Depresia: boala, tratament, perceptia sociala

CriPOD spune:

Llaura, n-are-a face cu cresterea, cu lp. Eu sunt si mai rau, ca mama nu vrea sa vina si ma confrunt cu dusul in daycare la 8 am si adunatul la 6 pm. Deja nu mai pot adormi de stres, sunt cu creieii pe moate... Si ma fac ca ploua, nici macar nu am iesit sa vizitez un daycare, cumva ma prefac ca nu observ ca vine vremea...

---

pepit

magneB6 spune:

cu tata tot nu stiu ce sa fac...

hai sa va scriu cum am reusit eu cat de cat sa depasesc o stare depresivo-anxioasa accentuata, diagnosticata ca atare de psiholog/psihiatru.

in primul rand, ea a fost rezultatul unei oarecare predispozitii ( gentice + sociale, a se vedea cazul "tata" expus anterior ) cu o perioada foarte grea din multe puncte de vedere din viata mea. acum cativa ani am inceput sa simt stari de frica/neliniste adesea. apoi ele s-au inmultit si au devenit insotite de un sentiment acut si profund de deznadejde, pana cand am ajuns sa ma simt asa o mare parte din timp. munceam, dar eram extrem de ineficienta si singura mea motivatie era sa ajung acasa sa dorm.

am mers la psiholog si bineinteles asta m-a ajutat intr-o oarecare masura. mi s-au prescris antidepresive, nu am luat pt. ca doream sa stiu ca va mai fi ceva acolo ce ma poate ajuta in ultima instanta, si nu vroiam sa epuizez aceasta optiune. am luat insa din cand in cand, atunci cand deja aproape ca nu mai puteam functiona, cate 1/2-1 pastila de clonazepam. Asta m-a ajutat foarte tare sa ies din cercul vicios, pt. ca desi nu ma scapa de deznadejde, ma ajuta sa functionez cat de cat, realizam cate ceva, imi crestea stima de sine, ma simteam putin mai bine, etc.

am inceput si sa fac sport de 2 ori pe saptamana, ceea ce iarasi ma ajuta (1) din cauze efortului fizic care ma obosea (2) pt. ca faceam ceva care stiam ca e bun pt. mine.

si incet incet am inceput sa trag de mine rau de tot sa incep drumul catre ceva ce imi doream de mult. nu stiam daca voi reusi, dar ma fotam zilnic cate putin. si treptat, treptat, starea mea a inceput sa se imbunatateasca. am vazut ca pot obtine unele lucruri pe care le doresc. am inceput de asemenea sa ma conving cate putin, ca anumite lucruri s-ar putea sa nu le obtin niciodata. si sa obisnuiesc cu asta, sa invat sa accept.

imi doream sa fiu trista, dar sa nu mai simt deznadejdea ingrozitoare, paralizia aceea care nu imi dadea voie nici sa ma misc. sa am emotii, si sa nu pot sa adorm de frica unui eveniment, dar sa nu mai simt anxietatea irationala pe care o simteam pana atunci. pt. ca asta a devenit un scop pt. mine: sa fac aproape orice sa nu mai simt decat rareori starea de depresie pe care o aveam anterior.

in mare parte am reusit. starile revin uneori, mai ales in perioade grele, dar nu mai sunt 7 zile din 7, 24 ore/24. am 2 zile urate o data, dar 2 zile, nu 2 luni. si imi repet, ca orice mi s-ar intampla in viata, sunt dispusa sa accept tristetea, frica, furia ca sentimente normale, omenesti care ne sunt date tuturor. dar nu mai vreau sa nu mai pot functiona asa cum eram acum 1-2 ani. sper din tot sufletul sa reusesc pe termen lung.

asa cum va doresc si voua.

Llaura spune:

mQQm, ma simt mai bine, daca si tu care mai ai doi...imi pare rau ca nu esti linistita
Eu zilnic am cate un atac de panica, de obicei dimineata, ca acush-acush vine, apoi zic da, dar inca n-a venit si mai petrec o zi cu el. Mama mea vrea, problema ar fi ca nu stiu daca poate, e destul de varsta pe mine m-au facut la "batranete".
In fine s-or rezolva toate.

camrynna spune:

Buna seara ..Nu credeam sa ajung vreodata sa sufar de anxietate / depresie , insa se intampla de aproape 1 an .La inceput atacurile de panica erau rare ,treceau rapid , aveau o baza : teama de a nu muri ,de stop cardiac , apoi au devenit mai lungi ca durata , mergeam la serviciu si imi batea inima cumplit , imi era teama sa nu mor la volan , sa nu o iau razna , ma autosugestionam ca sunt ok , ajungeam la munca , cateva ore aveam o stare de nepasare ,...a trecut ....
Primul semnal de alarma ar fi trebuit tras cand mi s-a facut teama intr-o dimineatza fara a sti DE CE imi era teama ....A durat cateva zeci de secunde / un minut .
De cand cu moartea Madalinei , am o depresie care dureaza de ceva timp , mi-a fost teama de moarte cumplit , am citit pe net ce se intampla cu sufletul dupa , m-am speriat ingrozitor , ma gandeam ca avand ceva pacate , nu voi ajunge in Rai , am stat cu teama de a nu ma lua cel necurat din pat de langa sotz , am inceput sa ma gandesc sa las tot si sa plec la o manastire , sa imi dedic viatza lui Dumnezeu .....am conversat cu sotul unei prietene , care este preot si m-am mai linistit ...
Am plans azi , mai mult ca sa-mi usurez sufletul , in bratele sotului , pt. ca ma tem de starile astea , mi se face inima cat puricele cand ma gandesc sa nu cumva sa ajung la depresie severa, ireversibila...cand simt ca nu vreau sa am copil , ca nu ma mai intereseaza absolut nimic , nici cumparaturi ( eu sunt innebunita dupa haine , farduri si pantofi , dupa vizite la salon ) ...nici NIMIC :((((
NU pot lua medicamente acum , ca ma pregatesc pt. fertilizare in vitro ( am doua FIV-uri la activ , unul ratat si unul reusit , cu sarcina oprita in evolutie la 7 saptamani ) .....si ma pregatesc de al 3 lea ...desi am indoieli...
Mentionez ca starile mele sunt alternative , acum ma simt perfect , ca si cum anxietatea nu ar fi existat niciodata , in minutele urmatoare mi se face teama din senin ....Aseara dupa ce am vb. cu sotul prietenei mele ,preot , m-am simtit minunat ...cateva ore , pe urma , cand am ajuns la culcare , mi-a luat ore bune sa adorm , eram toata terminata de teama ...
Blandetea si dulceatza sotului meu ma fac sa zambesc , si sa imi dea in acelasi timp lacrimile ,pt. ca traiesc cu spaima de a nu ma imbolnavi si a-mi pierde ceea ce am mai de pret in viatza : casnicia extraordinara ...singurul lucru magnific care mi s-a itamplat vreodata ...sunt indragostita de el , si nu inteleg cum poate o femeie innebunita dupa sotzul ei sa sufere de anxietate..
Ilia99 , tu ai postat la topicul meu ...tu stii cat de cat povestea mea
Teodora , sunt impresionata in mod negativ de medicul de garda de la Obregia , aceasta doctoritza nu merita sa profeseze si nu se poate numi cadru medical !!! Ma bucur enorm pentru cele care au depasit depresiile , si mult curaj celor ce se lupta cu asa ceva
O seara buna , si astept ceva opinii ...

Camrynna ,


http://picasaweb.google.com/118095978199782018084/Camrynna#

ladyJ spune:

Camrynna, ce opinii astepti, sincer?Aici pe net nimeni nu o sa poata sa-ti ia starile cu mana, astea nu sunt din pacte lucruri care se rezolva pur si simplu.
Am incercat un dialog cu tine la celalalt subiect, ai trecut peste. Nu ti-a placut ce am scris?
Nu te cert, tonul meu e normal, incerc doar sa inteleg.

Nu este normala starea ta, te chinui singura si degeaba, este mare pacat sa ramai la faza de lamentare si sa nu faci nimic concret.


Va rog eu mult sa va treziti, cele care constientizati ca aveti o problema de anxietate sau depresie, si MERGETI LA MEDIC! Bucurati-va ca va constientizati problema, altii care n-au avut sansa intelegerii au ajuns in pamant!

olympia spune:

Pana la urma depresia e o stare de neadaptare la o anume situatie care din varii motive ni se pare inspaimantatoare, o stare care ar necesita niste eforturi de ajustare din partea noastra, eforturi de care nu ne simtim capabile si de aceea ne blocam intr-o trista si tensionata asteptare a unei rezolvari miraculoase... care nu prea are de unde sa apara, nu?
E ca si cum ai avea de sarit un obstacol si in loc sa-ti aduni curajul s-o faci, plangi ca nu exista covorul zburator care sa te treaca dincolo.
Daca se adauga si suprasolicitarea, singuratatea, lipsa unui umar pe care sa te sprijini...
Magneb6, daca ai asa o experienta, oare n-ar merge totusi sa te duci impreuna cu tatal tau la un terapeut? Sa-i spui ca uite, desi ai reusit in trecut sa gestionezi problema, simti ca ea revine si ca numai cu sprijinul unui membru al familiei, cel mai puternic daca se poate, ai reusi sa o invingi de tot.

Samahol, mie mi se pare grava si periculoasa situatia cumnatei, mai ales ca-i singura mult timp, deci se scufunda continuu ca n-are cine s-o opreasca. Pe copiii-i vede doar ca pe o povara, nu-i ingrijeste cum trebuie, nu le transmite iubire si siguranta ba dimpotriva, casa n-o mai curata, ca doar nu vorbim de dezordine si praf ci de lipsa totala de igiena, are clar nevoie de ajutor cat mai repede posibil, de fapt ea chiar il cere prin faptul ca nu-si ascunde problemele.

Camrynna, LadyJ are dreptate, am citit si eu la celalalt subiect. Cand problemele persista si tot revin, fara specialist cum sa-si gaseasca rezolvarea?

Llaura, Mqqm , nu stiu daca am inteles bine, de fapt va temeti ca micutii nu vor fi bine ingrijiti la cresa, sau e vorba de separarea de ei ? Pe ambele le inteleg , ca asa s-a-ntamplat de stau de 15 ani acasa...

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

camrynna spune:

Nu sunt eu genul sa trec peste ce a scris cineva , care a avut intentia de a ma ajuta ...NU , nu am trecut peste ...insa imi doream o opinie despre cat ar fi de grav ce se intampla...Stiu ca nu e normala starea mea , insa crede-ma , la catzi bani avem de dat pe tratamentul pt FIV , consultatii , ecografii , plus operatiunea in sine , ma gandeam ca poate reusesc sa scap fara psiholog ...si exact ca in perioada asta nu pot lua medicamente ....Xanax , sau alte antidepresive ...

Camrynna ,


http://picasaweb.google.com/118095978199782018084/Camrynna#

ladyJ spune:

Este mai mult decat necesar sa mergi la medic, cel putin pentru a pune un diagnostic clar problemei tale.
Atacul de panica pot exista fara ca persoana sa dezvolte o tulburare cauzata de panica.Aceste atacuri pot fi determinate de o multime de factori(stres cronic,stres post-traumatic, depresie, anxietate, etc)
Tulburarea cauzata de panica se diagnosticheaza cand atacurile de panica sunt repetate.

In general pentru tratamentul tulburarilor cauzate de panica se folosesc medicamente.Insa, cum am mai spus, terapia ne-medicamentosa, consilierea, ajuta si ea foarte mult.(medicamentele nu inlatura cauza, reduc doar simptomele, deci terapia are un rol imens in imbunatatirea starii prin reducerea cauzelor)
In plus, exista o multime de metode, incepand de la metode de relaxare pe care inveti sa le faci acasa, exercitii de respirarie, pana la terapia prin umor, terapia prin muzica, o alimentatie sanatoasa ,pe care le poti aborda pentru a imbunatati starea.

Cel mai important pentru tine acum este sa mergi la medic pentru a stabili exact care e problema si de unde a pornit. Apoi, impreuna cu medicul vei gasi solutia optima pentru inceperea tratamentului.

Este necesar sa fii sanatoasa psihic pentru a putea face fata fiv-urilor si unei eventuale sarcini, nasteri.

coraly spune:

Camrynna, recent am auzit ca tratamentele de fertilitate cauzeaza depresii urate si femeile nu sunt prevenite in legatura cu acest lucru. Cauta informatii deespre asta, poate chiar medicamentele sau hormonii pe care i-ai luat ti-au produs starea.

Coraly, Sergiu (3 ian 2005) si Dominic (11 mai 2009)

www.flickr.com/photos/13756075@N03" target="_blank">poze

Alaptatul - Help Line

camrynna spune:

Da , Coraly , asa este , medicul mi-a confirmat lucrul asta ...ca aceste tratamente afecteaza in mod indirect pacienta , aspiranta la titlul de mama .
Inca nu am mers la psiholog , o voi face curand , insa ginecologul m-a ascultat si a spus ca a vazut destule paciente depresive in cariera lui , si ca teama mea de moarte pare a fi mai mult o tulburare de anxietate.
Psihologul ma va ajuta, sper , sa accept ideea ca moartea se intampla inevitabil , vine la toata lumea , si sa o privesc ca pe o transformare , nu ca pe un sfarsit tragic .
Singurul lucru pe care l-am pierdut este apetitul pt. iubire , ....imi privesc sotul ca pe cel care ma strange noaptea in brate ca sa-mi ia teama si nu cu pasiunea dinainte..

Camrynna ,


http://picasaweb.google.com/118095978199782018084/Camrynna#