30 de ani cu copii: sunteti multumiti sau nu?

marius spune:

Draga mea te intreb simplu ai timp? Nu, din ceea ce spui. Cand crezi ca ai putea sa faci altceva daca ai dori sa faci? Crezi ca iti poti face timp? Probleme si solutii sunt.
Pe de alta parte esti intr-o galeata cum se zice. Probabil esti o persoana dinamica caruia ii place sa aiba provocari si cand intra in stand by se sufoca.

"serviciul visat (exact pe ala la care am visat ani la rand) il am"
e un picut in contradictie cu:
"Job-ul mult visat nu era asa cum credeam eu."

Asta am remarcat rapid din ceea ce spui. Nu conteaza insa era doar o remarca. Se pot face multe si in afara de jucarii de plus.
Pe de alta parte ai idee ce inseamna o jucarie de plus in inima oricarui copil care o vede si nu este a lui? Uneori inseamna tot universul. Crezi ca este putin. Pentru noi, poate. Pentru el/ea inseamna diferenta intre a zambi fericit(a) sau a plange deziluzionat(a). Eu am plans pentru o banala broasca atunci cand am avut 4 ani. Oare de ce tin minte si acum la 42 de ani? Sa fi fost insemnat atat de mult clipa aceea pentru un copil de 4 ani? Probabil ca da. Si de aceea te asigur ca defapt si la urma urmei nu exista o valoare a unui gest facut unui copil, exista doar o singura afirmatie sau contraafirmatie:
Am facut....
sau
Nu am facut....

restul este doar o chestiune minora de detaliu. Orice lacrima sau oftat sau privire lunga sau dorinta neimplinita rezolvata face oricat defapt nu are comparatie cu nimic nici macar cu noi insine. De aceea este greu de cuantificat valoric. Nu conteaza cat, cand, cum, conteaza doar daca...

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

ralcat spune:

Draga mea, ce-ti doresti tu legat de sprijinul pe termen lung al unui copil (sau mai multi) imi suna tare cunoscut. Ca si tine si eu sunt departe, si ca si tine tot in Romania imi am sufletul legat de copii. Si da, cazurile umanitare de pe forumul nostru sunt de mare ajutor celor care au nevoie. Ce poate fi de mai lunga durata decat sa ajuti un copil sa traiasca, sau sa traiasca sanatos.
Sau daca vrei sa te implici in educatia unui copil, stiu ca in Romania lucreaza fundatia World Vision, care deruleaza un proiect tare fain: "Vreau in clasa a noua". Sponsorizezi lunar un copil pentru a putea face liceul. Nu esti fizic langa el, intr-adevar, dar sigur ii influentezi viata in bine. Sper ca moderatorii sa nu considere linkul publicitate: http://www.worldvision.ro/
Nu putem sa-i vindecam pe toti nici macar de bolile asa zis banale pentru noi dar mortale pentru copii, nu putem sa-i hranim pe toti cei flamanzi, nu rezolvi nimic daca iti intra mancarea cu dosul ... decat eventual ulcer. Dar ne putem implica, putem ajuta, la nivelul nostru mic.
Stii, Dodo, are o vorba tare faina: putin cu putin se aduna marea. Putin de la tine cu putin de la mine si cu putin de la fiecare dntre noi ... sa vezi ce mare albastra si curata facem


www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> In sufletul meu

eloise spune:

Eu, eu :). Inteleg perfect ceea ce spui si, serios vorbind, daca mi-as expune eu toate angoasele existentiale irezolvabile (si chiar am intentionat sa o fac in citeva rinduri) n-ar raspunde nimeni la subiectul meu decit pentru 1) a ma trimite la psiholog si 2) a ma soma sa incetez. In ce ma priveste e vorba intr-adevar de o depresie bazala pe care o duc "pe picioare" de ani buni si o gestionez cu oarecare succes in conditiile in care financiar nu imi permit terapia.

Nu pot sa fiu extrem de limpede in privinta problemelor descrise de tine (mai ales suferinta intensa pentru soarta celor sarmani si slabi) pentru ca sint intr-o situatie similara si prin prisma ei consider ca echilibrul/fericirea personal(a) implica intr-o anumita masura indiferenta fata de suferinta altora si ignorarea realitatilor cumplite ale vietii.

Ai primit sfaturi bune aici, intr-adevar solutia corecta e sa mergi la psiholog, el poate stabili daca e nevoie de tratament sau de psihoterapie. Intr-adevar terapeutul nu "te ajuta" si nu iti rezolva tie problemele ci mai curind te asista si te ajuta sa te ajuti tu insati.

micsunea spune:

Sunteti tare draguti ca ati raspuns unui arici ca mine

Marius,mmm, as vrea sa cred ca ai dreptate. Totusi, cum ar putea o jucarie sa inlocuiasca lipsa parintilor si, mai tarziu in viata, lipsa unei educatii de calitate? Sau lipsa unei familii pe care sa te poti baza?
E deja trist ca nu toti copiii au acces la aceesi educatie si din pacate asta se vede mai tarziu. Numai asta si e o chestie care ma scoate din minti.
Eram intr-una din zile in masina cand pe trecerea de pietoni a trecut un negru, tanar, care se agita intr-un mod foarte, dar foarte dubios; m-am gandit automat ca e drogat si m-am speriat la gandul ca ar putea sa vina sa loveasca masina sau mai stiu eu ce, dar in orice caz n-as fi vrut sa fiu pe aceeasi trecere de pietoni cu el. Si apoi m-am gandit ca in urma cu aproximativ 20 de ani era si el la fel de mic, de neajutorat, de inocent ca si baietelul meu... Cate sanse a avut acest negru sa ajunga cu casa, masa, familie si un loc de munca cu salariu decent? Niciuna, fiti convinsi.
Da, o sa "adopt" un copil caruia sa ii platesc scoala/liceul, sunt mai multe organizatii de genul asta.

In ceea ce priveste job-ul, n-am vrut sa ma intind prea mult, dar inca de pe bancile facultatii am visat la un job anume intr-o institutie anume. Acum ca am reusit sa ajung acolo, imi dau seama ca vazut din interior nu e deloc asa cum parea din exterior.
Mi-as pune alt obiectiv pe lista, dar trebuie sa fac o pauza, prea am facut multe in doar cativa ani. De caut alt job, de exemplu poate ca o sa-mi placa mai mult colegii, sau slujba ca atare, dar o sa ma nemultumeasca salariul. Cred ca sunt in stadiul "as good as it gets"; Iar colegii mei sunt incantati, deci cu siguranta sufar si de un fel de nemultumire cronica.

De fapt acum am ajuns intr-un fel de varf al dealului si trebuie sa ma odihnesc putin. Sper sa am forta sa ma apuc iar de luptat pt alte obiective, doar ca in lumea asta care mi se pare ca a luat-o razna nici nu stiu ca sa fac: sa bag capul la cutie si sa ma protejez, pe mine si pe familia mea, sau sa ma lupt... cu morile de vant.

alex_andra spune:

micsunea, nu stiu daca raspunsul meu o sa te ajute, dar poate, cine stie, o sa poti vedea prin ochii mei.

Am 31 de ani, casatorita si o fetita minunata.
Un servici ok, management mediu.

Nu, nu sunt multumita, e putin spus, ma simt implinita si fericita.
Ce-mi mai doresc? inca un copil, dar imi trebuie curaj pentru asta.

Pana sa devin mamica, indiferent ce aveam, nu ma simteam deloc bine.
Fetita mea mi-a schimbat viata total.
Da, sunt si eu foarte obosita, serviciul ma solicita foarte tare, dar am stabilit prioritati.

Pe locul 1 familia
Pe locul 2 familia
pe locul 3 serviciul.

Am spus in gura mare la servici, de cate ori am avut ocazia ca nu-mi doresc mai mult de atat. Am spus cui trebuia sa spun, persoanelor care ma puteau avansa.

Colegii mei (barbati) s-au uitat stramb la mine si mi=au zis ca-mi place sa ma plafonez si nu vreau sa evoluez, cum pot sa-i spun persoanei care ma putea avansa in postul de director, ca eu nu vreau aceasta pozitie??
E simplu: vreau sa-mi petrec timpul liber cu familia mea, nu vreau sa fac ore suplimentare la servici.
Pentru ei, postul de director este cel mai important.
Pentru mine e familia.

Nu mi-as neglija copilul pentru servici in veci.
In rarele ocazii in care nu stau cu eva asa cum ar trebui, pentru ca trebuie sa stau la servici peste program, atunci am o stare ff proasta.

Poate de-asta ma simt si asa bine, pentru ca imi este bine pe plan personal, pentru ca imi petrec a doua parte a zilei cu sotul si fata mea, cateva ore pe zi.
Cu cei 2, 3 prieteni pe care-i avem, ne vedem o data pe saptamana, la o terasa, la un restaurant, la un film.
Am o prietena din facultate care vine o data pe saptamana la mine.
Am o prietena din scoala generala cu care ies in parc cu copii.
Am o prietena pe care o vad o data pe an , cand merg la mare.
Si-ar mai fi cateva exemple.

Mesajul meu nu se doreste a fi decat un raspuns la intrebarea ta, nimic mai mult, nu acuz, nu dau sfaturi, iti arat doar o alta perspectiva, atat.

Iti doresc sa-ti gasesti linistea sufleteasca si sa poti sa te bucuri de ceea ce ai

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)

BAZAR UMANITAR

Deus spune:

asteptarile tale nu sunt compatibile cu prezentul in care traiesti...cu cat te impotrivesti cu atat te afunzi mai tare in nemultumire.


devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

Bee spune:

Micsunea, eu una te inteleg si nu cred ca esti depresiva.
Situatia mea e total diferita de a ta si totusi si pe mine ma chinuie ideile astea. Imi spun mereu ca lumea nu e dreapta si totusi mi-e greu sa accept asta. Cred ca te-ai putea concentra pe a ajuta o persoana, una singura. Poate sa adopti un copil? Sau sa sustii financiar un copil din Romania care nu are bani de studii.
Situatia noastra? Acasa, cu al 3-lea copil, o cariera in pom pe motiv de copii. Dar asa cum tu ti-ai dorit in primul rand Job-ul asa am visat eu copiii. Nu mai locuim in orash, ne-am mutat la tara. Ma rog, riscant se poate spune, un salt foarte mare, un efort financiar care ne-a lasat lati: nu tu haine, vacante, doctori,restaurante, nimic. Am completat garderoba copiilor de vara cu ce nu aveau si ne-am dat peste cap financiar. Prieteni? Ce sa le pun pe masa? Cand facem un efort si avem ceva mai bun, mai chemam pe cineva la noi sa nu ne izolam complet. Una peste alta, prietenii si cunostiintele noastre nu au cum sa stie ce si cum. Si oricum, parca nu mai am cu cine sa discut ce ma preocupa. Aici sunt doua categorii: cu copii si investitii in copii de genul: numai un anumit iaurt, numai anumite haine, etc. si categoria fara copii: excursii, restaurante, servici si multa liniste.O prietena buna, in toamna cand copiii mei alergau pe camp si culegeau fructe de paducel din copaci si le mancau: "io n-o las pe a mea sa faca asa ceva. Pai de asta am evoluat, ca sa mancam asa ceva din copac?"
Si totusi mai avem de dat! Fii-mea de 4 ani jumate are niste prieteni romi, o ceata de baietei si fetite, care vin la noi in curte. Si le dau carti si CD-uri de la fetita mea, fiindca stiu ca nu au carti acasa. Offf, cum sa le spun eu ca noi ce avem am facut fiindca am invatat si am muncit? Sotul meu imi spune ca nu m-ar crede! Inca incerc sa le explic cat de important e sa invete.
Daca ma simt implinita? Da, din cauza copiilor. Dar mai am multe planificate pana peste ani si ani. La toamna, voi preda la liceu. Da, bani putini, dar am copilasii mici si 1 ha de pamant pe care se cere facut ceva productiv si aducator de venit. SOtul meu lucreaza 10-12 ore si noi stim ca unul trebuie sa se ocupe mai mult de cei mici.
Eu vad langa noi, niste situatii infioratoare si nu stiu ce atitudine sa iau. Si in conditiile in care nu o ducem prea bine financiar, momentan, copiii nu-si dau seama. Nu au tot ce-si doresc, dar se bucura de lucruri atat de mici si banale ca ma si amuz (da, stiu sunt inca mici si usor de "pacalit", pana mai cresc putin ne revenim si noi). Ei sunt fericiti, deci si eu sunt multumita la cei 31 de ani ai mei.

OanaP spune:

Am trecut si eu prin asta (timp de 3 ani, zi de zi). Si inca mai trec (nu atat de frecvent ca inainte). Pentru ca multi oameni nu inteleg prin ce treci, prefera sa o numeasca depresie. Eu una o numesc stil de viata, un stil de viata alert care trebuie sa aiba provocari la orice pas. Nu am vrut sa apelez la ajutor ori de care ar fi fost (as fi preferat ajutorul sotului, dar el prefera sa ma ignore desi ii ceream ajutorul, iar daca ma ajuta, ma facea sa devin si mai depresiva). Asa ca am mutat provocarile (care era eminamente la birou) pe partea de echilibru. La birou muncesc intr-un ritm bezmetic, apoi ajung acasa obosita, dar ma provoc pe mine insami sa fac fata copilului, prietenilor, rudelor. Asa o duc de 3 ani pana acum si pot spune ca e mult mai interesant decat inainte. Nu am timp de mine decat vreo 5 minute pe zi (pe langa acea juma de ora de intrebari-raspunsuri-solutii) cand adorm cu cartea in pat. Si totusi pe timp de zi, chiar daca ma simt obosita e chiar curios, dar ma simt debordand de energie. O simt fizic (energia).

Tot ceea ce poti sa iti spun si sper ca te va ajuta, este ca raspunsul este in tine. Tot ce trebuie sa faci e sa iti gasesti 30 min pe zi (sau cat ai tu nevoie) in care sa iti pui intrebari, sa iti dai raspunsuri si sa gasesti solutii. Cauta la radacina. Eu una am gasit-o, imi este peste puteri sa schimb ceva pe durata vietii mele, lucru care ma frustreaza enorm. Tot ce pot sa fac este sa cresc un copil care sa fie "awake and aware" care la randul lui sa incerce sa faca diferenta si totusi sa nu fie atat de frustrat pe cat sunt eu, dar sa nu "adoarma". Mai nou din ce am cercetat pe net sunt unii oameni care au avut puterea sa se rupa de realitatea in care traiau. Si-au creat o alta realitate. In Romania de ex. nu exista asa ceva. Cand n-oi mai putea de nici un fel, poate ca m-oi muta in Bulgaria unde exista o astfel de comunitate.

Si nu uita de copii tai. Ai multa dragoste de dat, dar da-le si mai multa pentru ca ai de unde. Ajuta si ceilalti copii. Ofera-le ceva alternativ in bine fata de ce pot avea ei in mod normal daca nu intervii si atunci cu siguranta ca le-ai deschis mintile. Doar trebuie sa le arati ca pe lumea asta exista si altceva. Pentru mine nu a contat foarte mult prezenta fizica a cuiva langa mine, cat sfaturile date. Tehnologia poate face multe azi si in bine.

Tare as dori sa mai aflu vreun feedback de la tine.

turturica spune:

micsunea, m-am framintat si eu o vreme cu dileme asemanatoare cu ale tale. Eu m-am educat sa invat sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile bune din viata mea (mereu aveam impresia ca nu le merit si ma simteam vinovata cind ceva bun mi se intimpla) si sa ignor lucrurile care nu-mi convin si asupra carora nu am control.
Cit priveste partea cu salvatul planetei, te inteleg perfect. Si eu am vrut neaparat sa ajut oameni cu probleme din Romania, nu sa donez la organizatii de caritate pentru salvarea ursilor in Elvetia.

Am ales si eu programul de pe worldvision.ro cu clasa a 9-a, daca tii neaparat sa ajuti un caz la care sa ai detalii legate de banii pe care ii trimiti, ti-l recomand (sper sa nu se considere reclama, pina la urma e vorba tot de copiii nostri). Eu in prezent sponsorizez 2 copii romani si o fetita din azerbaijan, primesc regulat scrisori de la ei, le scriu si eu, sint la curent cu situatia lor scolara, ma simt oarecum mai mult implicata si linistita ca banii merg la ceva concret si oarecum controlat.
Sint constienta ca e o picatura mica in oceanul asta de probleme si imi pare rau ca nu pot face mai mult, mi-ar face placere sa ajut ceva batrini din Romania, am cautat programe sau organizatii de caritate axate pe asa ceva, insa n-am gasit nimic similar, probabil ca e mai complicat, nu stiu.
Oricum, ideea e ca daca te mobilizezi sa faci ceva, solutii exista.
Eu iti doresc sa iti gasesti linistea, probabil ca discutia cu un psiholog n-ar strica

Mami de Mara (19.08.2008)

petra spune:

Micsunea,

Nu sunt specialist sa ma pot pronunta daca este depresie sau ceea ce simti tu acum. Eu am sesizat o chestie. In viata asta agitata a ta tu nu ai prieteni, ai recunoscut si tu asta .Probabil ca nici familie mai largita nu ai prin preajma. Daca simti nevoia de a ajuta pe cineva asta inseamna ca ai nevoie de mai multa lume in jurul tau nu doar de un cerc restrans. Incearca sa-ti gasesti niste prieteni, niste amici cu care sa mai petreceti in week-enduri, la o bere si 2 cipsuri pe masa se pot lega discutii vesele si se poate crea o atmosfera placuta. O familie cu copil cam de varsta copilului vostru ar fi ideal pentru ca asa ii gasesti companie si lui .
CAnd eram copil un unchi de al mamei care locuia singur mai venea la noi de sarbatori si weekenduri la masa, unde se creea o atmosfera placuta, chiar el era cel mai glumet. CE mai toata lumea se simtea bine si cand pleca de fiecare data zicea ca "vizita asta a facut cat 7 drumuri la doctorii cei mai buni!"Se simtea bine, mai iesea din monotonia lui zilnica- asta era explicatia.
Eu ni zic sa ignori mersul la un specilist dar dupa parerea mea mai ai variante pentru a diversifica ceva in viata ta.