*Mamici de Ianuarie - Februarie 2008 (152)*

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Tinna S. spune:

Fetele mele dragi, am ajuns si aici! Ultimul capitol al odiseei noastre... parca nici nu-mi vine sa cred cum a trecut timpul...

Totul a inceput cu dorinta imensa de a avea un copil... Nu pot sa uit emotia primului test de sarcina, care a iesit negativ, si care nu m-a convins deloc... In sufletul meu simteam ca o viata mica s-a cuibarit acolo in mine... Si intr-adevar nu m-am inselat... A urmat in zilele urmatoare si testul pozitiv, in care cele 2 liniute rosii erau atat de clare! Eram atat de fericita! A urmat apoi prima vizita la medic, prima echografie care a confirmat ca samburelul meu era acolo si crestea!

Am avut o sarcina frumoasa, chiar daca nu a fost lipsita nici de celebrele greturi din primele luni, nici de pericolul unei nasteri premature in luna a sasea, cand colul meu era putin deschis la exterior, nici de o cazatura pe gheata in saptamana 34... M-am bucurat insa de burtica mea in fiecare clipa, iar puiul meu iubit a vrut sa stea acolo la caldurica pana la termen, 40 de saptamani...

Au fost momente cand grijile mele erau de alta natura, mi-era frica ca nu o sa fac fata, ca o sa-mi neglijez copilul mai mare, au fost clipe cand nu stiam daca pot fi o mama buna pentru doi copii... Atunci mi-am amintit de mamica mea iubita, care a plecat acum multi ani la ceruri... Mi-am amintit cum ne-a iubit ea pe mine si pe sora mea, absolut la fel, fara sa faca nici o diferenta intre noi... amandoua ne-am simtit iubite, alintate si ingrijite la fel... Si atunci am realizat ca si eu voi fi o mama buna... inima unei mame e suficient de incapatoare pentru a-si iubi la fel copiii... Acum dupa ce deja am nascut stiu ca nu m-am inselat... minunile mele imi amintesc lucrul asta in fiecare clipa a vietii mele... si parca deja undeva intr-un coltisor al mintii mele a incoltit o idee (inca destul de vaga) ca as mai vrea sa fac un copil, poate de data asta o fetita...

Si ceea ce ma bucura nespus, este ca am trait acesta odisee in 40 de saptamani alaturi de voi! Am intrat timid in acest grup, eram membra DC din 2005 dar nu scrisesem nici 10 mesaje in total... si eram inca moderata... Acum am aproape 1000 de mesaje scrise...scrise aici la odiseea noastra! Treptat treptat ati devenit prietenele mele dragi, carora pot sa le impartasesc bucuriile, dar si temerile mele! M-am bucurat alaturi de voi pentru fiecare bucurie a voastra, am fost trista si am plans atunci cand una dintre voi a suferit, am trait la maxim emotia fiecarei nasteri a clopoteilor nostri! Asa cum am simtit ca si voi ati fost alaturi de mine si m-ati sustinut intotdeauna!

Poate ca avem pareri, conceptii diferite despre viata, suntem personalitati distincte, puternice, cu propriile convingeri, dar ceea ce ne-a facut sa fim un grup unit este faptul ca ne-am respectat intotdeauna una pe cealalta!

Suntem acum proaspete mamici... Grijile din timpul sarcinii au ramas in urma, ne-a ramas poate doar nostalgia burticii atat de dragi, si ele s-au transformat acum in grijile si emotiile cresterii puisorilor nostri!

Sa dea Dumnezeu ca si Odiseea Scutecelor, care incepe in curand, sa fie la fel de frumoasa si plina de bucurii si impliniri cum a fost si cea care tocmai se incheie!

Va pup pe toate mult de tot, si sa ne revedem cu bine in CLUBUL SCUTECELOR!!!

Tinna, mami de doua minuni Alexandru Luca (14 feb. 2008) si Andrei Florin (1 ian. 2001)

Povestea nasterii lui Andrei
www.flickr.com/photos/21493362@N02/sets/" target="_blank">Poze cu iubirile mele
Cum creste Andreiush
Cum creste bebelinul meu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns AngeliquedeS spune:

Si uite ca de maine mergem la Scutece!

Minunata noastra Odisee a luat sfarsit, cu bucurii si greutati , cu temeri , cu emotii , cu ras , cu plans , cu dureri repede uitate si cu un bots de viata in bratele noastre . Credeam ca ceva mai emotionant ca sarcina nu exista. Dar exista. Cand puiul meu isi atinteste ochisorii asupra mea plini de incredere si iubire neconditionata, atunci pot spune ca ceva mai emotionant nu exista.

Clopoteii nostri au venit pe lume in dureri, tipand si ei si noi total dependenti de noi, tematori, speriati de orice ii inconjoara, simtindu-se in siguranta doar in bratele noastre, cautandu-ne cu gurita si cu toata fiinta sanul ca pe limanul absolut al vietii lor. Am avut si momente de disperare si frustrare, ne-am facut mii de reprosuri ca nu stim sa ii ingrijim, ca nu stim ce sa le facem, am avut clipe cand plangeam cu ei in brate la unison. Dar pe zi ce trece, devenim tot mai experimentate pentru ca ne cunoastem puii din ce in ce mai bine.

Am intrat la Mamici de Ianuare Februarie pe 28 aprilie, inca ametita de surpriza primului test pozitiv de sarcina din viata mea, dupa un luuuung sir de teste ce se incapatanau sa ramana negative. Aici am postat prima data: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=98876&whichpage=24

Eram la inceput o mana de fete nebune si disperate , care faceam teste de sarcina intr-o veselie, de aici si numele de ZUZE care a prins apoi atat de bine. Pagina dupa pagina, capitol dupa capitol au aparut si mai multe zuze si am ajuns grupul minunat care suntem acum va spun cu mana pe inima grup mai unit si mai frumos si mai saritor ca al nostru nu cred ca exista pe DC.


Un loc important in Odiseea noastra cel putin pt mine l-a avut Miri. Faptul ca noi alaptam in proportie atat de mare i se datoreaza ei in principal. Sfaturile ei toate, nu numai cele legate de alaptat - au fost mana cereasca pt mine, disperata si cu nervii prastie cum eram si lucrul cel mai important este ca aceste sfaturi sunt aplicabile si cu rezultate verificate, nu numai vorbarie goala.

In rest... Odiseea a ajuns la final. La Scutece cu noi!! Va multumesc ca existati. Va iubesc pe toate!! Am plans la fiecare problema, ne-am bucurat impreuna la fiecare veste buna, am suferit alaturi de fetele ai caror puiuti au vrut sa ramana ingerasi, ne-am sustinut una pe cealalta sa trecem peste probleme si greutati, ne-am cunoscut fata in fata, ne-am trimis mesaje de felicitare si incurajare, m-ati iubit mai mult si mi-ati fost mai aproape chiar si decat unii membri ai familiei... Faptul ca va am pe voi m-a facut o mami mai experimentata decat as fi fost altfel si stiu ca intotdeauna voi gasi la voi un sfat si un umar pe care sa pot plange.







Angelique, mami de Pupi (bb Viktor, 28.12.2007)

Povestea nuntii, Povestea nasterii lui Pupi

noi 2, poze, luni de miere...,
Mare, Munte, Flori

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anca.b spune:

Dragile mele, n-o sa scriu foarte mult, pentru ca nici pina cum n-am facut-o. vreau doar sa va spun ca pentru mine a insemnat mult faptul ca v-am gasit. la inceput v-am citit doar si am incercat sa vad dincolo de rindurile pe care le scriati, sa vad ce fel de OAMENI sinteti. m-a hotarit destul de greu sa va si scriu, mi-a luat aproape trei luni. avantajul a fost ca in acel moment simteam deja ca va cunosc si ca pot vorbi deschis cu voi.
va multumesc din suflet ca ne-ati primit in grupul vostru, ca mi-ati raspuns la intrebari si ca m-ati ajutat cu sfaturi si cu incurajari.
sper sa continuam povestea asta frumoasa pe care am inceput-o la odisee si sa ne auzim cu bine in clubul scutecelor
pentru toate fetele si pentru puiutii lor, sa creasca mari si cuminti si sa ne bucuram impreuna de ei!!!




Anca si Stefan (13.01.2008)
www.flickr.com/photos/23412074@N05/?saved=1" target="_blank">Bebe Stefan

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns aweya spune:

Am citit aceste doua pagini si mi-au dat lacrimile... Ati scris atat de frumos.
Chiar daca m-am alaturat voua abia la final, v-am citit de la inceput, am trait alaturi de voi emotia fiecareia si v-am tinut tuturor pumnii la incercarile prin care ati trecut.
Vreau sa va multumesc din suflet pentru "campania" pro alaptat, fiindca datorita voua astazi alaptez. Am avut o perioada grea dupa nastere din acest punct de vedere si era sa renunt la alaptat, dar citindu-va zi de zi, chiar daca mesajele erau adresate altor mamaci, am simtit ca ma incurajati si pe mine. Si dupa o luna de la nastere alaptez exclusiv, cu toate ca la inceput bebele meu a fost hranit cu formula mai bine de o saptamana. Nu m-am dat batuta si picatura cu picatura am strans lapticul meu pt bebe, apoi l-am pus la san, am insistat si cu mulsul si asa am ajuns sa alaptam... Sunt foarte mandra de reusita mea. Cele mai mari multumiri pentru Miri, de la care am invatat o multime de lucruri, esti o mama extraordinara, esti MAMICA ODISEEI NOASTRE.
Va pup si am sa incerc din tot sufletul ca la scutece sa fiu mai aproape de voi.

Nicole

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cati_magureanu spune:

Of...intotdeauna mi-a fost greu sa accept cand ceva frumos s-a terminat...noroc ca trecerea catre o noua "odisee", cea a evolutiei clopoteilor nostri si despinderea de odiseea sarcinii , s-a facut treptat, lin...

Personal mi-a fost tare greu sa ma accomodez cu ideea ca nu mai am burtica...Privesc cu nostalgie si, cateodata, cu lacrimi in ochi, fotografiile de pe vremea cand imi purtam mandra burtica..Pentru mine a fost o perioada minunata pe care nu o voi uita niciodata...

Minunate ati fost si voi...Asta a fost prima impresie cand, din intamplare, am nimerit aici, printre voi...Mi-a placut spiritul vostru, care a devenit spiritul unei minunate odisei...

Am trait si eu asa numita senzatie de "invizibilitate" insa, mi-am dat seama ca nu era asa...Pentru mine a fost esential ca, atunci cand drama tatalui meu a lovit intreaga familie (atac cerebral), cand mai aveam foarte putin pana la nastere, voi ati fost alaturi de mine cu ganduri si cuvinte minunate...
Si, pentru ca aceasta odisee se incheie doresc sa inchei si eu exprimandu-mi toata admiratia si simpatia pentru voi, pentru "surorile" mele virtuale de care nu m-am putut desparti nici cand am fost suparata crezandu-ma nebagata in seama, nici cand eram in spital dupa cezariana, nici dupa ce am venit acasa si am traversat cea mai curnta depresie din viata mea...de fapt, singura...

Eu va multumesc ca existati si ca mi-ati fost prietene dragi (chiar daca voi nu stiti) si m-ati ajutat sa trec peste momente cumplite de disperare aici, in singuratatea asta unde nu suntem decat noi trei...eu, Alex si Matei...

La revedere frumoasa odisee, la revedere prietene dragi!
Bun gasit dulce odisee de clopotzei, bine v-am regasit dragi prietene!


Mami de Matei
http://www.dropshots.com/CatiM

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns honey79 spune:

Frica de necunoscut.
Aceasta este una din caracteristicile care-mi defineste caracterul. Ma panichez toata si incep sa-mi fac tot felul de ganduri aiurea.
Frica de necunoscut m-a adus printre Zuze.

Intram in Iunie 2007 pe un taram magic, necunoscut,invaluit in mister. Caci, nu-i asa, e ceva misterios... sarcina, gravidia, trecerea de la femeie...la statutul de mama.

De mic copil mi-a fost frica de nastere...de gravidie.Motive puerile, poate..dar asa eram eu setata.Mama mea fiind obeza, iar eu semanand cu a mea mama prea mult...fizic... mi-era ca si eu voi deveni la fel, dupa nastere.
Mi-era teama ca nu voi fi in stare sa cresc un copil. Si-acum am aceasta teama..si nu va spun ce ganduri imi trec prin cap,cand ma intind in pat, incercand sa dorm..sa fur 1-2 ore... in timp ce ascult respiratia lui bebe Andrew, care nu-i tocmai ritmata... nu inca.
Totusi...la inceputul anului 2007, o veste nu prea placuta mi-a fost data. Un test PAP care a iesit abnormal. Un test care spunea...cumva, ca timpul trece, ca daca vreau sa devin mamica in aceasta viata, acum e timpul....deoarece exista riscul aparitiei unui cancer de col. La fiecare 3 luni, am mers si inca mai merg la control... pentru PAP test.
Mi-am instiintat sotul, am renuntat la "condoms" si.... luna de luna, daca menstruatia isi facea de cap si intarzia fie si 2 zile, eram cu testul facut. De fiecare data, insa... rezultatul era negativ.

In iunie am plecat in vacanta, in Romania (fara sot)pentru cateva zile. Aceeasi poveste,menstruatie intarziata... teste facute.. nu multe..doar vreo 3.
Finally!!!! Cele 2 liniute au aparut.. mai intai vag, iar apoi clar, clar. Mi-am sunat sotul, i-am dat vestea cea mare (nu m-a crezut).Abia asteptam sa revin acasa, langa el...

De-aici a inceput nebunia. Temeri, frustrari, intrebari,depresii,toate si-au facut aparitia.
Stiam de DC. Ma inscrisesem cu 1 an in urma. Insa, n-am postat deloc.
Am dat de voi.

Si-am ramas aici, alaturi de voi, timp de 9 luni de zile. Luni in care, am cunoscut niste femei extraordinare. Femei cu o tarie de caracter extraordinara, femei puternice, femei care stiu ce vor.

M-am simtit de multe ori vinovata. Caci, desi burtica imi crestea pe fiecare zi, parca.... nu ma bucuram la fel de mult ca voi...de tot ceea ce se petrecea cu mine.

Mi-ati fost alaturi si m-ati calmat, m-ati incurajat, m-ati linistit.M-ati facut sa vad frumosul.... sa cred ca SI EU POT.
Daca nu v-as fi avut pe voi, sincer si cu toata inima va spun , fetelor...ca as fi innebunit!!!

Din experientele voastre am invatat, din sfaturile voatre am luat aminte, iar acum, cand bebe Andrew-John este aici, cu noi.... stiu ca va fi bine. Ca vom reusi sa trecem peste tot ce va sa vina.

VA PUP APASAT PE FIECARE SI VA-MBRATISEZ CU DRAG.

PS: Abia astept sa ajungem la Scutecele, caci am mii de intebari.
Chiar venisem cu cateva, dar... cum acest capitol de vrea o "Incheiere" a Odiseei...am zis sa astept pana maine.

PPS: Scuze pentru lipsa talentului scriitoricesc.

Pozici de tot felu'
Poze Andrew
Cum crestem


Mamica de Andrew - John (21 Februarie 2008)


Vali

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns raluk.m spune:

Vad ca am ajuns la capatul odiseei, dar un sfarsit e un inceput, nu?
Asa cum ii spun bebelului meu, il cunosc de cand era doar doua liniute roz, si uite ca acum am ajuns sa plangem impreuna din cauza durerilor de burtica, cine ar fi crezut?
Asa de repede a trecut timpul, incat deja ma gandesc la o surioara pentru printul nostru, o mica printesica!
Si asta in conditiile in care inca imi mai dau lacrimile de durere cand ma ridic sau cand merg cu cele 4 kg cat are bebe in brate, fiindca afurisita de operatie nu se lasa deloc uitata!
Am avut o sarcina usoara, multumesc lui Dumnezeu, si am un bebelus sanatos, chiar daca de doua zile ne sperie cu cat plange, si daca ar fi sa o iau de la inceput, as face-o chiar acum. Din pacate, va trebui sa mai astept minim 2 ani, iar despre al treilea copil, asa cum mi-am dorit, nici nu se poate discuta, din cauza cezarienei.
Sa ne vedem cu bine printre scutece, ca mai am o gramada de chestii sa va intreb.
Va pup, si pe Tinna in special, careia i-am trimis sms ca s-a nascut bebe, si felicitari, cu intarziere,,,,

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ereena spune:

Dragele mele , v-am gasitintr-un moment crunt al sarcinii mele, cand nimeni nu imi dadea sanse sa am acest copil, cand eram dispusa nu numai sa stau in pat cumintic , ci sa stau atarnata de picioare . La fel ca celelate am citit timp de vreo 2 saptamani pana mi-am facut curaj sa intru in odisee. Dar imediat am fost trecuta pe listuta si ma simteam asa importanta .

Vreau sa imi cer scuze daca am fost rautacioasa vreodata ,daca am neglijat pe cineva si acum zambesc cand ma uit in urma si ma gandesc la momentele de invizibilitate :-) toate am trecut pe acolo:-)

In mod special mii de pupici pentru mami miri , nici nu este nevoie sa specific din ce motiv , toate stim ,si nu gresesc daca spun "multumim , miri " din partea tuturor .

Am trecut toate prin perioade mai bune, mai rele , dar am reusit , suntem MAMICI , avem puiutii nostri plangaciosi si colicosi langa noi .

Sa ne dea Dumnezeu sanatate , clipe fericite alaturi de sotii si de copii nostri .

parca mai ieri il bombardam cu stiri despre voi si despre fiecare bebe nou venit pe lume, astazi a ajuns sa ma intrebe el despre voi , si in mare parte va stie :-) un pupic si din partea lui:-)

Dragelor, va pup din toata inima si sa fim impreuna si la clubul scutecelor, ca tare bine ne este impreuna

Matei

CUM CRESTE BEBE
DRAGOSTEA MEA


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mitsu-bishu spune:

Oooof, nici nu am apucat sa citesc bine din urma ca am vazut mesajul lui docdecap... Si m-am pus iar pe ganduri... De auzit aude bebe C. , dar ma tem ca nu vede ... Nu stiu ce sa ma fac, nu e atent la mine deloc, la orice distanta m-as apropia/departa... Si nu reactioneaza daca ii falfai ceva prin fata ochilor, nici daca ma imbrac viu colorat si ma agit prin camera... Se uita tamp la sursele de lumina, parca ar vedea ceva prin ceata... Si in seara asta m-am crizat ca l-am pus cu ochii la un bec si avea pupilele dilatate, parca ar fi stat pe intuneric si s-ar fi caznit sa intrezareasca ceva... Spuneti-mi ce sa fac... Nu cred ca pedi' se pricepe la asa ceva... Nu vreau sa ma trimita la plimbare... Unde pot sa ii fac un control amanuntit?! Mi se parea mie prea frumos sa fie adevarat... Sa fiu si eu, in sfarsit, fericita... Mor de tristete...

www.flickr.com/photos/21448537@N03/sets/72157603473968501/" target="_blank">Poze cu iubirea lui mami
Povestea nasterii
Ne facem maaari!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns docdecap spune:

ooooofff, am ajun si la finalul odiseei...

cum am avut primul test pozitiv am intrat pe forum. stiam de el de la sora mea, care e mai mult 'cititoare' decat 'scriitoare'.

imi placea cum impartaseam impreuna la inceput vestea celor 2 liniute si emotiile inceputului, temerile legate de primele ecografii, ce mai, toate cele!
si apoi am inceput sa ne cunoastem mai bine, sa primim din ce in ce mai multe mamici in grup, si sa ne apropiem altfel.

Pentru mine ati contat foarte mult, si poate nu v-am spus asta suficient de des. A fost o sarcina grea, nu fizic, ci psihic, datorita circumstantelor din viata mea. In plus, de 4 ani simt ca dau, dau, dau, si acasa, si in meseria mea de a lucra cu oameni, si am ajuns aici cu o sete de a fi si eu ascultata, linistita, incurajata. Si am primit asta de la voi, desi nu am cerut-o niciodata explicit. Si pentru asta va multumesc.

am incercat sa dau in schimb, si am tot impartit cu si , sper ca am fost de ajutor, si voi continua lupta impotriva panicii si la clubul scutecelor, caci si atunci cu siguranta copiii nostri vor avea nevoie de parinti stapani pe situatie (macar pana trece hopul).

mi-a parut rau de fiecare data cand s-a suparat vreo fata, sau au aparut discutii. a fost greu cu invizibilitatea moderarii de la inceput, cu cuvintele interpretate gresit, cu intentii ghicite ne-inspirat.
cel mai mult ma bucura ca aici am putut sa fim noi asa cum suntem si cum ne simtim, fara judecata, si s-a gasit pentru fiecare o vorba buna sau un sfat, si daca nu, am avut rabdarea de a astepta sau a intreba din nou. Suntem multe si diferite, dar ne-au legat mai multe lucruri comune decat ne-au despartit, peste mari si tari pe alocuri...

Nu pot sa trec la clubul scutecelor fara sa ma gandesc la mav, alinushca (care a mai scris de curand la noi, am citit tarziu mesajul ei si mi-a parut rau ca nu i-a raspuns nimeni aici ), medamaya1, irda, buculeana, ramo2007, kossir, iepurila, mariaanna sorina16... Ma bucur ca unele dintre ele sunt din nou gravidute, si ca isi vor tine in curand puiutii in brate. Si pentru toate am un gand bun si o rugaciune.
Imi pare rau ca mai avem pe lista de mamici care nu au mai intrat sau care nu ne-au anuntat, dar nu am pierdut speranta ca vor veni din nou si ne vor da un semn de viata.

ca sa citez din cunostintele lui "doctoru' de cap", functia de baza a unui grup este securitatea. Afectivitatea este un dar, este ceva ce apare atunci cand membrii sunt disponibili, si la noi a aparut, de-aia si doare uneori 'invizibilitatea'...
sa avem o relatie la fel de frumoasa si la clubul scutecelor si sa folosim cat mai bine faptul ca in ceea ce priveste oamenii, 1+1 pot face mult mai mult decat 2, d-apai cand ne adunam 100...

mai vroiam sa spun, dar nici sa ma lungesc prea tare..

va cu mult drag si va multumesc

Monica de Serban-Andrei, inginer si/sau poet (15.01.2008)
prima intalnire -povestea nasterii
www.flickr.com/photos/monicu/sets/72157600515391346/" target="_blank"> poze cu cupilu'
www.youtube.com/results?search_query=Serban-Andrei&search_type=" target="_blank"> filmulete

Mergi la inceput