Copilaria si echilibrul copilului unic

gazzella spune:

cu arta?
acum fara glume, e greu sa ignori intotdeauna
e ca in cazul copilului unic care are tantrumuri
solutia ce-a mai rapida de a-l "cuminti" e sa-i numeri
calea cea mai spinoasa e sa stai sa-l auzi cum urla incercand sa-i intelegi situatia, si pornind la rezolvarea conflictului (copilului!) dinspre interiorul acestuia, adica prin ascultare, empatie (cea care i-o demonstreaza adultul, ca la ei adio empatie cand sunt sub imperiul furiei)

deci primul impuls e sa urli la ei "acum gata!!!", dar tragi adand aer in piept si spui ca-s competenti, au un raport de gestionat - al lor si sa si-l gestioneze
si o fac
ai mei per ansamblu se inteleg tare bine chiar daca uneori se mai urasc, acum felix ii explica culorile broastei, care e tare atenta
faptul ca am avut un frate cu care ma bateam cu drag si sarguinta ma ajuta sa-i inteleg, accept
la urma urmei imi adoram fratele, a fost marea mea iubire ani si ani si ani, am crescut mult interior formandu-ma in umbra acestei iubiri
si stiu ca aceste accese de furie, ura directionate catre frati nu sunt decat niste episoade sanatoase in relatia lor
dar aici, probabil, am exemplificat mai bine

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=125174

ah, mama ne-a ajutat intr-adevar cand a invatat sa nu se introduca intre noi
pana cand a facut-o il chinuiam sistematic pe fratele meu
cand a invatat sa ne spuna "si ce veniti la mine!?" s-a terminat totul



Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

monica70 spune:

Si eu la fel.Asa e si in familia noastra.Si eu cu fratele meu (cu 5 ani mai mic) ma inteleg super (bine ,cand eram mici ne mai bateam noi evident) la fel verisorii mei,nepotii,prietenii ... Tare mi-as dori ca si Diana sa aiba macar un frate.Din pacate insa sotzul - singur la parintzi - e capos rau ,nu mai vrea inca unul.Eu inca mai sper sa il conving.
Si la parinti tin la fel ...

MONI SI www.dropshots.com/DIA1#date/2008" target="_blank">DIANA NAZDRAVANA (01.01.2006)
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=44e27bc599b84137e848b4" target="_blank"> PRIMII DOI ANI
"Scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau, pe care, altfel le ia vantul !"- N. Iorga

www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/serghei-esenin-7zuduho/focul-vanat-7zudpho.html" target="_blank"> www.youtube.com/watch?v=weJ4a5cKGZ4" target="_blank">

sorana spune:

Imi pare rau dar eu nu cred asta. Iti iubesti diferit parintii (asa cum probabil iti iubesti diferit copii) dar nu mai mult sau mai putin.
Eu nu pot sa zic "o iubesc mai mult pe mama" sau "il iubesc mai mult pe tata". Ii iubesc pe amandoi. Nu la fel, dar la fel de tare.
Dupa cum nu-mi pot imagina ca Monica ma iubeste mai mult pe mine si mai putin pe sotul meu sau invers. Se manifesta uneori diferit cu fiecare dintre noi dar sunt convinsa ca ne iubeste foarte tare pe amandoi - dovada fiind ca atunci cand unul dintre noi lipseste de acasa cateva zile (pleaca intr-o delegatie) - ii este foarte dor de cel plecat - chit ca-i tati, chit ca-i mami.


Sorana si Monica (5 ani)

sorana spune:

Eu si sora mea (cu 6 ani mai mica) nu ne-am suferit reciproc in copilarie.
Acum ne intelegem bine, ne iubim ...
Dar am amintiri din copilarie cu parintii mei disperati, nestiind ca sa-mi mai faca sa n-o bat
Am fost crescuta singura pana la 6 ani, iubita si rasfatata de toata lumea si, desi mi-am dorit o sora , a aparut o chetie mica si urlatoare care solicita atentia mamei, ba chiar si pe a tatalui, bunicii, etc Evidnet ca imediat ce "am pus mana" pe ea, am batut-o, i-am mazgalit papusile (nici vorba sa ia din ale mele, ea le avea pe ale ei, eu pe ale mele), i-am rupt jucariile, etc. Cooperare cu "aia mica si proasta"? Nici vorba! sa o iau dupa mine pe undeva - exclus (bine, nici nu cred ca aveau tupeu parintii sa ne lase - ca o pocneam cum o vedeam)
Asta e - am fost un copil foarte egoist.
Si nu realizez unde au gresit parintii - au incercat cat au putut sa ne impace

Sorana si Monica (5 ani)

Cristina_A spune:

Pai cum, nu te-au batut parintii pentru ceea ce-i faceai surioarei?

MissParker spune:

In conditiile astea, ar fi interesant de stiut cum vede sora ta "paradisul" de a fi crescut cu o sora ca tine. No offence, dar cred ca ea e cea traumatizata, chiar daca a reprimat traumele si acum va intelegeti de minune, subconstientul ei a retinut cu siguranta dusmania pe care i-ai oferit-o mult timp. Da, ca adulti ne schimbam, uneori ne mintim mai bine (vad asta la mama mea, pentru care fratii ei sunt "familia ei" si nu eu, copilul ei), dar ranile raman.

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii

rrox3 spune:

Sa va spun si despre fetele mele. Diferenta dintre ele e tot de 6 ani, dar la atat se limiteaza asemanarile cu Sorana si sora ei. Din fericire
Mariuca si-a dorit o surioara, noi ne doream inca un copil, deci a fost unanimitate in familie. La fel de "in corpore" ne-am implicat si in asteptarea sosirii Ioanei printre noi. Mariuca era mai nerabdatoare decat mine, vroia sa citim in fiecare saptamana ce mai face bb in burtica, cum mai arata. A avut ingrijorarile ei privind iubirea parintilor, dar sotul meu i-a explicat cumva si a lamurit-o definitiv: i-a spus ca iubirea parintilor e ca si lumina soarelui, indiferent cati copii sunt sub soare, toti vor primi la fel de multa lumina si caldura. Asta a fost pe limba ei, a inteles
Odata cu nasterea Ioanei, a dorit sa se implice si ea. Niciodata nu am responsabilizat-o pe ea insa cu ingrijirea Ioanei. Se implica doar cand doreste. Nu i-a trecut niciodata prin cap sa-si loveasca surioara, chiar daca a mai accidentat-o uneori fara sa vrea. In fond, e si ea un copil, nu pot avea pretentia de la ea s-o protejeze pe Ioana, asta e datoria noastra, a parintilor.
Mariuca este extrem de generoasa cu toata lumea, implicit si cu surioara ei. Devine uneori geloasa pe atentia care i se ofera Ioanei, dar nu e o stare permanenta si e reciproca: si Ioana devine uneori geloasa. Aici apare si violenta: Ioana loveste. Facem progrese insa in privinta asta. In cea mai mare parte a timpului Mariuca, si Ioana in mod special, sunt foarte fericite ca se au una pe cealalta. Se joaca impreuna, fac front comun si coopereaza. Mariuca o invata diverse lucruri pe Ioana (treaba asta fiind si in avantajul Mariucai, nu doar al Ioanei)
Cred ca-i important sa primeasca fiecare copil tot suportul si toata drgostea de care are nevoie. Daca le primeste, va sti sa extraga tot ce e bun din relatia cu fratii sai.

Eu, la randul meu, am un frate - mai mare cu aproape 3 ani. Desi am avut perioade de batai indarjite, perioade de parat si razboit, nu mi-am dorit niciodata sa nu il fi avut. N-as fi avut nici perioadele de sustinere reciproca, de disecat lumea in discutii interminabile, sentimentul de prietenie pe care nu o pot pierde, chiar daca gresesc. As fi fost singura fara el. E adevarat ca noi a trebuit sa supravietuim intr-un mediu extrem de nesigur, familia nostra.

Miss Parker de data asta nu pot fi de acord cu tine. De unde sti ca nu ti-ar fi fost mai bine daca ai fi avut frati?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

IreneCAM spune:

Am mai raspuns la subiect, dar mi-am amintit ceva legat de rolul parintilor si de asa-zisul egoism al copiilor unici. Cand aveam 8 ani, una din cunostintele parintilor, necasatorita, a avut un baietel. Nu prea erau privite cu ochi buni mamele necasatorite inainte de '89, asa ca era ocolita de multi, mai putin de ai mei, care au hotarat sa o ajute. Au botezat baietelul, eu eram foarte fericita, ca aveam un bebe in preajma, nu era chiar un frate, dar imi placea sa stau cu el, ma simteam importanta. Insa ai mei exagerau cu ajutorul dat: mama mergea la fina direct de la serviciu, ajuta la curatenie, mancare, statea cu copilul. Tata se ducea direct acolo si el, mai repara ce era de reparat sau doar o lua pe mama acasa. A durat cateva luni. Parintii ajungeau destul de tarziu acasa, eu stateam singura tot timpul asta, si in curand gelozia de copil a inceput sa-si arate coltisorii. Fina a remarcat asta si in loc sa o trimita pe mama acasa, facea tot felul de comentarii destre cat de egoisti sunt copiii singuri la parinti. De curand i-am spus mamei cat de greu mi-a fost atunci...a fost foarte nedumerita: "dar tu primisei atentia mea cand erai mica, acum era randul lui..."

Pentru mine intamplarea demonstreaza clar ca nu copiii unici au o problema (doar ma bucurasem cand a aparut bebelusul, nu?), ci parintii gresesc, nestiind cum sa gestioneze corect situatia. Asa ca cine simte ca nu ar putea sa-si orienteze afectiunea catre mai multi copii, poate e mai bine sa ramana la unul.

Nu peste mult timp de

Cristina_A spune:

Mi-a trecut prin minte mai devreme ca nu e o idee buna ca un parinte sa-si intrebe copiii mai mari daca-si mai doresc o surioara/fratior, si cu atat mai putin daca respectiva sora sau frate este deja pe drum. Fiindca nu depinde de copiul mai mare, depinde doar de parinti. Si daca raspunsul copilului mai mare este "nu"... ce faci, renunti la sarcina?

Un parinte ar putea, cu siguranta omului matur care stie ce face, doar sa-si anunte copilul "Vei avea o surioara/fratior.", fara sa-i ofere iluzia unei alegeri care de fapt nu este a copilului. Cred ca in felul acesta reuseste si sa-i plaseze cumva pe ambii copii pe aceeasi pozitie, cu drepturi egale.

simali spune:

---

Citat:
- copilul unic nu traieste in certuri; viata lui in familie decurge senin si armonios (atentie aici, pentru ca unii parinti, daca copilul nu-i deranjeaza, nu-l deranjeaza nici ei pe el iar copilul se poate salbatici in timp); orice obiect lasat intr-un loc in camera lui va fi gasit precis tot acolo; daca are o problema vine civilizat la parinti si stie ca se rezolva imediat.

Aici chiar ca ai luat-o prin papuris . Copiii unici traiesc in familii aronioase si perfecte pe cand familiile cu 2 copii sunt tensionate si se cearta? Ce legatura are numarul copiilor cu tensiunea din familie?

---

M-am refetit la certurile inerente intre frati. Copilul singur la parinti nu are un frate sau mai multi cu care sa-si dispude diferite chestii.

alice