Cinematografia europeana
Raspunsuri - Pagina 5
beshter spune:
Sambata am vazut ultimul film al lui Mircea Daneliuc - Marilena. Spun de la inceput ca eu nu ma dau in vant dupa filmele lui Daneliuc, poate cu notabila exceptie a Probei de microfon, dar, ma rog, aia era mai demult. Nu-mi place nici insistenta cu care o distribuie in rolurile principale pe nevasta-sa - Cecilia Barbora, care nu-mi displace, trebe sa recunosc, numai ca ma intreb cum ar fi s-o distribuie pe Ilinca Goia, de pilda, care nu-mi place deloc
Marilena e un film urat. Adica despre uratenie. O femeie inghesuita prin toate colturile de catre toti barbatii posibili si imposibili, care-si lasa copilul nou-nascut in grija unuia dintre barbatii sus-pomeniti ca sa-l poata intampina cum se cuvine pe iubitul-hot expulzat din Canada si evident, ne-tata al copilului.
E si un film teribil de obositor. Femeia e tot timpul pe fuga, nimic nu-i prieste, alearga cand sa-i dea copilului laptele strans cu pompa cand sa-si insoteasca iubitul la incheieri de afaceri murdare s.a.m.d. In rest, pretext pentru vesnica exhibare a mahalelei buboase si a rufelor murdare.
Singurul lucru pe care l-am apreciat de-adevaratelea a fost limbajul minunat de precis alcatuit al Marilenei, care devine o adevarata carte de vizita a tzoapei cu inima de aur. Bijuterii de genul 'Nu sunt nici facuta dus' sau 'Mi-e SI rau', 'Sunt SI obosita'...
Duminica am vazut www.imdb.com/title/tt0993789/" target="_blank">Une conte de Noel la Elvira Popescu si am simtit ca traiesc. Un film despre complicatele relatii dintre parinti si copii, despre ura dintre frati, despre motivele care imping oamenii sa se inmulteasca. Un film destul de complicat dar foarte foarte bine jucat, foarte foarte bine scris si plin de anticlimax-uri. Nu e deloc o poveste de Craciun. Catherine Deneuve e magistrala iar Chiara Mastroianni n-o joaca pe fiica-sa, culmea, ci pe nora-sa (si, Dumnezeule, cat poate semana cu defunctul Marcelo!)
You cannot both dance and not pay the piper.
avmaria spune:
De cand nu ne-am mai auzit, am vazut in sfarsit "It's a free world" . O problematica foarte de actualitate, si in acelasi timp un subiect vechi de cand lumea - redata cu precizia caracteristica lui Ken Loach, fara inflorituri. Filmul curge de la sine, personajele evolueaza diferit, asa cum "pot" sa evolueze intr-o lume libera, si nu neaparat spre "a better world" - cum si-ar dori spectatorul ca sa plece linistit acasa. Dupa ruptura, intoarcerea nu se mai produce pt Angie - opresat devenit opresor, nu va mai fi loc pt compasiune.
Un film care isi propune sa dea un pic de gandit despre liberalismul occidental, despre individualism, despre exploatarea imigrantilor. Povestit cu simplitate si inteligenta. Il recomand cu caldura.
beshter spune:
M-am invrednicit sa vad si eu The Reader si scriu ceva despre el aici pentru ca, in fond, e o coproductie SUA-Germania. Germanii au pus povestea (Schlink imi place mult), peisajul si immmm...cam atat, nu?
Desi se vede de la o posta cat de mainstream e, filmul mi-a placut. Pe Winslet o iubesc oricum (si e britanica, after all) destul de mult incat sa-i iert Titanicul, la fel si pe Ralph Fiennes. Pe tinerelul ala nu-l cunosc.
Mi-a placut pentru ca e despre vinovatie si e mai mult decat o reprezentare unilaterala si unidimensionala a vinovatiei. Mi-a placut pentru ca e despre citit si placerea cititului, despre cum se construieste o legatura prin citit si despre cum - atunci cand posibilitatea de a ti se citi si de a-ti reprezenta lumea astfel dispare - dispari si tu.
You cannot both dance and not pay the piper.
musetto spune:
Am tot evitat sa scriu la acest subiect pt ca am avut mereu impresia ca nu am suficient timp ca sa spun pe larg tot ce as vrea. Dar... dat fiind ca am avut ocazia de curand sa revad un film frantuzesc pe care il iubesc foarte mult si am scris chiar azi despre el cateva randuri pe un alt forum, m-am gandit ca ar fi fost frumos sa il impart in primul rand cu voi, dragi iubitoare de film european. Sa va indemn sa il vedeti, daca v-a "scapat" pana acum, sau sa il revedeti, daca il stiati deja. In opinia mea este unul din cele mai bune filme care s-au turnat vreodata (dar e drept ca eu ma inflacarez usor ).
Ce am scris despre el "dincolo": este vorba despre Jean de Florette (1986), cu sequel-ul Manon des Sources, avandu-i in distributie pe Gerard Depardieu, Yves Montand si Daniel Auteuil. Coloana sonora, camera, jocul actorilor... toate m-au tinut lipita de ecran. Iar Auteuil, desi in rol secundar, a dus tot greul in opinia mea, el a fost piesa centrala sau cel putin asa a aparut din unghiul meu de vedere. Poate si din cauza ca el a fost personajul de legatura intre caracterele lui Montand si Depardieu. Inutil sa mai adaug, pt cine stie deja filmul, ca de cand l-am vazut prima oara, nu am putut sa mai privesc garoafele cu aceiasi ochi :)
Interesant mai este ca filmul a fost un succes atat critic, cat si comercial. Vi-l recomand cu caldura.
Atasez si linkul de pe youtube pt coloana sonora.
musetto spune:
White Pisana, si eu iubesc din toata inima "Shirley Valentine". E un film de un comic dulce-amarui, asa cum spui chiar tu, care ma relaxeaza si ma umple de optimism de fiecare data cand il revad. Este adevarat, nu pot sa inteleg prea bine ce simte o femeie in postura lui Shirley, pur si simplu sunt de parere ca daca nu suntem niste fiinte superficiale e imposibil sa "end up" cu un sot si o casnicie ca a ei. Dar, acceptand in mod abstract ca o asemenea situatie este totusi posibila pt unii, am urmarit usor intrigata si amuzata in acelasi timp solutia pe care a gasit-o ea la problema.
Am gasit pe imdb cateva citate din film, sper sa iti faca placere sa iti amintesti de ele: http://www.imdb.com/title/tt0098319/quotes
Mie, pe langa cel dat de tine despre mariaj si Middle East 
, mi-au mai placut astea doua:
[first lines]
Shirley Valentine: Hiya Wall.
[to the camera]
Shirley Valentine: Well what's wrong with that? There's a woman three doors down talks to her microwave. Talking to a microwave! Wall, what's the world coming to ?
Shirley Valentine: I mean, most fellas ya know, they've got no idea how to talk to a woman.
Costas Caldes: No?
Shirley Valentine: No. They feel they have to take over the conversation. I mean, I mean with most fellas if you say something like, like my favorite season's autumn, they go oh, oh, my favorite season's spring and then you've got 10 minutes of them talkin' about why they like spring and you weren't talkin' about spring, you were talkin' about autumn. So what do you do? You talk about what they want to talk about. Or you don't talk at all. Or you wind up talking to yourself.
musetto spune:
Poate nu ar tb sa vorbesc atat de mult la acest subiect, nu sunt o cunoscatoare si cu siguranta voi spune si multe prostii.
Despre cinematografia italiana, pt ca intreba Mihaelka mai la inceput... dat fiind ca am dat deja un mic disclaimer , o sa incerc sa redau cat de cat ce a insemnat pt mine: fiecare epoca m-a surprins, m-a zguduit prin ceva. Sunt filme care m-au transformat, poate si pt ca pe cele mai multe din ele le-am vazut cand eram inca adolescenta si au avut un impact mai mare asupra mea decat (cred eu acum) ar avea daca le-as vedea azi pt prima oara. Perioada cea mai iubita a fost cea de sfarsit a neorealismului (de pe la mijlocul anilor '50) si pana spre anii '70. Multe din filmele acelea sunt pt mine o stare de spirit pe care chiar am experimentat-o. Cu ochii atintiti la cearsaful alb, alunecam in transa si paseam in lumea lor imediat ce aparatul vechi de proiectie incepea sa isi faca constiincios datoria si sa depene monoton cate o pelicula chiar si mai veche decat el. Asa am "trait" La Dolce Vita sau Le notti di Cabiria sau Giulietta degli Spiriti sau mai "noul" 8 e 1/2 (desi despre acesta din urma mai potrivit ar fi sa spun ca l-am visat, precum Anselmi insusi). Apoi filme precum L'Avventura m-au atras ca un magnet din prima, fara indoiala datorita laturii lor introspective in principal. Si nu realizam ca sala veche de cinema era neincalzita, ca stateam pe scaun nemancata de ceasuri intregi, nu ma gandeam ca mai era putin si venea sesiunea si chiuleam la inca un laborator pe care nu stiam cand o sa il recuperez... Eram doar nervoasa ca Mircea Dumitrescu (care venea cu cinemateca in tolba la noi in oras si facea introducerea la fiecare film) vorbea mult, mult prea mult pt gustul meu si nu ma lasa sa imi vad nestingherita de "my drug of choice" la acea vreme.
Trecand la alt gen de film, as vrea sa va recomand unul mai putin cunoscut in Romania (cel putin asa era acum vreo 10 ani, nu parea sa fi auzit nimeni de el, intre timp poate a aparut la tv). Se numeste "Fratello Sole, Sorella Luna (Brother Sun, Sister Moon)". Realizat in 1972 de Franco Zeffirelli (in engleza, cred, in original) este un film sensibil care isi propune sa treaca in revista momentele esentiale din viata lui San Francesco d'Assisi.
Puteti vedea aici cateva cadre superbe (sa nu radeti, eu i le arat fiica-mii cand ii vorbesc despre animale, imaginile si muzica sunt lovely):
beshter spune:
Musetto- 
. Am facut goose pimples la ultimul post.
Sper sa pot si eu sa spun (candva) despre ce inseamna pentru mine Antonioni si Fellini.
You cannot both dance and not pay the piper.
avmaria spune:
Mihaelka, am vazut si eu in sfarsit "Entre les murs". Ti-am recitit impresiile. Nu prea mai am nimic de adaugat, l-ai descris asa de bine...
O secventa care m-a atins mult : cea in care la sfarsitul ultimei ore de curs, dupa ce François isi intreaba elevii ce au invatat in anul respectiv, vine o fata la el si-i spune - cu o privire si o voce de nedescris - ca ea nu a retinut nimic. Profesorul o imbarbateaza, insista ca nu se poate sa nu fi retinut si ea ceva, la spaniola, sau la geografie, la sport, la orice... Fata e sfasiata, nu intelege care-s asteptarile celorlalti, ale scolii in sens larg de la ea, nu face fata, dar se simte pierduta caci isi doreste cu orice pret sa continue scoala, doar pt ca nu vrea sa urmeze o scoala profesionala. Dezarmant acest episod. Dezarmanta situatia, dezarmanta emotia si maestria cu care e interpretata.
Si as mai adauga ca in plus de relatia profesor - elevi, foarte interesanta mi s-a parut si analiza sanctionarii ca metoda in educatie. Mai precis dualitatea trebuie sanctionat un act grav / sanctionarea va aduce cu sine inrautatirea situatiei celui sanctionat, oare care-i calea cea dreapta ... si unde se opreste responsabilitatea profesorului.
Musetto, eu am vazut JEan de Florette si Manon de Sources hapt in 90 ! Atunci mi-a intrat in cap ca daca o sa am o fata o s-o cheme Manon. Pana acuma n-am avut decat baieti :-). Retin ca mi-au placut, dar in clasificarea personala parca nu le-as baga la categoria filme deosebite. Ai dreptate, cred ca ar trebui sa le mai vad odata, cu ochii de acuma, plus ca acuma as putea aprecia cu adevarat accentul provençal.
musetto spune:
Mihaelka, astept cu mare interes sa iti citesc impresiile, atunci cand vei avea timpul si dispozitia necesara sa scrii despre asta, bineinteles!
In ce priveste "The Reader", de cand tot ard sa il vad, dar mai am de asteptat un pic pana sa ajunga dvd-ul si la mine :(
avmaria, este foarte posibil sa nu-ti fi parut special Jean de Florette. Dar cine stie, chiar daca nu te-a impresionat prima data, s-ar putea sa ai totusi o surpriza placuta daca alegi sa il revezi. Si ma refer mereu la Jean, acolo mi se pare ca se afla centrul de greutate al intregii povesti, Manon il vad important doar prin faptul ca asigura o incheiere - necesara, ce-i drept. Care a fost concluzia mea, pt ca l-am vazut de cateva ori, la varste diferite: fiind genul acela de film oarecum slow paced (banuiesc ca se deruleaza in acelasi ritm cu viata rurala provensala), daca nu esti din prima setat sa fii atent la detalii, te trezesti la sfarsit ca ti-a scapat chiar esentialul.
sibip spune:
[quote]citat din mesajul lui Mihaelka
Ieri am fost la film! Si, daca sunt cuminte, ma duc si azi.
Am vazut Entre les murs - In clasa - Franta, 2008, castigatorul Palme d'Or, concurent la Cesar si la Oscarul pentru cel mai bun film strain.
Mihaelka, multumesc pentru topic Am vazut si eu Entre les Murs si nu l-am discutat cu nimeni (imi place sa merg singura la cinema). Stii ce am inteles eu de acolo?
Ca scoala nu rezolva problemele. De exemplu baiatului acela care a fost exmatriculat, in ciuda faptului ca invatase ceva cu-adevarat din greselile lui si promitea realmente o schimbare, scoala nu i-a intins (inca) o mina de ajutor; profesorii prea ocupati sa stringa bani pentru un nou automat de cafea, decit sa-i doneze pentru cauza baiatului chinez cu o minte stralucitoare, a carui mama urma sa fie deportata si implicit urma si el...
Apoi, ceea ce am constatat "pe pielea mea" in timpul perioadelor cind am fost pe la scoli in strainatate: acolo procesul invatarii este unul pe care elevii il iau in serios. Oricare ar fi nivelul scolii, oricit de la "banlieue" ar fi aceasta. Ati vazut cite miini pe sus la ore? Cita indirjire de a da un raspuns, chiar daca ascunde o urma de bravada? Oare de ce pe timpul meu (am absolvit liceul in '95) era aproape o rusine sa ridici mina? Ca sa nu fii luat drept tocilar? (desi majoritatea stiam raspunsurile si eram o clasa de elite intr-un liceu de elita) Oare de ce atitudinea asta in scolile romanesti??
.. Si respectul fata de profesori, pe de o parte (elevii pedepsiti aspru chiar si de opinia colectiva pentru obraznicia de a "tutui" un profesor.). Si penalizarea din partea lor a incercarii de a aplica standarde duble - acea izbucnire nefericita a profesorului fata de elevele pe care le acuza ca s-au purtat "ca niste tirfulite" sau ceva de genul asta. Si totusi, aceste standarde duble sint aplicate: scoala e dura si justa numai cu elevii care incalca regulile (vezi baiatul negru) in schimb profesorul scapa cu fata curata de la "judecata" organizata in cancelarie...
Da, noi adultii sintem puternici atit timp cit adversarii nostri sint inca slabi. De parca ne-am razbuna in avans. (citeodata am tentatia de a aplica aceeasi regula si copiilor mei, pe care ii mai gratulez citeodata cu o palmuta, dar ma indignez si ma supar cind ei imi riposteaza cu aceeasi moneda).
Poate am deviat de la subiect, dar m-am bucurat sa fi gasit pe cineva care a mai vazut filmul si poate sa-si dea cu parerea.
E intr-adevar foarte bun si inedit, copiii aceia invata intr-adevar la o scoala reala. Si totusi nu e doar un documentar. E foarte inspirat.