programa scolara - invatam mult sau putin?

liadorian spune:

Pentru cine e curios cat de mult ar trebui sa se invete in scoala romaneasca, sunt utile informatiile de aici: http://www.curriculum2008.edu.ro/.

N-am parcurs detaliat decat programele scolare pentru disciplina limba si literatura romana si cred ca spiritul lor e cel corect: se insista pe formarea de deprinderi si abilitati, si nu pe acumularea tembela de informatie nedigerata, pe lucrul in echipa, pe invatarea prin proiect, descoperire, pe dezbatere si studiu de caz si nu pe memorarea mecanica.

De aici vad cateva probleme care ar putea intra in dezbatere:

1. e legitima existenta unui curriculum national unic, fapt care impiedica existenta/aparitia unor alternative educatioanle autentice si care limiteaza dreptul si libertate celor ajung in sistem de a decide in legatura cu modul in care vor fi tratati?
In opinia mea, reforma autentica a invatamantului ar fi inceput cu conceperea unor curricula diverse, puse sub umbrela unor indicatori de performanta unici. Altfel spus, parintele ar fi putut opta pentru un curriculum sau altul, in functie de ceea ce doreste pentru copilul sau, in functie de ceea ce copilul doreste pentru sine, in functie de interesele copilului etc., avand mereu in minte finalitatea: indeplinirea unor standarde de performanta stiute dinainte, care ar aduce intreg sistemul la un numitor comun.

2. se regaseste spiritul acestor programe in manuale, pentru ca manualele, sunt cel mai adesea, instrumentul la care profesorul continua sa se raporteze in relatia cu clasa;
Unele manuale mi s-au parut mai inspirate decat altele. Alegerea manuallui e, asadar, importanta. La fel si modul in care profesorul il prezinta elevilor: ca pe-un auxiliar? cape-un instrument alaturi de altele posibile (biblioteci, muzee, internet etc.)? autoritatea unica in materie?

3. se regaseste spiritul acestor programe in practica de la clasa?
Cred ca aici e problema foarte grava. Nu intotdeauna se lucreaza la clasa in spiritul a ceea ce ar trebui sa fie scoala contemporana. Cauzele sunt asa de multe ca nici nu-mi vine sa deschid eu o lista. Sunt insa si profesori extraordinari, insa ce ne facem noi, ca parintii? Ne rugam sa avem norocul sa dam peste ei? Sau luam atitudine, facandu-ne auzite opiniile in scoala? Eu cred ca sedintele astea cu parintii ar trebui sa fie mai mult decat o corvoada plictisitoare, de la care absentam cat de des e posibil si ar trebui vazute ca niste ocazii bune de a aduce in discutie problemele care ne framanta, nemultumirile pe care le avem etc. Pana la urma, cu totii platim pentruca scoala sa existe, e deci vointa noastra ca aceasta institutie sa reflecte ideile in care credem, nu?*

*Simt nevoia sa mai adaug ca vorbesc aici din perspectiva unui parinte bine intentionat, care pune mai presus de orice binele copilului.

amoga spune:

Am avut si eu parte de asa ceva. Si tot fara diploma am sfirsit. (Da' din motive altele decit ale tale.)




Retin, sigur ca retin; intrebarea e: pentru cit timp? Cit din informatiile cuprinse in metrii aia de cursuri scrise la dictarea profesorilor universitari ti le mai amintesti acuma?




Eu n-as fi atit de sigur. Luatul unui examen nu e singurul motivator de pe planeta. Exista unii oameni care au alte motivatii ce-i face sa-si piarda noptile cu te miri ce (de la jocuri pe computer, la privit in stele, bintuit de pesteri, etc.).




Stressul are efecte pozitive doar de scurta (sau foarte scurta) durata. Pe termen lung cauzeaza intotdeauna mai multe probleme, decit avantaje.

Se intimpla ca lucrez intr-un domeniu (programare) in care stresul termenelor de predare e la ordinea zilei in multe companii. Guess what? De fiecare data cind se fac ore suplimentare-n nestiire si se creaza o presiune prea mare dinspre management inspre "palmasi", se ajunge inevitabil la un lucru: scaderea calitatii produsului livrat. (Ce-i drept, se livreaza la timp.)

Acelasi lucru se-ntimpla si cind recurgi la stres in domeniul educational. Sigur ca o sa atingi niste "deadlines" (examene, lucrari, expuneri, etc.), insa cel mai probabil o sa faci rabat la calitate. Nu mi se pare un "trade-off" (compromis) prea fericit.




Nu a fost stimulat s-o faca... Hmmm... Si cum anume ar fi trebuit sa fie stimulat? Pendulindu-i o ciocolata in fata ochilor pina spune "o vreau!", 'au aplicindu-i lovituri cu rigla de lemn la palma pina zice "nu mai tac!"?


A.M.

amoga spune:

Dar hai sa prelungim la absolut alternativa teoriei conform careia e mai bine sa faci ce-ti place. Care-ar fi alternativa asta? Ca e mai bine sa faci ceea ce ti se spune.

In asa o lume absoluta, gunoierii, minerii, etc. ar fi niste meserii pe care nu le alegi, ci in care esti numit. De cine? Cum de cine? De autoritatea care-ti decide viata. Politistul, popa, deputatu' sau senatoru' de circumscriptie electorala, in fine, cine-a fi sa fie in postura de mare dirijor de vieti omenesti.

Intr-o astfel de lume, un Simali oarecare ar fi la o suparare de autoritate distanta de a deveni gunoierul cartierului. N-ar conta ce-i place, ce nu-i place, ce-a facut sau ce n-a facut pina atunci; singurul lucru care ar conta ar fi, desigur, faptul ca cineva i-a spus sa faca ceva. (Asta e teza de la care am pornit: faci intotdeauna ce ti se spune, nu ceea ce vrei.) Dasemenea, n-ar putea refuza o eventuala numire la dirijarea pubelei, pentru ca --nu-i asa?-- nesupunerea fata de autoritate ar fi pedepsita cu alte cele cazne odioase, ca sa nu zic ca ar fi impotriva propriei filozofii de a raspunde altfel decit cu elan si devotament total la orice "provocare" sosita din partea autoritatii.

Intre cele doua lumi utopice, care ar fi de preferat?

---

Lasind utopia la o parte, practicarea unei meserii (gunoier, miner, cercetator la NASA, etc.) de-o buna bucata de vreme-ncoace pare sa se fi facut sub semnul unui motivator comun: banu'. Si da, nevoia de a face bani (pentru nu conteaza ce scopuri) te poate deturna de la urmarirea eventualelor pasiuni pe care le-ai putea avea. (Fara sa fie obligatoriu sa existe o astfel de separare, totusi.)

Cind cineva se decide (sau e nevoit) sa faca bani sacrificindu-si interesele (hobby-urile) de pina atunci, e momentul in care respectivul a capatat o foarte buna motivatie pentru a studia cu maxim interes ce a fi sa fie nevoie pentru a ajunge sa faca bani in modul in care si l-a propus (i.e. practicarea unei meserii). Avind o buna motivatie ii va fi probabil suficient pentru a-si atinge scopul mult mai repede decit trecind printr-un sistem coercitiv de pregatire (i.e. scoala).


A.M.

sorana spune:

Amoga stimularea unui copil sau imboldirea lui spre a face ceva nu se face obligatoriu cu rigla de lemn si nici cu fluturarea unei ciocolatele ....
Tu chiar iti lasi copilul perfect liber, sa faca absolut ce vrea, sa vorbeasca cum vrea? Eu nu. Eu ii corectez greselile de exprimare, greselile gramaticale. Si asta de la bun inceput, de cand a inceput sa vorbeasca. Mie asa mi se pare normal, sa o corectez cand greseste, nici prin cap nu mi-a trecut sa o las sa vorbeasca cum vrea si cum poate fara sa o corectez .... Mie nu mi se pare deloc o ingradire a personalitatii sa iti inveti copilul sa vorbeasca corect. Si daca nu izbutea sa pronunte litere as fi dus-o la logoped. Tu iti vei lasa copilul sa vorbeasca stricat si incorect, chiar nu il vei stimula sa faca ... nimic? Mie personal mi se pare ca o astfel de crestere, fara nicio regula si fara nicio restrictie va duce la un adult care crede ca totul i se cuvine, ca nu trebuie sa munceasca pentru nimic, fara scop si fara tinta, posibil si privit ca un ciudat din cauza vocabularului sarac si pronunctiei defectuoase. Parerea mea ....



Sorana si Monica (6 ani)

amoga spune:

Nu, nu e obligatoriu. Doar ca asta e cazul cel mai des intilnit intr-un mediu institutionalizat. (Si poti sa vezi ciocolata si rigla de lemn la modul general, adica recompensa sau pedeapsa.)




De ce crezi ca n-ar fi in stare sa-si auto-corecteze limbajul, copiind din ceea ce vede-mprejur? (Presupun ca tu si ceilalti cu care vine in contact in majoritatea timpului folositi o vorbire corecta -- adica are de unde copia.)




Eu am incredere in copilul meu ca e perfect capabil sa-si corecteze singur greselile de exprimare. (Pare perfect capabil sa copieze exprimarile-mi mai putin ortodoxe... asa ca nu vad de ce n-ar fi in stare sa copieze si ce-i bun... ohh, well, ce cred eu ca-i bun :-)...)

Si aceeasi incredere o am ca e perfect capabil sa decida ce merita si ce nu merita sa invete. (Merita, adica ii place sau ii trebuie pentru a-si atinge alt scop propus.) Asta asa, ca sa mai trag nitel discutia inspre subiectul firului (ce si cit invatam).




Si parerea ta se bazeaza pe... ce anume? De unde tragi concluzia ca un copil care nu e corectat la tot pasul va sfirsi prin a fi un inadaptat social?

Anyway... cel putin in cazul meu, nu e vorba de lipsa oricarei reguli (bunaoara, cu toata bunavointa mea, n-o sa-mi las copilu' sa exerseze trecutul strazii c-un fular legat la ochi), ci doar de limitarea lor la cel mai mic numar cu care ma simt confortabil. Care numar, banui, e infinit mai mic decit in cazul acelor scenarii in care se face din controlul pruncului un scop in viata...


A.M.

sorana spune:

Ok amoga, cum zici tu. Oricum nici eu nici tu nu ne vom schimba parerea in urma acestei discutii ....
Acest subiect este despre programa scolara / invatamantul in Ro si noi suntem off topic.

Sorana si Monica (6 ani)

simali spune:

Exact. Ii incarca cu detalii (importnate desigur, dar pentru specialisti) si nu mai au timp pentru cautarea sinelui. Si ce-i mai rau, nu-i invata sa gandeasca, sa sintetizeze, sa caute singuri.

Eu personal mergeam pe HS daca era legal in Romania. Stiu ca nu este pentru toata lumea dar pentru mine era o optiune foarte buna. Vlad a intrat in scoala entuziasmat. Inca este, pentru ca ne straduim noi, familia sa-i intretinem focul si sa-i alimentam curiozitatea. Dar imi este frica ca scoala va distruge incet-incet tot ceea ce am semanat cu atata grija. Avem din fericire o invatatoare deschisa la minte. Dar dupa clasa a IV-a?

alice

simali spune:

Eram convinsa ca asa stau lucrurile prin alte parti. Dar exemplul cu gunoierii era doar un exemplu. Sunt multe meserii grele si periculoase pe lume sau pur si simplu plictisitoare (sortator, croitoreasa in lohn, etc.). Nimeni nu aspira sa devina asa ceva. Dar cineva trebuie sa faca si treburile astea.

Stiati ca in Romania, inainte de 1900 nu exista decat HS? Si ce credeti voi ca se faceau copiii boierimii? In proportie de 99% studiau: dreptul, artele, literatura, istoria, religia si rar (mai ales fiii boierimii scapatate) disciplinele militare. Nimeni nu voia sa fie inginer, agronom, zootehnist, etc. pentru ca acolo era de munca. Deci daca le dai sa aleaga multi oameni ar alege calea cea mai usoara. Pana in zilele noastre un om care a terminat discipline umaniste este numit "om de cultura". A fost si o emisiune fandosita la televizor "Meseria mea cultura" in care nici nu se punea problema sa fie invitati agronomi, ingineri sau zootehnisti. De parca sa faci bine o sosea nu face parte din cultura unui popor. Dar ma rog... cu poezia inainte.

Invatamantul public si obligatoriu a fost un mare pas inainte pentru omenire. Dar el nu ar trebui sa fie singura alternativa. HS ar trebui sa fie legal si in Romania pentru cine vrea si poate.



alice

capcaunul spune:

Eu nu!
Stiu in schimb ca Mihail Kogalniceanu, ministrul Lucrarilor publice in 1864, impreuna cu Cuza au dat Legea asupra instructiunii publice conform careia invatamantul primar de 4 ani devine obligatoriu si gratuit pe tot cuprinsul Principatelor Unite.

sorana spune:

"Traditiile Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti sunt legate de infiintarea, in anul 1818, de catre Gheorghe Lazar, a primei Scoli tehnice superioare cu predare in limba romana la manastirea Sfantul Sava din Bucuresti. In anul 1832, scoala este reorganizata in Colegiul de la Sfantul Sava, unde, in cadrul ciclului intitulat "Cursuri speciale", erau predate matematicile aplicate, agricultura practica, mecanica si arhitectura. La 1 octombrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semneaza decretul privind infiintarea "Scoalei de Ponti si Sosele, Mine si Arhitectura", iar la 30 octombrie 1867, prin decretul nr. 1562, aprobat de domnitorul Carol, se infiinteaza "Scoala de Poduri, Sosele si Mine" cu o durata de 5 ani, avand doua sectii: Sectia de Poduri si Sosele si Sectia de Mine. La 1 aprilie 1881, directiunea Scolii a fost incredintata lui Gheorghe Duca. Acesta a dat o noua structura institutiei, sub denumirea de "Scoala Nationala de Poduri si Sosele". "

sursa - www.pub.ro


Dar simali are dreptate (probabil a vrut sa zica inainte de 1800 - esti inginer Alice? ) - inginerii nu sunt considerati "culti", scoala romaneasca nu e in nici un fel dotata si pregatita sa asigure o pregatire practica in fizica, chimie, etc.
Mie mi se pare aberant sa faci chimie teoretic! Pana nu pui mana si faci cu mana ta - nu poti pricepe, ce naiba sa pricepi - asta e materie experimentala - nu poti face experimente, o scoti din programa, nu faci teorie din care nu pricepe nimeni nimic ...

Exemplul clar e fi-mea careia i-am explicat cat am putut cu ce ma ocup ca nu tinea minte ca sa raspunda la stupida intrebare "Ce e mama ta?" - Ei si nu pricepea neam copilul cum e cu chimia. Vine intr-o zi de la gradi (5 ani, grupa mare) - mama, stiu ce-i chimia! - Ia zi puiu' mamei "Amesteci praf de culoare cu praf alb si praf de aroma si un pic de apa si iese pasta de dinti".
Perfect corect - facuse copilul cu mana ei pasta de dinti la gradi si a priceput cum e cu amesteci diverse si iese ceva folositor in 10 minute - ceea ce eu ma chinuiam de 2 ani sa-i explic teoretic! qed

Sorana si Monica (6 ani)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sii spera într-o rasplata, atunci chiar ca suntem o adunatura jalnica" - Albert Einstein