Depresia: boala, tratament, perceptia sociala

FlyLady74 spune:

Am reusit sa revin.
Maine ma duc sa-mi fac analize si incerc sa gasesc un medic bun aici, in Timisoara. Sincera sa fiu sunt foarte neincrezatoare ca voi gasi unul competent, ma simt pierduta cand ma gandesc la asta.
Am un sentiment tare prost cand ma gandesc la mersul la medic. Am avut anul trecut nevoie de fiziokinetoterapie si aveam un sentiment oribil ca dau atatia bani pe sedinte, ca pierd vremea, mi se parea ca fiecare ora petrecuta la cabinet nu isi gaseste locul in timpul meu si ca nu mai trece odata ora aia. Dar mi-am revenit si am continuat exercitiile acasa. Cat am putut. Pentru ca starea de epuizare care mi se instaleaza in corp ma face sa nu am puterea sa ma ridic nici macar din pat. Doar copii sunt motorul meu.
Pentru ei fac efortul supraomenesc sa ma scol in picioare. Dar si asa uneori mergem in parc si ma sprijin de banci sau aparate cand ii supraveghez, sa am putere sa stau in picioare.
Cel mai rau e ca intreaga zi sunt ca paralizata si seara incep sa invii. Prind cat de cat energie, imi pornesc motoarele dar, cand vad ca e deja 8-9 seara si mai sunt atatea de facut, ma cuprinde deznadejdia. Incerc sa lucrez seara, dar atunci dimineata sunt si mai muta de oboseala si sunt disperata sa nu intru intr-un cerc vicios.
Cand eram mica mi se parea o pierdere de vreme sa dorm noaptea, era timpul cel mai bun pentru mine sa citesc, sa invat. Dar in lumea asta oamenii traiesc ziua, nu?
M-am transformat intr-o mica vrajitoare, imi placea sa-mi imaginez ca de asta sunt altfel si atunci a fost o perioada cand mi-a fost bine. Am facut sport, citeam despre magine, imi controlam durerea si faceam exercitii de relaxare care pareau ca ma fac sa-mi parasesc corpul, eram o mica creatura a noptii, dar ma simteam bine. Acum nu mai pot trai in vis, e mult prea real si responsabil totul.
Am incercat, incerc sa fiu o FlyLady, sa pot face orice pentru 15 min. La inceput am pornit cu elan, dar chiar si asa uneori 15 min sunt peste puterile mele.

Edit: Chiar daca nu voi gasi un medic bun, macar am gasit un grup se supot.

rrox3 spune:

FlyLady e o consecinta a depresiei faptul ca nu ai incredere in cei care te-ar putea ajuta, medici psihiatri si psihologi. Nu uita asta de fiecare data cand spui ca nu crezi ca vei gasi vreunul competent si de fiecare data cand ai impresia ca dai banii degeaba si e un demers lipsit de sens si efecte pozitive.
In Timisoara sunt psihoterapeuti buni, daca vrei sa incepi colaborarea cu unul dintre ei. Ceea ce iti recomand din toata inima.
Din ce scrii radacinile depresiei se intind pana in copilarie si te afecteaza din plin. Acum te motiveaza copiii tai, familia. Nu vrei sa ajungi in stadiul in care sa nu te mai motiveze nimic, sa nu mai conteze nimic si sa nu mai ai energie pentru nimeni.
Mergi la un specialist. Iti permiti financiar o psihoterapie? Daca da, cere recomandari si fa-ti programare. Daca nu, incepi cu o vizita la medicul de familie si cere-i sfatul despre ce optiuni ai.
Numai bine!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

olympia spune:

Flylady, daca si banii pe fiziokineto ti se pareau dati aiurea e pentru ca nu ai fosti obisnuita sa te valorizezi si sa-ti oferi ceea ce ai nevoie si chiar ai nevoie!
In privinta faptului ca "invii noaptea", m-as hazarda si aici cu o ipoteza, poate ca ziua, mult timp (copilarie, adolescenta)ai facut ce ti s-a spus , cum ti s-a spus, fiind si criticata si supravegheata, in schimb noaptea te simteai in sfarsit libera sa faci ce-ti doreai, parca-ti luai cumva revansa. Numai ca acum un astfel de ritm nu poate fi valabil la o mamica ce are nevoie sa functioneze in armonie cu familia.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

FlyLady74 spune:

Cred ca mi-as permite sa fac psihoterapie, dar experientele nefericite prin care am trecut ma fac sa nu am incredere. Am ajuns la concluzia ca imi pot face si singura analiza comportamentala, imi pot oferi si singura intrebarile la care tot singura trebuie sa imi raspund. Si ei sunt oameni, doar ca au citit mult mai mult. Unii au si experienta dar nu au interes, altii au interes dar nu au experienta...
Singura am descoperit ca cel mai bun somnifer pentru mine este melatonina. De la specialisti am primit tot felul de prostii cu care nu m-am simtit deloc bine.
Acum am fost la dr. de familie care mi-a dat Cipralex, ca totusi trebuie sa fac ceva. 5mg pe zi primele 6 zile iar din a 7-a 10mg pe zi. Am luat prima jumatate de tableta azi. Pentru seara o sa merg in continuare cu melatonina, daca tot imi face bine.
olympia, nu cred ca am fost prea supravegheata cand eram mica. Am fost unul din copii (majoritatea, cred, pe vremea aceea) care a crescut cu cheia de gat. Mergeam singura la scoala, veneam la pranz si scotoceam prin frigider, faceam teme si ieseam in curtea blocului cu copii din zona.
Sunt foarte zgarcita cu mine pentru ca am conceptia ca, daca un om poate face un lucru, atunci il pot face si eu. Daca am materiale despre cum se face ceva, atunci si eu pot face. Numai ca uneori sunt chestii tehnice pe care nu am de unde sa le stiu. Fata care mi-a facut kineto m-a invatat unele lucruri care parca sunt din alt film. Dar imi fac bine si, normal pentru mine, le fac acum acasa.
Cu copii sau sotul nu sunt asa. Daca e sa le iau sau sa le fac lor ceva nu sunt zgarcita. Nu trebuie ei sa sufere din cauza pasarelelor mele, nu?
Din pacate nu mai am puterea sa mai fac nimic. Dar sper sa-mi treaca repede. Am momente cand cred ca sunt plina de energie, ca dupa cateva clipe sa pic iar. Cred ca mi-am dat seama cand am picat iar in deznadejdie, desi parea ca merg pe drumul cel bun: dupa ce reusiesm sa pun toata casa la punct, in cateva luni de lucrat putin-cate-putin dar constant in fiecare zi, a venit primavara, am scos hainele de vara la spalat si aranjat in dulapuri iar pe cele de iarna le-am pregatit de pauza. Din nou a aparut un morman de haine de spalat, de aranjat si calcat peste care veneau cele de fiecare zi. A fost ca un declic care m-a aruncat iar in deznadejdie. Au venit si bilanturile, am luat o firma noua cu care nu ma inteleg deloc... raza de speranta de care ma agatasem incercand sa fiu o Flylady, toate progresele care incepusem sa le fac, s-au dus. Acum incerc sa pornesc iar la drum, de la capat, dar alaturi de voi, cu pasi mici si fara asteptari exagerate. Cu Cipralex si Melatonina. Fara firma nesuferita, la care voi renunta, cu minim 30 de min de mers alert pe zi, chiar daca asta inseamna sa ma scol cu jumate de ora mai devreme si sa umblu ca zabauca in jurul gradinii.
V-am facut capul calendar.
PS: Urasc masina!

rrox3 spune:

FlyLady ceea ce te ajuta sa te vindeci este in primul rand relatia pe care o formezi cu psihoterapeutul. Asta nu e ceva ce poti gasi in carti, ce poti face singura. Inteleg ca ai fost dezamagita, dar asta s-a intamplat fiindca tu si terapeutul nu ati reusit sa relationati OK. Poate pur si simplu nu v-ati potrivit, poate neincrederea ta si lipsa de asteptari pozitive au fost de vina. Pari sa nu te increzi si sa nu te bazezi decat in/pe tine, restul lumii nu are credit. Ii discreditezi din start fiindca ti-e teama ca ai deveni vulnerabila daca i-ai credita cu ceva incredere.
Nu-i vorba doar sa-ti intelegi comportamentul, asta-i doar o particica din terapie. Si nici pe asta nu o poti face singura, asa cum pari sa crezi. Fiindca ai mecanisme de protectie ce nu-ti ingaduie sa treci singura mai departe cu analiza. Adica gasesti raspunsuri, dar nu sunt neaparat cele reale, pot fi doar rationalizari. Ai nevoie de altcineva, nu mai cu mot decat tine, doar fara mecanismele tale de protectie. Ca sa ti le poata arata. Cineva dispus sa formeze cu tine o relatie autentica, sincera si corecta si sa-ti acorde atentia lui/ei neconditionata. Sa te sustina emotional in demersul tau. Sa te poti baza pe el/ea ca-i alaturi de tine, indiferent ce si cum.
Nu toti terapeutii sunt in stare de asta, de acord. D-asta ti-am scris, cere recomandari.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Llaura spune:

FlyLady , eu nu sunt in masura sa dau sfaturi, sunt inca in concediu pt copil, situatia inca nu e critica; dar ma recunosc in povestile tale. La mine la lucru departamentul e decimat de boli si de nevoie am luat un proiect, in fiecare seara aman sa fac ceva, maine maine, practic tot ce am lucrat e bucata pe care sunt partenera cu o colega, ea trage de mine si cat de cat am stat in deadline. Nu stiu cum o sa ma apuc si ce-o sa fac, deja devine critic. Promit ca de maine ma apuc, peste trei sapt am termen incearca si tu sa fii "pe mana" cu cineva, poate merge.
Ce am mai incercat a fost sa fac si pt mine ceva din viata de "dinainte", nu mare lucru, dar macar ceva, sunt news freak si citesc stirile pe twitter macar zece min. seara; imi place sa citesc si m-am tinut cat de cat de cercul de lectura de pe forum, vino si tu daca te atrage. Uneori nu reusesc sa termin cartea, dar jumatatea de ora de citit in pat seara imi satisface nevoia de hartie si-mi curata mintea.
Casa...e haos. Fac curat cat sa fie curat pt copil, in rest barbatu-meu cand apuca, strang strictul cand doarme copilul, nu calc decat pt copil si camasile lui barbatu-meu. E ok si in haos, e haosul nostru, nu? Principiul meu e ca standarde mai joase si tu (eu) mai linistite , cred in el.
Iar cu faptul ca esti zgarcita cu tine...gandeste-te de ce o faci, o faci ca sa te pedepsesti? ca daca nu, no worries, personal cred ca e o calitate sa fii frugal, nici eu nu toc bani pe haine etc desi imi permit, practic toate obiectele mele mai de lux sunt cumparate de barbatu-meu. Sunt insa chestii la care fac exceptie, imi plac calculatoarele si mi-am luat pe cel care mi-a facut cu ochiul cel mai tare pret pe masura, dar o sa ma tina ani si imi face placere sa lucrez la el. Multe alte prostii costisitoare nu imi trebuie si nu ma intereseaza ca de ex barbatu-meu rade de mine ca printez la biblioteca publica, pai la biblioteca publica e frumos, mai casc gura la carti reviste imi place locul si atmosfera si foarte bine ca e ieftin sa printezi acolo. Nu cred ca e un defect ca ma vopsesc acasa in loc sa platesc $150 in fiecare luna, am o coafeza buna daca imi iese rau ma duc si ea repara, altfel ma duc cam la trei luni. Nu e un defect ca gatesc si ma feresc sa cumpar mancare gata facuta si nu merg prin restaurante decat f rar. Imi fac unghiile singura, dar o fac din clasa a noua, am exercitiu ma pricep plus ca fizic nu am timp sa merg la manichiurista in fiecare saptamana iar cu unghiile nefacute nu poci. Nu am ajutor la curatenie, asta parte pt ca nimeni nu stie casa mea sa faca la fel de bine ca mine, plus ca mi-e jena sa-mi spele altcineva jegul, pot si eu si poate si dumnealui.
Cu terapeutul nu ma pricep, ti-au zis fetele foarte bine.
Asa ca ia-o si tu usor, ca poate dracul nu-i asa negru daca stam un pic in loc si rasuflam adanc. Sa nu te superi ca ti-am tinut asa polologhie, mi s-a parut ca si mie mi se intampla tot cam asa.

FlyLady74 spune:

Nu sunt zgarcita sa ma pedepsesc, asa sunt eu
Acum am intrat un pic in priza, pe la ora 18 am simtit ca am primit energie, e ora la care incep sa functionez. Am facut praf mormanul de haine curate, mai am de pus in dulapuri si gata. Am luat o pauza mica sa rasuflu si sa beau apa, pun hainele in 10 minute in dulap si apoi ma apuc de culcat trupa mica.
Pana ei sunt in pat pun si ultima tura de rufe la spalat, ca sunt in forta. Dar se termina ziua si o sa pun rufele la uscat cu o scarba infinita, ca iar o sa fie trecut de 23.
Cand am mult de lucru cu hartiile mele si eu o tot aman pana in ultima clipa. Si nu pot lucra ziua. Ma apuc de obicei dupa ce culc copii, pe la 9. Daca as lucra in fiecare zi, n-ar fi problema, dar cand se aduna multe si trebuie facute toate deodata
Ca sa ma mobilizez am descoperit o formula magica: imi imaginez ca sunt eu cand il trimit pe baiat la teme: "Te rog sa treci ACUM la lectii. Ai mancat, te-ai jucat, te-ai odihnit, gata, e timpul, vrei sa te apuce noaptea?" Sau cand ii spun fetintei pe un ton hotarat:"Uite ce ai facut aici, ai imprastiat tot, te rog sa strangi ACUM". Si imi spun: Du-te la la lucru ACUM"

Llaura spune:

Notat

irinush spune:

Flylady sa stii ca si eu mna regasesc foarte tare in spusele tale, si pe mine ma apuca energiile si fac o gramada dupa care poc, dintr-o data zici ca ma prabusesc nu alta!
Si mie imi e greu sa ma apuc de psihoterapie, o data pt ca mi-e teama ca nu voi gasi persoana cu care sa ma inteleg din prima si a doua din motive financiare ... momentan mai astept, mi-ai dat o idee cu medicul de familie, o sa incerc sa ajung si eu la el.
Llaura are dreptate cu curatenia si ordinea, inainte (de sot si de copii) era curat luna la mine in casa, fiecare lucru exact la locul lui, nimic imprastiat pe nicaieri ... acum ... e mult mai greu, in primul rand pentru ca suntem 4 in loc de 1 din care 2 au pana in 5 ani ... asa ca eu nu ma mai stresez, fac ce pot cand pot, ma mai ajuta bunicile cand si cat pot si ele si in rest, o iau mult mai usor, ca nu moare nimeni. Asta nu inseamna ca nu e curat, la noi e mai multa dezordine, lucru oarecum normal intr-o familie ca a noastra.
Mai reusesc sa mai fac si eu cate ceva pt mine, dar putin si greu, problema mea cea mai mare este timpul ... nu am deloc timp pentru mine ... nici la kinetoterapie nu mai reussc sa ajung, iar daca pot nu pic pe acelasi program cu specialistul, off ... iar sa fac sport, efectiv nu stiu cand ... poate doar seara dupa 10, dupa ce culc copiii, dar atunci sunt ff obosita, habar nu am cum naiba sa fac, nu stiu cum reusiti voi de mai si lucrati, pe mine ma apuca disperarea cand ma gandesc ca in maxim 3 luni ma voi intoarce la serviciu ...

rrox3 spune:

Irinush tu nu iesi cu copiii in parc? E o ocazie sa faci ceva sport. Ia o minge cu voi.
Si cred ca problema financiara o sa dispara dupe ce te intorci la serviciu, nu-i asa? Daca nu incerci terapia nu vei stii niciodata daca ar fi functionat sau nu. Timpul trece si tu ai indoieli si amani, mai incerci una, mai incerci alta. La un moment dat e posibil sa-ti para rau ca ai risipit timpul in care puteai sa faci ceva concret pentru tine.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)