Cele 2 minuni ale lumii mele

Astazi Elena Ruxandra implineste 1 anisor, si darul meu de suflet este povestea nasterii sale. Povestita asa cum imi amintesc astazi fara inflorituri dar cu mari emotii. A inceput in septembrie 2007 cand un test a aratat instantaneu 2 liniute. Ce banal …clar nu e asta inceputul. Inainte de asta a fost Ana. Surioara ei mai mare nascuta in urma cu aproape 5 ani.
Ei nu i-am scris povestea nasterii si parca mi se pare nedrept. Deci inceputul e acesta…
Acum ff mult timp aproape in vremurile din legende adica prin 1998 am fost la o doctora pentru niste noduli la san. Atunci am aflat ca am o problema cu progesteronul si ca probabil voi putea avea copii doar in urma unui tratament. Nu am luat lucrul asta prea in serios pentru ca doream studii,bani,cariera. Ne gandeam ca daca ne ne vom dori copil si nu vom putea avea atunci vom infia unul. Timpul a trecut, nu ne gandeam la copii, nu era inca momentul de fapt eram asa ocupati ca nici nu ne faceam planuri si in plus ma inscrisesem la Studii Postuniversitare de 2 ani. Era in luna decembrie a anului 2002 cand am inceput sa am crampe, greturi, dureri de stomac, nu puteam manca nimic. Timpul trecea si nu-mi reveneam, aveam aceeasi stare. Observ ca nici CM nu aparea. Ma tot intrebam daca am ramas insarcinata si-mi aminteam doar cuvintele doctorei care-mi spusese ca nu voi avea copii. Si in plus ne protejam. Incerc un test. Negativ . Deci nu sunt insarcinata. Dar totusi ce am? Ma tot gandeam ca poate sunt in stadiul terminal al unei maladii grave. Nu stiam unde sa ma duc. La ce fel de medic? Au trecut asa vreo 3 saptamani neavand timp si nestiind incotro sa o apuc. Totusi,cu inima cat un purice mergem la Spitalul Polizu sa vedem ce este. Era ajunul Craciunului si ningea frumos.
Am ajuns pe la 12 ne-am invartit prin curtea spitalului, ne-am uitat pe la usi si am tras concluzia ca nu mai e nimeni. Nici acum nu stiu cum am ajuns la acesta concluzie. Cred ca de frica. Am plecat. Eram asa fericita ca nu era nimeni. Dar sotul imi spune: Hai la alt spital!Hai la Giulesti. Nu se poate de Craciun sa stam asa in dubii. Am Parlamentat degeaba, el voia sa mergem la alt spital. Mergem la Giulesti si aici nimerim unde trebuie. Era aglomerat. Ne asezam frumos pe bancute in hol. Si stam si stam bineinteles ca nu era un rand sau ceva acolo asa cum ne inchipuiam, Nu stiam cum functioneaza. Fiecare isi chema doctorul si intra la consultatie. La un moment dat ne dam seama si atunci vorbim cu doamna de la registratura sa cheme pe cineva. Ne-a zis sa asteptam. Si am mai asteptat…. Incepusem sa ma enervez si imi venea sa plang ca nu m-am documentat intai sau sa ma fi dus undeva la vreun cabinet particular. La un moment dat a coborat un doctor. Am intrat intr-un cabinet. Am spus povestea. Mi-a aratat masa si mi-a spus sa ma urc acolo. Am inceput sa plang de nervi si frica. Era pentru prima oara cand eram la ginecolog. Am aflat atunci ca sunt mari sanse sa fiu insarcinata dar va trebui confirmata sarcina cu o ecografie. Eram in culmea fericirii. Greturile si orice urme de boala au trecut ca prin farmec dupa confirmarea sarcinii. Apoi a inceput aventura:echografii, analize, emotii . Burtoiul crestea, nu suportam nimic in picioare care erau foarte umflate. Purtam acum cu peste 2 numere mai mult. Am mers la munca pana in ultima clipa si ma pregateam sufleteste pentru marele eveniment. La ultimele controale am aflat ca este posibil sa fie nevoie de cezariana. Asta in conditii perfect reale trebuia aprobata de directorul spitalului sau de vreun sef cred eu. Dar eu, desi mi-era groaza de nasterea naturala nu voiam sa fac cezariana decat daca ar fi fost absolut necesar. Visam la o nastere rapida cu epidurala la sfarsitul careia sa-mi vad bebelusa la pieptul meu. Vise deci.Nu a fost chiar asa. Placenta era cam imbatranita, bebele era mare, doctorul urma sa plece in concediu. Eu nu nasteam. Colul era lung si inchis. Asa ca mi-a prescris niste injectii de inducere. Le-am facut. Am fost peste cateva zile la control si nimic. Apoi mi-a prescris altele si sambata era de garda si urma sa ma interneze pentru nastere. La control tot nici o schimbare. Ma interneaza. Mi se face un calciu, mi se da sa beau un paharut cu ulei de ricin si gata ….in salon. Am tot urcat si coborat pana in curte unde ma astepta sotul de m-am plictisit. Burtica era bine mersi. Nici o graba. Peste noapte mare lucru nu s-a intamplat. Doar foiala si lipsa de somn. Dimineata cred ca se miscase ceva pe acolo dar prea putin. In ritmul asta nasteam peste cateva zile. Am fost intrebata daca am mancat. Mancasem de plictiseala niste biscuiti. Deci vom face anestezie rahidiana. Atunci a inceput pregatirea pentru operatie. In cateva minute eram deja pe masa de operatie si amortita bine. Mi s-a parut ca a trecut o vesnicie pana am auzit plansete de bebelus. Eram asa nerabdatoare. S-a nascut intr-o frumoasa si torida zi de duminica inceput de august la ora 12, 3500kg, si 52 cm, Scor Apghar 10. La un moment dat mi-a aratat-o moasa. Am ramas muta de cat de frumoasa era. Parca nu era nou nascut. Avea o fata roz si rotunda si un par mare si negru, era minunata. A disparut fara sa o pot atinge macar. Apoi totul mi s-a parut o vesnicie. Simteam tot ce se intampla in burta mea. Voiam sa se termine totul repede sa ma duc la minunea mea. Am stat ca pe ghimpi pana a 2 zi dimineata la terapie intensiva. Singurul meu gand era sa ma duc sa nu dispara cumva minunea. M-am mobilizat destul de repede si m-am dus sa o vad. Ea era acolo. Ma astepta. Nu-mi venea sa cred nici ca am scapat cu bine si nici ca este acolo frumoasa si sanatoasa.
Am ajuns acasa cu ea fara instructiuni de folosire. Au fost multe probleme mici sau mari: furia laptelui, ragade, copil care nu doarme noaptea, colici,refuzul biberonului care mi se par acum niste lucruri marunte. Practic in acel an m-am reinventat. De la o workalcoolica desavarsita a trebuit sa devin casnica. Si asta brusc cu numeroase frustrari, fara prea multi prieteni, mi se parea foarte greu si nu-mi doream decat sa creasca mai repede. Sa mearga la gradinita , scoala , sa revin cumva la viata de dinainte. Timpul a trecut si fetita noastra trebuia sa mearga la gradinita. Cu ceva interventii am reusit sa o inscriu la o gradinta de stat aflata la cativa pasi de casa. Ce bucurie pe noi. Am pregatit fata sufleteste ca va merge la gradinita. Fusese la bunici toata vara si de-abia astepta sa mearga la gradi. A venit si clipa multasteptata. Am mers la gradinita si acolo ne-am dat seama ca nu era chiar asa. Educatoarea o scorpie, sala de clasa extrem de mica si neprimitoare, copii bolnavi primiti in colectivitate, mancare proasta. Copilul plangea si la plecare si la sosire. Nu-i mergea bine. Dupa nici o saptamana: laringita. Tuse, dureri de gat, nas infundat, febra. Acasa cu ea. S-a facut bine si din nou la gradinita 2 zile si din nou : tuse, febra, etc Asa au trecut 2 luni. Mai mult acasa decat acolo. Era foarte slabita. La un moment dat a facut febra 40. Speriati am inceput sa-I dam antibioticul prescris de doctora noastra. Facea febra in fiecare seara 40 si peste. Si a tot facut aproape o saptamana si doctora ne spunea sa mai asteptam ca va ceda de la antibiotic. Am mers la alti doctori: ORL, Pneumologie, Infectioase, urgenta. Fara rezultate. Nimeni nu putea sa-i puna un diagnostic clar. Avea gatul foarte rosu si tusea. Starea ei nu se ameliora. Daca ziua era ceva mai bine si putea fi controlata din medicamente noaptea febra sarea de 40. A fost o saptamana groaznica in care in fiecare noapte chemam salvarea particulara sa ne asiste la manevrele de scadere a temperaturii. Ziua ne continuam plimbarile pe la medici, analize etc.
Analizele erau proaste. Ni s-a schimbat tratamentul intr-un final. Un antibiotic foarte puternic injectabil. Urla de durere. Noi eram terminati si de nesomn si din cauza lipsei de speranta. Parca nu se mai termina. Copilul incepuse sa aiba si dureri de burta. Nu mai manca. Era palida. Nu stiam unde sa mai mergem cu el. Toti ne spuneau sa asteptam sa-si faca anitbioticul efectul. Ne-a trimis cineva la o alta doctora in spital. Ne-a internat pe loc. Am facut multe analize. Nici ea nu stia ce are.Toate analizele erau rele. Sigur avea pneumonie. Dar nu era numai asta. Intr-un final am aflat ca este suspectata de mononucleoza.Nu auzisem de asta niciodata. Am stat in spital 5 zile. Si-a revenit. Am mutat-o de la gradinita de stat. Au fost 2 saptamani in care nu stim daca am dormit, mancat, si in plus eram si raciti.
Dupa ce si-a revenit copilul mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu mine. Dupa ceva timp fac un test de sarcina si aflu ca sunt insarcinata. Nu m-am bucurat. Aveam un sentiment ciudat. Era culmea.Nu stiam nici cum nici cand se intamplase. De fapt nu stiam nimic din ultimele saptamani. Vestea m-a lovit drept in cap. Incet, incet am inceput sa ma impac cu ideea. Problema nu era ca voi avea 2 copii ci ca probabil voi trece inca o data prin ce am trecut. Parca toata suferinta copilului era din cauza mea ca l-am nascut, ca nu i-am dat destui anticorpi sa nu se imbolnaveasca, ca nu e destul de puternic din cauza mea,,,etc Am facut echografie de confirmarea sarcinii si totul era ok. Atunci mi-am mai revenit. Au aparut si sentimente mai bune. Oricum n-as fi facut intrerupere niciodata. Sotul meu ma sustinea si-si dorea de mult timp al 2 lea copil. Asa ca am inceput rutina: analize, vizite la medic, echografii. Totul era normal. Ne rezervam bilete sa evadam pentru cateva zile singuri. Mergem in Strasbourg sa petrecem revelionul cu niste rude si sa vizitam imprejurimile. Abia am coborat din avion ca ma apuca o durere groaznica de cap. Totul se invartea in jurul meu. A 2 –zi aceeasi durere si in plus o alta foarte puternica de gat. Nas infundat, tuse. Tot tacamul Nici un medicament nu aveam si oricum data fiind situatia nu as fi luat. Dupa vreo 2 zile de tuse&durere de gat ma hotarasc sa merg la un medic. Foarte greu am gasit un cabinet deschis de sarbatori. M-a consultat o pediatra si mi-a recomandat niste medicamente pe baza de paracetamol, vit c, ceva admis in sarcina. Le-am luat dar starea mea se inrautatea. Zaceam pur si simplu inconjurata de tone de batiste si tuseam zi si noapte. Cred ca n-am reusit sa adorm deloc. Asteptam cu nerabdare sa ma intorc acasa. De revelion ochii mei devenisera complet rosii si curgeau. Am participat totusi la revelion care s-a dovedit a fi foarte reusit.

Ne-am intors in tara si starea mea nu era buna deloc. Apoi aveam programare la echo de trimestrul 1. Am mers la echo si doctora mi-a spus sec ca sarcina este oprita din evolutie de cateva zile chiar o saptamana. Am ramas socata. Nu am realizat nici macar ce inseamna. Parca eram paralizata. Acasa am inceput sa caut pe net sa ma documentez cam ce s-a intamplat si ce va urma. Am sunat doctorul si i-am spus. In spital erau multe femei cu sarcini oprite in evolutie. Durerea mea a palit in fata unei mame careia ii murise copilul de 9 luni si pe care l-a nascut natural fara calmante sau anestezie. Eram hotarata sa incerc din nou in cel mai scurt timp.

In luna octombrie deja eram insarcinata. Ma duc vesela nevoie mare la medic. Atunci am aflat ca se va muta din Bucuresti. Ma simteam descoperita, fara medic care sa ma urmareasca, mai era si o campanie in ziare in care apareau tot felul de grozavii de la nasteri. Am tot amanat momentul in care trebuia sa aleg un spital/medic. Echografii si analize faceam la timp dar nu ma urmarea nimeni. Trimiteam rezultatele medicului meu si-mi dadea indicatii prin mail. Dar pana cand. Trebuia sa fac ceva. Prin ianuarie cam la un an de la pierderea sarcinii, intr-o dimineata am atipit pe canapea cu pisica in brate. La un moment dat am vazut cat era ora si m-am ridicat speriata ca voi intarzia la munca. In acelasi timp o pernuta a cazut de pe canapea fara sa o vad din cauza pisicii. Asa ca am aterizat pe gresie. Nu-mi aduc aminte cum am cazut dar stiu ca pisica mi-a fost de mare ajutor. Eram lovita la o mana. Burta nu stiu. Eram cuprinsa de panica si nu aveam cu cine sa ma sfatuiesc.. Am imprumutat un aparat de monitorizare a batailor inimii si am vazut ca este ok. Atunci mi-am dat seama ca am nevoie de medic. Am inceput cautarile. M-am dus la o doctora la o policlinica in apropierea casei mele. Am vorbit cu ea si mi s-a parut potrivita. Cam repezita. Am continuat sa merg la ea cam 3 luni fara macar sa-mi faca o data control. Pe ea o interesa doar greutatea mea. Tot timpul ma atentiona ca am luat prea mult. Si ma intreba ce medicamente iau. Atat. Asteptam ore in sir ca sa pot fi cantarita si apostrofata. Apoi a urmat visul in care-mi disparuse burta. Din nou am intrat in panica si am imprumutat aparatul de monitorizare. Doctora respectiva era plecata timp de 2 saptamani la un congres. Atunci i-am spus papapapa. Deci pe la 7 luni eram fara medic. Citeam la nasterea unei stele despre nasterea la spitale private si incepuse sa-mi surada ideea. Chiar inainte de Paste ma hotarasc sa o abordez pe dr. Mirela Popa. Era de garda la Medlife si am mers fara programare si am reusit sa intru la ea. Mi-a spus atunci ca in perioada in care urma sa nasc adica la inceputul lunii iunie era plecata in concediu. Draguta, a vorbit cu un coleg care m-a primit Am vizitat si spitalul si mi s-a parut excelent. Am ramas impresionata de acvariul cu bebelusi si de curatenia de acolo si grija cu care erau tratati. Eram hotarata sa nasc acolo. In luna mai am mers la echografie , am facut analize si totul era ok. Am programat nasterea pentru ziua de 28 mai. Trebuia sa o programam mai devreme fiind a 2-a cezariana, Urma ca eu sa fac niste injectii cu betametazona pentru plamanii bebelusului.. Eu am protestat la inceput pentru ca citisem despre corticoizi dar aproape nu mai puteam face nimic. Doctorul m-a convins ca e o doza mica si ca nu va pati nimic. Era mult mai riscant sa nu i se adiministreze tinand cont ca nasterea era programata la 38 saptamani si ca acolo nu aveau dotari pentru copiii cu probleme la nastere. Betametazona urma sa mi-o trimita cumnata mea pentru ca la noi nu se gaseste. Aflu ca vine cineva in vizita la ea si o va trimite prin persoana respectiva. Cu 5 zile inainte de a incepe injectiile aflu ca prietenei i se pierdusera bagajele si deci si betametazona mea. Incepem acum cautarile , sunam prieteni si cunscuti sa ne aduca medicamentul. Am gasit intr-un final pe altcineva care avea o cursa in Franta. Dar numai bine ca au gasit bagajul. Era si intact. Ma pregatesc moral si fac injectiile. Urma sa nas peste 3 zile. Pe 28 ma prezint dimineata la spital pentru operatie. M-am cazat, mi s-a masurat tensiunea, s-a monitorizat bebeul, si apoi am asteptat momentul sa ma cheme in sala de operatie. Era o caldura infernala. Era canicula si culmea aerul din spital era inchis sau nu mergea. Era ora 13 si nu mancasem si nu bausem nimic. Ma topeam. Ne cheama intr-un final in sala de operatie. O asistenta ne preia, ii inmanam actele si mi se monteaza o branula. Ii dau analizele, actele, cutia pentru recoltare celule stem si ma intreaba de formular. Ce formular ? Pai pentru recoltare. Da , formularul nu era in cutie, era intr-un dosar la mine la birou. Sun un coleg sa-mi aduca urgent dosarul si asteptam. Intre timp ma pregateste pentru anestezie. Ajunge colegul cu dosarul si incepe operatiunea. Totul decurge normal. In cateva minute aud plansete..Era ora 14,10 s-a nascut bebita cu 3500 kg si 51 cm. Scor Apghar 9. Apoi mi-o aduce si mi-o aseaza pentru cateva secunde pe piept. Era asa mica si dragalasa.M-am indragostit pe loc de ea, Noaptea la terapie Intensiva a fost un cosmar. Era o caldura sufocanta, transpiram tot timpul si durerile erau infernale. Nu am reusit sa inchid un ochi cu toate calmantele si somniferele administrate. Dimineata am cerut la prima ora sa fiu mutata in salon si sa-mi vad copilul. M-am dus la acvariu si am vazut-o, apoi am pus-o la piept si a supt din prima. Conditiile din spital au fost excelente. Era deajuns sa suni si-ti aduceau copilul, mancare, tot ce aveai nevoie, Toata lumea se purta civilizat si cu profesionalism. Toti erau la dispozitia ta non stop. Nota 10. Dar si nota de plata a fost pe masura.
Ajunsa acasa fata cea mare mi se parea uriasa.Parca crescuse peste noapte enorm. Cand m-a vazut mi-a ridicat fusta sa vada daca mai am inca un copil in burta. A intampinat-o pe surioara cu bratul plin cu jucarii si a fost foarte mirata ca nu vrea sa se joace. Ma tot intreba cand se poate juca cu ea si de ce e asa mica. Parea dezamagita. Astazi Elena implineste 1 an si doresc sa-i urez din tot sufletul :Viata fericita si multi ani !


pisica mama de Ana Maria(3.08.2003) si Elena Ruxandra(28.05.2008)

andreea1608 spune:

Sa iti traiasca minunile, sa va bucurati de ele. Foarte frumos ai povestit.

36+ Maria Alexandra


http://picasaweb.google.com/AndreeaBizadea/PozeDiverse#

cleo78 spune:

sa iti traiasca printesele, sa fiti sanatoase, si implinite, senine si minunate.



o soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008

MsBB spune:

FFFF frumos povestit! O poveste frumoasa cu un final dublu fericit!
Imi pare tare rau pt sarcina oprita din evolutie, uite, insa, DD v-a binecuvantat cu inca o minune.
Sa fiti fericiti impreuna, sa va traiasca cele 2 minuni, sa va bucurati de ele si sa fie sanatoase!

Fericirea are chipul tau... Andra , noastra!

chinabulina spune:

frumoasa poveste! sa iti traiasca minunile!!! dar mai ai pana la 7 la multi ani, Elena Ruxandra!

georgiana, de gogoasa balerina teodora maria din 15 mai 2008
Ia te uita ce mare sunt
Povestea gogoasei balerine
Avem viata in sange

helen75 spune:

LA MULTI ANI!
Sa-ti traiasca minunile si sa va bucurati de ele!

Reallaura spune:

BElleane ce poveste frumoasa! Ai facut bine sa incluzi si cele doua sarcini anterioare...caci pana la urma cele doua sarcini au pregatit-o pe a treia! Sa-ti traiasca minunile si sa fiti sanatosi de darul lui Dumnezeu!

Laurita, mami de Mircea Ioan, 15 mai 2008

inais spune:

Uite ca nu am avut somn si bine am facut...am cetit o poveste! Frumoasa poveste! Nu este un roman cum spuneai, este o poveste. Si inca una cu final fericit. M-a emotionat finalul...cred ca toate cuvintele din lume nu pot cuprinde ce doreste o mama copilului ei.

Sa fiti sanatosi toti 4 si inca o data La Multi Ani! pentru Elena!

pentru mami ei si darul ei de suflet!

mamica Iasminutei...adica lui mami si a lui tati

belleane spune:

Multumesc pentru rabdarea de a-mi citi povestea. Multumesc si pentru urari!!

pisica mama de Ana Maria(3.08.2003) si Elena Ruxandra(28.05.2008)
povestea noastra:http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137959

Lorich spune:

Sa va traisca cele doua minuni, mami multumesc ca m-ai emotionat iar si iar, stiu si eu cum e sa treci printr-o sarcina oprita in evolutie, apoi bebeicul care vine repede, repede e cea mai mare minune de la Dumnezeu ! Va sarut!

Lori, mami de Robert din 9.06.2008

Cum a venit pe lume Robert

gabitzam spune:

Cu intarziere, la multi ani pentru puiuta mica! Sa-ti traiasca fetele, sa fie sanatoase, sa va bucurati impreuna unii de altii, sa nu stiti de nici un necaz niciodata! Ma bucur pentru tine ca ai pututu scrie povestea nasterii pentru fetele tale.