Copilul captiv (2)

Delia21 spune:

Olimpia...de acord cu tine.si nu....nu o judec pe mama prea aspru....pentru ca-mi amintesc exact ce si cum era atunci.Mama proaspat divortata,tatal....refuza sa plateasca pensie alimentara....ea muncea cat o tineau puterile....si cu toate astea nu ne ajungeam deloc cu banii.Era chiaraia de platit,...si cate si mai cate...si mereu se imprumuta.Stiu ca....la luarea salarului....jumate trebuia dat imprumuturilor luate....ca in maxim 2 saptamani....sa fie nevoie sa ia imprumut din nou.Era ceva de genu....venit de 200 de dolari....dar cheltuieli de baza care ajungeau la 300...si nu mai stia cum sa traga patura......ca sa le acopere.Si peste toate astea....vine un copil....mic....iar ce a impins-o la gestul ala....de care ziceam...e ca....nesuspectand nimic,....dar nimic.....afla de la mama "baiatului"....ca eu....a 2-a ....zuza,,,,sunt insarcinata ....fiind in clasa 11-a.Pai normal....ca a simtit....ca pierde controlul....ca nu mai stie cum sa iasa la suprafata.Nu o judec.....o iubesc...a trecut prin groaznic de multe,....ea insasi este un copil captiv,o sa revin cu povestea ei....de alta data...si ma rog celui de sus....sa nu ajungem veci....la capatul puterilor....cum a simtit ea ca a ajuns ea in acea zi.

Conchita,....multumesc mult pentru subiectul asta.Vorba ta....durerea ramane acolo.....undeva.....si camnd nu te astepti.....iasa la suprafata.....dar e tare nevcesar sa invatam sa o gestionam.....caci altfel copiii nostri vor creste crezand ca e vina lor.Te pup de mii de ori si bafta si spor in tot ce faci!!!Pupam pe Sonia!

CorinaDani spune:

felicitari pentru subiect !

cutremuratoare povesti de viata, tot respectul pentru curajul de a va expune suferintele !

tot citind, mi-am dat seama ca, asa cum au mai scris si altele, o oarecare parte de vina, un numitor comun al acestor tragedii (daca vreti sa-l numim asa), il reprezinta regulile, interdictiile, prejudecatile societatii comuniste.

de ce spun asta : imi amintesc o parte din ele...

"...sa pui mana sa inveti bine, sa nu ma faci de ras la scoala, uite fata lui x-ulescu cum merge la olimpiada de matematica si rezolva probleme din gazeta, tu de ce nu poti, ca doar ai toate conditiile...pe vremea mea, n-aveam conditiile pe care le ai tu acum, noi munceam si in gospodarie, mergeam si la scoala/facultate, fara meditatii...vezi, ai grija pana la ce ora stai pe-afara, sa n-aud ca-ti ies vorbe ca stai seara la bloc cu baietii...n-ai voie in tabara, ce-i aia discoteca, acolo se duc numai fufele...vrei sa ma faci de ras, sa ma stie tot blocul si toti colegii de serviciu...cat timp stai in casa mea, faci ce spun eu, nu ce vrei tu...aaa, vezi sa nu te mariti cu vreun sarantoc, sa fie cel putin baiat de intelectuali...aoleu, ai grija, ia nu mai vorbi tu cu x-uleasca, ma-sa si ta-su au divortat, ce rusine"

cam astea erau o parte dintre discursurile ce se auzeau in multe familii, ba mai erau servite in alte variante, in timpul orelor, si de unele profesoare binevoitoare, atente si grijulii la viitorul tineretului comunist...

din fericire, nu sunt si nu ma consider un copil captiv, imi iubesc parintii, m-au ajutat si ma ajuta in continuare, dar nu ma simt foarte apropiata de ei, asa am fost de cand ne stim, mai reci, mai rezervati, nu ne exprimam afectiunea prin pupaturi si imbratisari; cand am constatat ca orice mic secret (si unele chiar erau copilarii) spus mamei ajunge la urechile tatei, am renuntat la orice confesiune, m-am distantat, nu am mai avut incredere, nu am reusit niciodata sa fiu prietena cu mama mea...am tinut totul pentru mine...

ce-i drept, nici nu am avut certuri si scandaluri in familie, alcoolul era reprezentat de o unica sticla de vin, ratacita in frigider, care statea neatinsa luni in sir, pana se acrea de tot...am fost si suntem o familie normala, dar mai reci si rigizi in exprimarea sentimentelor...abia acum, prin aparitia fetitei mele, isi dau si ei seama cate etape au pierdut din evolutia noastra, din copilarie, deoarece ei erau la serviciu de la 8 la 16, de luni pana sambata...iar mare parte din timpul liber era pierdut pe la cozile la alimente...

pe undeva simt ca au fost oarecum dezamagiti ca nu am ajuns ceea ce si-au dorit ei...

le-am spus insa sa vada jumatatea plina a paharului : sunt sanatoasa, am o familie, un acoperis deasupra capului, un job bunicel, nu cer bani la coltul strazii, n-am dat in cap nimanui, atata am reusit eu sa fac in viata si ma consider un om normal, decent si responsabil...

inca o data, tot respectul si simpatia mea pentru fetele care si-au expus viata aici !

va doresc sa va gasiti linistea si pacea sufleteasca in cel mai scurt timp, sa va bucurati de ceea ce aveti, timpul trece atat de rapid, copiii nostri cresc, iar noi imbatranim...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

Alexa Ioana spune:

fetelor, citesc de cateva zile cu ochii in lacrimi, si nu'mi vine sa cred...
nu stiu cat conteaza, dar sunt alaturi de voi...
ma regasesc pe alocuri in unele postari. as avea si eu de zis una-alta, dar pentru moment pot doar sa continuu sa va citesc cu ochii in lacrimi...
si sa va spun ca sunt alaturi de voi, din tot sufletul.

pepene spune:

Tala,

da, cred ca ai dreptate. Trebuie sa ma bucur de relatia cu parintii mei, fara sa ma obsedeze ziua de maine.

Singura problema pe care am sa le-o "reprosez" este ca tata mi-a transmis involuntare profunda lui anxietate in fata vietii, si tot timpul fac scenarii "worst case scenario". Dar asta nu e ca nu m-a iubit, ci ca asta e ii e felul de a fi, acum transmis mie.

Celorlalte fete, . Imi pare foarte rau pentru cat ati suferit. Dar asta ma face sa va percep acum ca niste fiintte cu atat mai puternice. Daca ati reusit sa depasiti traumele acestea si sa realizati tot ce ati realizat, sunteti deosebite.

Delia21 spune:

MAMA....este cel mai incercat om ....din cati au existat vreodata....sa ma ierti ISUS....in care aleg sa cred!.Mama ei aramas acasa tanara,pana in 30 de ani,cu 5 copii...sotul ei mergand la razboi pentru vreo 4 ani.In primul an...din 5 copii i mor 2 un baiat de 5 ani...si o fetita de 2 ani(Constantin si Suzana...nu ca ar fi importante numele neaparat).In sat...era ramas un singur barbat...de vreo 50-60 de ani...pe motiv de ...handicap/lipsa unui picior.Omul la randul lui era vaduv,avea 2 baieti plecati si ei in razboi....si asa apare mama,nedorita.....dintr-o relatie de nevoie....de supravietuire.Revine sotul bunicii acasa...si o gaseste cu mama care avea 7 luni.A lasat-o ascunsa ,in zapada,...in gradina.....7 ore.Au adus-o in casa....dar niciodata nu au privit-o...ca pe un om....ci ca pe dovada greselii bunicii.Bunica a mai avut inca 4 copii,...cu sotul ei....deci au ajuns 8 copii.Mama a fost cenusareasa...nu o sa expun toate povestite de ea prin cate a trecut...doar ca...nu isi aminteste vreodata sa i se spuna vreo vorba buna...de catre parinti...ba mai mult....ceilalti frati/surori.....isi dau seama ca ea e cenusareasa....si la randul lor....o folosesc ca pe sacul de box...pe care si-au putut varsa oful,frustrarile...ori de cate ori....au ocazia(Lipsa de respect crasa,strigatoare la cer:ajunsa in liceu....un frate mai mare ajuns la casa lui....i promite mamei cei 11 lei cat costa un bilet de autobuz din sat ....ca sa mearga la Turda unde era liceul tehnic al mamei...in schimbul ...muncii de a zugravi casa lui de 3 camere.Si munceste mama....de se rupe...si "fratele"....nu-i da banii.....cand vine timpul sa plece la scoala,astea intamplandu-se vara in vacanta mamei.Ce oameni....,daca merita sa fie numiti oamnei!omul nu putea zugravi el casa,barbat ...in toata puterea la 20 si ceva de ani...pe motiv ca era la servici toata ziua).Sa mai spun ca niciodata nu au luat-o in sat cu ei....,...sau ca ...tatal biologic ...murindu-i cei 2 baieti in razboi....o cere pe mama sa o adopte,vazand cum e tratat copilul lui....mama asista la discutie(avea vreo 10 ani)...si aude ceva de genul...."mai bine o las sa moara decat sa ti-o dau"......sau...ajunsa la spital in stare grava....la 14 ani...la cateva zile dupa internare.....este internata inca o soara mai mica.....dar la alta sectie...si mama vede de destule ori pe fereastra de la salonul ei cum mama ei vine la cealalta sora...cu una cu alta in plasa....dar la mama mea nici nu merge macar sa o vada,...sa o intrebe "cum esti dragul mamei,mai traiesti?".Asta a motivat-o pe mama sa se tina cu disperare de carte...si noroc cu comunismul...care asa cum a fost....a dat sansa unui copil ca mama mea....sa mearga la scoala...si chiar sa termine o facultate,ajungand medic veterinar.L-a intalnit pe tata....si i-a rabdat orice...pentru 18 ani....ca noi sa avem acelasi tata...si nestiind ca cine te iubeste ....te respecta....ci nu te chinuie!!!!Cand ajung la dumnezeu.....am o singura intrebare:de ce ai lasat-o pe mama mea...sa fie chinuita....copil fiind....asa cum a fost?Nici pe Hitler....reincarnat....nu l-as supune unor astfel....de....experiente!

ellej spune:

Citesc ce scrieti si ma intreb cum poate indura cineva atatea nefericiri fara s-o ia razna de tot... sa nu dea Domnul omului cate poate duce!

Cred ca toti ar trebui sa ne analizam copilaria, relatia cu parintii, traumele mai mari sau mai mici si mai ales sa invatam cum sa facem cat mai putine greseli cu proprii copii (nu cred in 'deloc', 'niciodata', 'intotdeauna').

Nu am trait nici a suta parte din ce ati trait unele dintre voi, sunt probabil produsul 'tipic' al generatiei mele: crescuta de bunici pana la 10 ani cu vacante la parinti. Imi amintesc senzatia de abandon, plangeam mereu cand plecau ai mei si nu voiam sa inteleg de ce nu stau cu ei (inteleg azi).

Nici ei nici bunicii nu-si manifestau vreodata afectiunea, fizic sau verbal si evident nici eu nu stiu s-o fac (poate doar cu piticul pe care il mai pupacesc :)), dar am ramas cu o repulsie fata de contactul fizic cu o persoana straina, oricat de nevinovat (o simpla atingere a unei colege imi zbarleste tot parul). Bunicii erau stricti, severi, convinsi ca era spre binele nostru, cu ocazionalele batai cu cureaua/pliciul... nu erau rai, doar produsul generatiei lor.Probabil ca nici ei, nici parintii si nici copii lor (parintii nostri) n-au primit semne de afectiune de la ai lor si n-au stiut nici ei cum sa fie altcumva decat pisalogi. Nu ma indoiesc ca ne iubeau, dar... in felul acelor vremuri. Mama era totusi mai deschisa la minte, cu ea ma intelegeam mai bine.

Apoi revolutia, banii din ce in ce mai putini, vesnicele certuri ale parintilor pe tema banilor (cred ca au urlat unul la altul vreo 10 ani :)) si alte cateva greseli ale lor pe care le constientizez acum.

Per total niste parinti buni, pe cat s-au priceput sa fie. Problema e ca mentalitatea lor, buna sau rea pe alocuri, ma influenteaza inca si ma intreb cum sa fac sa nu repet acelesi greseli?

Sper sa reusiti toate sa asezati trecutul acolo unde ii e locul, adica in trecut si sa va bucurati de prezent.

Deus spune:

Delia21 - of ce viata trista, tu cum te-ai inteles cu mama ta dupa toate astea?

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

Delia21 spune:

Deus....mama....crede ca ea ....nu merita iubire;spune si acum"eu am fost un copil urat"...asa crede ea.....ca imbecili...au tratat-o asa ...din motivul asta.Eu o vad frumoasa!Reactioneaza....nespus de disproportionat!!!Ma scoate din minti treaba asta.Fiecare ...problema minuscula devina ..exponential de mare...si se termina cu "mai bine nu m-as fi nascut"...."oare de ce nu ma ia dumnezeu..."...si ma face pe mine....desi sunt al naibi de atenta...sa ma simt acum....in postura de agresor....cand NU SUNT!!!!Daca ridic vocea la fiu-miu....incepe sa planga...eu...imi alint copilul si il rasfat de nu se poate...dar un minim-minimorum de respect si bun-simt.....tot trebuie sa pun in el;i explic cat pot de frumos de mai multe ori...dar daca nu asculta si tot face cum vrea el....trebuie sa-i dau semnale....ca unele lucruri nu se pot negocia in nici un fel(exemplu....recent....vrea el sa puna forfecuta in priza...si desi i-am spus ca nu...el tot aia...nu i dau peste manuta,...dar daca ridic vocea dupa ce i-am explicat de 10 ori!!!ca face buba,ca e pericuilos,ca....si ca...oare e chiar o crima ca ridic vocea?Ei....si atunci incepe ea...se ia de mine...eu i spun "lasa draga....ca fata de istericalele tale....cand eram eu in liceu.....eu sunt....ingerul ingerilor...si uite asa...raman proasta de la ce ne luam...si unde ajungem)....pentru ca daca ridic putin voacea...mama reactioaneaza....de parca ...a lovit-o trenu.In fine...as vrea enorm sa o ajut....dar nu stiu cum!As vrea sa....ma invatati

ladyJ spune:

Delia, mama ta este un om foarte puternic. A reusit sa se puna pe picioare, s-a ocupat de propria ei educatie, merita o eliberare, un ajutor de afara. Ea a facut deja foarte mult singura, dpdv social.
E timpul sa se linisteasca sufleteste.
Suna deja a slogan dar..de ce nu merge la un psiholog?

A_Iulia spune:

Pai intrebarea asta este esentiala in topicul de fata. Cred ca adulti captivi in copilarie sau nu, cu totii avem o oarescare lista de "asa nu" din copilarie. Suntem in stare s-o aplicam?

Multe flori fetelor ce incearca sa mearga mai departe cu analiza si sa descopere si motivele abuzurilor (din punctul meu de vedere este foarte unilateral sa arunci o vina uriasa asupra parintilor si atat, fara sa iei in considerare si motivele pentru care ei s-au comportat asa - ex abuzuri mult mai mari in copilaria lor etc).