despre bone, parinti, educatie

Jasmin012 spune:

Eu cred ca inteleg ce ar vrea, in micimea puterii sale de exprimare, sa spuna cuvintealese si pana la un punct sunt de acord cu el: intr-o societate ideala, asa ar trebui, ca oamenii sa poata sa stea acasa si sa-si creasca copiii, nu sa adopte solutii de compromis pe pielea copiilor, sa nu fie nevoiti sa-i lase pe mina unor straini, care nu numai ca nu-i vor iubi NICIODATA cum ii iubim noi, dar nici ca le vor pasa daca micutii nostri ar pati ceva rau; iar altii, destul de multi, dupa cum ati vazut si citit pe-aici, (caci nu e un caz singular ce li s-a intamplat micutilor lui Gabi, caci ei au fost victimele), chiar se vor constitui in abuzatori. Personal, cred ca aceste femei numite oficial bone, desi ar trebui sase numeasca delicvente, ar trebui sa infunde puscaria (eu una, as fi murit cu ele de gat)... in tari civilizate cei care agreseaza copii ajung in puscarie si dupa parerea mea ar trebui sa stea acolo mai multi ani si chiar sa nu mai iasa de acolo. Numai la noi, desi duci dovezi la politie nimeni nu poate sa faca nimic impotriva acestor infractoare. Poate ca aceste cazuri, (poate impropriu zis cazuri) care au aparut la tv vor constitui un semnal de alarma atat pt autoritati, pt a se lua masuri si a se adopta legi care se reglementeze rolul bonelor si rasponsabilitatile lor, cat si pentru parinti, sa fie mai atenti cu cine isi lasa copilasii. Atentie nu numai la bone ci in unele cazuri si la bunici: am sunbliniat in unele cazuri ca sa nu se inteleaga ca generalizez: eu nu as avea curaj sa-i las baietelul nici cu bunicii fiindca stiu ca s-ar trece peste cuvantul meu: lui Lucas i-a dat bunica-sa ciocolata sub ochii mei, desi i-am spus imediat sa nu-i dea porcaria aia, acelasi lucru e valabil si cu alte lucruri, ca sa va dau numai un alt exemplu, dupa ce-a sta de 2-3 ori cu bunicii timp de 2-3 ore, pentru ca eu aveam treburi urgente si nu-l puteam lua cu mine, fiu-meu e innebunit dupa fanta, desi eu nu cumpar asa ceva si nici nu-i dau. As putea continua asa la nesfarsit dar nu despre asta e vorba.
Si, ca sa concluzionez, asa ar trebui sa fie intr-o societate ideala, DAR din pacate utopia (cuvintelese e un utopist si aici, in naivitatea lui are dreptate, dar si comunismul e tot o utopie) asta nu se poate aplica in zilele noastre. Cum spunea cineva, mai trebuie sa mai si mancam si as adauga eu, mai trebuie sa ne mai si imbracam, caci societatea judeca omul si dupa haine (e un pacat, dar e realitate). dar toate astea le va intelege cuvintealese cand va mai creste si va fi si el mare...
Sper sa fiu bine inteleasa si sa nu creada lumea ca ma erijez in aparatoarea acestui baiat care a deschis topicul, si mai ales, cei care vreti polemica cu orice pret, abtineti-va. Mesajul meu e in principal adresat baiatului cuvintealese, care poate asa isi va da seama ca din pacate nu putem trai mereu asa cum am vrea, ca nu toti suntem bogati burtosi si fara griji. Cand o sa mai cresca o sa inteleaga.




Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

bonta_bonta spune:

Of, tanarul meu domn, permite-mi sa-ti spun asa si crede-ma ca nu are nici un substrat peiorativ ci doar unul de timp si de ...context.

Inainte de a fi fiecare mamele cu care conversezi azi cred ca fiecare dintre noi am fost tinerii liberi (fara obliggatii de familie, a se intelege), tinerii dezamagiti, tinerii revoltati, tinerii in cautare, tinerii ce simteau nevoia de a da un sens virtii lor, vietii si existentei in general.

Citind postarile tale mi-am amintit de zbaterile mele, de dezamagirile mele de nevoia aproape fizica de a gasi un sens mai inalt vietii. De a gasi justificarea suferintei si multe alte lucruri inalte si ablsulte la acea vreme.

Ca atare, te inteleg. Nu spun ca ne-am asemana intr-un fel, ci doar ca recunosc “simptomele”.

Acum si trecuta fiind pein cele descrise mai sus, te-as corecta si te-as ruga sa te gandesti mai mult: nu poti sti ce va aduce ziua de maine. Poti sa ai mediul perfect in care sa cresti copilul, poti sa consideri ca ai bifat toate criteriile necesare pentru a procrea doar pentru a expune dezamagirilor si intr-o secunda se rastoarna totul.

Nu, mama care pleaca la munca in Spania si isi lasa copilul acasa nu a intentionat asta. Nu, mama care nu are cu ce sa-si hraneasca copilul nu a planuit asta. Nimeni nu porneste cu asemena planuri in drum. Ca sa parafrazez, viata este ceea ce ni se intampla in timp ce noi suntem ocupati cu planurile.

De aceea teoria ta nu este valabila. Peste noapte insula idilica e lovita de tsunami. Peste noapte, planeta este lovita de o noua maladie. Peste noapte, o familie falimnteaza si alta castiga la loto.

Dar cand vei trece peste perioada in care te afli tu acum (si de aceea vorbesc de timp si de context) vei gandi altfel. Vrem nu vrem, viata ne schimba; sau cine stie, inainte de asta (schimbare adica) poate ti se va intampla pur si simplu (si neplanificat:) si te vei trezi tata.

Si atunci va trebui (nu mai intru acum in discutie "de ce") sa-ti revizuiesti prioritatile, modul de a gandi, modul de a aborda lumea. Fiindca instinctiv vei face tot posibilul ca de fapt copilul tau sa nu traiasca intr-o lume fara speranta, ca de fapt sa nu fie apasat de nefericirea de a nu avea un scop in viata, vei dori sa-i dai tot ce ai si mai mult si nu vei concepe sa nu faci tot posibilul incat sa nu-i acoperi nevoile decente de trai.

Si atunci poti doar sa te rogi ca nu va trebui sa mergi la munca peste mari si tari, ca nu va trebui sa apelezi la bone, ca nu va trebui sa sacrifice lucrurile la care tii ... si ma opresc aici deocamdata.

felicici spune:

cuvintealese, pentru ca respect intentia ta de a dezbate si vad asta ca pe un lucru constructiv iti propun o tema de gandire. Inainte de asta vreau sa iti spun ca nu incerc nici sa te contrazic si in nici un caz sa te conving ca adevarul ar fi altul decat cel in care crezi acum. Banuiesc insa ca timpul te va schimba, asa cum m-a schimbat si pe mine nu din cauza ceasului biologic ci pentru ca intr-o zi oarecare a vietii mele am incetat sa mai privesc cu atata interes la lumea exterioara si am inceput sa privesc mai mult in sufletul meu. Si atunci am inceput paradoxal sa inteleg mai bine lumea ce ma inconjoara.


Asadar tema pe care ti-o propun pentru dezbatere este....cum crezi tu ca ar putea sa se schimbe in bine lumea in care traim? Intrebare pusa in contextul in care ne punem deacord ca are nevoie de o schimbare in bine. Eu consider ca tocmai prin intermediul copiilor, si asta nu este o posibilitate ci o certitudine. Este clar pentru mine...copiii sunt mereu mai buni decat parintii lor. Chiar daca sunt rai, parintii lor au fost si mai rai. Orice lant al raului transmis din generatie in generatie se rupe undeva. Microexemplu...oameni care au fost batuti de parinti dar care nu aplica acelasi tratament copiilor lor. Macroexemplu...care se vede nu de azi pe maine...ci de-a lungul generatiilor...nu se mai practica arderea vrajitoarelor pe rug in piata publica...undeva pe drum acest obicei si-a pierdut sustinatorii.

Este un act de egosim aducerea pe lume a unui copil sau este un sacrificiu care ajuta la schimbarea in bine a acestei lumi? Eu cred ca nici una , nici alta...adevarul este undeva la mijloc si este mult mai nuantat.

My blog




Lorena(19.12.2007)

cuvintealese spune:

Jasmin012 acum fiecare cu parerea lui dar daca mai scap unele cuvinte sau unele articulari, nu inseamna ca sunt analfabet, cu siguranta in posturile fiecarua exista asftel de "greselute", dar poate ca tocmai la tine nu.Felicitari!eu nu am stat sa fac o analiza a posturilor tale.
Cat despre naivitatea mea, nu stiu, pate o fi ,poate nu, nu stiu...
Inca o data aveti ce aveti cu varsta mea, dezbateam un subiect, nu o persoana si va asigur ca nu sunt nici pe departe bogat si nici burtos, dar fie.Poate sunt un utopist naiv dar utopici si naivi sunt si cei care aduc copii pe lumea pentru a-i face sa sufere, considerand sec "asa a fost sa fie..."(si pentru a fi clar mar refel doar la acele cazuri in care copii sufera, am mai zis, dar ca sa fiu sigur).

Consider ca deja nu discutam un subiect ci despre mine, nu are rost.Naiv si copilaros, burtos si bogat, facand cate 2 gratare la sf de saptamana, imatur si analfabet, ma retrag inapoi in cusca mea.Asa am fost sintetizat, asta sunt!Cand o sa mai cresc poate o sa va intalnesc copii si o sa vad ce mult au schimbat in bine societatea... sau poate nu.
Pana atunci insa poate mai scapati de prejudecati, de superioritatea datorata varstei(nu este un criteriu absolut si nici general valabil) si priviti utopia pe care voi vreti sa o atingeti condamnand-o pe a mea.(este valabil doar unora, nu tuturor).
Sunt mic in exprimare , prentu ca nu ma exprim uzual, asta este!Am un trecut dubios si pentru unii e suspecta chiar si varsta de 26 de ani.Alienatul acesta si-a expus o parere si astepta sa fie contrazis cu argumente valide, nu varsta, nu trecut,nu persoana.
Multumesc celor care au avut amabilitatea sa imi ofere cateva raspunsuri.
Consider topicul inchis(pt mine) pentru ca subiectul este deja epuizat cand discuti lucruri de oameni mari cu un om mic.Am inceput discutia cu voi politicos si o sa termin asa pentru ca "fight fire with fire" ar insemna aici sa cobor nivelul dialogului.
O seara placuta

kariguld spune:

acum cand in sfarsit am putin timp pentru dezbatere, tu zici ca pleci.

stai, stai....trebuie sa fii de acord ca in orice fel de discutie/dezbatere exista si pareri diferite poate care nu-ti plac, exista si postari pe alaturea subiectului, exista si oameni care te vor contrazice.

bonta bonta, a subliniat un aspect important. nu avem nici o garantie pentru ziua de maine, asupra viitorului...nu controlam nimik, nici clipa prezenta. doar asupra trecutului avem o certitudine, am detinut controlul...cunoastem ce a fost, dar asupra viitorului...cine poate spune ce va fi maine? care din noi are garantia ca maine va mai fi? cine imi ofera mie garantia serviciului, banilor, sanatatii mele? nimeni, nimik....

tocmai, pentru ca nu putem controla nimik si nu putem fi siguri de nimik, trebuie sa traim clipa prezenta. am bifat 'enj de realizari pe tabla vietii, anii trecuti, saptamanile trecute, zilele trecute...dar nu putem bifa la viitor. viitorul ne apartine in foarte mica masura, prezentul e clipa noastra de glorie. in fiecare zi, e AZI!

sa ma leg de alt aspect, parintii care fac copii...si apoi se pare ca-i chinuie lasandu-i pe mana bonelor sau la gradinite. eu, cred ca nici un parinte cu mintea intreaga, nu aduce pe lume un copil, cu gand sa-l chinuie, sa nu aiba ce-i oferi, sa-l lase pe mana bonelor, etc. exista un procent f mic de oameni care fac copii ca sa-i foloseasca in anumite scopuri....f f mic e procentul. ma uitam aseara la clipul cu acei copii de la Ocna Sibiului....mama respectiva era saraca bolnava...ceva dizabilitati de vorbire avea...dar sunt convinsa, ca in limitarea ei, dorea si doreste binele copiilor, facea ce credea ea ca-i mai bine pentru ei....repet, un om limitat din multe puncte de vedere. nu cred ca a facut acei copii ca sa-i chinuie....si aici intervine un aspect foarte important, educatia! la capitolul asta e moarte in RO, lipsa totala! lipsa de educatie sexuala, lipsa de carte, lipsurile materiale nasc astfel de familii...
asta e un aspect, din multe alte aspecte ale vietii.

peste tot in lume exista copii saraci, parinti care nu pot oferi multe copiilor lor, dar asta nu inseamna ca acei oameni trebuie judecati si condamnati pentruca au nascut copi.

sunt multe aspecte, lucrurile mult prea complexe....mai vb si alta data.



cont pay-pal:mihaela77oprea@yahoo.com

Bazar pt Mihaita

VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA

Unii oameni au petrecut o viata intreaga si au adunat averi facand lucruri firesti, nefiresc de bine!

lidsta spune:

Vin si eu cu o alta abordare. Fetitele ar trebui educate diferit de baieti? Nu ar trebui sa existe intrebarea "ce vrei sa te faci cand o sa fii mare" pentru o fetita? Pentru ca daca Cuvintealese si cei care il sustin au dreptate atunci fetitele ar trebui invatate de mici ca atunci cand vor fi mari vor putea fi fie mamici fie doctorite dar nu amandoua. Si nu este fair nici pentru noi ca adulti nici pentru fetitele noastre.

Si mai cred ca nu tine totul de alegerea noastra ci mai tine si de posibilitati: e usor sa spui ca nu vrei cariera cand nu o ai si e mai dificil sa o spui cand ai construit deja ceva. Cand ai un job care iti place, o echipa formata, un nume si o pozitie si mai si castigi cat castigi nu te poti retrage pur si simplu. Un job cu mai putine ore de lucru e greu de gasit (supracalificare), de lasat de tot nu poti ca trebuie sa si cresti copilul iar de intrerupt nici atat: oricum nu ai mai avea la ce te intoarce. Plus ca munca poate fi si ea parte din viata ta, din ceea ce te defineste si implineste pe tine. Si daca faci parte din aceasta categorie de femei, cine spune ca nu ai dreptul la mai mult, ca nu ai dreptul sa ai un copil? Credeti ca fericirea unui copil se bazeaza in primul rand pe cate ore sta mama acasa cu el? Nu uitati ca acel copil va incepe gradinita, va incepe scoala si apoi va pleca pentru ca asa este in firea lucrurilor. Mamicile ce ar trebui sa faca? Sa ramana spectator la viata altuia, sa-si culpabilizeze copiii ca saraca mama are grija de noi dar pentru ea nimic, sa mearga la coafor cat este copilul la scoala si sa se roage sa nu o lase barbatul singura si fara o paine? Copilul il faci pentru ca ai nevoie sufleteasca de el, dar daca poti ramai independenta de restul lumii si invata-l si pe el mersul lucrurilor. In viata trebuie sa muncesti ca sa traiesti, muncesti ce iti place sau doar ce poti iar copii ai daca vrei, poti si ai cum si cu ce sa ii cresti.

Si ca sa raspund acelei postari unde se spunea ca ar vrea sa vada o mamica ce a inceput serviciul cand copilul avea 2,3,4,9 luni va spun ca ati gasit-o: am inceput serviciul cand copilul meu a facut 4 luni, media de ajuns acasa e 7 seara si nu regret alegerea. E drept ca taticul lucreaza acasa si vede/ aude tot ce se intampla intre bona si copil si mai e drept ca am avut noroc de bona buna. Cu privire la cat de fericit, multumit si bine a crescut copilul meu nu as vrea sa intru in polemici dar e foarte bine, inclusiv psihic.

Sheannamp spune:

Am rezistat cat am putut dar pana la urma detasarea moderatoriceasca impusa de cerintele publicului nu mai poate sa ma tina de la a scrie.
"Copilul il faci pentru ca ai nevoie sufleteasca de el"..
Iata si propozitia la care a fost musai sa raspund.
Copilul NU SE FACE PENTRU NEVOILE TALE. Nici sufletesti si nici materiale.
Nu tu ca parinte ai nevoie de el (sau cel putin asa ar trebui) ci el are nevoie totala de tine. Nu de bani, nu de pampers, nu de Mc Donlads, nu de vacante in strainatate, nu de masina cu aer conditionat.
Am gemeni asa ca sa nu sariti cu gura ca nu stiu cat costa. BA stiu cat costa totul si stiu foarte bine ca jumate din lucrurile pe care le cumpar sunt de fapt motive care sa suplineasca orele alea in care nu sunt cu ei pentru ca merg la servici.
Si recunosc cu sinceritate ca, in cazul meu, mersul la servici e pur egoism. E "hobby" daca ceea ce fac eu se poate numi asa. Venitul nostru il asigura sotul meu.
Si da, cuvinte alese are perfecta dreptate, de la un capat la altul, poate prea multa dreptate.....
Mi-aduc aminte ca scriam si eu ceva similar la o polemica legata de alaptat in care erau mame care sustineau sus si tare ca asta este dreptul lor. NU, nevoile fiziologice ale sugarului, in primele 6 luni de viata, nevoile psihologice si mai ales emotionale sunt dreptul copilului si esti obligat, ca parinte, sa le asiguri. Chiar daca asta inseamna sacrificiu din partea ta.
Ori sa ma scuzati, dar sa stai 12 ore la serviciu ca sa poti avansa si pentru ca te simti mai bine decat acasa schimband pampersi sau educand copiii (apropos stiti cat e de greu sa stai ore intregi cu copilul si sa ii vorbesti, sa ai rabdare, sa ii anticipezi necesitatile ? decat la serviciul luxos, cu aer conditionat, parfum suav, costume elegante, conversatie inteligenta, mancare de la catering si in general, taskuri pe care le poti face fara prea multa implicare emotionala) este EGOISM.
Si da, sunt perfect de acord ca era mai bine pe vremuri (pentru copii) cand acasa ramanea mama si tata mergea la vanatoare. Poate si pentru mama si tata.
Ca nu ne putem intoarce la asta e la fel de adevarat dar nu ii scoateti ochii autorului acestui topic pentru ca a indraznit sa ne spuna ca nu suntem mamele perfecte care ne credem.

A si chestia cu plecatul in strainatate pentru ca aici altfel murea de foame, sa fim seriosi, cand cei care spun asta din pragul viloiului construit pe durerea si handicaparea emotionala a propriilor copii, parca suna fals....

ariel_7000 spune:

sheana, cu tot respectul, cum i-am zis si lui CA, asta trebuie sa fie o decizie personala, trebuie facuta din ... simtire.
Eu una am facut-o ca asa am simtit, asa am vrut, pt ca nu vreau sa mai repet greseala de data trecuta (cand era Alex mica) sa incep serviciul cand copilul meu inca avea nevoie de mine...noroc ca mi-am dat seama la timp si atunci si am realizat pericolul si am renuntat!
dar eu ma refer aici strict la cazul meu! la copilul meu si nevoile lui si sentimentele mele. nu stiu cum e la altii, nu pot sa judec.
insa eu cand stateam pana seara la servici si ajungeam obosita si frustrata ca am fost acolo si nu cu puiul meu, eram total nefericita. si eu si ea.
acum, e o fericire totala . stam frumos acasa toti 3, tati e la "vanatoare", mami "vaneaza" in curtea casei cand copiii dorm sau se joaca frumos intre ei sau cel mai adesea devine pasare de noapte (noroc ca ceea ce fac pot face la orice ora a zilei)...uneori chiar nu o duc pe alex la gradi ca vrea sa stea acasa cu mine , uite cum stric copilul si-l invat ce e chiulul!

Insa in cazul mamei care ar ramane acasa, doar pt ca asa TREBUIE si ca asa are obligatie morala fata de copii, dar sufletul ei ar tanji dupa orele alea de "altceva", de iesit dintre scutece si biberoane..., dupa momentele alea de "EU" cea care a facut n ani de facultate si a luptat pt o cariera, cariera care e o particica din viata ei, o pietricica care ii tine "constructia" intacta...in cazul asta daca s-ar extrage acea "pietricica" s-ar darama toata constructia...si mama ar suferi, ar fi frustrata, involuntar va gandi ca "s-a sacrificat" sa stea acasa cu copiii, automat alea 18 ore petrecute cu ei ar deveni cel putin mecanice, ar face doar ce trebuie sa faca...fara tragerea de inima pe care tipul nr. 1 o are...
de ce? pt ca sunt 2 tipare total diferite! cu dorinte si nevoi diferite!
in cazul asta, fericirea mamei conditioneaza si fericirea familiei, a copiilor si sotului. automat mama va considera ca sotul e privilegiat si ca "scapa" cand merge la servici, ca vede alte chipuri, aude alte glasuri, miroase parfumuri, pe cand ea vede aceleasi chipuri, aude aceleasi glasuri si are aceleasi senzatii olfactive...zi de zi...repetitiv. in cazul asta, ce credeti ca va observa mama in primul rand? ca e soare afara si canta pasarelele? NU ! va observa colicii, durerile de dinti, plansetele, scutecele murdare, mormanul de biberoane....si va fi o mama frustrata si trista, cu repercursiunile de rigoare, acum depinde de cat de tare e "materialul" ...
nu credeti ca in acest caz e de preferat ca mama sa petreaca mai putin timp, calitativ? ce credeti ca e mai importanta aici: calitatea sau cantitatea?
propun sa incercati sa priviti problema si din partea cealalta.
Am vorbit doar de cazul mamei care alege sa se intoarca la lucru, nu de cea care nu are incotro, ca altfel fac cu totii foamea...de ea am vorbit cu alta ocazie.

pe cei care intra la topic doar ca sa jigneasca, in mod pueril, pe initiatorul subiectului, ii rog, mai bine sa dea next, ca ideea acestui topic este sa ducem o discutie constructiva, pro sau contra, argumentata...si in fond care e problema ca CA are 26 de ani??? Eu cand m-am inscris pe forumul asta aveam 25 de ani si nu am luat niciun bobarnac de la nimeni! culmea, astea am inceput sa le iau acum, "la maturitate"
eu as spune sa fiti fericiti ca mai exista tineri preocupati si de problemele astea, fie ca sunteti pro sau contra parerilor lui (eu am fost partial contra , insa am argumentat de ce), in timp ce multi din generatia lui au ca unice preocupari scuipatul semintelor si ascultatul lui "copilul minune"...

Imi pare rau ca mi-am sters mesajele ieri, insa chiar ma suparasem si aveam impresia ca imi irosesc timpul degeaba intr-o discutie care nu duce niciunde si ca vorbele mele sunt perceput ca "dat din gene"
Insa vad ca sunt persoane cu care se poate "vorbi", cu care discutia inainteaza intr-o directie, nu se invarte pe loc in jurul varstei lui CA.

Kari, Noe, Sheanna, Felicici, Lidsta, Bonta si restul celor care au vazut ca se poate invata din aceasta discutie, din cate stiu eu, la momentul acesta discutia va avea loc intre noi, fara participarea autorului...insa il rog pe CA, sa ii ignore pe cei care il iau in ras datorita varstei (bai, nene, parca ar avea 5 ani!!!!) si sa revina la discutie macar pt placerea de a dialoga (pro sau contra) cu noi. in fond pt asta te-ai inscris pe DC, nu? nu ca sa afle lumea cati ani ai tu!



mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
"Copilul rade:
Intelepciunea si iubirea mea e jocul !
Tanarul canta :
Jocul si intelepciunea mea-i iubirea !
Batranul tace :
Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea !"
Lucian Blaga

lidsta spune:

Cum poti spune ca nu faci un copil pentru nevoile tale? Dar pentru ale cui, ale copilului? El nici nu exista inainte de procreere, doar o celula, ma rog, doua ... Ca mai tarziu, dupa ce il ai, nevoile lui sunt pe primul plan, asta este alta discutie, dar a spune ca faci un copil ca are el nevoie suna doar a cuvinte mari si goale. Eu una nu pot sa sintetizez de ce facem copiii dar cu siguranta nu pentru ca ne-o cer ei ci pentru ca noi nu putem functiona si simti implinite fara. Iar daca alegi sa continui o cariera in paralel, cine si de ce se simte indreptatit sa dea cu piatra? Sunt convinsa ca Gabitza putea sa se descurce cumva stand acasa dar a ales sa nu o faca. La fel si eu, la fel si alte mame. Da asta cuiva dreptul de a sugera ca nu am avut suficienta grija si ca abuzurile erau de asteptat? E usor sa culpabilizezi pe altul atunci cand tu faci sau ai face lucrurile diferit dar statistic vorbind cat la suta din cei care sustin ca mamele trebuie sa renunte la cariera au si o cariera adevarata sau le face cu adevarat placere munca lor? Multi din cei care sustin renuntarea la serviciu nu au reusit niciodata integrarea intr-un colectiv sau sa faca o munca din pasiune si nu doar prezenta si munca silnica la "scarbici". In schimb isi educa pe cat pot fetitele sa-si aleaga o cariera, sa faca ceea ce le place si sa devina cat se poate de independente la maturitate. Nu vi se pare ca ceva nu se leaga? Unde anume este falsitatea, in educatia acordata copilului sau in renuntarea la serviciu exclusiv pentru a avea grija de copil?

ariel_7000 spune:

lidsta, eu iti raspund doar la acest paragraf, caci la restul am raspuns anterior...
Nu toti care au ales sa renunte la servici au fost niste neadaptati si neintegrati...
Mie da, nu mi-a placut la ultimul job...nu am definea, mergeam acolo ca...trebuia, aveam nevoie de bani, era un loc sigur.
Eu nu pot zice ca familia mea se descurca salariul sotului, ca stiu clar ca nu e asa! aaa, da, am supravietui, am avea mancare si haine, insa, ar insemna sa ma privez pe mine si pe restul de alte "luxuri"...ma refer aici la chestii elementare si de bun simt, nu la vacante exotice, haine de brand, parfumuri nu stiu de care, carora oricum nu le dau nicio importanta...
Dar, unele dintre noi,NU STAM acasa...eu una NU STAU. am zile in care daaaa, imi vine sa stau, sa nu fac nimic! insa ma scol la 8 si ma culc la 3 (dimineata), pentru ca in timpul asta ma ocup si de copii si de "JOBUL" de acasa. eu am ales sa lucrez acasa, de lucrat tot o fac, numai ca difera locatia si programul! aaa si satisfactia! ce fac eu acum este ceea ce am visat sa fac! nu mai sunt frustrata, nu ma mai simt "legata" de un birou (plasat si la 1 ora departare de casa...deci, din start 2 ore pierdute pe drum, plus nervii de rigoare in metrou), nu mai alerg ca disperata pe strada sa nu cumva sa ratez marele moment al pontarii, nu mai cer voie nimanui sa ma duc la baie si nu mai fac aceeasi munca fada, anosta si nesuferita! Fac ce vreau, cand vreau! si stau si cu copiii mei in timpul asta, ca nu e seful in spatele meu sa pufaie...

Si asta nu inseamna ca nu ne educam copiii, ca nu ii indrumam spre un viitor, dar va fi strict alegerea lor daca vor vrea cariera, familie, sa culeaga porumb sau sa fie in sala de operatii, pe luna sau acasa la masina de cusut...
a fixa unui copil planuri carieristice, e cam .... o proiectie a propriilor dorinte nerealizate...
parerea mea e sa-i oferi toate informatiile acelui copil, sa il incurajezi in directia in care vezi ca are inclinatii si sa-l sustii in alegerile lui, indiferent de dorintele tale...

aaaa, nu vorbesc de tine in mod special! cand zic "tau", "tale" ma refer la tine, omule cu care vorbesc . ma exprim deja aiurit, am fugit la "job"


mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
"Copilul rade:
Intelepciunea si iubirea mea e jocul !
Tanarul canta :
Jocul si intelepciunea mea-i iubirea !
Batranul tace :
Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea !"
Lucian Blaga