30 de ani cu copii: sunteti multumiti sau nu?

sirimie spune:

Ia o vacanta, cu sau fara copii - cum te simti bine. Cred ca esti foarte obosita si asta influenteaza perceptia asupra realizarilor tale. Si mie mi se intimpla in ultima perioada, abia astept vacanta.

Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005) & Monica (23 aprilie 2009)

Am blog

Delia21 spune:

Micsunea......mai exista oameni ca tine,mama mea....pe care o deceptioneaza totul...si toate.Si...eu sunt la polul opus cu...it'a wonderful world...Pentru 2 ani am trimis 200 de dolari lunar la scoala de gimnastica din Deva unde am sponsorizat 2 fetite dim familii foarte sarace....am mai facut cateva donatii pe aici,....ba am trimis si un pachet maricel,peste 10 kile...pentru o viitoare mamica...pentru bebe ce urma sa vina...pentru ca nu isi permitea sa cumpere mai nimic...si m-am oprit.A venit copilul meu...mai am si nepoatele din Romania...pentru care platesc ore de chitara,...de germana,...de tenis...Mi-am dat seama ca oricat as face...nu am cum sa salvez omenirea,oricat de tare mi-as dori...dar...ma simt bine stiind ca am facut destule pentru ceilalti.Ultima fapta de bine...am tinut un student din Romania la mine fara chrie...un an intreg....pe motiv...ca mama lui mi-a fost dascal in liceu 4 ani.Dar...sa mai spun ca in cazul meu....fiecare fapta buna nu a ramas nepedepsita?Si cu toate astea...ma bucur enorm ca am putut ajuta cu bani,cu o incurajare....cu un zambet....ori de cate ori am facut asta.Dar acum a venit vremea sa ma concentrez pe mine....si pe copilasul meu...si ma simt indreptatita sa fac asa.Si copilul....al meu e tare demanding...dar nu ma oboseste...sunt topita rau de tot dupa el...si e sursa mea de pofta de viata,de fericire...de iubire...Dumnezeu ti-a dat 2 copii....poate ar trebui sa te preocupe in primul rand...linistea lor sufleteasca,fericirea lor...,copilaria lor frumoasa,...sa le acorzi timp,atentie,iubire....sa-i faci sa se simta importanti pentru tine...asa cum merita orice copil.Sper sa nu te super...sfaturile mele

micsunea spune:

Multumesc tuturor pt mesaje,
Bee, daca vrei sa-ti scoti prichindeii la o vacanta pe la mine,putem discuta despre detalii...

Cateva precizari:

• prieteni avem in Romania si la Bruxelles, nu-i mai vedem ca n-avem timp. E greu sa-ti faci prieteni, momentan nu am forta necesara si nici timpul
• nu muncesc chiar asa de mult, dar nici timp de copii nu am; sarcina de a-si sacrifica viata profesionala pt copii a picat pe sot. Mi se pare stresant rolul de a sustine familia din pdv financiar, mai ales atunci cand acest rol e prioritar celui de mama. [/*]

Stiti pana unde am ajuns cu nebunia?
M-am gandit sa vind tot si sa merg in Romania, sa creez o retea de oameni pusi pe schimbare. Si noi sa "ocupam" un sat si sa facem un fel de cooperativa acolo. Sa ne cultivam noi mancarea, sa ne educam copiii, sa crestem animale, sa construim, sa creem o comunitate cat mai corecta posibil cu oameni de calitate...

Ma sperie ca am ajuns sa ma gandesc la astfel de lucruri dubioase... Atat de nemultumita sunt si de socata de criza asta.
Cu ce ne ajuta pe noi si pe copii, pe viitor, ca scade ajutorul de somaj, creste precaritatea locurilor de munca, scad pensiile, scad cheltuielile sociale etc?

Imi spuneti sa ma concentrez asupra copiilor mei, dar cum sa ma concentrez cand viitorul pare asa de nesigur?

Vad clar ca aici in vest s-au distrus relatiile intre oamani si intre generatii, s-a cam ros sistemul. Ala care munceste nu vrea sa-i dea celui care e la pensie sau celui care nu-si gaseste de lucru, cei care nu muncesc din diverse motive vor sa le dea in cap alora care au economisit, bunicii nu vor sa stea cu nepotii, cresa nu ti-o permiti, copii nu isi ingrijesc parintii bolnavi etc.
Care e viitorul copiilor mei in acest sistem? unde sa ma duc cu ei ca sa le fie bine?

Imi cer scuze dar am clar obiceiul de a exagera, din pacate nu prea sunt capabila sa ma exprim in mod calm, rezonabil. Adica asa vad eu orice tantar, armasar.

Tocmai pt ca am copii am cazut in oala asta depresiva! Imi aduc aminte cat de fraiera puteam sa fiu pe la 7 ani cand desenam pe toate trotuarele porumbelul pacii tinand in brate globul pamantesc si credeam pe bune ca va fi pace in lume!
Imi voi minti si eu copii cu buna stiinta incurajand-i sa creada astfel de gogomanii?

Cu drag,
Micsunea

OanaP spune:

Micsunea, cand te hotarasti sa vii sa faci satul ala in Romania sa imi spui. Gresit! Reiau.

Mai intai trebuie sa gasim oamenii, trebuie sa fie din domenii diferite asa incat sa ne asiguram o infrastructura. Exista astfel de oameni care au facut mici comunitati (de ex. cel mai aproape de noi exista una in Bulgaria). Eu una am inceput (ce e drept timid) sa caut oameni dispusi de asa ceva, ideea e ca se declara multi, dar nimeni nu este inca pregatit. Probabil ar trebui sa fac un www. Apoi alt principiu de baza ar fi ca totusi nu e bine sa ne rupem total de sistemul care e deja "in place", copii nostri ar trebui sa fie capabili sa se integreze profesional oricand in sistem (ca vor exista totusi diferente de mentalitate asta e clar).

Ce zici? Ducem ideea mai departe?

OanaP spune:

Si inca odata Micsunea. Nu esti depresiva, vezi lucrurile asa cum sunt si le vezi corect. Sistemul actual trebuie schimbat (vorba aia ca din 1990 de la facultate ni se spunea ca sistemul actual nu mai face fata realitatii). A ajuns sa se opuna firii umane. Sunt extraordinar de multi oameni care dorm, chiar si cei care doar se vaieta si nu cauta solutii DORM.

OanaP spune:

Micsunea, nu ma pot abtine sa nu iti dau feedback pentru celelalte ganduri.

Nu sunt lucruri dubioase. Astfel de comunitati existau si inainte (bazate pe astfel de principii). Nu spun ca trebuie sa ne intoarcem la ce era in evul mediu sau poate chiar mai aproape sau departe, dar nu spune nimeni ca nu putem sa luam ce era sau e mai bun din toate. Cei care avem acum 30-40 de ani, ca ajutor social(pensie) nu vom avea nici macar ce au parintii/pensionarii nostri in prezent. Hai sa ne uitam la tari mai avansate: propuneri de iesit la pensie la 76 de ani!!!???? 76 de ani???? E undeva un dezechilibru, mai ramane sa punem copii de 2 ani la munca. Nu zice nimeni ca nu ar trebui sa faca ceva oamenii aia daca sunt capabili sa munceasca, dar ar trebui sa li se asigure un venit minimal.

Mult timp mi s-au parut ideile mele ca fiind copilaresti si ridicole. Freud probabil m-ar categorisi ca o inadaptata, o frustrata samd. Dar nu viseaza fiecare dintre noi la o lume simpla, bazata pe bunatate, ajutor, sa faci treaba de placere si nu pentru ca ai un credit sau eu mai stiu ce standard? Trebuie asta sa ne faca dubiosi, imaturi, exagerati sau mai stiu eu ce depresivi?

Nu e nici un armasar aici, am reusit sa discut cu cativa oameni in mod direct (doar vreo 10 au fost dipusi s adiscute din inima) din care 2 au spus, da trebuie schimbat ceva, dar inca nu simtim ca am experimentat chiar totul. Mai vrem sa incercam ce putem face in sistemul actual, sa ne demonstram fortele (parerea mea e ca au un ego care mai trebuie hranit). Dar le va veni si lor vremea cand vor cauta ce deja cauta unii din noi.

Ar fi bine ca toti copii sa aiba de ales: intre un sistem bazat pe principii sincere si sanatoase (nu imi place sintagma, dar din lipsa de timp o sa o folosesc) si sistemul actual. Sa decida ei in ce sistem vor sa isi experimenteze parte din viata. Insa doar familia nu reprezinta un sistem. Din punctul meu de vedere in prezent nu prea au de ales. Si acelasi lucru este valabil si pentru noi. Degeaba vom incerca sa schimbam ceva, atata timp cat nu facem parte 100% din el, ci doar 1 0ra cand ne intalnim sau cand scriem mesaje pe net. Pana cand nu se aduna masa critica, nici noi nu avem de ales. Daca facem alegerea in mod dezorganizat, vom ajunge in acelasi loc unde suntem acum.

Ce sentimente insoteau acel porumbel al pacii? Era doar un simbol, dar ce sentimente erau? Asta conteaza! Trebuie sa devina acel sentiment o gogomanie? Oamenii din ziua de azi si-au uitat semntimentele, nu si le mai asculta, conteaza mai mult parerea vecinului, se schimba impresii. Am uitat sa schimbam sentimente si sa fim sinceri. Daca eu cred ca nu-i sta bine cuiva cu ceva si ma deranjeaza lucrul ala, in primul rand am o problema ca ma deranjeaza. Apoi daca nu ma deranjeaza, dar totusi vreau sa ii spun ca i-ar sta mai bine cu altceva, de ce sa imi fie teama sa ii spune, pentru ca voi fi incalcat reguli de politete? Ce conteaza mai mult, un sentiment sincer transmis sau o eticheta?

Ah si ar mai fi multe de spus, de facut...

OanaP spune:

P.S. Cititorilor? Ce spuneti? Care mai simtiti la fel? Haideti, macar puneti-va intrebari!

filofteia spune:

Cam asa este si pe aici. Societatea s-a degradat... credeam ca numai in Romania.


Am vazut un film de curand pe tema asta... in final generatiile urmatoare au ajuns in acelasi punct... a avut loc o crima si au fost nevoiti sa ia legatura cu restul societatii.


Nu ii vei mintii ci vor creste in realitate. Din punctul asta de vedere ei sunt mult mai evoluati decat noi, mai informati.

Nici eu nu vad lucruri prea bune in viitor... ma gandeam sa emigrez, dar ultimele subiecte de pe DC mi-au cam taiat elanul . Incerc sa traiesc clipa... pentru mine si familia mea, incerc sa-i dau copilului cat mai multe posibilitati de viitor, dar in final nu imi doresc decat un lucru cu adevarat ... sa fim sanatosi ... suntem atat de norocosi ca suntem sanatosi si ca avem un copil sanatos ... mie imi este suficient. Dar poate asta se intampla la 40.

ardeiash spune:

micsunea.. intra pe praline belgiene.. aproape de tine ..

rrox3 spune:

Micsunea trebuie sa-ti faci timp si curaj sa mergi la un psihoterapeut. Renunta la protectiile de genul: "cum m-ar putea ajuta?", sunt doar piedici pe care ti le pui singura, motive de care te agati. La fel ca si lipsa timpului. Fiindca oricare din noi are niste inertii si rezistente in a ajunge fata in fata cu el insusi (ea insasi).
Sunt convinsa ca ai avut ursuleti si hainute cand ai fost mica, dar tot asa de convinsa sunt ca atunci cand o sa ai curajul sa te intrebi de ce simti ca nu contezi decat daca schimbi lumea, o sa afli lucruri noi despre tine.
Din ce spui, relatia ta cu proprii copii nu e chiar roza. Tatal pare a fi mai implicat. Tu le asiguri existenta si, in rest, te obosesc. Nu te invinuiesc, in nici un caz Spun doar ca tu nu ai suficiente resurse emotionale in momentul asta, pentru ca esti in depresie. Si te ascunzi dupa deget. Ce rost mai are orice daca nu pot schimba/ salva lumea? ... o sarcina imposibila. O asemenea fundatura e tipica depresiei. Nimic nu mai are rost.. Copiii tai sunt sigur de alta parere. Macar pentru ei, esti datoare sa faci ceva pentru tine.
Nu poti ajuta pe nimeni inainte sa te ajuti pe tine. Curaj!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)