sa para cive care sa-mi spuna ca ea e bine.A venit doctorul si am auzit de la el ceea ce asteptam iar mai tarziu am vazut-o si pe EA –printesa mult dorita(aaa ,de fapt tati ar fi vrut baiat dar ii trecuse demult asa ca acum era ca si cum asta si-ar fi dorit si el dintotdeauna)-era curatica , bruneta si pletoasa si semana leit cu Daria.Era un bebe de 8-9 dar nu mi-am facut prea mari griji pt ca stiam ca 9 e maxim la cezariana
Zilele in maternitate au trecut usor, a venit destul de repede si lapticul asa ca ardeam de nerabdare sa ajungem acasa sa le vad pe fete alaturi, sa il vad pe tati cu Miruna in brate
Iar acasa au decurs lucrurile destul de frumos-Miruna nu ne punea prea mari probleme- manca bine, si-a format destul de repede un program de masa ,colicii nu ne-au pus probleme deosebite doar baita nu-I placea defel.Si ma miram de ce nu intoarce capul dupa jucarii zanganite lateral ca daca o vedea o urmarea in toate directiile.Dar nu m-am stresat prea tare., pe ansamblu ma simteam tare norocoasa ,uitasem de mult de frica viselor din timpul sarcinii.
Era inainte cu 2 zile de a implni 2 luni cand mi s-a parut ca Mirunei nu-I era bine.Era moala ,apatica, manca f putin si imi dau seama la un moment dat ca are febra.O vede dr pediatra si pt ca nu se auzea nimic la plamani,nu avea rosu in gat si nici un semn de raceala isi da cu parerea ca are fie o infectie urinara fie ceva probl cu urechile si ne da augmentin 1,5 ml la 12 ore. Mi se parea un capat de lume sa incep sa-I dau antibiotic asa devreme drept pt care am stat vreo 48 ore doar pe antitermice( nu a facut mai mult de 38.7 si revenea cam la 12 ore) sperand in nustiu ce minune.Si pt ca minunea intarzia sa se produca am inceput sa-I dau antibioticul.Dar nici dupa ce l-am inceput lucrurile nu s-au schimbat defel ba mai mult din cand in cand se auzea un icnet cand respira.O sun pe dr si cand a auzit-o cum icneste ne recomanda sa mergem la spital.Era sambata seara.Acolo o vad vreo 4 medici dar nimeni nu n zice nimic nou fata de ce stiam de la dr Mirunei.Abia miecuri ,dupa o radiografie la plamani , avem un diagnostic-stafilococie pulmonara( cel mai probabil de la un stafilococ luat din maternitate) si o serie de analize f f proaste.Ce-I drept facuse la cateva zile de la iesirea din maternitate cateva bubite ,mai mari decat niste cosuri dar de care nu prea m-am impacientat ca au trecut destul de repede
Am fost transferate la terapie intensiva unde I s-a pus furtunas pt alimentare, ca papa ff putin, a inceput transfuzii cu plasma , un antibiotic f puternic-Invantz si o gramada de alte medicamente.A disparut imediat icnetul ,temperatura iar dupa 3 zile a inceput sa suga la san.Dupa 1 saptamana –o alta radiografie care nu arata insa nici pe departe asa bine cum ma asteptam asa ca I se baga in paralel si al doilea antibiotic tot f puternic,de ultima generatie-Targocid.Eram in Saptamana Mare si pe mine ma apasa tot mai mult gandul ca nu apucasem sa o botez (noi planuisem in prima sapt de dupa Paste sa facem botezul).Si cum de la terapie intensiva nu mi se dadea voie sa o scot sa o botez la capela spitalului am botezat-o in salon doar cu nasa si preotul (atat aveau voie sa intre).Atat de scurta ,trista m-i s-a parut acea slujba……
A treia zi de Paste mergem pt a 3 a oara la radiografie si acum arata mult mai bine.Ce bucurie pe capul meu l-am pupat pe doctor pe asistente am dat tel in stanga si in dreapta sa anunt marea veste.Miruna, de altfel de la inceput dupa administrarea primei doze de antibiotic, arata dstul de bine si nu slabise deloc doar radiografiile aratau evolutia bolii.
Plecam de la terapie intensiva intr-o joi si I se scoate primul antibiotic administrat ,ramanand doar pe Targocid iar vineri dupaamiaza incep sa apara incet simptomele de la inceput.Deja era prea mult…..
Luni –iar la radiografie si asa cum ma asteptam deja arata ca lucrurile se inrautateau iar.Acesta e momentul in care hotarasc sa plec l Bucuresti.Si acum e timpul sa spun ca nu as fi avut curajul sa plec daca nu as fi avut sustinerea unor mamici extraordinare de pe forum care mi-au facilitat legatura cu un dr de la Budimex.
Marti seara eram deja la Bucuresti.La primire urgente suntem privite circumspect-asta e imaginea unui copil cu stafilococie pulmonara???Ma ia cu fiori.Adica gresisera la Iasi diagnosticul?Nu –aveam la mine CD cu radiografiile si ele spuneau clar care e situatia.Acum e momentul sa precizez ca am ales totusi sa plec din Iasi ,nu pt ca nu I s-a acordat atentia,tratamentul necesar ci pt ca ,ma gandeam eu, poate nu au avut prea multe cazuri de astea poate nu au cele mai bune medicamente si mai ales daca va fi nevoie de operatie(asa cum mi se fluturase pe la nas la un moment dat ideea) alta e aparatura de care dispun spitalele din capitala
Si intr-adevar diagnosticul a fost cam acelasi (abces pulmonar) tratamentul cam acelasi –ceea ce a facut diferenta fiind cele 2 tomografii care au aratat mult mai clat decat radiografiile care e situatia si o comunicare mult mai buna cu dr care a urmarit-o.Dupa alte 2 saptamani de antibiotic (Targocid si Tienam) si o anestezie generala-pt implantarea unui cateter, ca nu mai reuseau sa-I prinda nici o vena primim mult asteptatul verdict( dupa ultimul CT )–abcesul s-a eliminat complet. Miruna de fapt incepuse sa tuseasca plin inca de cand eram la Iasi.
Miruna vea atunci 3 luni si 1 saptmana si deja 5 saptamani de stat in spital.Am plecat din spital cu o frica teribila in suflet ca infectia sa nu recidiveze.dar multumesc lui Dumnezeu pana azi nu da nici un semn ca ar mai avea ceva

Si chiar daca o parte din ce am scris eu pana acum numai povestea unor zile fericite nu este ceea ce a urmat as putea spune ca mi-a creat inca si mai multa suferinta( desi cand eram in spital nu gandeam ca poate fi ceva mai rau)
La cateva zile abia dupa ce am ajuns acasa am inceput sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula cu Miruna –nu raspundea la nici un zgomot.nici acum nu imi dau seama cum de nu am apucat sa observ nimic cat am stat in spital.Eram asa centrata pe faptul ca mananca sau nu,pe orele de administrat diversele medicamente , pe branulele care mereu trebuiau schimbate….nu stiu.Sau mai bine zis ceva semne de intrebare au aparut( dar nu legate de auz)-de ex de ce Miruna nu zambeste ,nu scoate nici un sunet inafara de plans cand alti copii de varsta ei ,dupa ce ieseau din starea critica , incepeau sa fie activi ,”comunicativi”.Dar nu am insistat prea mult pe asemenea ganduri-doar fiecare copil evolueaza in ritmul sau si ea era mitititca asa chinuita…….
Revenind insa la momentul ajungerii acasa intrebarile chinuitoare veneau una dup alta-de ce nu zambeste( sau mai bine zis zambea o data de doua ori pe zi dar trebuia sa te chinui serios sa o faci sa schiteze un zambet),de ce nu intoarce capul dupa zgomote, de ce nu pare sa ma recunoasca ,de ce nu fanifesta nici un pic de empatie ,de ce nu gangureste ,de ce saliveaza asa tare de nu puteam sa o tin nici 10 min fara babetica, de ce…, de ce?….
Si gandul imi fugea obsedant spre autism-am rascolit internetul nopti intregi cautand informatii despre autism.Acum desi situatia nu e deloc roza m-am mai indepartat de aceasta idee
Pe la 4 luni si jumatate dintr-o data observ ca intoarce capul dupa zgomote( ca aude stiam deja ca-I facusem si test de auz)- ce bucurie a fost, vreo 2 zile am plutit si am refuzat sa ma mai gandesc la ce nu face.Dar cum nimic altceva nu a mai aparut am intrat iar in vartejul intrebarilor chinuitoare de ce nu face? Va face vreodata?

Ca sa spun care e situatia acum ar trebui sa fac o lista destul de lunga, din pacate, cu ce nu face desi ar fi trebuit.Mai rau e ca si ce face bine conform varstei ei e cu titlu de exemplu.Adica e interesata de jucarii si le studiaza, mai zambeste,se intoarce de pe spate pe burta etc dar doar asa ca sa arate ca poate.In rest e extrem de moale atat la nivel motor cat si psihic.Expresia fetei ei oscileaza intre apatie si incruntare, rar are o expresie curioasa sau vesela .
Si ma imtreb si acum –sa fie efectul bolii prin care a trecut si a spitalizarii sau e o afectiune neurologica?Ma rog lui Dumnezeu sa aflu un verdict ,si poate cat mai putin crud, la inceputul lui august cand avem niste programari la Buycuresti.Pana acum am tot sperat sa ma lamuresc cumva cu neurologii din Iasi dar aici e jale mare la acest capitol

Cam asta e povestea Mirunei relatata ca rezumat al rezumatului.
Si mai mult ca o insiruire de evenimente

M –am abtinut de la a descrie starile prin care am trecut, ce am simtit eu in aceasta perioada pt ca ar fi insemnat ca la aproape fiecare fraza sa scriu despre lacrimi si disperare
Dar au fost si cateva lucruri frumoase si dintre astea in primul rand as aminti sustinerea extraordinara pe care am avut-o din partea fetelor de pe forum care ma cunosteau sau nu si care au auzit de povestea noastra, o colaborare nesperat de frumoasa cu asistentele de la terapie intensiva de la Sf Maria din Iasi si cu dr Vidlescu si Carstoveanu de la Budimex( cu atat mai de pretuit cu cat banii nu au intrat deloc in aceasta ecuatie) si cateva prietenii legate cu mamici cu care am fost internata
Nici emoticoanele nu le-am folosit in primul rand ca am scris in Word si apoi pt ca as fi umplut randurile cu
sau

ca pe viitor in alte tonuri sa se scrie povestea noastra

Mihaela -fericita mamica cu doua printese Daria-Stefania -16.11.2006 si Miruna-Elena -18.01.2010
cresc fetele

marutzu spune:

sa iti traiasca minunile, dumnezeu e mare si bun, poate ca nu e nimic in neregula cu miruna...sa ne tii la curent si sa fii tare pt fetele tale

lorelei_19 spune:

Micuta printesa Miruna, atat de mica si a trecut prin atat de multe! sa va traiasca amandoua fetitele si sa fie sanatoase si sa va umple casa de bucurie.
M-a impresionat mult povestea ta, dastefa

Chuny spune:

Miruna e inca micuta ... este foarte bine ca o observi cu atentie, ca o stimlulezi ... sper din suflet sa fie un copil sanatos si diferenta de care vorbesti sa fie doar rezultatul unui debut mai dificil in viata.

Eu am observat la baietelul meu o diferenta de la inceput si pe mine instinctul nu m-a inselat. Dar asta este povestea noastra, copiii sunt diferiti si povestile lor la fel.

O sa va urmaresc cu interes povestea .



Sib http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ ***** www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA



Nasterea ariciului Vladimir ***** ***** Anna, o nastere cu viteza

Chuny spune:

Mihaela, este bine sa stii ca nu vei avea foarte rapid un diagnostic si nici raspunsuri. Poate peste 1 an veti vedea mai bine in ce directie o luati.

mai exista si posibilitatea ca ea sa fie foarte diferita de prima fetita ca personalitate si poate tu judeci totul prin prisma fricii de a nu fi grav bolnava.

Acum si daca veti merge la specialisti nu va pot spune foarte multe deocamdata.

Imi pare rau de noptile tale planse, stiu ce inseamna. Si eu uneori sunt bine si uneori trec prin momente de disperare atunci cand ma gandesc ca nu voi avea toata viata controlul, ca el va creste si poate eu voi muri si nu il voi mai putea proteja. Si deocamdata nimeni nu imi poate spune daca va putea fi autonom sau nu in viata de adult. Asa ca astept ... ca si tine si ca si alti parinti. Unii cu saci mai mici, altii cu saci mai mari si mai greu de dus.



Sib http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ ***** www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA



Nasterea ariciului Vladimir ***** ***** Anna, o nastere cu viteza