Scenariul vietii tale...

olympia spune:

Fomalhauti, au fost multe studii si experimente si rezultatele lor sunt cunoscute de zeci de ani. Da si tu o cautare pe net dupa Mary Ainsworth, Mary Main, de pilda.
Amprenta primilor ani de viata asupra evolutiei ulterioare a individului nu numai ca nu e contestata, ci este mereu confirmata de studii noi.

Ziceai de femeile ce se marita cu tipi abuzatori, ele nu pot separa iubirea de abuz, tocmai pentru ca asta au cunoscut in copilaria mica. S-au simtit umilite, infricosate de cei pe care-i iubeau, de parinti si asta cauta inconstient si in viata adulta, asta inteleg ele prin iubire, asta au invatat ca-i dragostea. Ca cineva are "grija de tine " si te "iubeste" impunandu-si vointa cu forta.

In privinta baietilor n-aveai cum sa-i cresti la fel, nici daca erau gemeni. Fiind diferiti, te raportezi si reactionezi diferit cu ei si ei au nevoi diferite, ceea ce unuia nu-i ajunge pentru altul poate fi prea mult. In pluscu fiecare copil nascut, mama e mai pregatita sa-i inteleaga, dar cumva instinctiv se focuseaza mai tare pe cel mai mic si perceput ca mai vulnerabil. Si asta-l poate rani pe cel mai mare.

Porumbita spune:

cred ca a scris cineva mai devreme ca lucrurile se rearanjeaza la adolescenta

in cazul meu exact asa a fost


or fi importanti primii 6 ani insa la 15-16 ani am decis ca eu trebuie sa ma autoeduc si sa fac ceva cu mine (intradevar asta dupa ce am citit o carte care m-a influentat enorm desi nu face parte din literatura "grea" insa mie imi arata ca se poate)

nu am fost invatata sa gandesc mare, sa am self esteem, dimpotriva, sa imi stiu limitele si sa muncesc pana la epuizare sa ca pot obtine ceva;

dar dupa o varsta nu prea mai poti pune totul in carca celor 6-7 ani sau a influentei ulterioare a parintilor

mai incepi sa gandesti si singur si sa decizi ce si cum ai vrea sa faci

ref la secenariul vietii

m-am gandit prima data serios la el pe la vreo 21-22 de ani
e realizat asa cum ma gandeam atunti (bun si subiectul asta ca m-a facut sa imi amintesc) mai putin faptul ca momentan nu am decat un pitic si scenariul presupunea minim 2

accept92 spune:

Lasand de-o parte scenariile despre iubire, credeti ca daca ai avut parinti nefericiti (nu neaparat in cuplu, nefericiti pur si simplu) iti vei putea permite sa fii fericit?


Eu traiesc un conflict interior, cu un picior intr-un scenariu si un picior in altul. Nu vreau sa renunt la nici unul dar ele nu pot coexista. Am avut un exemplu de familie ok, relatie buna intre parinti, un tata familist, calm, implicat si scenariul asta mi-a iesit din prima, extins de la unul la doi copii. Insa mai am (probabil din adolescenta) un scenariu de 'nobodys wife' si il admir cu o urma de invidie pe Anthony Bourdain...traieste celalat scenariu pe care mi l-as dori...e liber, face bani intr-un mod agreabil si mananca bine. Anthony Bourdain a renuntat insa la o familie, eu nu as putea fii fericita in afara uneia. Al doilea scenariu ramane deci pe 'on hold' dar uneori nu ma lasa sa fiu fericita cu primul desi rational am toate motivele. De-asta puneam prima intrebare legata de fericire...

nemora spune:

accept, raspunsul meu este ca da.
"suferinta e seducatoare" (o citez pe prietena mea). e un mod de-a simti ca traiesti pe care l-am sesizat la multa lume. ai mei au fost si sunt nefericiti, dependenti intr-o relatie victima-abuzator, disperata dupa afectiune-nu te bag in seama, hai sa ne f.tem la cap ca sa realtionam cumva, etc.
n-am nicio treaba, dar niciuna, cu ce au trait ei, cu nefericirea, cu depresia, cu dependenta. poate ca am reusit cu mintea mea, nu stiu. dar vietii ii sunt recunoscatoare si ma bucur.
acuma, cat despre al doilea tau scenariu, nu esti singura (maritata cu copii) care viseaza la libertate
uite, eu nu stiam de ce nu suport plantele in casa, si de-aia nu le suport, ca le vad prizoniere in ghiveci.
poate ca (in termeni de analiza tranzactionala), maica-mea a fost suficient de desteapta incat sa-mi dea permisiunea sa fiu fericita. chestii gen "dupa ce intri la facultate esti libera sa faci ce vrei", nebagatul in relatiile mele, lipsa de invinuiri au ajutat imens. adica a avut si are chestii foarte misto vizavi de mine, pe care cu ea insasi nu si le-a permis. daca nu le avea poate ca nu-mi iesea.

accept92 spune:

Dar opusul fericirii nu este suferinta. Cred ca fericirea uneori este acolo dar ceva te impiedica sa o simti pur si simplu. Eu am fost programata parental pentru dezastru...'o sa mori pe munte', 'nu o sa termini facultatea', 'o sa se aleaga praful', 'nu o sa te opresti la niciun barbat', etc...Nu au nimerit-o cu nimic dar tot trebuie sa fac o terapie acum sa repar daunele.

AgnesLuca spune:

Accept, chiar vroiam sa te intreb ce intelegi tu prin fericire ?

Pentru mine e o stare de exaltare, in care te simti in armonie cu intreaga lume. Nu stiu de unde vine, dar intotdeauna o asociez cu un pasaj dintr-o carte preferata in copilarie, autobiografia Agatei Christie (nu o am aici ca as da citatul complet) in care scrie ca viata-i ca o piesa de teatru, niciodata nu stii ce te-asteapta si exact asta o face sa fie asa de frumoasa.
Intimplator sau nu, o simt in seara asta si nu am mai simtit-o de mult; e un fel de regasire cu mine, cea din copilarie, cea din adolescenta; poate o simt acum pentru ca astept un raspuns de care depinde o parte importanta din viata mea ulterioara ( culmea-i ca o simt si daca ma gindesc ca raspunsul va fi negativ ) sau pentru ca azi s-a produs o ultima reglementare (administrativa) legata de un divort frumos care punea capat acum trei ani unei relatii dezastruoase (ca tot am fost singura care a scris cindva la un topic ca exista divort frumos), nu stiu....

AgnesLuca spune:

Am stat pina la ora asta si am viziunat filmul propus de JuliaSM. Concluzia este ca, constient fiind, pot sa inlocuiesc (treptat) "casetele" (care ruleaza "programul" din subconstient).

Ma intreb in ce masura reuseste constientul sa invinga subconstientul. De exemplu reactia de frica vis-a-vis de responsabilitatea ca parinte constient de influenta pe care o are asupra copilului mic o consider o reactie a subconstientului care va influenta comportamentul parintelui tocmai in sensul nedorit de acesta.

viviana spune:

Prima intrebarea:
Da, poti fii fericit daca doresti. Asta inseamna sa-ti creezi propriul model de viata. Daca te lasi coplesit de nefericirea parintilor bineinteles ca nu vei reusi.

In a doua parte cred ca ne putem recunoaste usor.
E vorba de acele conflicte interioare inttre libertate si familie.
Suntem "programati" sa avem familie insa dorim sa gustam si libertatea de face ceea ce vrem. Libertatea de a ne razvrati si a fi noi insine pe de-a-ntregul.

In momentul cand evoluezi intr-un cuplu si ai si copii pierzi bucatele din tine. Accepti asta ca pe ceva firesc. Din dragoste unii, din datorie altii, pentru linistea cuplului altii.

Dar vin momente cand ti se face dor de bucatelele alea pierdute. Asta e primul pas spre jinduirea scenariului prafuit, uitat intr-un colt al mintii.

Si mie mi-e dor de mine. Cea de acum 14 ani. Mi-e dor de temperamentul meu coleric, de rasul meu nestapanit, de banii pe care ii cheltuiam fara sa ma gandesc la ziua de maine. Mi-e dor de multe.

Pana una alta traiesc clipa din plin, apucand tot ceea ce este bun in viata mea, traind la maxim ceea ce am, intelegand fericirea ca un proces dualist ce implica in aceeasi masura si bucurie si tristete

Scenariile astea noi le-am creat deci tot noi le putem adapta si la prezent.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

olympia spune:

Accept, nenea ala e liber, dar se simte singur de multe ori, pun pariu, face bani intr-un mod agreabil, asta-i idealul zic eu pentru toata lumea si mananca bine... pai asta mi se pare cea mai usoara parte. Si daca ar fi sa fiu un pic rea, cred ca are probleme cu alcoolul, asta judecand strict dupa fizionomie, asa-mi zice mie nasul meu ala versat.
In privinta libertatii, cred ca toti avem nevoie de o portie periodica de libertate.

pisigri spune:

Offtopic....oarecum.
Si eu salivez la Anthony Bourdain: si la propriu, din doua motive, unul neavind nici o legatura cu ce maninca, sila figurat, viata asta libera si boema parind tare agreabila.
Mai am o fosta colega de gimnaziu care a terminat facultatea si apoi a pornit prin lume. Face diverse joburi prin Europa, stringe bani cite 6 luni si pleaca apoi alte 6 luni in lume. A strabatut America de Sud si Africa, mai cu autostopul, mai pe jos, locuind la localnici, facind mici servicii in schimbul unei farfurii cu mincare etc. O invidiez sincer (si fara pic de rautate) dar stiu ca eu nu as putea sa fac asta, desi as zice ca e visul meu...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)