Copilul captiv (2)
Raspunsuri - Pagina 4
Delia21 spune:
Ladyj...din pacate,...mama la 63 de ani...are credinta....ca merg la psiholog...cei care sunt nebuni...si nu fac fata vietii!Per total....sunt tare mandra de ea....si o iubesc fara limite...si sa-i dea dumnezeu zile sa o avem cu noi cat mai mult....si mie putere....sa o ajut in toate felurile in cate....are nevoie si ....e posibil.S-a impacat cu destinul....doar ca e produsul vieti ei....cu mult prea multe si prea dure incercari! Simte.....ca ....nu a reusit in viata,(desi doamne...cati are fi ramas cu mintile intregi....trecand prin cate a trecut ea?),...noi am dezamagit-o,....avuram...alt destin decat si-ar fi dorit ea,...Trebuie sa fug la ore!
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Adina Iulia
Pai intrebarea asta este esentiala in topicul de fata. Cred ca adulti captivi in copilarie sau nu, cu totii avem o oarescare lista de "asa nu" din copilarie. Suntem in stare s-o aplicam? Multe flori  fetelor ce incearca sa mearga mai departe cu analiza si sa descopere si motivele abuzurilor (din punctul meu de vedere este foarte unilateral sa arunci o vina uriasa asupra parintilor si atat, fara sa iei in considerare si motivele pentru care ei s-au comportat asa - ex abuzuri mult mai mari in copilaria lor etc). |
Stii ce cred eu, Adina?
Exista o mare diferenta intre ´´copil captiv´´ si cei care au lista cu ´´asa nu´´.
Diferenta consta in intensitate.
Un copil captiv este un copil prizonier. Blocat.
Un copil captiv va gasi scuze parintilor pentru toate relele.
Un copil captiv isi va acuza parintii.
Un copil captiv isi va iubi parintii.
Un copil captiv isi va ura parintii.
Toate astea le va face un copil captiv.
Ratiunea n-are ce cauta aici. Tu, venind din afara problemei spui ca ´´parintii au suferit abuzuri, e nedrept sa-i acuzam asa fara intelegere´´ dar copilului captiv, VICTIMEI adica, ii poti cere gandire analitica indreptata spre proprii abuzatori, parinti?
Un copil care a trait precum mama Deliei, este el in stare sa zica ´´vai, mama era nefericita, era victima la randul ei, trebuie sa o inteleg´´?
Nu ne intrebam doar daca e in stare, dar este BINE sa faca asta? este bine ca un copil abuzat sa ierte si sa inteleaga, sa gandeasca analitic si sa se multumeasca cu asta? Eu zic ca nu.
De ce trebuie ca acel copil captiv sa duca greul, iar si iar pe umeri? De ce EL trebuie sa ´´inteleaga´´?? Cu ce-l ajuta fortarea asta de a intelege traumele parintilor captivi si ei? II sterg din minte amintirile, lipsa dragostei, bataile, molestarile? Le reduce cumva intensitatea? Nu.
Singura sansa a copilului captiv este sa lasa sa iasa la lumina adevarul, oricat de dureros ar fi el, sa-l infrunte si sa NU se teama(!!) sa-si traiasca sentimentele. Autentice, asa cum sunt ele.
Stii, ma intreb cu ce ar ajuta-o pe prietena mea din copilarie o fraza de genul ´´ draga mea, tatal tau te-a violat ani la rand pentru ca era un copil captiv , saracu, tatal lui era un mostru´´
Cu ce ar ajuta-o?Ar sterge din mintea sufletul ei durerea si rusinea?
I-au trebuit ani de zile si terapie grea ca sa recunoasca fata de ea adevarul asta. Nu iti imaginezi cum a fost 6 luni de zile dupa .
Statea in intuneric cu genunchii la piept, nu mai avea lacrimi, nu manca, nu vorbea. Apoi au napadit-o ura si furia.
De atunci uraste cu patos.Pe el. Si nimeni nu are dreptul sa-i spunca ´´´sa inteleaga´´!
Chuny spune:
Nu toti parintii au ca scuza vremurile si mentalitatea epocii in care au trait.
Mama mea nu era violenta cu scop educativ, ci era un mijloc de descarcare a nervilor: dadea pana nu mai putea din orice motiv si de cate ori avea chef ( am mai poverstit eu pe aici : la 4 ani mi-a spart nasul intr-o gara pt ca fratele ei nu mai vroia sa ma tina si ea le striga la toti " o omor daca mi-o dai inapoi", maturi rupte pe mine, furculitza si ac de cusut infipt in umar ( nu tare, dar conteaza?), scos dezbracata si desculta pe zapada pt ca era 8 martie si era cu un boyfriend acasa in fata caruia mi-a cerut sa zic "mama mea e cea mai buna mama din lume" si eu n-am putut sa zic asta(aveam vreo 7 ani cred), mi-a povestit prea devreme cum a incercat sa ma avorteze si imi dadea detalii din viata ei intima, imi vorbea vulgar si violent si ma batea ca sunt needucata 
cand i se mai facea rusine in public ... nu ma zic ca am prea multe de zis) .
Ma iubea, dar era neserioasa, ii placeau distractiile si era destul de superficiala. Facea alegeri gresite cu buna stiinta si cu gandul la distractie fara sa se gandeasca la consecinte. Cred si acum ca are mintea unei fete de 17 ani.
Singura ei scuza e ca au fost saraci, dar din cei 6 copii ai bunicii restul au fost protectori cu copiii lor.
Sib http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ ***** www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
Nasterea ariciului Vladimir *****
***** Anna, o nastere cu viteza
flower-power spune:
Nu la mine m-am referit, desi am simtit ca ma inabus la propriu uneori citind, ci m-am gandit ca exista posibilitatea ca unora sa le faca rau.
Eu mare am mancat prima bataie adevarata. Pt ca impreuna cu mama ne cazneam sa aruncam pe usa afara lucrurile amantei tatalui care era in divort cu ex-ul, si cauta sa puna deoparte lucruri pt a nu le partaja. Totul s-a terminat rau, extrem de rau. Mama si-a incheiat socotelile cu viata dupa ani de cosmar si umilinte la care noi copii am asistat mai mult sau mai putin constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru.
Astazi traieste, el stie cat de fericit cu aceasta femeie. Si a avut ani la rand magaria de a incerca sa ne-o vare pe gat[cred ca si acum mai viseaza la asta] si de a pretinde sa ne comportam cu el de parca ne-ar fi lovit amnezia.
Ca si tatal Conchitei ne-a considerat niste proaste[pe mama si pe mine] ca nu am acceptat sa traim dupa regulile lui si, mai tarziu, adult fiind am simtit ca si-ar fi dorit sa devin asemenea lui. Asta l-ar fi validat.
Mi-as fi dorit sa fie altfel, dar nu mai am de mult asteptari, am inteles tarziu ca desi si eu, ca si Conchita, as fi vrut sa pot s-o salvez pe mama nu statea in puterea mea. Nu are rost sa sufar pt faptul ca el n-a putut deveni un adult responsabil, ca nu s-a maturizat niciodata, nu a fost in stare sa dezvolte o relatie sanatoasa cu proprii copii.
"Parents need to fill a child's bucket of self-esteem so high that the rest of the world can't poke enough holes in it to drain it dry." --Alvin Price
gina_raluca spune:
LadyJ, ai dreptate. Nimeni nu-i poate cere sa inteleaga ca si tatal a avut probleme sau ca a fost abuzat sexual sau fizic. Nu exista scuze. Rational si emotional, persoana stie ca parintele ar fi trebuit sa o protejeze si sa nu ii faca nici un rau. Parintele inainte de toate, trebuie sa protejeze. De-asta e greu cand prietenii incearca sa ajute pe cineva sa depaseasca traume. Prietenii incearca sa gaseasca explicatii si prin asta minimizeaza suferinta celui in cauza. Nimic nu poate justifica ce s-a intamplat.
nelia spune:
Cind am scris mesajul anterior, eu nu m-am gindit la a ierta, la a gasi justificari, ci doar ca o analiza care face parte din adevar, pentru ca adevarul tau, in calitate de copil, cuprinde si adevarul lor in calitate de parinti, fosti copii. Si chiar si asa, intelegerea se termina cind ai de-a face cu mame ca ale lui Sybille sau cu tati ca ai prietenei lui ladyJ.
Am mai scris intr-un mesaj pe la inceputul subiectului ca nu poti sa ceri unui copil sa ierte, dar eu cred ca e musai sa cunoaca adevarul, oricit de dureros ar fi el! Eu am mare incredere in capacitatea copilului de a a duce adevarul, oricare ar fi ala, abia la virsta adulta intervine neputinta de a-l accepta, pentru ca vine ca tavalugul peste tine si nu stii ce sa faci cu el. Copiii iau altfel lucrurile si daca nu sint mintiti, si daca li se spune care e situatia reala, cred ca o ia ca atare, fara sa o analizeze asa cum se face la virsta adulta. Dar copiii sint mintiti sau li se spune adevarul mult prea devreme si mult prea brusc. Si, in general, in momente de criza, cind tot ceea ce se spune, tot ceea ce afla copilul despre el de la mama sau de la tata, pica peste el ca un buzdugan, dar nu ca din ala din povestile care ar fi trebuit sa ne fie citite, ci ca unul real, ingrozitor de real. De aceea tinem minte ce ne-a spus, de aceea ne afecteaza, pentru ca parintii nostri, cei mai multi observ dintr-o anumita perioada a Romaniei comuniste, au folosit adevarurile lor si spunerea lor cu glas tare, ca o forma de refulare, de razbunare impotriva sortii si, implicit, a noastra, a copiilor, care le faceau viata si mai grea decit era... prin simplul fapt ca eram... copii.
Am revenit pentru ca nu vreau sa se inteleaga din mesajul meu in care vorbeam despre adevarurile parintilor nostri, copii captivi si ei la rindul lor, ca cer sa fie iertate si uitate abuzurile si toate neajunsurile din copilarie. Unde se poate, unde vine de la sine dupa un lung proces, e in regula, unde nu se poate inseamna ca nu se poate... si nimeni nu are dreptul sa ceara mai mult.
Sintem aici fosti copii, acum adulti cu copii, care au avut parinti, fosti si ei copii la rindul lor. Dar, desi situatiile se aseamana in unele puncte, ele nu se pot generaliza, pentru ca acesti copii, fosti copii, actuali copii, parinti sint diferiti si asa trebuie tratati, analizati, judecati, accepati, admirati... in mod diferit!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
gina_raluca spune:
Nelia, am revenit si eu pentru ca vreau sa subliniez ceva. Sunt, intr-adevar, cazuri unde se analizeaza adevarul parintilor. Dar asta vine numai dupa ce persoana a "procesat" trauma si numai daca persoana in cauza vrea sa mentina o relatie cu cel care a abandonat, neglijat, abuzat, etc.
nelia spune:
Perfect de acord! Tocmai de aceea am si scris, pentru ca sint fete care acolo au ajuns, cum sa priveasca relatia cu parintii lor, care este astazi... isi doresc sa-i inteleaga, sa-i iubeasca, unele chiar au facut-o (eu, de exemplu), dupa ce si-au dat seama de ceea ce li s-a intimplat in copilarie. Si nu in caz de abuzuri grave, abandon, violuri... ci abuzurile astea, comune sa le zicem, pe care le-am trait majoritatea: mame depasite de situatii si nervoase, tati alcoolici, certuri, batai intre ei sau incasate de noi, tot ce s-a enumerat in urma... Unele fete si-au pus intrebarea daca si noi putem face aceleasi greseli, chiar daca acum nu le vedem, pentru ca stim ca ii iubim... aici e necesar sa cunoastem adevarul parintilor pentru ca avem mai multe sanse sa il depistam pe al nostru si ce anume din adevarul nostru poate afecta copiii nostri, fara sa ne dam seama, repetind intr-un fel greselile parintilor nostri sau facind altele...
Tocmai de aceea revin, pentru ca stiu ca e grav sa ceri sa intelegi, sa ierti, minimalizind astfel suferinta celui care scrie... din nou, ca si in copilarie.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Deus spune:
eu cred ca unii parinti abuzatori nu au fost doar la randul lor copii captivi sau victime ci pur si simplu au avut ceva hibe la cap...efectiv unele manifestari par rupte din povesti de groaza si cred ca in literatura de specialitate au nume bolile lor.
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gina_raluca LadyJ, ai dreptate. Nimeni nu-i poate cere sa inteleaga ca si tatal a avut probleme sau ca a fost abuzat sexual sau fizic. Nu exista scuze. Rational si emotional, persoana stie ca parintele ar fi trebuit sa o protejeze si sa nu ii faca nici un rau. Parintele inainte de toate, trebuie sa protejeze. De-asta e greu cand prietenii incearca sa ajute pe cineva sa depaseasca traume. Prietenii incearca sa gaseasca explicatii si prin asta minimizeaza suferinta celui in cauza. Nimic nu poate justifica ce s-a intamplat. |
Sigur ca da.
Prietenii sunt desigur, manati de cele mai bune intentii in demersul lor, insa se comit greseli cu rezultate grave atunci cand cel care cere ajutorul are incredere oarba in judecata prietenului...e foarte foarte complicat.
E complicat pentru ca putini sunt cei care recunosc ca-i depaseste problema care le-a fost expusa.
In State, un ajutor specializat este vazut altfel, pe cand in Romania din pacate o sa mai dureze pana trecem de faza ´´eu nu sunt nebun nu am nevoie de psiholog´´.
Ba chiar psihologii insisi sunt vazuti ca niste freaks dogmatici care, din popor citire: ´´ te umfla de pastile´´
Cel mai des sfat pe care eu l-am auzit a fost ´´va fi bine´´.
Ha, pai cum asa? Binele asta vine din senin? NU, nu va fi bine pur si simplu, trebuie sa faci tu ceva pentru a-ti fi mai bine..