30 de ani cu copii: sunteti multumiti sau nu?

Ajung la varsta marilor intrebari.
Oare sunt pe drumul cel bun? Oare mai pot schimba ceva?
Am trecut de 30 de ani si iata ca am bifat fiecare linie de pe lista indatoririlor, lista cu care am crescut in minte, parte din educatia primita in cei 7 ani de-acasa.
Mi-am indeplinit toate indatoririle, acum nu mi-a mai ramas decat sa le intretin, ca sa spun asa, si totusi ma simt complet neimplinita. Casa am, sot am, copii am (o fetita si un baietel), serviciul visat (exact pe ala la care am visat ani la rand) il am, etc. Pot sa imi cumpar de mancare cam tot ce imi doresc si pot sa cumpar cate jucarii vreau pentru copiii mei. Ne putem duce la medic cand avem nevoie. Ne putem duce in vacanta cel putin o data pe an.

Dar toate au un pret.
In primul rand sunt obosita. Arat obosita si ma simt epuizata.
In al doilea rand nu am niciun prieten.
In al treilea rand nu am timp, nici pentru familie, nici pentru prieteni, dac-as avea vreunul. NU am timp la modul grav, adica muncesc multe ore zilnic iar cand vin acasa familia ma oboseste peste masura. Dorm cateva ore pe noapte si alea extrem de chinuite.
In al patrulea rand ma simt inutila.

Job-ul mult visat nu era asa cum credeam eu.
As prefera sa fac ceva ca sa ajut la gasirea unor solutii pentru problemele… nici nu stiu la care probleme sa ma gandesc mai intai...
Cand mananc, imi sta mancarea in gat gandind-ma la copiii care mor de foame. Ma simt vinovata ca mi-am petrecut 30 de ani mancand in timp ce la fiecare minut mor de foame adulti si copii. Multa vreme am continuat sa mananc linistita gandidu-ma ca atunci cand voi fi mare voi putea participa la gasirea unor solutii pentru oamenii cu un nivel de trai redus. Oare cat ar trebui sa mai astept, sau ce sa fac?
Sa ma maturizez si sa imi vad de treaba, sa pricep ca trebuie sa-mi vad doar de familia mea si atat, asta e rostul meu? Barbatul meu nu pricepe deloc care e utilitatea faptului de a ma chinui zilnic cu tot felul de ganduri indreptate spre amarati.
Nu intelege de ce mi se frange inima cand ma uit la copiii mei, nu ca ar avea ai mei ceva ci pt ca nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la copiii needucati, bolnavi, neingrijiti care se gasesc peste tot.
In plus sunt complet rupta de acesti amarati, nu am niciunul in apropiere, sunt bine-mersi izolata de problemele populatiilor, cu care nu ma confrunt decat indirect si daca vreau eu (uitandu-ma la stiri de exemplu).
Sunt rupta de oameni in general si mai ales nu reusesc sa dau de nimeni cu care sa ma inteleg. Sunt rupta de pamant, traiesc in oras, printre betoane. Mancarea mi-o iau in pachetele de la magazin.

A mai trecut cineva prin asta?
A trecut cineva ma departe, si daca da, cum?

iarina spune:

Micsunea esti un pic deprimata din cate imi dau seama. Nu este iesit din comun faptul ca te preocupa semenii tai, insa nu este in regula sa te chinuie in asa hal. Pentru inceput, fa ceva concret pentru a ajuta niste copii, asa te vei simti mai utila. Trebuie sa fie tot felul de asociatii in zona in care stai, unde poti merge sa donezi o suma de bani sau lucrusoare pentru copii. Asa vei simti ca faci ceva si nu te va mai chinui atat de mult. In al doilea rand: ce faci concret pentru tine? Viata ta se imparte intre job si familie. Dar tu? De ce nu te ingrijesti de tine putin, mergi la o sala sa faci sport, la masaj, inot, cosmetica, cumparaturi.
In al treilea rand - si nu neaparat al treilea, asa le-am ordonat eu- de ce nu mergi la un psiholog sa discuti despre framantarile tale?

CorinaDani spune:

hmm, poate ca ti-ai gresit cariera ?!?

exista destule persoane care simt o dorinta puternica de a-si ajuta semenii aflati in dificultate, care lasa tot in urma si merg in tari extrem de sarace pentru a munci voluntar in comunitatile respective

insa, asa cum ai descris tu situatia, esti prea ocupata si obosita, serviciul si familia iti ocupa tot timpul, nu mai ai timp doar pentru tine, pentru socializare, pentru relaxare...

inteleg din semnatura ta ca locuiesti in alta tara. de cat timp ? consideri ca te-ai adaptat ? sotul tau este tot roman sau e cetatean al tarii in care locuiti ?

care crezi ca ar putea fi motivul pentru care nu aveti prieteni, in afara lipsei de timp ? nu-ti place sa socializezi, esti prea exigenta si ai asteptari prea mari de la cei pe care i-ai dori in preajma ta ? sunt concetatenii tai prea reci si formali in relatiile personale ?

e laudabil ca te framanti, ca te gandesti la cei mai putin norocosi, dar, daca nu poti face ceva concret pentru ei (donatii, voluntariat, etc.), atunci ar trebui sa incerci sa te gandesti ca lucrurile acestea se intampla si se vor intampla si de acum inainte, ca tu esti prea mica sau neputincioasa si ca nu ai cum sa-i ajuti pe toti...incearca totusi sa vezi partea plina a paharului, sa vezi plusurile din viata ta : esti sanatoasa, ai o familie, un job bun, un acoperis deasupra capului, nu-ti faci griji in privinta banilor...

crezi ca ar fi totusi posibil ca starea aceasta de oboseala, faptul ca te simti epuizata si inutila, ca ai in permanenta preocuparea aceasta excesiva de a te gandi la cei amarati, sa aiba ca "sursa" o problema de sanatate ? poate fi stresul, o lipsa de minerale/vitamine, tulburari hormonale, etc.

sau, poate esti prea exigenta cu tine, ai avut si ai in continurae asteptari prea mari de la tine si de la viata, ai bifat toate indatoririle si acum nu mai ai "busola" care sa-ti indice directia in care vei naviga...
esti credincioasa, mergi la biserica, ai un preot caruia i te poti confesa ?

sotul tau, chiar daca nu te intelege in aceasta privinta (preocuparea pentru amarati, cum ai spus tu), ar putea sa fie totusi un pic mai intelegator si sa incerce macar sa te asculte daca nu te poate ajuta concret...

crezi ca te-ai simti mai linistita si mai implinita sufleteste daca ai renunta la job si te-ai dedica actiunilor umanitare ?

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

XIO spune:

Ai insirat aici mai multe simptome ale Depresiei. CE ar fi sa mergi la un psiholog , macar o vizita-2 , sa iti iei o pauza , lasi copii cu sotul sau cu bunicii si pleci sa te relaxezi undeva. Singura sau tu cu sotul , sa iti incarci bateriile.

***Fur is for petting**


http:/www.4animals.ro/ajuta.html/

www.adoptiicaini.ro
www.adoptiipisici.ro

szivarvany spune:

Uita aici pe DC exista cazurile umanitare unde e asa usor sa ajuti si e atata nevoie de ajutor


Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

micsunea spune:

- Umanitarul:
Da, mai particip la actiuni umanitare de care aflu pe forum, dar am facut o pauza mai lunga pt ca ultimul caz despre care citisem m-a intristat atat de tare incat plangeam zilnic.
Nu vreau sa ajut pe nimeni de aici din Luxemburg (na, mai sunt si rea) pt ca am senzatia ca aici oamenii sunt mult mai bogati. Plus ca as vrea sa ajut in Romania. Din pacate am senzatia ca ajutorul financiar pentru copii nu este cel mai util ajutor. As vrea sa pot sa particip la educarea unor copii, de exmplu, la proiecte pe termen lung,nu la cumparat hainute si ursuleti. Mi se pare important ce e in inima acelor copii si in capul lor. Acolo as vrea sa ajut. Fac si altceva dar tot dezamagita raman.
Dar cum sa petrec timp cu copii din Romania cand eu sunt la mii de km distanta? Si daca nu petrec timp cu ei, atunci sa fim seriosi, ce ajutor o fi ala?
Acum e clar ca oricat as face/am face, tot nu as/am putea suplini lipsa unui sistem social care nu functioneaza bine, sau care uneori nu exista.

inaioana spune:

Micsunea, mergi in primul rand la psiholog sau psihiatru terapeut, astea sunt semne evidente de depresie serioasa.
Apoi mai vezi ce mai faci. Daca nu te ajuti pe tine, nu poti ajuta pe altcineva.


Ioana cu Katja (30 martie 2004),Serghei (2 mai 2006) si buburuza.

micsunea spune:

DEPRESIA
In primul rand multumesc pt raspunsuri.
In al doilea rand e clar ca depresia imi bate la usa mea.

Daca nu m-am dus la specialist inca, este pt ca ma incapatanez sa imi imaginez ca ar fi incapabil sa-mi rezolve mie problemele (pe care imi imaginez ca le am, sau chiar le am). Si daca nu poate sa mi le rezolve atunci de ce sa ma duc? Ca sa ma convinga ca nu le am?

Intr-un fel ma gandesc la bancul ala cu relatiile , cand ai cu cine si ai cu ce, nu ai und; cand ai cu cine si ai unde nu ai chef; cand ai unde si ai cu ce, nu ai cu cine...
Asa si eu, acum ca am de toate nu ma pot bucura de ele, ca n-am timp, n-a tovarasi si ca imi sta in gat...

inaioana spune:

Uite cum sta treaba: depresia este o boala cu potential fatal destul de ridicat. Adica daca e netratata, multa lume moare de la ea, ok?
Este in primul rand un dezechilibru chimic la nivelul creierului, nu il poti "trata" tu cu actiuni umanitare, cu "multa vointa" sau "gandire pozitiva" asa cum nicio boala fizica nu se poate "trata" astfel.

Te rog din suflet, mergi la spacialist, ca el stie daca si cum te poate ajuta sau nu, tu nu ai cum sa stii ca daca stiai erai tu specialist! Te rog, fa asta pentru tine si pentru familia ta, in primul rand.

Ioana cu Katja (30 martie 2004),Serghei (2 mai 2006) si buburuza.

micsunea spune:

Bine InaIoana,
preferam sa cred ca sunt o pesimista cronica
Cand sa-mi gasesc eu timp pt un drum la psi?

Chiar nu e nimeni complet dezamagit de lumea in care traim, fara sa fie in depresie?

Adriana mica spune:

Micsunea, te inteleg perfect cand spui ca te simti obosita, ca nu ai suficient timp pt familie... in mare parte ma confrunt si eu cu asta.

Pt mine este in continuare o lupta pt gasirea unui echilibru, dar am ales sa nu ma dau batuta. Pt inceput, pe principiu ca oricat as incerca nu pot face totul perfect, mi-am stabilit prioritatile; in cazul meu am considerat ca pe primul loc este familia. Asta nu inseamna ca mi-am dat demisia, dar am refuzat doua oportunitati de a-mi largi orizontul profesional.

In general, momentele petrecute in familie ma ajuta sa imi reincarc bateriile. In weekend preferam sa iesim undeva decat sa ne ocupam timp cu treburi casnice, unele dintre acestea putand suporta amanare. Singurele situatii cand ma simt cu adevarat extenuata sunt cele in care cel mic este bolnavior; evident se aduna oboseala, dar deindata ce se remediaza, incercam si noi sa recuperam din orele nedormite.

Apoi, am decis ca vom incerca sa nu ignoram nici una din ocaziile de a ne intalni cu colegi / prieteni chiar daca relatiile nu mai sunt atat de solide ca in perioada cand ne vedeam mai des.

Nu stiu cat te ajuta experienta mea, dar cred ca putina ordine in viata (prioritati) si in ganduri ti-ar fi de un real folos. Daca iti doresti sa fii implicata serios in proiecte umanitare, asta nu prea este posibil cu un job full-time solicitant + familie. Eu m-am limitat la actiune gen "hainute si ursuleti", cred ca si asta este o forma de a ajuta.

A, si inca ceva: mersul la medic nu este optional, nici macar in cazul analizelor de rutina. Cu acestea din urma mai intarziem din cand in cand, dar incercam din rasputeri sa nu neglijam aceste aspecte. Familia ta are nevoie de tine, daca vrei sa mergi sa discuti cu un psiholog, este musai sa iti faci timp.

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...