Copilul captiv

giani spune:

Nu pot sa ii spun tata. Au trecut 23 de ani de la moartea lui, si acum in conversatie il pomenesc impersonal. Dupa moartea lui, vreo 15-17 de ani am evitat orice discutie despre el. De curind am inceput sa discut, usor usor cu sora mea si mama. A murit cind eram in clasa a 12-a, si mi-a fost rusine de sentimentele prin care treceam atunci, si imediat dupa, nicidecum de jelire, si deznadejde. Da, pentru inceput m-am simtit eliberata, ca dupa atitia ani sa admit ca nu e chiar asa.
A fost alcoolic, alcoolismul pe fond de tulburari psihice, mama a mentionat doua internari la psihiatrie. Imediat ce s-a cunoscut cu mama, parintii lui au aranjat o nunta rapida, la un an am aparut eu. A avut un atasament bolnav pentru maica-mea, drept urmare, cind am aparut, i-am stirnit gelozia. Nu m-a placut niciodata. Nu m-a pupat, nu m-a imbratisat, n-am auzit niciodata o vorba de alint, un “La multi ani” ori “fetita mea”. Da, a fost gelos, m-a dispretuit, chiar si dupa ani de zile, cind pasiunea pentru maica-mea s-a dus, el tot nu ma suporta. In schimb cu sora mea a fost diferit: ii era indiferenta.
Alcoolismul lui cel mai ingrozitor, nu de ala de bea si se inveseleste, ori se pleosteste, era de ala in care i se activa nebunia. Avea mania sa strice: radio, tv, mobila, geamuri sparte cu tigaia, lucrurile zburind pe fereastra, am o lista lunga. Dupa care deschidea aragazul, iar la sfirsit cadea, dar cadea, ca nici la WC nu ajungea. Cind era treaz, era cu nervii in pioneze, o atmosfera de iad in casa aia. Mamei ii punea placa: daca indrazneste sa divorteze, da foc la apartament, oricum nu era nevoie de amenintari, sint si acum convinsa ca ceva s-ar fi intimplat. N-am stiut cum e sa fii in siguranta, n-am avut niciodata un loc in care sa ma simt protejata. Deseori eram tinta furiei lui, scene de nebunie indreptate asupra mea, fata lui rosie, expresia de pe fata lui, fuga dupa mine, pe scari, in jurul blocului, de multe ori din senin. Cind am ajuns adolescenta, am incetat sa il mai salut, sa mai vorbesc, sa mai comunic in vreun fel. Cu o frica de nedescris. Dar spre surprinderea mea, mi-a respectat decizia, m-a lasat in pace. In ultiimii ani se deriorase complet, pina si furia de altadata isi pierduse din intensitate. Tot liceul am fost stresata de aragaz, trebuia sa adorm dupa ce venea acasa, si sa verific aragazul.
Saracia in care traiam nu m-a afectat cum m-a afectat prezenta lui in viata mea. Nu contribuia material cu absolut nimic, mama trebuia sa isi ascunda salariul, citeodata il mai gasea. Nu imi amintesc sa fi facut ceva special pentru mine, in legatura cu educatia mea, cu dorintele mele, de fapt nici cind, cit de cit, mai comunicam. Imi tot vine o scena in cap, pe la inceputul adolscentei, eu inghesuita intr-un colt, el carindu-mi pumni, ca la box, dar nu mai stiu de ce, oricum singurul lucru pe care mi-l amintesc – era treaz. Asa cum am mai zis, era rau si dispretuitor, nu participa in nici un fel la educatia noastra, dar foarte saritor cind era vorba de pedepse.
Nu mai povestesc cum erau Craciunul, Pastele, Anul Nou. Atmosfera de cosmar. Cum am ascuns fata de toti prientenii mei cosmarul de acasa, cum am trait cu rusine fata de prietenii mei din bloc. Cea mai buna prietena, sintem prietene din clasa a 5-a, abia acum doi ani a aflat cosmarul copilariei mele. Verisorii nostri, fratii lui, bunicii, nu prea voiau sa aibe de a face cu noi, din cauza lui. Cu sotul meu m-am imprietenit la vreo doua luni de la moartea lui, dupa jumate de an de intilniri, afla prin alte cai de faptul ca eram partial orfana. Nu voiam sa vorbesc despre el. Si cum am mentionat, n-am vorbit vreo 15 ani, chiar mai mult.
Dupa moartea lui (survenita la betie, fractura de teasta), imediat am terminat liceul, am plecat la Bucuresti, la scurt timp am plecat din tara. Din afara privit, as parea o invingatoare, dar nu sint. Am trecut de 40 de ani, ar trebui sa ma bucur de viata linistita pe care o duc, de vremurile bune pe care le traiesc, de oamenii pe care i-am intilnit si nu pot. Stiu ca trebuie sa fac terapia si imi e frica. Nu imi e usor sa vorbesc despre asta. Cind cer informatii mamei, ori vorbesc cu sora-mea, invariabil bocesc. Mi se spune ca trebuie sa uit. Vreau sa uit, dar cum sa fac sa uit?

olympia spune:

Conchita, am culcat fata si m-am intors sa vad cum stau "copiii" pe-aici...
E bine cand lucrurile incep sa se limpezeasca si daca ceva din ce am zis ti-a fost de folos, atunci e si mai bine!

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

rrox3 spune:

Iti multumesc ca ai scris Conchita , eram foarte ingrijorata. Consider ca am gresit grav fata de tine si imi pare tare rau. Tu ai cerut, e adevarat, dar tu nu stiai ce o sa primesti si cum o reactionezi la ce o sa primesti... Eu cam stiam si stiam si ca nu e deloc OK sa merg mai departe.
Nu e nici o terapie. Terapie inseamna in primul rand empatie, sprijin, suport, acceptare si spatiu. Inseamna oferirea conditiilor ca omul sa poata ajunge singur, in ritmul lui, la adevarurile personale. Terapia nu are nici o legatura cu ce se petrece aici.
Ce am facut eu cu tine a fost amatorism plin de pasiune, plin de cele mai bune intentii, dar fara pricepere si experienta.
Dar o sa am grija sa nu mai repet greseala asta. Daca tot ma pasioneaza si vreau sa ajut pe cineva ar fi bine sa invat sa o fac asa cum trebuie. La toamna ma inscriu la Psihologie. Nu vreau sa mai agresez pe nimeni cu ajutorul meu. [:-(]
Iti doresc tot binele din lume si te rog din nou, cauta un terapeut!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

conchita spune:

rrox, ma superi daca folosesti biciul pe tine! nu ai gresit cu nimic, absolut nimic. daca aveam nevoie de un terapeut la momentul asta, eram la terapeut. in mod sigur am avut nevoie de prietenie, de-aia pasionala de care ai tu. :-)) succes in cariera aleasa, ai vocatie pentru asta! probabil ca o sa vina si vremea terapeutului odata...desi sper sa nu. s-au decaptivizat oameni si inaintea lu' freud. instinctul de supravietuire n-a murit, nu? si nici ala de conservare.

Chuny spune:

Rrox, !



Sib http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ ***** www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA



Nasterea ariciului Vladimir ***** ***** Anna, o nastere cu viteza