Depresia: boala, tratament, perceptia sociala
Raspunsuri - Pagina 19
irinush spune:
Rrox, sigur ca ies cu copiii in parc, chiar de doua ori pe zi 
dar de obicei stau dupa Mariuca si oricat as alerga dupa ea sau dupa vreo minge tot nu fac efortul pe care l-as face la sala, nu? De fapt iti spun ca sigur nu e acelasi lucru, ca doar silueta mea nu prea a suferit schimbari de aproape 5 ani de cand tot ies cu copiii prin parcuri ...
Da, sper ca o data cu reintoarcerea mea la serviciu sa ne creasca veniturile familiei, eu stiu ce spui tu si ai dreptate ... off ... ar fi mult mai multe de spus dar nu stiu daca e locul aici ...
Momentan ma simt mai bine, acum principala mea problema o constituie durerea asta crunta de ceafa ai alte articulatii, vad ca iar m-a luat si nu prea cedeaza la nimic ...
ilia_99 spune:
irinush, nu am retinut ce e cu durerea asta de care vb, daca e mai veche si apare cind si cind, daca exista o cauza clinica pt ea, demonstrata de investigatii medicale. oricum, as vrea sa iei in calcul ca exista simptome fizice ale organismului care apar tocmai ca sa ne traga un semnal de alarma ca ceva nu functioneaza cum trebuie... in suflet. iti recomand o carte, se numeste "Boala ca sansa" de Ruediger Dahlke. "Prin intermediul unui organ sau regiuni a corpului, sufletul încearc#259; s#259; ne aduc#259; la cuno#351;tin#355;#259; o durere, o tensiune, o lips#259;, într-un cuvânt o problem#259; nerezolvat#259;." Cauta s-o citesti, ai sa fii surprinsa.
FlyLady74 spune:
Vad ca ma simt mai bine. Chiar daca casc toata ziua, parca nu mai am starea aia de epuizare continua.
Incerc sa profit de starea asta si sa-mi fac un program care sa ma ajute sa imi gasesc echilibrul.
Oricat de greu mi-ar fi sa accept, Cipralexul m-a scos destul de repede din starea deprolabila in care eram.
Sper sa ajung, in sfarsit, sa-mi fac analizele. Nu se fac recoltari decat pana la 12, iar eu pana la 1 nu reusesc sa-mi fac timp. Dar imi trec si sarcina asta in program.
Ma bucur ca bucataria mea straluceste iar, nu mai am praf pe mobila parchet si hainele sunt, aproape toape, la locul lor.
Si pentru copii am mai multa putere si disponibilitate.
irinush spune:
Flylady, si eu ma simt mai bine, o fi ceva in aer! eu nu am luat nimic pt asta, pur si simplu incerc sa nu ma mai gandesc ca sunt obosita sau ca nu ma simt bine, evident nu imi iese intotdeauna, dar am reusit sa ma mobilizez destul de bine.
Ilia, am dureri cervicale, de solduri si glezna, se pare ca este de la coloana, desi nu mi s-a pus un diagnostic clar. Acum sunt suportabile durerile, cel mai tare ma supara cea cervicala, am momente cand ma doare tot capul si imi vine sa vomit si ametesc, noroc ca-mi trec repede ... habar nu am daca e vorba de somatizare, recunosc ca am citit prima data despre asta cand am citit "copilul captiv" si m-am mirat foarte tare ca e posibil si asa ceva ...
nikole spune:
Imi este foarte greu sa-mi astern pe hartie sufletul...acum, in aceasta perioada a vietii, dar am nevoie de indrumari, rog in special un specialist daca poate, sa ma indrume.
Totul a inceput acum doua saptamani...spalam vasele, Luana se afla in carut langa mine(Kevin e un mic atentat si mi-e frica sa o las singurica, nesupravegheata), deodata cum o priveam, ma gandeam cat e de frumoasa fetita mea, si peste acest gand dragastos insotit de lacrimi in coltul ochilor, un altul a incoltit...acela de a-i face rau...am incremenit, si asa sunt si acum cand scriu...cu lacrimi pe fata si un strigat de disperare in suflet.
M-am oprit, am respirat profund, am criticat gandul, l-am analizat, l-am "privit" logic, cu blandete, am incercat sa vad de unde provine, sa ma dezmeticesc.
Am luat-o in brate, am strans-o la piept, am izbucnit in plans...de atunci mi-e frica sa nu ii fac rau, am sentimentul si frica ca ma "pierd", ca ma voi rani, pe mine sau pe ea.
Au inceput atacurile de panica, ptr ca emotia generata de gandulo asta obsesiv-repetativ e extrem de puternica si distrugatoare...mi-e frica sa nu innebunesc, sa nu-mi pierd mintile...
nu stiu ce e...depresie, nevroza...nu stiu, nu ma pot diagnostica singura, va dati seama...
am discutat cu sotul, astazi dimineata am sunat la un psihiatru, pana pe 2 sepetembrie nu ma poate vedea.
Stau cu ea in brate ore, daca cineva vine sa ma viziteze, nu-mi place sa o ia in brate, am sentimentul ca vrea sa mi-o ia...simt ca imi pierd mintile...sambata, ptr prima oara in viata , m-am trezit plangand
...si am plans po zi intreaga aproape fara oprire...
traiesc intr-o continuua spaima, de mine, de tot...
sunt momente cand o privesc si plang...mi-e atat de draga, o iubesc atat de mult...sunt momente cand mi-e frica de ea, si nu o vreau in preajma...
nu pot manca, am slabit groaznic, nu suport mirosul de mancare, binenteles ca ametesc, ma simt extrem de slabita, am dureri de cap, parul imi pica , pielea mi-e f uscata, ma simt ca la...capat de drum.
Nu stiu cat de coerenta am fost...de ce vin astfel de ganduri?
De ce ma controleaza ele pe mine, si nu eu pe ele?
De ce , si cum e posibil sa-mi joace mintea astfel de feste?
Gandurile vin si pleaca ca pe banda rulanta, enorm de multe, distrugatoare, si nu mai reusesc sa le fac fata...ma vreau pe mine inapoi, imi vreau optimismul inapoi, linistea...
Imi iubesc copiii la nebunie, sunt in stare de orice pentru ei, sunt o fire luptatoate(pentru binele lor material), i-am dorit pe amandoi, chiar daca sarcinile nu au fost programate.
Unde D-zeu e buba?
Se trateza?
Mi-a fost f frica sa-i spun sotului, care Slava Domnului a inteles, mi-a fost frica ca va incerca sa-mi ia copiii, vad in oricine se apropie prea mult de ei un pericol...nu e normal, nu stiu cum si de ce am ajuns in starea asta.
Astazi la ora 3 voi suna ginecologul, sa-l rog sa ma indrume catre un
specialist care sa ma poata vedea cat de curand...
Va rog, daca cineva a mai trecut prin asta si imi poate da un sfat
Nikole, mami de Albastrel si Albastrica
SA-L AJUTAM PE ANGELO
www.tlig.org/ro/ro3pryrs.html" target="_blank">CELE TREI RUGACIUNI
ladyJ spune:
Nikole, 
Imi pare rau sa aud ca treci printr-o perioada dificila.
Ma bucur ca ai decis insa sa mergi cat mai curand la un specialist, cu el vei discuta toate detaliile necesare pentru a stabili un diagnostic corect si un tratament corect, in consecinta.
Toate intrebarile tale vor gasi un raspuns si, mult mai important, vor gasi o rezolvare.
Cati ani are Albastrica? 
S-a intamplat ceva deosebit pentru tine in ultimile luni ?
Ai avut parte de schimbari , schimbari care la prima vedere nu par ceva deosebit, dar care te-au fortat sa iesi din ´´rutina´´ ta? De exemplu noi responsabilitati, indepartarea de cineva drag si apropiat, pierderea a ceva, schimbare job, etc?
nikole spune:
Lady draga...Luana are 4 luni, si e un copil adorabil, un copil calm, nu plange, e vesela, e...sensul vietii mele
.
Am schimbat tara, am venit in Brazil acum 6 luni, dupa 5 ani de locuit in Tokyo, normal a trebuit sa ma adaptez noilor conditii de trai, tara noua,oameni noi...
sunt cam singura cu copii cat e ziua de lunga, incerc sa le fac pe toate cat de bine pot, iar daca nu-mi iese ma mustra groaznic constiinta, ba ca nu-mi educ copilul bine, ba ca nu mananca "ca la carte", dupa program, toate astea ma apasa extrem de mult, cand pun capul pe perna...nu-mi gasesc linistea.
Insa...o mama se mustra, se corecteaza, incearca sa dea ce-i mai bun din ea ptr copil.
Mi-am pierdut mama acum 6 luni, nu am putut ajunge in tara ptr ca eram gravida si fix in acea perioada eram in vizita la socri in State...
cand am ajuns in Brazil...am avut o luna de cosmar...o depresie urata, cu plans zilnic, ore...
insa a trecut, imi revenisem, pana saptamana trecuta cand toate aceste ganduri, temeri m-au lovit aparent din senin, si efectiv nu-mi mai gasesc linistea.
Nici mirosul cafelei nu ma mai bucura, nici soarele, nici zambetul copiilor, nici glumele sotului, traiesc un infern...unde mai pui ca mai am un pic si chelesc, sunt mai slaba decat o scobitoare, si mi-e efctiv greata de mine, nu ma pot uita nici in oglinda, groaznic....
au fost f multe schimbari care m-au bulversat, insa pe de alta parte ma gandesc ca sunt femei pe lumea asta care traiesc in conditii f grele, si sunt mame mult mai bune decat mine, si asta ma termina...
nu am reusit sa gasesc nici un medic care sa ma primeasca urgent,maine merg la pediatrul fetei, pentru un control de rutina , si ii voi explica lui tot ce se intampla, poate reuseste sa ia legatura cu un psihiatru, unde pot merge urgent.
Multumesc pentru raspuns, ;Lady!
Nikole, mami de Albastrel si Albastrica
SA-L AJUTAM PE ANGELO
www.tlig.org/ro/ro3pryrs.html" target="_blank">CELE TREI RUGACIUNI
Sabina spune:
Nikole, aceste ganduri apar ca urmare a perioadei groaznice prin care ai trecut.
Si eu am avaut aceste ganduri la Sofia, ma gandeam cum ar fi sa o arunc pe geam, sau cum ar fi sa arunce cineva de afara cu cutite in ea 
, eu aveam depresie postnatala diagnosticata din cauza ranilor de la sani, copilul vroia sa suga si eu ma trageam inapoi si plangeam si ma uram si spuneam ca nu o merit. Ce e important, ca si tine, stiam ca nu voi face practic nimic rau, imi venea gandul, incepeam sa plang si totusi stiam ca nu il voi materializa.
Pediatra Sofiei m-a urmarit zilnic si sotul meu , care a avut si unele fraze nepotrivite (a zis ca cheama autoritatea tutelara ca nu vreau sa imi alaptez copilul....dar asta a fost la inceput, cand nu a stiut sa reactioneze...dupa aia eu alaptam si el imi dadea sa mananc cu lingura ca la bebelusi, a avut o grija imensa de mine)
Eu stiu ca esti credincioasa, si eu sunt. Pe mine m-a mangaiat si faptul ca stiam ca nu sunt ganduri curate si cand ma rugam la Maica Domnului ma intaream.
Nu stiu cum suna pt altii, dar eu daca stiam sigur ca sunt de la "ala rosu" cum zice fimea, le alungam mult mai repede.
La mine s-a declasat depresia din mai multe motive:
alaptatul cu dureri si frica ca incepe facultatea si nu voi face fata. Aveam 23 de ani, anul 5 la conservator la compozitie la zi. Faptul ca mama si-a pierdut pasaportul si biletul de avion si nu a putut sa vina sa ma ajute cum era planificat, cezariana de urgenta si recuperarea grea, oboseala extrema.
Cand am aruncat cartile si mi-am luat copilul cu mine in pat am inceput sa vad primele imbunatatiri.
Facultatea insa a a fost si ea factor salvator. Am vazut oameni normali. Eu mergeam pe strada si plangeam si spuneam ca toti au constiinta impacata, numai eu sunt un monstru. Dar pana la urma contactul cu ei (si cu monstrii lor de fapt...ca fiecare ii avem) m-a dispersat de la gandurile rele.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
ladyJ spune:
Of, draga de tine, in ultima perioada ai avut parte de foarte foarte multe evenimente care te-au trantit la pamant! Si tu inca te judeci comparandu-te cu ´´alte femei care au greutati mai mari si totusi sunt mame mai bune?´´
Nu mai compara in acest fel pentru ca gresesti si te pedepsesti degeaba. Greutatea e greutate, pe umerii fiecaruia cantareste diferit, ceea ce pentru tine inseamna lucru usor pentru altcineva poate insemna sfarsitul lumii. Din acest motiv n-ar trebui sa dai calificative greutatilor, una mai grea alta mai putin grea,samd, atunci cand faci referire la oameni diferiti. Ok?
Pierderea mamei tale, imposiblitatea de a fi acolo in acele momente, sarcina cu tabieturile ei, nasterea, grijile zilnice, mutarea intr-o alta tara cu o cultura diametral opusa fata de cea japoneza, toate astea sunt evenimente care ating strafundurile fiintei noastre, ne clatina din temelii. Efectele apar mai tarziu, atunci cand tensiunea lor scade, ceea ce s-a intamplat si la tine.
In plus, ceri foarte mult de la tine, uiti probabil ca esti si tu doar un OM, perfectiunea nu exista, totul este relativ.
Depresia despre care vorbesti ca a aparut la sosirea in brazilia NU a trecut. Asa face depresia, se da la fund pentru ca mai apoi sa loveasca si mai puternic. Tu crezi ca din senin, spaland vase, ai inceput sa te temi efectiv de tine insati avand ganduri de asa natura? Nu, nu e din senin.
Astea sunt efectele tuturor evenimentelor prin care ai trecut, sunt complicatiile starii depresive peste care tu ai crezut ca ai trecut pur si simplu.
Urmareste firul evenimentelor din ultimile sase luni. Ce-ai zice daca acestea s-ar fi fost intamplat unei prietene de-a tale? Te-ai intreba probabil cum de a rezistat pana acum! Stiu ca ma repet, dar vreau sa intelegi ca nu e putin, nu e de neglijat, nu e de subestimat perioada asta prin care ai trecut cu toate schimbarile ei. Si tu daca te mai invinovatesti pentru lucruri marunte, casnice(am eu asa un feeling ca sunt lucruri fara insemnatate majora) nu iti faci nicio favoare. Dai in tine si tu n-ai nevoie acum de lovituri, ai nevoie sa te ridici si sa-ti revii dupa toate evenimentele astea.
Trebuie sa faci pace si cu mama ta. Suna aiurea, dar ia-ti putin timp si ..´´spune-i´´ acum orice ai de spus. Te simti vinovata ca n-ai fost langa ea, atunci? Sunt lucruri pe care ai fi vrut sa i le spui si n-ai apucat?Simti vina ca ai fost departe de ea o perioada lunga de timp? Scrie-le pe hartie.Trebuie sa iti deschizi sufletul in fata ta
Nu stiu ce relatie ai avut cu mama ta,dar daca este acum vorba de regrete, orice regrete cu privire la ea, recunoaste-le si lasa-le sa iasa.
Luana si Albastrel au o mamica puternica, care acum are nevoie de putin ajutor pentru a depasi o perioada plina de evenimente de insemnatate majora. Nu te simti vinovata fata de copiii tai, poti fi o mama minunata si daca te incearca tristeti in viata. E ok sa fii trista, permitandu-ti sa fii trista si sa-ti traiesti tristetea, vei scapa de tristete.
Ai grija de tine, elibereaza-te, ia-o incet, lasa cursa asta nebuna in care te-ai bagat. Mergi la medic si deschide-ti sufletul, daca te linisteste cu ceva, iti spun ca multe, foarte multe persoane trec prin ce treci tu acum. Insa tu esti o norocoasa, tu vrei sa-ti revii, vei merge sa ceri ajutor specializat. Este un pas urias.
rrox3 spune:
Nikole nu mi-a venit sa cred cand am citit prin cate ai atrecut lunile astea Cred ca ai facut un efort urias sa te aduni pentru fetita ta, sa o aduci pe lume si sa o intampini asa cum trebuie Acum, pur si simplu, nu mai poti alimenta efortul asta urias, te-au prins din urma greutatile. Practic, tu te-ai dat pe tine deoparte cu durerile si suferintele tale, in favoarea fetitei tale. Esti o mama minunata
Dar undeva esti si tu - fetita mamei tale - care suferi, care ti-ai pierdut mama. Durerea asta, pe care ai dat-o deoparte, s-a intors sub forma gandurilor care te sperie. Nu-ti fie frica. Nu te pot controla ele pe tine. Sunt doar un strigat. Nevoile astea ale tale iti cer imperativ sa le bagi in seama. Ai nevoie de putin timp pentru tine, sa te poti separa emotional de mama, sa te impaci cu ideea mortii ei. Si ai nevoie de sprijin. Poti face cumva sa ai un ajutor cu copii o vreme? Ai o prietena acolo?
Psihiatrul o sa te ajute si el. Felicitari ca esti atat de hotarata sa mergi la el.
Si nu te speria. O sa treaca.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)