Scenariul vietii tale...
Raspunsuri - Pagina 8
rrox3 spune:
Incredibil cat de usor respingem experimente stiintifice gasind cusur statisticii (care isi are desigur limitele ei) si, in acelasi timp, cat de indreptatiti ne simtim sa credem orbeste in adevarul universal al experientei noastre subiective...
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui olympia Psihologii spun ca in primii ani de copilarie, cam pana pe la 6 ani, ni se scrie cumva in minte programul/scenariul pentru toata viata. Eu am aflat destul de recent asta, la ani dupa ce copiii mei au depasit varsta respectiva. Ideea ca elementele de baza, reperele unei vietii se scriu in primii 6 ani pe mine m-a speriat. Ma tot intreb ce am "programat", cand si cat de mult se pot corecta greselile, in ce masura un om poate alege la un moment dat un scenariu complet diferit sau chiar opus celui initial. Voi ce ziceti? |
Terapeuta mea spune ca pe la adolescenta are loc o revizuire, lucrurile se pot modifica, reaseza, ordona.
Pe mine altceva m-a speriat mai tare. Mi-a spus ca un scenariu de viata se poate scrie si dintr-o carte preferata din perioada asta sensibila. Si ca putem spune ceva despre scenariul de viata al unui om dupa povestea preferata in copilarie...
Fomalhauti spune:
Da, stiam eu ca supar psihologii.
Nu stiu cum sa ma exprim exact, chiar nu vreau sa jignesc pe nimeni. Unii cred ca 11 septembrie a fost regizat de americani, altii cred ca suntem manipulati de marile corporatii, unii cred ca Petru Mircea a omorat-o pe Madalina Manole.
Eu cred ca in anumite perioade istorice s-a exagerat in anumite domenii, s-a dat o importante nemeritata anumitor aspecte. Cred ca traim o perioada in care se exagereaza cu psihologia. Repet, nu vreau sa supar pe nimeni, intr-un fel mi se pare normal ca psihologii sa creada ca psihologia e importanta. Cred ca lucrurile au inceput in USA, au continuat cu vestul Europei si acum au ajuns la noi. Copiii au acum o groaza de probleme pe care pana acum nu le aveau si exista o gramada de tratamente, care de care mai sofisticate si mai costisitoare.
O prietena de a mea din USA mi-a povestit cate ceva despre fata ei. I-am spus ca poate ar trebui sa o duca la un psiholog. La care ea mi-a spus "La psiholog? Habar nu ai ce vorbesti! Astia nu incearca sa te vindece, incearca sa te faca dependent de ei, sa iti ia banii." Nu, nu este parerea mea, parerea mea este undeva mai la mijloc.
Mai am o prietena in Germania care la un moment dat isi ducea fetita la psiholog fiindca acesta constatase ca fetita are o problema cu simtul tactil. Mai, sa fie....
Nu vreau sa neg importanta psihologiei, am fost si eu cu copiii pe la psiholog. De fapt, ma duceam una-doua sa intreb "Da' asta e in regula?" Dar a venit un moment cand m-am oprit. Cred ca psihologia are importanta ei, nu este zero, este departe de zero. Dar nu este nici: "Acu' am programat copilu', l-am modelat si daca am gresit numai psihologu' mai poate sa il scape."
Si normal ca judec prin experienta mea personala. Pai nu asta spune psihologia, ca judec prin experienta mea personala?! Si nu prea cred ca sunt ignoranta ("Prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul." Na, v-am zis-o eu, despre mine, ca sa va scutesc de avertisment. Nu ca v-as fi "raportat")
accept92 spune:
Si eu chiar cred ca in adolescenta se pot schimba multe pentru ca atunci incepi sa ai ocazia de a intra in contact cu ceva complet diferit decat conjunctura din familie. Si un film cu un impact puternic, un model din viata publica, etc, iti pot schimba cu totul scenariul din primii 6 ani si pot duce la conflcite interioare.
nemora spune:
Olympia, da, categoric, fericirea se invata. Si poti s-o inveti si de unul singur. Nu stiu de ce e asa in jur, ce au oamenii, raman ingrozitor de tare in situatii urate, parca le e frica sa fie liberi si fericiti. As vrea o discutie pe tema asta.
Fomalhauti, e mai lenjer s-o dai pe genetica, treaba e rezolvata, te-ai spalat pe maini. Dar daca era exclusiv genetic, eu trebuia sa fiu alcoolica, depresiva, internata la balamuc, fara sentimente, cu low self esteem si maritata cu un dobitoc. Ori nu-s niciuna dintre astea. Varianta in care ma inscriu eu n-a existat in familia mea, deloc. Si crede-ma ca am dus o lupta de devenire personala destul de serioasa ca sa ajung cine sunt (si ma simt bine), dintr-un copil introvertit, timid, care si-a supt degetul pana la liceu, samd. Iar fetele mele, din doi care si-au supt degetul si care faceau pe ei la o chestie putin mai dura, sunt niste senine fericite si libere cum parintii lor n-au fost in viata lor de copii.
Accept, taci, ca mie maica-mea mi-a pus numele dupa o carte in care aia face 3 plozi si lasa totul balta si pleaca sa caute adevarul :)))
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemora Accept, taci, ca mie maica-mea mi-a pus numele dupa o carte in care aia face 3 plozi si lasa totul balta si pleaca sa caute adevarul :))) |
:)))Dar stii ca asta inseamna ca ala e scenariul ei, nu al tau.:)
nemora spune:
sper :)))
(desi...iti zic un secret, tare-mi mai doresc un copil :)
accept92 spune:
| Citat: |
iti zic un secret, tare-mi mai doresc un copil :) |
Atunci asa sa fie!:)
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Fomalhauti Si normal ca judec prin experienta mea personala. Pai nu asta spune psihologia, ca judec prin experienta mea personala?! |
Nu cred ca spune asta psihologia. Ca sa judeci (in sensul de gandesti) ai nevoie de informatii. Daca te rezumi doar la informatiile dobandite din experienta ta directa cu lumea, as zice ca esti destul de neinformata pentru anul 2011.
Eu m-am referit exclusiv la ignoranta ta in privinta cercetarii stiintifice din psihologie.
nemora spune:
accept, poate ca de-aia m-am chinuit sa gasesc sensul vietii inainte de conceperea celui de-al treilea copil. desi mi-e rusine sa zic ce sens am gasit. oricum thanks, esti o zana buna.
povestea mea preferata a fost vrajitorul din oz. am stat cu bunicii, l-am intalnit si pe omul de tinichea, si pe leul fricos, si pe vrajitorul tzepar, am aflat si ce se face cu pantofii. in final m-am lasat de basme si am inceput viata reala.