Copilul captiv

escu spune:

Sabina, gandeste pozitiv. Mai bine ca nu te ajuta dimineata cu copiii. Ti-ar reprosa apoi, la fiecare dezacord de idei, ca a facut atat de mult pentru tine si tu esti nerecunoscatoare. Ti-ar transfera vina scurt si tu ramai cu ea in suflet.

pepene spune:

tuturor de aici,

conchita, am citit tremurand ce ai povestit. sincer, nu imi imaginam ca se intampla asa ceva in viata reala. iti doresc din tot sufletul sa iti gasesti linistea binemeritata.

intrebarea mea: credeti ca un copil poate deveni dependent de parinti tocmai din cauza ca acestia s-au purtat minunat cu el? ma gandesc daca si asta e o latura a "captivitatii". ai mei au fost de-a dreptul minunati cu mine, si am si acum probleme la maturitate in a ma desprinde emotional de ei.

ladyJ spune:

Uite Alice, cuvintele Anei pagina ..16 parca:

´´cred ca am venit la voi convinsa ca voi afla la sigur ca m-a iubit. am venit cu raspunsul, cautand calea la el.´´

Dragostea mamei este o necunoscuta. Ca de aceia discuta Conchita pe margine ei. Problema e ca in situatia in care Ana ´´afla´´(constient, adultul afla, simte) ca mama ei nu a iubit-o, nu va sti ce sa faca.
In asta consta greutatea. Ea spune ca daca afla asta nu stie cum va putea trai...cu adevarul asta dureros.E normal sa opuna rezistenta in acest sens.

Nici nu stiti cat curaj i-a trebuit Anei sa scrie despre asta. Problema e profunda, in colturile sufletului ei.

nelia spune:

pepene, m-am gindit si eu de multe ori la intrebarea ta! E foarte importanta pentru mine. Raspunsul meu este cred ca da. Depinde de ce se intelege prin acel minunat. Daca esti mama si tata de care are copilul nevoie, copilul real, nu cel pe care si-l doresc parintii... evident ca si parintii reali, nu cei pe care cred ei ca si-i doreste copilul... pe scurt, daca esti minunat si autentic in tot ceea ce faci pentru copilul tau, atunci nu cred ca il legi, nu cred ca va iesi un viitor copil captiv. Dar daca nu exista sinceritate, daca faci multe lucruri, cerute si necerute de copil, dar nu(-ti) spui si ce simti cind le faci... adica esti minunat, dar nu autentic, atunci se poate ca si parintii si copilul sa fie destul de suprinsi cu totii in momentul in care se constata, si de o parte si de alta, ca aceasta minunatie nu a fost autentica.

Si aici bine situatia Sabinei, eu o apreciez pe mama ei pentru sinceritate. Pot sa nu fiu de acord, Sabina e bolnava si de aceea are nevoie de ajutor, nu e doar o mama tinara care cere ajutorul bunicii si aceasta o refuza... Dar a fost sincera, are motivele ei pentru care nu vrea, probabil ca Sabina le stie, sau daca nu Sabina, atunci sigur mama ei... dar prefer sinceritatea in locul oricarei fapte care e facuta doar pentru ca ti se cere, si nu pentru ca vrei.

Acum m-as tiri in genunchi pentru copiii mei, sint prea mici si prea vulnerabili ca sa existe alte solutii, au nevoie de mine, de noi, ca parinti. Dar in citiva ani, chiar daca sint inca acasa si copii, tocmai acest ajutor dat neconditionat, ii poate vulnerabiliza. Cu atit mult daca sint adulti si plecati de acasa... Sint sigura ca m-as tiri si mai tirziu pentru ei, ca as face orice ca sa-i pot ajuta, daca ar avea nevoie de mine, dar numai in situatii cu adevarat grave, in care eu sint una din cele doua sau trei solutii existente si poate cea mai la indemina si, mult mai important, mai de incredere.

In celelalte, cind totul e bine, sint sigura de pe acum ca ii voi lasa si sa se descurce singuri, au nevoie de asta, cum am inceput deja sa o las pe Agata la cei 9 ani ani. Si daca la cei mici mi s-ar parea un semn de neglijenta sa o fac si de lipsa de iubire, la Agata mi se pare o dovada de dragoste si de incredere... dar stie ca sint aici si voi fi de fiecare data daca chiar are nevoie vitala de ajutorul meu.

Si nici nu astept de la ei sa-si paraseasca familiile, copiii, ca sa ma ingrijeasca pe mine... e atit de egoist, de absurd sa ceri acest lucru copiilor tai. Adica tu ca parinte te-ai sacrificat, ai renuntat la tot, sa-i cresti... dar lor le ceri sa sacrifice totul ca sa te ingrijeasca pe tine... e ca si cum ar plati niste servicii. Stiu ca ma va durea, sint om si voi fi in suferinta, sa-i vad indiferenti, dar m-ar durea la fel de mult daca i-as vedea cum isi pun viata in cui pentru ca au batrini batrini si bolnavi. Pentru parinti se gasesc solutii, anii pierduti din viata copiilor pot fi irecuperabili pe multe planuri.

Asta nu inteleg parintii si se pare ca nici unii copii... ca daca am fost n ani intr-o familie, incepind din burtica mamei pina cind am plecat de acasa, asta nu inseamna ca sintem datori unii fata de altii. Aceasta datorie, aceasta vinovatie legata de ea, strica relatiile, altereaza sentimentele... Datori sint poate unul fata de altul, mama fata de tata si inver, sa se sprijine, sa se ajute, au fost si sint un cuplu... dar datoria nu-si are locul in relatia parinte-copil, copil-parinte, nici in copilaria copilului, nici la batrinetea parintilor... Cel putin, eu asa vad lucrurile... sper sa nu mi le schimbe viata, pentru ca le vad sanatoase.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

pepene spune:

nelia,

imi plac raspunsurile tale.

pai la mine au fost si minunati ( in 99% din cazuri, ca na, a gresi e omeneste ) si autentici ( in 100% din cazuri ).

nu imi cer nimic. nu m-au tinut legata de ei, ci intotdeauna mi-au spus " fa cum e mai bine pt. tine".

si la prima vedere, am o viata independenta, peste mari si tari, plecata de acasa de la 16 ani.

dar, emotional, sunt foarte legata de ei. ma sperie tare gandul ca li s-ar putea intampla ceva, devin eu "controlling", ma simt eu "responsabila" sa fac totul bine pentru ei, partial si datorita faptului ca au fost asa minunati.

conchita spune:

nu va faceti probleme ca mi-ati spus parerea voastra, m-a ajutat foarte mult. am recunoscut ca nu mi-a trecut prin minte ca asta ar fi raspunsul - ai mei nu m-au iubit (iubire sanatoasa adica). faptul ca mi se pune varianta asta in fata, terapie pe forum sau nu, imi este de folos, exact asta am cerut. ca sunt bulversata? da. ca am plans de m-am spart doar la gandul asta? da. dar nu are importanta, eu am cerut asta, asa ca nu va faceti probleme, multumesc pentru onestitate. da, vazut din afara, cam asta e concluzia logica, acum realizez si eu. dar se intampla ceva - la maturitate, am schimbat rolurile faptic si emotional, eu devenind mama mamei mele si a fratelui meu. cum as putea sa nu-i iubesc? ii iubesc, pentru ca ii cunosc. nimeni nu-i cunoaste mai bine ca mine.

pepene spune:

conchita,

pepene spune:

nelia,

acum imi dau seama cum as putea sa rezum ce vroiam sa zic.

practic, si acum cand sunt adult, parintii mei imi sunt cei mai buni prieteni. prieteni mai buni ca ei nu am gasit pana acum.

dar:

(1) mi-e teama sa nu ii dezamagesc/ranesc exact in modul in care nu vrei sa iti ranesti/dezamagesti cel mai bun prieten.

(2) mi-e tare teama de ce va fi cand ii voi pierde. voi pierde cei mai buni prieteni.



[quote]citat din mesajul lui nelia

pepene, m-am gindit si eu de multe ori la intrebarea ta! E foarte importanta pentru mine. Raspunsul meu este cred ca da.

olympia spune:

Of, hai sa vorbim despre infinitele feluri in care iubeste sau nu o mama... De exemplu a mea, ma lasa cate trei ore singura in patut si in casa, in mod regulat, pana la trei luni, ca sa mearga la facultate. Era studenta in ultimul an. Ma hranea, ma schimba si pleca. Revenea la trei ore si apoi pleca iar daca avea nevoie. Ma lasa curata si infasata, ma gasea urland in pielea goala pe salteaua goala, mare minune ca nu m-am spanzurat cu cearceafurile! La trei luni m-a dat totusi in primire la bunica , ea iesind special la pensie pentru mine. Si evident m-a intarcat. Povestea o stiu de la ele. Ei, m-a iubit sau nu? M-a iubit cum s-a priceput si cat a putut.
Alta intamplare, mai tarziu. Ma spala mama intr-un lighean. Era pus pe un scaun sus, cred ca sa nu se aplece prea tare. Nu stiu ce-am facut si am rasturnat ligheanul. Stiam ca orice greseala se platea cu bataie. Eram in pielea goala si nu prea imi venea sa fug cum faceam de obicei. M-am uitat la ea si ea la mine zambind... Si tot am incasat-o, desi cred ca s-a amuzat initial de faza! Ca sa nu ma culc pe-o ureche si sa-mi fac de cap...
Pentru nota opt, pentru un raspuns obraznic, "nu-mi intoarce vorba", pentru plasa cu sportul uitata in banca, pentru ciorba varsata la masa. Era ceva de rutina.
Pe de alta parte presiunea. Ca pot mai mult, mai bine, ca nu m-am straduit destul, ca sunt lenesa, ca nu-mi pasa, ca de ce nu fac, ca asa trebuie, ca viata e grea, ca altii mor de foame, ca nu apreciez. Mereu trebuia sa ma silesc sa ma transform in ceva ... perfect, care sa nu puna probleme de niciun fel. Cred ca de-aia nici n-am avut curaj sa-i marturisesc nimic in cele doua dati cand am fost molestata si ea era foarte aproape de mine ca distanta fizica, ne-am intalnit practic imediat si am jucat teatrul perfect, n-a banuit nimic desi muream de scarba pe dinauntru. Nu cred ca a fost socul cauza tacerii mele, eram destul de mare, 11 ani prima oara si 18 chiar a doua oara. Era doar inca o incercare a vietii de care n-avea rost sa ma plang...

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

nelia spune:

Conchita, ! Ce faci, imi dai numarul ala sau nu?

Dar acum dupa ce ai vazut faptele si ai si alta alternativa, poti sa iei din nou controlul si sa-ti spui asa: da, poate ca m-au iubit, de fapt sint sigura de asta, dar nu a fost suficient, de asta am indoieli. Aveam nevoie de mult mai mult... Dar ceea ce nu au putut ei da, le-am dat eu... atunci cind au avut nevoie de mine si au avut nevoie, la rindul lor, sa fie iubiti. La urma urmelor, sinteti si veti ramine o familie, patru oameni care si-au facut si rau, dar care si-au facut si bine... Tu esti cea care a primit cel mai putin sau, in orice caz, insuficient, dar tot tu esti si cea care a dat cel mai mult pina la sfirsit si inca nu esti golita, inca mai ai capacitate de iubire in tine, chiar si pentru ei. Nu e compensatoriu, nu ajunge sa pui punct si sa treci mai departe? Timpul nu-l mai poti intoarce, si voua asta va lipseste acum sa puneti totul la punct in relatia voastra de familie si umana... bine a spus Alice. Cu doi dintre ei timpul s-a scurs si chiar daca este pacat ca nu a fost folosit eficient si cu rezultate bune in folosul vostru, al oamenilor care sinteti (mama, tata si copii), povestea a fost traita, s-a incheiat, nu are rost sa o tirii din trecut in prezent, nu te ajuta cu nimic. Ceea ce nu stii sigur este daca si timpul relatiei dintre tine si fratele tau s-a incheiat... daca macar acolo nu se mai poate face nimic si eu cred, nu sint sigura, dar cred ca aceasta ar putea fi reala problema. Tatal tau a murit si moartea nu i-a fost usoara, mama ta la fel si dupa o suferinta de 5 ani eu cred ca si-a spalat toate greselile facute. Si eu cred ca s-ar putea sa fii in regula in privinta lor, in ciuda greselilor facute, faptul ca s-au dus, ca timpul lor s-a terminat, si al tau cu ei la fel... ar fi trebuit sa aranjeze lucrurile. Dar nu si fratele... el a fost agresorul, in privinta lui ai incertitudini, victima lui ai fost in primul rind, chiar daca el a devenit agresor datorita parintilor si situatiei familiale. Poate ca acolo ar trebui sa cauti raspunsurile linistitoare si eliberatoare, in acea nebuloasa legata de relatia cu fratele tau si de viata lui, de timpul pe care il mai aveti sau nu-l mai aveti de a face ceva pentru voi, in privinta trecutului vostru...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU