Tatici participanti la nastere

ruxij spune:

Oricum, discutia despre trauma barbatului n-are rost pt. ca nu te obliga nimeni, poti sa spui f. ferm ca nu vrei sa asisti, dc. chiar nu ai disponibilitatea sufleteasca sa participi la aceste momente grele, dar minunate. E un drept, nu o obligatie.
Eu am spus ca nu vreau oglinda, ca aveam nervi ca ma durea, nu de altceva. Si nu m-a obligat nimeni sa iau oglinda. Acu' parca imi pare rau. Barbata-miu a stat la cap, nu la fund si nu tin minte sa ma fi tinut de picior, doar de mana. Si nu e cazul sa ii dau peste bot, nu o fi el perfect, ca nimeni nu e perfect, dar stie sa se poarte delicat cu o femeie, nu a spus niciodata ceva de prost gust in legatura cu acest subiect sau cu orice alt subiect delicat pt mine.

accept92 spune:

Nici eu nici sotul nu avem greturi la capitolul asta. Nu are nici o legatura punctul meu de vedere cu vre-o teama da a nu pierde la capitolul erotism in relatie. Ci exact cu ce spui tu in continuare...




Barbatii pot ramane cu o perceptie gresita ca ai trecut prin chinuri, si ar fi pacat sa fie asa...pentru ca femeile nu raman cu aceeasi perceptie si nici nu este asa. Tocmai la asta se refera "uitarea" femeii de care barbatul nu dispune. Eu am numai amintiri frumoase despre nastere, dar daca ar fi fost sa privesc acelasi eveniment din exterior as fi sesizat numai durerea. Nu este corect sa lasam barbatilor impresia ca nasterea este un mare sacrificu pe care femeia il face cand de fapt este o fericire pe care ei nu si-o pot nici macar imagina, nici chiar de fata fiind. Conchita descria sentimentul ca fiind orgasmic...da, este o furtuna hormonala ce actioneaza ca un drog...si eu am stat in prezenta unui drogat si nu am inteles nimic, nu aveam cum si dealtfel nu aveam ce cauta acolo.

pisi-pis spune:

Eu n-am inca experienta nasterii, ci doar cea a sarcinii deocamdata. Dar tot nu-mi vine sa cred ca experienta nasterii e chiar asa paradisiaca pentru toate mamele (ma bucur ca sunt totusi unele care au simtit asemenea trairi), asa cum nici sarcina (cel putin prima) nu mi se pare intotdeauna o stare de gra#355;ie asa cum se vehiculeaza de multe ori. Sunt realista si pot sa realizez ca am avut momente in care sarcina a fost mai rau ca o boala, mai ales in primul trimestru in care vomitam de cel putin 7 ori pe zi, de-a lungul intregii zile, de abia ma tineam pe picioare, ma culcam la 21h, ma trezeam la 9h si mai dormeam vreo ora si la pranz. As fi renuntat cu cea mai mare placere la cele 3-4 luni in care n-am pus piciorul in bucatarie, nu am atins carnea/pestele si am mancat in 90% din cazuri paine cu unt si paine cu smantana, si cand ma certam cu barbatul ca n-a inchis toate cele trei usi care desparteau bucataria de dormitor. Ca sa nu mai zic ce usor m-as debarasa de amintirile celor doua saptamani in care am stat la pat si de anxietatea extrema de nu gasi pete de sange pe chilot de ajunsesem sa ma irit de la atata verificat. Si de ce sa nu zicem, uite ca as manca si eu acum niste fructe de mare dar uite ca ma abtin, nu-i bai, asta sa fie problema. Deci pot sa sun cu mana pe inima ca da am avut momente in sarcina cand a fost un sacrificiu fizic si psihic sa ma tin pe picioare, mai ales la job (slava domnului ca al treilea trimestru e chiar luna de miere!) Dar asta nu inseamna ca nu pot afirma sus si tare ca SE MERITA si ca nu as lua-o din nou de la capat, cu cea mai mare placere, pentru al doilea bebe!
In plus, sarcina, asa cum sunt convinsa ca e si cazul nasterii, sunt momente care nu au nevoie sa fie 100% placute pentru a fi extraordinare. De multe ori cele mai bune sentimente, trairi, experiente se nasc in urma unui efort, si asta este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati.

accept92 spune:

pisi-pis iti doresc o nastere frumoasa! Si pentru mine sarcina e o stare nasoala, atat prima cat si cea de acum, desi ambele au decurs absolut fara probleme. Daca as avea posibilitatile si dorinta de a avea oricati copii mi-ar da mama natura, sarcina si nu nasterea ar fi amintirea neplacuta ce m-ar impiedica totusi. Si am nascut natural, fara nici un fel de anestezie, plus nasterea mi-a fost provocata iar medicul destul de brutal in a-mi aplica tot felul de metode mecanice pentru grabirea dilatatiei. Dar este extraordinar ce poate suporta o femeie in momentele travaliului si cum dupa momentul expulziei orice amintire a durerii se sterge.

Fomalhauti spune:

Sotul meu a participat la nasteri (cu exceptia celei care a fost prin cezariana; la aia nu am participat nici eu, fiind cu anestezie generala....). M-a tinut de mana, dar a mai trecut si in partea cealalta, sa vada cum iese bebe. Si ma anunta "Gata, se vede parutul." (parutzul, adica). Si a mai facut si alti copii cu mine dupa asta....

Noi am avut mare noroc, am gasit din prima incercare un medic care a acceptat prezenta tatalui la nastere. Dar cand medicul nostru a plecat in concediu, a fost o adevarata aventura sa gasim un alt medic care sa accepte.

Sotul meu a zis ca se duce maine la mitingul TATA, in primul rand fiindca noi ne-am lovit de problema pe care o ridica ei, chiar am avut o problema cu baiatul cel mare si a fost nevoie de internare si in acelasi timp eu il alaptam pe al doilea. Si nu au acceptat sa ramana sotul meu in spital. Si ne-am mai putea lovi de aceeasi problema si acum...Dar sotul meu a spus ca va ridica si problema legata de acceptarea tatalui la nastere...

Fomalhauti spune:

Din cate am inteles eu, in Romania, prezenta tatalui la nastere este chiar ILEGALA. Eu am inteles ca exista o lege (poate nu e lege, e o norma sanitara) care spune ca in sala de nasteri nu au voie sa intre "apartinatori". Si asta chiar ar trebui sa se schimbe. Chiar voi insista ca sotul meu sa le spuna celor de la TATA sa verifice asta (daca exista intr-adevar acea "norma").

Fomalhauti spune:

Inca ceva: de-a lungul timpului sotul meu a incercat sa convinga o multime de tati, prieteni, colegi, cunoscuti sa participe la nasterea copilului lor. Nu a convins pe nimeni, mai multi au incercat sa-l convinga pe el ca nu e normal...(Nici ei nu l-au convins pe el)

Adriana mica spune:

Accept, din pacate in cazul nostru sotul a fost mai degraba marcat (si nu a uitat!) faptul ca statea neputincios pe hol, ingrijorat ca s-ar putea intampla ceva rau iar el sa nu fie langa noi. De multe ori spune ca ar fi preferat sa fie in locul meu in acele momente... pt el este foarte frustrant sentimentul ca nu mi-a putut fi alaturi, nici atunci nici in zilele ce au urmat, pana la externarea din maternitate.



Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...

CriPOD spune:

cdp, nu contest simtul umorului sotiei tale. Ma refeream ce parere are despre subiect. Despre participarea tatalui la nastere.

Oare cum ar suna "mamele sunt de multe feluri, nu toate pot sa nasca". :)))

Aici au un mod foarte interesant de a vorbi despre sarcina, la plural. Spun "we are pregnant" atat mama cat si tatal. Apai ovcorse ca trebuie sa si nasca impreuna. Spune mult despre mentalitate.

Exact despre acele traume a nasterilor din romania vorbeam si eu. Brrr. Aici prin anii 1930 s-a renuntat la practicile alea. Bene, ca erau umani si-atunci.

---

pepit

Gabi_K spune:

Poi alea dau spaga la doctor, si nasc cu ceza

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
www.dropshots.com/kincses3#" target="_blank">poze noi www.dropshots.com/kincses4#" target="_blank">poze si mai noi
www.dropshots.com/kincses5#" target="_blank">poze cele mai noi
Povestea nasterii: Lili si Robert