Copilul captiv

Raspunsuri - Pagina 22

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns andaluna spune:

si eu ma consider un copil abuzat. toata viata mi-am analizat traumele si am ajuns, asa mi se pare, la esenta psihologica a ce-mi ingreuneaza viata: capacitatea nelimitata si, in urma evolutiei, invatata, de-a rabda suferinta. unde altii au o toleranta scazuta, eu nu am limita, tocmai pentru ca am invatat de mica sa supravietuiesc traumelor sufletesti. nu e esential ce a determinat totul, ci e esential sa poti discerne ce ai adoptat ca si comportament in urma evenimentelor, daca nu s-a dezvoltat o a doua natura a ta, in contra naturii tale. la majoritatea "survivar-ilor" s-a dezvoltat un stoicism pe de-o parte, vis-a-vis de sine si o maximala toleranta vis-a-vis de ceilalti, care nu este neaparat naturala, sincera, din afect. asta da o senzatie permanenta de inechilibru, de celebrul " iti ceri tie, ce nu ceri de la ceilalti", o grava injustete, greu de suportat. ce mai cred eu, intre timp: victimele devin victime, deoarece instinctul agresorilor le indica substanta sensibila a lor. devii victima, deoarece esti mai sensibil ca celalalt. devii victima, daca nu te poti distanta de cineva care este "altfel", incapabil de control si discernamant. e un truism, e la mintea cocosului in fond, dar asta e mecanismul. din punctul asta de vedere, pentru mine nu se mai pune problema iertarii sau neiertarii, negarii. un om sensibil va ajunge intotdeauna victima agresarii unui om insensibil, egocentric si neatent, fara obiectivitate si empatie, victima unui individ nedezvoltat si infantil, daca ii este expus, sau ale unor imprejurari dominate de asemenea oameni. daca asta e raportul intr-o familie, e fatal. ce se invata intr-o asemenea familie, si anume sa te sacrifici, sa fi nelimitat in caretaking, trebuie, eu zic, sa fie investit. asemenea oameni sunt, daca si-au reflectat experientele si si le fructifica, parinti minunati si stalpii morali ai societatii.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Nelia, pentru felul in care iti exprimi ideile si pentru rabdarea pe care o ai.
Esti foarte talentata

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gina_raluca spune:

Conchita, cum te simti? Eu am citit pe sarite mesajele care au scris adevaruri dureroase si care pot dezechibilibra o persoana. Sunt adevaruri care fac parte din viata ta, dar in terapie, adevarurile astea apar cu timpul si se merge foarte incet pentru ca aici e vorba de traume. Cand se lucreaza cu traume, terapia e enorm de inceata pentru ca exista riscul ca persoana se fie revictimizata. Ceea ce se ofera aici, intelegere, suport, grija, ajuta foarte mult si cred ca ai mai mult insight acum, dar cred ca descoperirea traumelor se face mai eficient intr-un mediu structurat (terapie). Plus ca ai nevoie de un spatiu numai al tau, unde sa nu sprijini pe nimeni, numai pe tine. Sa plangi, sa simti toata durerea pare care ai mutit-o crescand.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

In momentul asta bineinteles ca raspunsul meu este ca imi ajut copiii pana pic pe jos. mai ales sa-i stiu intr-un necaz.
dar stiu eu la 60 de ani ce o sa fie? ce limite voi avea? fie ele si sufletesti?

De aia e greu de spus ce e iubirea autentica.
Un exemplu: unchiul sotului meu e la Lyon, f bolnav, in spital, are 89 de ani si pneumonie de aspiratie....
de ce nu se suie in avion/masina /tren sa fie langa el? ca nu are decat pe cumnata lui acolo....batrana si care nu stie franceza.
uite pt ca sunt limite.Trebuie sa stea aici cu Gh de 2 ani jumate, pt ca nevasta-sa nu e in stare acum sa preia casa si copiii. iar pe unchi il iubeste foarte mult.E ultimul patriarh din familia lor.


Insa problema care se pune aici e cea a prioritatilor.
pentru parinti, prioritari trebuie sa fie copiii lor, nu propria persoana.

Cu asta se lupta copiii captivi.





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Chuny spune:

Prin raspunsul asta ai raspuns intrebarii mele, dar si intrebarii tale.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Bee spune:

Nu mai sunt un copil captiv, de ceva vreme!
Conchita, . Nu numai de la subiectul asta. Ai o anume luciditate care e mai greu de pus in vorbe.
Sabina, copiii captivi nu sunt neaparat copiii parintilor pentru care copiii nu-s prioritari. EU sunt cumva in tabara cealalata.
M-am luptat cu vinovatia fata de parintii mei care au facut pentru mine si ce nu le-am cerut niciodata! Pentru ca evident, noi copiii am fost/suntem TOTUL pentru ai nostri (sa-i tina Dumnezeu sanatosi). Si e dificil sa porti povara asta. Si sa auzi chestii de genul "m-am sacrificat", "am facut" "am dres", nu mi-am luat, nu m-am dus in vacante, nu am avut o clipa de liniste. Evident nici pe departe atat de dificil ca problemele reale pe care le-am citit pe-aici.
Si eu am avut nevoie de terapie. Am avut cateva episoade de depresie majora si o relatie (inca) complicata cu Mama. SI-s happy, ca m-am eliberat inainte sa fac copiii. Asa aveam senzatia. De fapt realizez ca m-am eliberat si mai bine acum, dupa 30 de ani (buna varsta, mi s-au schimbat complet reperele si am ajuns la un echilibru pe care nu-l credeam posibil).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Happy_in_TO spune:

Eu cred ca iubirea se simte.

Ana simte ca mama ei a iubit-o mult. Este indeajuns. A facut greseli ca mama, ca femeie, ca om. Dar a iubit-o. Mi se pare fara suflet sa ii spui unei persoane: mama ta nu te-a vrut, nu te-a iubit. Sa o lasi sa descopere ea adevaraul este una, dar sa ii spui asta (nestiind in ce situatie este cu adevarat, nu virtual)nu mi se pare corect.

Maica-mea mi-a spus de j de mii de ori ca ma iubeste, mi-a declarat asta exploziv, cu cuvinte mari si dramatice care nu au rezonat niciodata in sufletul meu. O auzeam mereu lugu-lugu, dar nu am crezut-o niciodata pentru ca m-a parasit.
In terapie am realizat ca m-a iubit si ca m-a dorit. Am descoperit asta prin faptul ca atunci cind sint nervoasa, stresata si la pamint fac o baie si stau asa, in cada in apa calduta si apoi imi revin. Pentru ca m-am simtit in siguranta si iubita atunci cind am fost in burta ei, in lichidul placentei.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Chuny spune:

Alice, ce frumos ai scris!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui Happy_in_TO

Eu cred ca iubirea se simte.

Ana simte ca mama ei a iubit-o mult. Este indeajuns.


Exact aici e problema ca Ana nu are certitudini.
Are indoieli si intrebari. Lasati-o sa se indoiasca, daca ea asa simte

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Happy_in_TO spune:

Din ceea ce a scris Ana am intels ca de un singur lucru este sigura: de dragostea mamei ei.
A repetat mereu: m-a iubit... In problema care vrea sa o rezolve, dragostea memei ei i-a fost mereu constanta in viata. Ce se va intimpla daca si asta devine "necunoscuta"?

Mergi la inceput