Copilul captiv

gina_raluca spune:

Nelia scrii foarte frumos si ai in mare parte dreptate. Insa, atunci cand persoana a trecut prin trauma, e un proces lung pana poate spune "ce s-a intamplat e in trecut, ma focusez pe prezent." Mie imi lipseste vocabularul in romana si nu ma pot exprima clar, dar sunt psiholog clinician in devenire (imi lipseste anul de internship) si iti spun din toate cartile citite si din prizma cazurilor cu care am lucrat ca vindecarea dureaza timp. Primul pas e acceptarea a ce s-a intamplat si un timp de "grieve." Asta dureaza timp. Timp care depinde de persoana. Abia apoi persoana va reusi cu adevarat sa isi accepte parintii si ceea ce s-a intamplat, cu bune si rele. Altfel, chestia cu "a trecut" nu e decat un band-aid, un fel superficial de a rezolva o trauma. Scuza-ma, nu vreau sa incep o polemica dar vreau sa atrag atentia asupra unor lucruri.

Tala spune:

Olympia, ma intrebam cand o sa povestesti...

Pepene si eu m-am intrebat dar raspunsul cred ca e foarte simplu - poate dauna iubirea? NU, categoric nu. Esti binecuvantata cu parintii tai, iubeste-i cat poti si bucura-te de ei, nu trebuie sa anticipezi ce-i mai rau.


http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

olympia spune:

Tala, am un sac de povesti amare dar n-am avut nici putere nici ragaz sa-l descarc. Ii mai dau cate un sut din cand in cand si mai cade cate ceva...

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

Macrina spune:

Conchita.. hugs..
Mie mi se pare incredibila povestea ta, adica nu de necrezut, ci, of.. prin cate ai trecut..
Nu am ce sa scriu aici, dar m-am intristat tare la insinuarea ca mama nu te-a iubit... Eu simt din tot ce ai povestit ca te-a iubit, intr-un fel, poate nu la fel cum ai iubit-o tu, dar ai fost copilul ei si cred ca te-a iubit.
Pana si in scena din noaptea aia, doar punandu-ma in locul ei probabil ca as fi facut la fel. Cand e o primejdie pentru copiii mei nici nu mai gandesc, ii iau sub aripa, musc, ii apar cum pot.. Ea nu s-a lasat paralizata de frica, n-a fugit instinctual, sa-si apere pielea, ci a luat ce avea mai de pret si apoi a cautat scaparea..
In plus de asta mi se pare sanatos sa iubesti si sa ierti. Asa cred ca se vindeca ranile.. Eu cred ca in sfarsit, ai avut o relatie buna cu mama ta, de ce acum sa te otravesti si sa intri iar in labirintul intrebarilor?
Nu poti masura dragostea, daca tu ai simtit-o, inseamna ca a existat

nelia spune:

gina_raluca, nu ai de ce sa stirnesti polemici, pentru ca eu nu vorbesc din punctul de vedere al specialistului, nici macar al unuia in devenire (bafta multa si sa reusesti sa-ti practici meseria cu cap si suflet!), ci al cititorului si al prietenului virtual al Conchitei. Au scris mai multe fete, dar nu toate au pus intrebari... de aceea, deocamdata ma axez pe raspunsurile catre ea.

In plus, eu nu-i indic cai de terapie, departe de mine acest gind, nici nu as sti cum, ci doar cai de gindire, de a baga problema si suferinta pe toate usile ca sa ajunga la camera in care este intr-adevar cauza reala a suferintei ei.

Poate ma insel, dar eu nu cred ca ceea ce se intimpla acum cu Conchita are de-a face cu parintii. Am asa senzatia, si am avut-o de la inceput, ca, in lipsa fratelui si a abuzului venit de la acesta, relatia ei cu parintii ar fi putut fi bagata in normal. Si as putea spune si de ce... I-a numit de la inceput, a vorbit foarte frumos despre ei, cu toate relele intimplate... mie mi-a facut impresia ca acolo lucrurile sint oarecum terminate. Pe frate l-a adus mai tirziu in discutie, ca si cum i-ar fi fost teama sa-l pomeneasca, despre frate a vorbit cel mai putin... fratele este cel care a agresat-o, din cauza lui a suferit ea cel mai mult. S-ar putea, din nou, nu sint sigura, ca daca relatia cu fratele ei ar fi fost una fireasca, daca ar fi aparat-o si iubit-o in loc sa o agreseze, poate ca acest subiect nu ar mai fi existat deloc, oricum nu deschis de A.

Bineinteles ca totul ia timp, numai ca e foarte important ca A. sa defineasca problema, sa o vada limpede care este, de unde ii vine, ce a cauzat aceasta spargere a bubei... si abia dupa aceea sa o accepte. Bineinteles ca urmeaza fazele de 'doliu', de suferinta, si abia dupa aceea cautarea de solutii. Deocamdata, dupa parerea mea sau cel putin eu, ca cititor foarte impresionat de ceea ce a scris si am citit despre ea, inca nu am depistat reala problema, cauza reala a suferintei, dar pare sa fie in trecut, afectind prezentul, dar nu neaparat si personalitatea, ceea ce e din start un pas inainte, si este legat fara doar si poate de cele trei persoane din viata ei: mama, tata si frate. Dar cu care dintre ei este confruntarea actuala!?! Fata de cine este in regula, puternica si poate duce, fata de cine nu... si ce anume trebuie sa accepte!?! Totul nu se poate, e prea mult... si de aici de la mine, daca ar fi fost confruntarea cu toti si cu tot, nici nu ar fi avut puterea sa ceara ajutor, sa scrie... Eu cred ca A. se afla intr-un proces continuu de confruntare cu trecutul, de acceptare a ceea ce a fost, proces care a inceput de mult tare, inca de cind era copila... dar acum este faza finala, pentru ca ceva lipseste din cerc ca sa fie inchis. Bineinteles ca aceasta ar putea fi prezenta sau absenta dragostei de mama, incertitudinile legate de ea, desi eu nu cred ca nu a iubit-o, ci repet, ca nu a iubit-o suficient... dar imi vine sa cred ca problema este de fapt legata de fratele ei pentru ca, desi i-a spus ce a avut de spus, confruntarea cea mare cu el se pare ca nu a avut loc...

Conchita, care a fost elementul declansator a ceea ce simti acum, de unde a pornit? Ce te-a facut sa deschizi subiectul si sa vrei sa vorbesti? S-ar putea sa nu aiba relevanta, sa fie doar o picatura care a umplut paharul, dar s-ar putea sa nu... Poti sa spui? E ok daca nu poti, de fapt, e ok orice, numai sa-ti fie bine... nu-mi da pace gindul ca esti singura, doar cu tine...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

conchita spune:

da, Nelia, ai intuit raspunsul real. problema de-acum este cu altcineva, cu o alta pereche de mama si fiu de care m-am atasat, re-creand trecutul, incercand sa fiu fiica+sotia/sora inca o data, pentru redemption. din pacate, si perechea asta e captiva si eu ma simt controlata si manipulata (si abuzata in continuare, desi acum mai mult subliminal) - la concluzia asta am ajuns recent, cu ajutorul unui prieten. de ce e acuta problema si simt ca dc a fost ultima mea scapare sa cer ajutor? pentru ca sonia e la mijloc. musc din carne vie si nu o voi expune la modelul marionetei! situatia a devenit sufocanta din cauza unor imprejurari incontrolabile acum, probabil de-aia am rabufnit aici...nu mai stiu de ce am rabufnit.

sunt constienta si ca un copil abuzat parca e setat sa vada abuzul si unde nu este. credeti-ma, sunt destul de lucida sa-l recunosc unde e cu adevarat real, nu-mi creez drame. eu imi creez vise despre oameni si povesti nemuritoare, ca sa pot fiinta in relatia cu ei, caci adevarul doare. adevarul despre mine, inclusiv, ca nici eu nu sunt sfanta sfintelor aici, va rog sa nu idealizati pozitia mea, si eu am bube in cap.

ce a dus la situatia de-acum? pe de o parte, sentimentele mele de mama care tre sa-si sacrifice eu-l pentru copil si restul lumii, pe de alta razvratirea. ca lucrurile nu stau nici de data asta cum e sanatos sa stea, ca eu m-am situat din nou pe pozitia celui in care se poate lovi cu picioarele, nu conteaza, va continua sa iubeasca. pentru ca, nu-i asa, dragostea e neconditionata sau nu e deloc. dar dragostea neconditionata nu vine cu sacrificiu de sine, ca asta ar insemna ca un mare Nimic daruieste firimituri de Nimic.

in dimineata asta mi-am confruntat mama de-a doua pe care o numesc Mom de 9 ani de zile, este mama exului meu. de azi incolo ii voi spune pe nume, nu am nevoie de mame surogat imaginare. mama mea reala m-a iubit, Mom ma iubeste si ea. in felul lor. dar "dragostea" celei din urma este bazata pe control, spre deosebire de mama mea naturala care era bazata pe renuntare.

iar adevarul la care am ajuns pana acum si vi-l impartasesc e asta: dragostea mea (si a tuturor copiiilor captivi) nu ar trebui sa fie otravita sau schimbata sau diminuata de nimeni, fie ea mama care a cautat sa ma omoare cu andreaua cand eram in pantecele ei, fie ea Mom care m-a luat de mana acum doi ani si m-a ajutat sa scap de alt cosmar (acum inteleg motivatia reala, dupa topicul asta - sonia era la mine! merci Sabina pentru revelatie). faptul ca eram in pantecele mamei mele naturale e o intamplare. faptul ca am ajuns in viata lu' Mom e alta intamplare. intamplarile nu obliga la nimic. ce facem pentru oamenii din jur, cum ne purtam cu ei, cu demnitate si respect sau nu, asta nu e o intamplare. partea asta ultima imi/ne sta in putere, aia prima, nu.

sper din toata inima ca de-acum incolo, pornind si de la discutia asta, nu va mai fi nici o palmuta pe lume, sau macar se vor diminua dramatic. iar parintii se vor gandi de doua ori inainte de orice gest extrem fata de copiii lor. un copil nu vine pe lume pentru salvarea sau sprijinul parintilor...copilul e libertatea insasi.

Deus spune:

Conchita ma bucur sa simt in ce ai scris cum ti-ai indreptat spatele si ochii iti sclipesc cu tarie! si nu uita ca noi doua trebuie sa stam la acelasi azil la 90 de ani sa depanam amintiri



devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

Citat:

citat din mesajul lui Deus si nu uita ca noi doua trebuie sa stam la acelasi azil la 90 de ani sa depanam amintiri

Deus spune:

amintiri despre aventurile avute la 80 de ani , cand am fost intr-o croaziera impreuna cu un grup de pensionari din Florida

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

hai ca am timp sa mai meditez cu voi aici, in sfarsit imi pun oamenii astia podeaua la loc, maine poate imi aduc copila acasa si incepem o viata noua. macar o incepem. suna telefonul in delir si nu raspund, 36 de calls de la ex plus enspe mesaje (am ascultat doar unul, ma intreaba daca i-am spus lu' Mom "sorry", pardon, lu' S.), plus jde calls de la S. aka ex-Mom. ma simt de parca am baut ceva, o licoare de imbunatatit vederea. :-))

vedeti, daca citesc o poveste a altcuiva, rotitele creierului deja tureaza la maxim, ca mister Zoro trag un z aici, un z dincolo, din trei miscari de spada critica am legat firele, am tras concluzia si la revedere. sunt pur si simplu uimita cum nu am putut vedea evidenta in povestea mea. vedeti, grupul de suport sau terapia de grup functioneaza, nu stiu de ce va faceti mustrari de constiinta sau va incearca pareri de rau. nu m-ati vindecat din doua vorbe, dar ati ajutat la ajustat rotitele. :-)

follow de money, creca asta e deviza. :-)) cu alte cuvinte, o metoda de aflat adevarul unei situatii este chiar asta, spus cu voce tare de voi, Sabina, Lady, Nelia, rrox, olympia, gina, voi toate: cauta firul interesului personal. si cred ca asta va fi noul meu pattern de gandire. cand o sa am dubii sau o sa ma asurzeasca inima cu nevoia ei coplesitoare de dragoste, o sa ma gandesc in felul urmator: daca eu as face asta unei persoane, de ce as face-o? daca n-as avea niciun interes personal, cum as proceda. daca ar fi vorba de manipulare si control, cum ar sta lucrurile? ce se ascunde in spatele unui actiuni? exista respect in gestul asta? cam asta...