Puii mei iubiti

Povestea nasterii “fiului meu iubit” incepe cu nasterea fiicei mele… intr-un fel. Rodul unei pasiuni infantile, care s-a tranformat foarte curand intr-o ura organica, matura si mai ales “pentru vecie”. Am vrut sa divortez de tatal fiicei mele inca din ziua nuntii mele, de fapt acesta a fost si planul de “evadare” a mamei mele – te mariti, nasti copilul, de parca nu puteam sa-l nasc si nemaritata, dar ce “scandal” evitam, apoi divortezi! Mama traia oarecum cu impresia ca ar fi vedeta nr. 1 pe o raza de 7 sate si prestigiul ei ar fi suferit iremediabil in urma acestei “rusinoase” fapte. Insarcinata fiind in luna a 5-a, dar preocupata de admiterea la colegiul de muzica din orasul C. si in vizita la matusa-mea, aceasta mi-a propus sa avortez, pe motiv ca am toata viata inainte pentru a face copii, ca tatal copilului ar fi epileptic (o minciuna sfruntata) si ca, in mod cert, imi ratez intreg viitorul. Acum deduc ca in spatele acestei propuneri a fost mama, care n-a avut curajul necesar sa repare lucrurile atunci cand a avut si sansa, dar si responsabilitatea. Aveam 16 ani, eram MINORA si in mod clar si evident (acum peste ani) ma confruntam cu un abuz emotional, psihic si fizic pe care il pot proba oricand intr-o instanta. Ma chinuie innebunitor o intrebare, mama de ce nu a reactionat? De ce a preferat sa transeze problema astfel? Am decis sa nasc copilul si astfel sa ma marit, semnandu-mi condamnarea la 7 ani de calvar, al carui capat l-am pus doar acceptand o alta castorie.

Dar sa trecem peste acest capitol dureros… back in present. Recasatorita de mai bine de 4 ani. Confruntandu-ma cu un neconvingator diagnostic de sterilitate. Analizele probau contrariul, dar “minunea” se lasa asteptata. Imi facusem un obiectiv din a-mi face sotul tata, la cei 40 de ani ai lui, desi nu parea prea entuziast cand imi spunea ca isi doreste si el acelasi lucru si ca mai degraba perspectiva cresterii responsabilitatilor lui financiar –materiale il speriau. Am renuntat in cele din urma. M-am angajat si eu in cele din urma. Am inceput sa castig si eu bani, finalmente, mai multi decat sotul. Am devenit o carierista pasionata. Am devenit obsedata de munca, de munca ziua si noaptea vreau sa spun. Si acesta a fost momentul in care am inceput sa nu ma mai inteleg cu sotul. Putea sa ma lase pur si simplu balta si sa plece fara sa ma astepte (eram colegi de birou), ne petreceam serile, el cu copilul cu temele la bucatarie facand de mancare si eu prestand din greu cu laptopul in brate si luptand pe baricade pana dimineata cu deadlineurile. M-am decis pentru pasul cel mare – un alt doilea divort! Imi doream cu disperare un nou inceput pentru ca viata pe care o aveam nu avea nicio culoare. Si un alt lucru pentru care luptam era libertatea! In sfarsit imi puteam permite sa fiu o femeie independenta si libera! I-am pus sotului verdictul pe “masa” (masa tratativelor din bucatarie, teritoriul lui) – vroiam sa ne separam, el vroia sa plece din Bucuresti, ajunsese si el intr-o oarecare masura la o oarecare insuficienta respiratorie, obosise sa traga de mine, de noi, de ce-ar fi putut fi, de ce si-ar fi dorit (cu totul altceva decat ceea ce era nevoit sa faca zilnic). Incet incet s-a distantat de mine, doar eu i-am dat papucii, nu? Si a pornit in cautarea altei femei, chiar inainte sa ne separam efectiv. Acum el isi petrecea serile la birou, isi petrecea serile pe messenger cu o “prietena” vreau sa spun, iar eu incercam sa fac fata situatiei cu stoicism.

In una din seri am hotarat sa iesim in oras, aveam multe sa ne spunem, frustrari, nemultumiri, reprosuri. Aveam unul mare si grav pentru el: “Nu eram fericita”, sentiment de altfel reciproc. Am consumat ceva alcool, am spart ceva bani, am bantuit ceva cafenele, baruri si cluburi pana dimineata. Dar am avut o discutie lamuritoare si mai ales, eliberatoare. Si m-am simtit fantastic in pasi de dans si atmosfera a fost atat de familiara, apoi atat de intima. Ajunsi acasa, dimineata, am urmat cursul firesc al actiunii, vreau sa spun al instinctelor trezite de alcool. Nu foloseam nicio contraceptie, consideram sexul cu sotul meu cel mai safe, ar fi fost culmea ironiei ca in acea singura noapte de dupa 6 luni de “separere fizica” sa se intample ceva, dupa 4 ani de incercari fara rezultat. El nu stiu de ce a ramas cu impresia ca “uite asa ar fi trebuit sa fie sexul nostru conjugal”, mie insa mi s-a parut prea “pasional” aproape brutal, dar per total ceea ce comandasem – pasiune dezlantuita.
Peste cateva saptamani, intr-o zi frumoasa de mai, de miercuri la o pauza de tigara si cafea sotul imi spune ca s-a hotarat sa traga o fuga in weekend pana in Brasov, nimic mai aburitor decat o simpla intalnire la o cafea cu acea cunostinta a lui. M-am simtit profund “jicnita” si i-am si aratat asta printr-un tur de forta de reprosuri moralizatoare, ma deranja ideea ca incepuse sa-si refaca viata inainte sa mi-o refac eu, isi facuse planuri de viitor, inainte sa mi le fac eu, isi daduse intalniri cu altcineva, inainte sa mi le dau eu, dar cel mai grav era ca a inceput sa faca toate aceste lucruri in timp ce inca locuiam sub acelasi acoperis si dormeam in acelas pat, in lipsa de alternative.

Furioasa, am plecat in acea zi ceva mai devreme de la birou pentru a face un test de sarcina. Ma simteam de cateva saptamani exploziva, imi plesneau sanii, isi marisera anormal de mult volumul, dar am pus-o pe seama luarii in greutate. Un alt aspect ingrijorator insa era ca nu-mi venise “ciclul”, dar nu-mi venea la timp de obicei. Daca ar fi fost negativ in acea seara urma sa-i fac “valiza” pentru o calatorie “sprancenata” la Brasov. Dar pentru prima data dupa 4 ani, testul avea 2 liniute. Si atunci am izbucnit in plans. Nu ma simteam in stare de nimic altceva, nici sa ma ridic, nici sa ma dezbrac, nici sa mananc, intelegeam prea bine ce inseamnau acele II liniute. O alta condamnare. Insemna ca renunt definitiv la libertatea mea.

Vestea l-a luat prin surprindere, nu l-a intristat, nici entuziasmat (pentru prima data tata), mai exact nu stia cum sa reactioneze. Era clar ca nu voi avorta. Nu am avortat la 16 ani. Si mai stia ca decizia imi apartine in exclusivitate. Indiferent de ce ar fi vrut el, indiferent de cat de avansata ar fi fost idila lui, indiferent de sentimentele lui fata de mine sau ale mele fata de el, indiferent de orice, indiferent de ce vroiam chiar eu, pentru ca era ceva dincolo de mine si de alegerea mea. Era vorba de o fiinta superioara venita dintr-un Univers paralel care ne-a ales pe noi, pe mine si pe el pentru a-i fi parinti biologici in acest Univers. O comanda de la “sefu” , Al de Sus, copii, va dau ceva de lucru! (ca va tot plictiseati pe-acolo).

Momentul nasterii efective inca nu-l pot relata, inca nu m-am detasat complet de acele momente, mai sunt vii si mai vibreaza inca in mine… Am nascut normal fara anestezie si au fost momente in care m-am temut pentru viata copilului meu. Au fost cele mai dureroase clipe din viata mea. Si imi iubesc enorm copilul. Simt de fiecare data cand il vad o bucurie care imi invadeaza violent venele, pulseaza in mine un freamat de nedescris, inefabil ar fi cuvantul? O bucurie care iti taie respiratia si iti da senzatia de plutire, de eternitate mai ales… primul meu copil a fost o povara pentru mine, maternitatea nu a fost o bucurie, a fost un chin pana s-o vad pe picioarele ei traversand singura fara ajutor o strada, o data cu cel de-al doilea copil mi-am redescoperit primul copil si inima mi-e sfasiata de dorinta de a fi in doua locuri in acelasi timp, alaturi de ambii mei copii. Ma simt fericita si linistita in acelas timp, nu mai vreau sa plec nicariei, viata mea are toata culorile curcubeului, sensuri cat pentru o viata intreaga si iubire cat pentru 10.

cristies spune:

Foarte frumos!

Sa va dea Dumnezeu sanatate si intelegere sa va puteti bucura de cele doua minuni!



_
Cristina, de gargaritz Alexis.

Povestea zilei de 6.01.2010

Cresc


www.cordcenter.ro/gallery/image/432.html" target="_blank"> VRETI SA VOTATI O ?

Eleysa spune:

mi s-a facut pielea de gaina .... ai povestit totul atat de frumos ......nush ce meserie practici dar tind sa cred ca are legatura cu jurnalismul, sau poate esti scriitoare de profesie

Elena, fericita de Maria Isabela (28.01.2010)

lorex spune:

Ma bucur ca ti-a inviat instinctul matern.
Va doresc pace si armonie, respectul sa domneasca caci stiu ca ai tot ce-ti trebuie ca sa fii fericita...ai toate culorile curcubeului!!!


_
Lorex, mama de martzishor cu bobitza de aur ...a inimii mele...

"Iubirea unei mame intrece adancurile oceanului!"

01.03.010 Every moment spent with you is a moment I treasure..
_

CorinaDani spune:

superb scris, trista si dulce-amara poveste...
felicitari si asteptam continuarea...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

cris.dogarel spune:

interesant ca nu e chiar o poveste a nasterii...e despre sufletul de femeie, de mama, de copil, despre trairi fizice si tot ceea ce ne umple viatza cand intelegem sa ne bucuram imaprtind-o cu altii.
iti doresc sa ramai asa cum te simti acum, fericita, implinita.

Cris, mami de Ema, my lucky 13 (13/01/2010) si Ana(4/4/2003)

poze

povestea noastra

al3csa spune:

Exact ce a scris cris.d am vrut si eu sa spun numai ca ea a spus-o mult mai frumos ca mine.
Sa fiti fericiti si sa te bucuri de puii tai

de Yannis Andrei (23.01.2010)
DOAMNE DA-NE PUTERE SI SANATATE !!!
PozePoze noiPovestea nasterii

O definitie data mamei pe care am auzit-o candva, este "Cineva care spera pentru tine"
-Din "Cartea prieteniei, a lui Francis Gay"

"Stii? Eu m-am nascut ca am vrut sa fiu cu mama mea." -- Yannis

plateea spune:

cred ca am mai spus-o, dar... pentru ca exista femei asa cum esti tu, mai trag si eu speranta pentru mine.
pentru puterea de a lua viata in piept iar si iar, si iar, in cautarea fericirii!

iti doresc s-o fi gasit pe-a ta iar cautarile sa ia sfarsit!




I will survive...

www.flickr.com/photos/48923265@N03/" target="_blank">bbTo
povestea unei pastai...numita bbTo

Ruxita spune:

Mersi pentru urari , copii sunt florile Pamantului... si speciali copii nascuti de vreo 20 de ani incoace (copii indigo, cristal, etc.) potrivit teoriei (nu doar feelingului nostru de mame) ei chiar vin de undeva pentru a schimba lumea si pentru a ne invata anumite lucruri... deja avem niste lectii invatate, nu?

Ruxita spune:

intr-adevar nu e povestea nasterii, e doar a conceptiei... to be continued... si tie mamico la fel!

Ruxita spune:

Mersi pentru vot... cat despre scris , o incepatoare, ma bucur ca am putut transmite emotii si mai ales ca mi-a iesit o naratiune inteligibila, cu ceva coerenta pe-acolo... promit si continuarea!