Copilaria si echilibrul copilului unic

gazzella spune:

unde, cum, cand?


Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

filofteia spune:

Nu neaparat...
Am incercat sa ma tin departe de acest subiect, tocmai pentru ca experienta mea cu sora mai mica cu 3 ani este dezastruoasa...firi diferite, comportamente diferite... ea cea neajutorata, abia tarziu am inteles asta si de ce parintii o avantajau, de ce nu aveau aceleasi asteptari de la ea...si acum sta cu parintii mei in primul rand pentru a o ajuta pe ea...

Cred ca aici depinde foarte mult de experienta fiecaruia...a mea este una nefericita...

Pe de alta parte si copilul unic depinde cum il cresti (ceea ce este valabil si cu mai multi).. am vazut copii unici care ti-ar fi dat si camasa de pe ei si copii cu frati care exceleaza in egoism...

Nu fac pledoaria copilului unic sau a celui cu frati/surori dar sincer nu cred ca un copil unic este frustrat, handicapat, lipsit de experiente ... incapabil sa se descurce in societate, cum se incearca aici sa se spuna...

Simali...eu te inteleg perfect, desi am o sora...cu care ma vad o data pe an, care nu ma suna niciodata, sun eu cam o data pe saptamana si cu care conversatia se rezuma la "sunteti sanatosi? Bun OK..Pa"

Cand am avut nevoie de ajutor l-am primit de la prieteni.

simali spune:

---

Nu incurca pasarile (care mai arunca din cuib puiul mai slab) cu primatele. La animalele care functioneaza in grupuri familiale, cum sunt primatele, fratii/surorile au un rol foarte important, atat pentru socializare cat si pentru ajutorare mai tarziu. Primatele tin legaturile de rudenie si este vital pentru supravietuire ca un individ sa faca parte dintr-un grup familial. Cu cat grupul e mai mare cu atat mai puternic si sansele de supravietuire si bunastare mai mari.

---

Acest comportament exista si la mamifere si se manifesta in perioadele in care hrana lipseste. Dar de ce sa ne ducem atat de departe? In anul 100 d.c inca exista la comunitatile umane (grecii de pilda) o lege care permitea familiilor sa ucida, din considerente pur economice, copiii mai mici de 3 ani, care, pana la aceasta varsta nu erau considerate persoane.

O sa ma uit acasa cum se numeste ceea ce am citit eu despre temerile subconstiente ale copiilor mici (teama de a nu fi parasit, teama de a nu fi urat de parintele de acelasi sex datorita sentimentelor mai puternice pentru parintele de sex opus, etc.).

---

Dar nu exista nici un fel de evidente ca un copil unic este avantajat, din contra. Daca familia nu poate gestiona 2-3 copii si conflictele lor, daca nu poate acorda atentie la acesti copii atunci problemele sunt la parinti si probabil acesti parinti ar avea probleme si cu un copil. Un cuplu echilibrat si interesat poate creste fara probleme 2-3 copii, chiar mai multi, fara sa ii lase sa-si scoata ochii unii la altii sau sa le creeze temeri si insecuritati

---

De ce crezi ca o familie care nu poate gestiona 3 copii nu poate gestiona nici unul singur. O spui ca si cum ar fi fix acelasi lucru. Dar consumul de energie si de timp este mult mai mare pentru 3 copii (macar in copilaria mica). Nu toate femeile cu un copil de 2 ani se pot inhama la inca o sarcina, alaptat, etc. si sa ramana sanatoase la cap. Unele pur si simplu clacheaza. Eu am o vecina in situatia asta. Pur si simplu nu a facut fata si a cedat nervos; a facut copiii cam tarziu, avea si un usor fond depresiv, etc. Au urmat cativa ani buni de spitalizari, ani in care NICI UNUL DINTRE COPII nu a avut mama.
Si da, problemele sunt la parinti. Eu una nu am negat niciodat asta. Pentru ca parintii evalueaza si decid. Ei pot sa spuna "pot trai fara sa ies cu prietenii in fiecare seara asa ca ia sa fac un copil" sau "pot trai o perioada fara cariera mea de pianista, ia sa fac 3 copii" sau pot spune "nu, eu nu pot".

Sincer, pledoaria ta pentru mai multi copii imi seamana cu discursul uni alpinist experimentat, care, odata ajuns pe Everest, tine discursuri la televizor pentru a convinge obezii si babele de 80 de ani ca in orice moment pot sa urce si ei pe Everest, ca nu e nici o scofala, ca e pentru toata lumea, uite asa, dupa colt...

Eu cred ca un copil sau mai multi sunt fericiti daca traiesc in familii fericite. Depide de fiecare in parte sa decida ce-l face fericit si ce nu. Restul... ca un copil e dezavantajat daca nu are frati... folclor.

---

Sunt foarte curioasa daca ai frati, sunt aproape sigura ca raspunsul este NU. Pentru ca eu am un frate si 'problemele' care le expui tu nici nu mi-au trecut prin cap.

---

Am un frate cu 4 ani mai mic. Desi am crescut in aceeasi casa nu stim mai nimic unul despre celalalt. Este durerea vietii mele: faptul ca niciodata nu am fost prietena cu fratele meu. Si nici nu cred ca o sa fiu de vreme ce el nu-si doreste in nici un caz acest lucru. Nu comentez aici ce si cum a gresit cand eram noi copii de s-a ajuns sa fim complet straini Eu cred ca parintii, pentru ca noi nu am fost decat niste copii nevinovati). Dar stiu un singur lucru: ca adult, mi-am dorit si inca imi doresc sa fiu prietena cu fratele meu. Din pacate nu este de ajuns. Ai idee cat doare? Este de 1000 de ori mai rau decat daca eram singura la parinti.

alice

Marox spune:

Eu sint singura la parinti. Nu pot spune ca am regretat lipsa unui frate/sora. Cel mult, pe timpul adolescentei imi faceam visuri, ce misto ar fi fost sa am un frate cu 2 ani mai mare care sa ma duca la bairame .

Nu prea ma gindeam citi copii o sa am. Sotul mai are 2 surori si intre ei e o relatie frumoasa, nu-si aduc aminte nici unul sa se fi batut intre ei in copilarie si acuma, la maturitate, sint apropiati. El ar fi vrut 6 copii ! Asta asa, vraja marii, ca nu se inhama el la asa "treaba" dificila. Insa i-am spus ca mi-ar place sa avem 2 copii.

Primul a fost un baiat. Eu imi doream foarte mult o fata, mai ales ca pur si simplu nu-mi imaginam ca e posibil sa fac un baiat, in generatia sotului, el era singurul baiat, in rest cele 2 surori si 6 verisoare.

Julia a aparut mai repede decit ne-am fi asteptat, dar a fost o bucurie. Alex a primit-o foarte bine, unul din primele cuvinte rostite a fost numele ei.

Cum e cu 2 copii atunci cind n-ai trait experienta? Ma iau dupa instinct, incerc sa fiu cit mai justa cu fiecare. Intre ei nu e mare diferenta de virsta, poate ca asta ma scuteste sa-i spun celui mare "Fii atent la surioara ta, tu esti mare, ea e mica", etc. Alex o mai altoieste pe Julia din cind in cind, Julia ii mai ia jucarii, se mai cearta, insa nici o clipa n-am vazut rautate si gelozie intre ei. Noi ii laudam si certam in mod egal.

Atita mai am de spus: mie mi se pare grozav sa am 2 copii, sa-i vad cum se aseamana si cum se deosebesc, cum discuta intre ei, cum se joaca, cum vin si ne pupa pe rind sau in acelasi timp, acuma cum ii duc pe amindoi dimineata la gradinita, mindri nevoie mare de ghiozdanele lor.

bird70 spune:

In experienta mea nu e foarte mare diferenta intre 1 si 2 copii. Este mai multa munca la 2 copii si mai multe griji dar nu dublu. Pentru mine socul la primul copil a fost mare, mi-am pierdut independenta, responsabilitatea enorma, cineva a pus stapanire pe viata mea, etc. La al 2-lea copil nu a mai fost asa dificil pentru ca nu s-au schimbat asa multe, independenta mi-o pierdusem deja si eram obisnuita cu ideea , la fel cu responsabilitatea era deja implementata, am fost mult mai relaxata iar pe total experienta a fost mult mai placuta. Nu pot sa spun ca volumul de munca s-a dublat, s-a marit e adevarat. Daca la primul copil stateam amandoi stresati ca plangea noaptea si am ajuns epuizati, la al 2-lea am stiut ce urmeaza si ne-am organizat, am facut cu randul la copil in asa fel incat fiecare a dormit cat trebuie, am organizat copilul cel mare sa fie implicat in viata celui mic dar sa aibe si activitati separate. Per total consider experienta un succes si de asta vrem sa o repetam .


E posibil ca cel de-al doilea copil sa-i fi pus capac vecinei, la fel de posibil este ca ea sa fi ajuns in aceeasi situatie si in lipsa copilului.


Nuuuu, eu nu fac pledoarie pentru multi copii. Eu am vrut doar sa-ti arat ca unele 'avantaje' pe care le-ai listat tu acolo nu sunt chiar asa cum le vezi tu. Cred ca intr-o familie echilibrata cu 2-3 copii, acestia vor creste mult mai fericiti si bine adaptati decat in aceasi familie cu copil unic. Incerc sa-ti arat ca nu fratii sunt un dezavantaj. Tu prezinti fratii ca un dezavantaj, pentru ca se cearta, pentru ca sunt in competitie, pentru ca isi creaza insecuritati unul la altul. NU fratii sunt dezavantajul ci parintii incapabili sa medieze conflicte, sa educe copiii, sa le dea sentimente de siguranta, sa curbeze spiritul competitiv intr-un mod lucrativ (sa concureze la scoala cu colegii, la invatat, la sport, etc).


Absolut.


La fel cum nici copiii cu frati nu sunt dezavantajati. Exista evident avantaje si dezavantaje pentru fiecare situatie dar nu asa dramatice cum le-ai prezentat tu. Eu cred ca principalul dezavantaj al familiilor cu mai multi copii este impartirea resurselor. Aici fiecare familie trebuie sa decida daca 'isi permit' sau nu mai multi copii. Si aici ma refer la lucruri importante nu la mofturi gen haine de firma si excursii in strainatate la 3 ani. Apoi exista aspectul disponibilitatii parintilor. Personal cred ca daca esti disponibil esti disponibil si esti acolo si daca ai 1 si daca ai 2-3 copii.

gabriella1 spune:

daca e ceva ce regret ACUM e ca nu am avut frati/surori.E crunt sa fii copil unic atunci cand devii matur!

Gabriela

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.

filofteia spune:

E crunt pentru tine...hai sa nu mai vorbim in mod general...pentru mine este crunt ca am sora pe care o am...

gabriella1 spune:

atunci... vrei sa fii tu sora mea?!

Gabriela

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.

filofteia spune:

De ar fi atat de simplu.
Esti o dulce.

gabriella1 spune:

fiind unica adica fara frati/surori,da,am avut si perioade de egoism,dar in general,dadeam tot, chemam copiii sa manance la mine, dadeam si haine si creioane,dadeam aproape tot. Nu stiu daca dintr-o bunatate iesita din comun, poate doar din teama ca daca nu le dau eu n-am cu cine ma juca.Ei avea frati/surori... eu ..pe nimeni.
Cand am crescut n-am fost nici frustrata si n-am simtit nici handicapul celui singur,am invatat o lectie dura a vietii dar care inca imi prinde ff bine si anume ca sunt singurul om pe care ma pot baza, ca n-am cui cere ajutotul,ca dincolo de mine nu ma sprijina nimeni. E ceva din mine, poate instinctul de autoconservare,nu stiu si nici nu pot explica,dar asa m-am format. Parintii mei sunt acum in varsta,nu mai sunt oamenii care la simpla mea cerere sa sara si sa-mi aduca.. au trecut anii... de fapt inafara de sotul meu si parintii care inca mai sunt, eu n-am pe nimeni.Sunt inca 3 ,vor fi 2, unul... si eu cui raman?! (retoric).

Gabriela

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.