Nasterea lui Pupi

Pupi a venit la noi cand ne asteptam mai putin. Dupa doi ani de tratament, fiindca si eu si iubitul meu aveam probleme. Testul l-am facut pe 25 aprilie 2007, in ziua 35 a ciclului, intr-o doara ca pe atatea alte zeci, in speranta ca odata facut testul va veni si menstruatia. In plus eu asteptam laparoscopia la care fusesem programata in iunie. Eram in strainatate, asadar nici o alta sansa de confirmare a sarcinii. In Constanta am ajuns in seara zilei de 30 aprilie, a doua zi era 1 mai, inchis peste tot, nici eco, nici BHCG nu puteam face. Am facut in schimb vreo zece teste de sarcina, toate pozitive.

Sarcina a fost minunata, fara greturi, fara probleme, kilograme putine in plus, fericirea mi-a luminat chipul in permanenta. Asteptam marele moment impreuna cu iubitul meu si am savurat fiecare vizita la eco, fiecare lovitura de piciorus, fiecare sughit sau val al burticii. Aveam un pui al nostru si nimic altceva nu mai conta.

Noaptea dinaintea nasterii am bantuit pe forum, traducand si spaland rufe, senina ca o garofita. Abia asteptam sa il vad pe bebe. Depasisem DPN cu o zi. In afara de o durere acuta de spate nu simteam nimic. Ceva contractii mai erau cam la 30 de minute - cel putin asa credeam eu ca sunt contractiile

Pe 28 decembrie 2007, dis de dimineata am facut cu iubitul meu poze inainte de plecare si la 7.45 eram la spital asa cum ni se spusese. Se infiintase acolo si prietena mea saracuta care avea emotii mai mari decat mine.

Ne-am dus la asistenta sefa care mi-a facut foaia de internare, a venit si doctorita si mi-a spus sa mergem intr-un salon in care se facea toaletarea gravidelor pentru a ma controla. Nu va mai spun ca era un du-te vino prin salonul ala ca in gara, intrau, ieseau, gravide, doctori, asistente, eu cu budunica in sus pe o masa care cred ca data din primul razboi mondial. Abia acum mi-am dat seama cata dreptate avusese doctorita cand mi-a spus la singurul control din sarcina cand mi-a recoltat pt streptococul B ca masa ei e cea mai moderna din Sud estul Europei, pe mine nu ma impresionase prea mult, mi se parea o simpla masa ginecologica si atat. Dar, Doamne, ce diferente... prietenii stiu de ce... dar sa trec despre asta ca aici e vorba de nasterea lui Pupi nu despre masa ginecologica.

Imi face asadar controlul... si... a durut GROAZNIC!!! Fetelor, care sunteti in prag de nastere, nu vreau sa va sperii dar nu mi-am imaginat asa ceva, am avut impresia ca ma rupe in doua! Si eu sunt foarte rezistenta la durere, am martore fetele care m–au vazut cum aratam dupa cezariana .

Concluzia controlului: dilatatie doi cm, colul cu margini foarte dure. Pasul urmator: am fost trimisa intr-un salon gol ca sa ma schimb si ca sa mi se recolteze analize, sange si urina. Ne mai tragem vreo doua poze, deh, ultimele poze cu burtica. Apoi ni se spune sa urcam un etaj mai sus pentru a merge in sala de travaliu. Acolo, surpriza.. nu am voie sa intru decat eu pt ca sala de travaliu era in corpul operator si nu au voie rudele. Asa ca iubitul meu si prietena mea au ramas afara in hol. A doua chestie neplacuta care m-a luat prin surprindere (dupa controlul amintit mai sus) pt ca voiam ca iubitul meu sa stea cu mine pana ajungeam in sala de nasteri.

In sala de travaliu mi se repartizeaza un pat. Mai era acolo o graviduta care astepta sa i se faca cezariana. Vine doctorita care imi spuna sa urc pe masa ca sa imi rupa membranele. Eu, stiind de la cine mai intrebasem ca ruperea apelor nu doare, ma urc pe masa voioasa. Ar fi trebuit sa imi aduc aminte de ultimul control. Si ma ia nene la scormonit cu mana de imi vine sa ma urc pe pereti, scormonit care se finalizeaza cu un suvoi de apa ce se scurge din mine. De durere ma urcasem pe pereti dar ma tineam eroic. Aceeasi concluzie, colul extrem de dur, lichid curat, asadar bagam perfuzia.

Ma pune in pat si vine moasa, se prezinta, imi baga branula si perfuzia. Pentru orice eventualitate, imi baga in perfuzie si tratament profilactic impotriva unei eventuale crize de astm, eu fiind astmatica. Perfuzia incepe sa curga, strop cu strop si eu ma bucuram ca incep sa nasc sa il vad pe bebe. Si deodata o simt cum urca, prima contractie adevarata... o, nice! zic eu bucuroasa, incepe spectacolul, bebe e tot mai aproape. Contractiile au inceput direct la cinci minute si mi-am dat seama ca ceea ce experimentasem eu pana atunci si le credeam contractii nu erau decat niste banale crampe intestinale. Ma tin eroic, deh, aveam demnitate, doar nu o sa tip tocmai eu ca un animal .

Doctorita ma monitoriza in permanenta si pe mine si pe bebe. Statea pe marginea patului meu cu mana pe burtica si ma incuraja. La anumite intervale ma controla tot manual, ma durea din nou ingrozitor, aveam impresia ca voia sa ma dilate cu mana (de fapt exact asta incerca, am aflat ulterior, sa imi inmoaie cat de cat colul meu indaratnic). I-a spus moasei ca in continuare colul este extrem de dur si sa imi mai bage nu stiu ce in perfuzie ca sa declanseze dilatatia. Zis si facut, supa din perfuzie e completata.

Si treaba incepe sa se ingroase. Contractiile veneau valuri valuri, au devenit din ce in ce mai lungi si mai puternice si pauzele dintre ele din ce in ce mai scurte. Burtica mi se incorda toata si durerea se intensifica cu viteza luminii. L-am simtit pe bebe zvarcolindu-se, exact ca atunci cand misca si se intorcea ditr-o parte intr-alta si daca puneam mana in partea de jos a burtii simteam umflatura capsorului. Moasa ma tot intreba daca simt apasare. Inca nu. Dar cand am inceput sa simt, Dumnezeule, zici ca spatele in dreptul salelor mi se desfacea, chiar m-am pipait sa vad daca nu cumva s-a deplasat coloana . Am uitat sa va spun ca eu imi luase4m de-acasa si o carte de Agatha Christie, deh, ca sa citesc in timpul contractiilor. Cand imi aduc aminte de asta ma umfla rasul ca de cel mai tare banc.

Deja nu ma mai puteam abtine si am inceput sa scancesc. In timp ce scanceam imi ceream scuze fata de cealalta graviduta care astepta cezariana ca o oblig sa ma asculte pe mine si saraca fata imi spunea ca nu e nimic, ca daca vreau pot sa si tip. In sinea mea o invidiam ca pe ea nu o durea nimic, dar tot in sinea mea ma consolam ca eu sufar acum dar dupa aia o sa fiu fresh in vreme ce ea se va chinui cu durerile de dupa opera#355;ie. Cata rautate puteam sa am in mine. Ca dovada ce face durerea din om...

La 11 deja contractiile tineau un minut si pauza dintre ele tot un minut. Erau infernale, simteam ca durerea de spate ma termina, eram epuizata deja si imi simteam salele ca se despica in doua de parca ar fi fost raschetate os pe os. Nu apucam sa imi revin dintr-o contractie ca venea alta si oricum durerea de spate era continua. Am stat asa pana la 12.30 timp in care doctorita m-a controlat de cateva ori, odata chiar pe o contractie si era foarte nemultumita de faptul ca de la 11 dilatatia ramasese 6 si nu dadea semne sa creasca. In plus, bebe era in prezentatie posterioara craniana, adica ceafa lui era pe coloana mea, in loc sa fie cu nasul in jos puiul meu iesea cu nasul pe sus! Mi s-a spus ulterior ca prezentatia craniana posterioara este considerat unul din cele mai dureroase moduri de nastere. Asa o fi, nu imi doresc sa experimentez si altele.

Bebe era deja angajat in bazin si se blocase acolo ca nu avea loc sa treaca, lucru ce a determinat-o pe doctorita mea sa decida pentru cezariana de urgenta. In tot acest timp recunosc ca nu se mai intelegea nimeni cu mine. Nu tipam, dar scanceam intr-una ca un catel batut, daca ati auzit vreodata cum face un catel batut asa faceam si eu, intr-una, intr-una si in pauzele dintre contractii nu reuseam sa imi adun puterile, mai puteam doar sa plang de durere de spate.

M-au luat cu targa ca altfel nu se mai putea si m-au dus in sala de operatii unde m-au pus pe un pat. Printre lacrimi o intrebam pe doctorita numai asta: „Bebe, bebe e bine? Mi-e frica pentru bebe...” Saraca de ea nu stia cum sa ma linisteasca si imi spunea „Cristina, copilul e bine, ai vazut ca l-am monitorizat inainte sa plecam, nu iti face probleme.” Bineinteles ca in disperarea mea nu o credeam. Trebuia sa asteptam medicul anestezist. Ciudat e ca o parte din mine era perfect lucida si inregistra tot ce se intampla in jur, lumea agitandu-se sa pregateasca sala, am comentat chiar in sinea mea ce caraghioase erau mastile pe care si le pusesera pe fata doctorita mea si ceilalti, ca un fel de coif din tifon, decupat la ochi. Apoi a venit medicul anestezist care trebuia sa ma intrebe una alta ca sa stie ce imi face. Doctorita mea i-a aratat dosarul cu analize ca sa nu mai pierdem timpul si mie mi-a dat prin cap sa ii spun ca am fost operata de apendicita cu rahie. Si s-au apucat de treaba. Nici macar nu m-au dezbracat de camasa de noapte, doar au ridicat-o. Cel mai nasol a fost momentul cand a trebuit sa stau ghemuita ca sa imi bage acul, or cum sa stai ghemuita si mai ales nemiscata cu contractiile alea? Gandul la bebe care era rau acolo inauntru m-a facut sa reusesc si m-a intepat. Apoi m-au legat de masa, mi-au montat sonda urinara si am simtit cum dispare durerea si amortesc. Ce binecuvantare!!! Stateam cu ochii larg deschisi atenta la ce se intampla, inregistrand amanunte, campul steril din fata mea, muzica ce umplea incaperea - si tin minte ca am comentat in sinea mea ca uite, e adevarat ca medicii asculta muzica in timpul operatiilor .

Pana sa amortesc complet imi era teama ca nu cumva sa nu imi prinda anestezia si dr. anestezista ma linistea si ma tinea de vorba. Apoi m-am linistit complet si pandeam sa vad daca simt ceva.

In timpul operatiei nu am simtit nimic, doar atunci cand l-au scos pe bebe din burtica trasul lui a fost atat de puternic ca am avut impresia ca ma rastoarna de pe masa. L-am auzit scancind inca din burtica apoi a mai scos un scancet. Si atat. Eu, disperata: „De ce nu tipa?” „Stai linistita ca o sa tipe, sa il curete". Am mai intrebat de cateva ori de ce nu tipa si pana l-a urma l-am auzit: a tipat nu foarte tare, dar foarte hotarat. Deja ma linistisem si ascultam comentariile: „Greutate fat 3600, Apgar 9”.

Intre timp la mine se continua „broderia” ca sa ma inchida la loc. Voiam sa il vad, atat de mult voiam sa il vad, puiul meu alaturi de care fusesem noua luni si acum nu im mai aveam. Si mi l-au aratat, il tineau de dupa ceafa, acoperit lejer cu un prosop si puiul meu statea cu manutele si piciorusele atarnand si nu stia ce e cu el si unde se afla. Am remarcat ca avea capsorul acoperit cu perisor saten. Am inceput sa plang instantaneu cu atat mai mult cu cat stiam ca abia a doua zi puteam sa il simt in bratele mele.

Dupa operatie am fost dusa in post operator. Ni s-a spus sa bem doi litri de apa pana dimineata. Eu stiind cu ce dureri crancene de cap ma alesesem dupa operatia de apendicita, mi-am bagat furtunelul primit de la asistente in gura si nu m-am oprit pana nu am terminat sticla de doi litri, tot cate o gura. Ca dovada ca nici nu am avut nici umbra de durere de cap.

L-au lasat sa intre la mine pe iubitul meu, imbracat septic. Ce soc pe capul lui cand a aflat ca mi se facuse cezariana, doctorita nu mai apucase sa ii anunte si pe ei de-afara si asistenta care ii spusese ca am nascut nu precizase nimic, asa incat iubitul meu a crezut ca am nascut natural.

Cea mai urata amintire din post operator a fost sonda urinara. La operatie imi fusese montata sub anestezie dar cand am inceput sa o simt ma deranja groaznic. Nu faceam altceva decat sa intreb asistentele daca nu se poate sa mi-o scoata. Pe la 7 seara mi l-au adus odata pe bebe. Ce minunatie de pui aveam! Insa abia l-am vazut si mi l-au si luat inapoi. Pune-te iar pe bocit. Mai tarzu l-au mai adus odata ca sa il punem la san. Dar nici pic de lapte nu aveam... uffff.... iar l-au luat... Atunci mi-am spus ca a doua zi de dimineata am sa ma scol pe picioarele mele (dupa ce aveam sa scap de sonda) ca sa pot avea grija de bebe.

Nu stiu care a fost motivul dar intr-adevar din post operator am plecat pe picioarele mele, ba am mai urcat si un etaj, in vreme ce toate celelalte fete cu cezariana au fost luate cu targa. Ce mandra sunt de mine! Dar sincer va spun ca pe langa durerile indurate, cele de dupa operatie mi s-au parut floare la ureche. M-au dus la rezerva si l-am cerut pe bebe. In asteptarea lui m-am pieptanat si m-am machiat, mi-am schimbat camasa de noapte si apoi m-am pus sa astept. Si bebe nu mai venea. Asa incat am luat-o la pas pe holuri sa il caut, spre disperarea asistentelor care dadeau cu ochii de mine. Mi l-au adus si nu pot descrie in cuvinte ce am simtit.

Il cheama Mihai Viktor. Dar noi il alintam Pupi.
Pupi, sufletul lui mami si al lui tati.

Le multumesc din sflet pe aceasta cale medicului ginecolog - dna dr Lutescu Ioana si medicului anestezist - dna dr. Fustanela de la Spitalul Judetean Constanta.


Pupici,
Angelique, mami de Pupi (bb Viktor, 28.12.2007)


noi 2, poze, povestea nuntii, luni de miere...,
evolutie burtica , Mare, Munte, Flori

honey79 spune:

Imi curg lacrimile siroi pe obraji... dupa ce-am citit povestea nasterii micului ingerash Viktor.
Sa fiti sanatosi, sa creasca mare si voinic...iar tu, mami... sa te refaci cat mai repede si sa ai laptic de-ajuns pentru frumosul Pupi.

www.genjerdan.com/private/Baby/" target="_blank">poze
bebe de Honey 33+
Vali

szivarvany spune:

Foarte emotionanta povestea
Felicitari pt bbMihai Viktor alias Pupi
Sa aveti parte de tot binele din lume !


P.S. Intr`adevar cand ai parte de oleak de travaliu inainte de cezariana, durerile poste operatorii sunt egale cu zero fata de ce simteai inainte



Daria & GIULIA(2004 08 16) arta la 3,4 ani

sinzi_ana spune:

Bine ai venit pe lume bb Vicktor!!!!
Felicitari Angelique!!!!!

---

It is not giving children more that spoils them; it is giving them more to avoid confrontation

Sinzi, Radu si David psihologul
: varsta, poze, 3000km prin Romania

miri_mik spune:

draga angi... acum intelegi si tu de ce iti spuneam ca mai bine o naturala finalizata decat ceva "in coada d epeste". ti-am citit povestea, si am retrait-o... asa cum o traisem de doua ori inainte de nastere... te strang tare tare in brate si te pup! sa te bucuri de povestea asta, asa grea cum a fost, a trecut si e doar a voastra, e unica si ai sa te intorci multa vreme la ea ca sa-ti amintesti ce mamica grozava esti pentru puiul tau!
muuuuuuuuuuuah!, din tot sufletul, si sa aveti parte d eo continuare fara peripetii:)

miri_mik 38s en cours bebe sacha
Povestea pseudo-nasterii
Povestea nasterii
http://b2.lilypie.com/DjTMp2.png
http://bd.lilypie.com/25XKp1.png

jelimoni spune:

quote:

---

Initial creeata de AngeliquedeS


Pupi a venit la noi cand ne asteptam mai putin. Dupa doi ani de tratament, fiindca si eu si iubitul meu aveam probleme. Testul l-am facut pe 25 aprilie 2007, in ziua 35 a ciclului, intr-o doara ca pe atatea alte zeci, in speranta ca odata facut testul va veni si menstruatia. In plus eu asteptam laparoscopia la care fusesem programata in iunie. Eram in strainatate, asadar nici o alta sansa de confirmare a sarcinii. In Constanta am ajuns in seara zilei de 30 aprilie, a doua zi era 1 mai, inchis peste tot, nici eco, nici BHCG nu puteam face. Am facut in schimb vreo zece teste de sarcina, toate pozitive.

Sarcina a fost minunata, fara greturi, fara probleme, kilograme putine in plus, fericirea mi-a luminat chipul in permanenta. Asteptam marele moment impreuna cu iubitul meu si am savurat fiecare vizita la eco, fiecare lovitura de piciorus, fiecare sughit sau val al burticii. Aveam un pui al nostru si nimic altceva nu mai conta.

Noaptea dinaintea nasterii am bantuit pe forum, traducand si spaland rufe, senina ca o garofita. Abia asteptam sa il vad pe bebe. Depasisem DPN cu o zi. In afara de o durere acuta de spate nu simteam nimic. Ceva contractii mai erau cam la 30 de minute - cel putin asa credeam eu ca sunt contractiile

Pe 28 decembrie 2007, dis de dimineata am facut cu iubitul meu poze inainte de plecare si la 7.45 eram la spital asa cum ni se spusese. Se infiintase acolo si prietena mea saracuta care avea emotii mai mari decat mine.

Ne-am dus la asistenta sefa care mi-a facut foaia de internare, a venit si doctorita si mi-a spus sa mergem intr-un salon in care se facea toaletarea gravidelor pentru a ma controla. Nu va mai spun ca era un du-te vino prin salonul ala ca in gara, intrau, ieseau, gravide, doctori, asistente, eu cu budunica in sus pe o masa care cred ca data din primul razboi mondial. Abia acum mi-am dat seama cata dreptate avusese doctorita cand mi-a spus la singurul control din sarcina cand mi-a recoltat pt streptococul B ca masa ei e cea mai moderna din Sud estul Europei, pe mine nu ma impresionase prea mult, mi se parea o simpla masa ginecologica si atat. Dar, Doamne, ce diferente... prietenii stiu de ce... dar sa trec despre asta ca aici e vorba de nasterea lui Pupi nu despre masa ginecologica.

Imi face asadar controlul... si... a durut GROAZNIC!!! Fetelor, care sunteti in prag de nastere, nu vreau sa va sperii dar nu mi-am imaginat asa ceva, am avut impresia ca ma rupe in doua! Si eu sunt foarte rezistenta la durere, am martore fetele care m–au vazut cum aratam dupa cezariana .

Concluzia controlului: dilatatie doi cm, colul cu margini foarte dure. Pasul urmator: am fost trimisa intr-un salon gol ca sa ma schimb si ca sa mi se recolteze analize, sange si urina. Ne mai tragem vreo doua poze, deh, ultimele poze cu burtica. Apoi ni se spune sa urcam un etaj mai sus pentru a merge in sala de travaliu. Acolo, surpriza.. nu am voie sa intru decat eu pt ca sala de travaliu era in corpul operator si nu au voie rudele. Asa ca iubitul meu si prietena mea au ramas afara in hol. A doua chestie neplacuta care m-a luat prin surprindere (dupa controlul amintit mai sus) pt ca voiam ca iubitul meu sa stea cu mine pana ajungeam in sala de nasteri.

In sala de travaliu mi se repartizeaza un pat. Mai era acolo o graviduta care astepta sa i se faca cezariana. Vine doctorita care imi spuna sa urc pe masa ca sa imi rupa membranele. Eu, stiind de la cine mai intrebasem ca ruperea apelor nu doare, ma urc pe masa voioasa. Ar fi trebuit sa imi aduc aminte de ultimul control. Si ma ia nene la scormonit cu mana de imi vine sa ma urc pe pereti, scormonit care se finalizeaza cu un suvoi de apa ce se scurge din mine. De durere ma urcasem pe pereti dar ma tineam eroic. Aceeasi concluzie, colul extrem de dur, lichid curat, asadar bagam perfuzia.

Ma pune in pat si vine moasa, se prezinta, imi baga branula si perfuzia. Pentru orice eventualitate, imi baga in perfuzie si tratament profilactic impotriva unei eventuale crize de astm, eu fiind astmatica. Perfuzia incepe sa curga, strop cu strop si eu ma bucuram ca incep sa nasc sa il vad pe bebe. Si deodata o simt cum urca, prima contractie adevarata... o, nice! zic eu bucuroasa, incepe spectacolul, bebe e tot mai aproape. Contractiile au inceput direct la cinci minute si mi-am dat seama ca ceea ce experimentasem eu pana atunci si le credeam contractii nu erau decat niste banale crampe intestinale. Ma tin eroic, deh, aveam demnitate, doar nu o sa tip tocmai eu ca un animal .

Doctorita ma monitoriza in permanenta si pe mine si pe bebe. Statea pe marginea patului meu cu mana pe burtica si ma incuraja. La anumite intervale ma controla tot manual, ma durea din nou ingrozitor, aveam impresia ca voia sa ma dilate cu mana (de fapt exact asta incerca, am aflat ulterior, sa imi inmoaie cat de cat colul meu indaratnic). I-a spus moasei ca in continuare colul este extrem de dur si sa imi mai bage nu stiu ce in perfuzie ca sa declanseze dilatatia. Zis si facut, supa din perfuzie e completata.

Si treaba incepe sa se ingroase. Contractiile veneau valuri valuri, au devenit din ce in ce mai lungi si mai puternice si pauzele dintre ele din ce in ce mai scurte. Burtica mi se incorda toata si durerea se intensifica cu viteza luminii. L-am simtit pe bebe zvarcolindu-se, exact ca atunci cand misca si se intorcea ditr-o parte intr-alta si daca puneam mana in partea de jos a burtii simteam umflatura capsorului. Moasa ma tot intreba daca simt apasare. Inca nu. Dar cand am inceput sa simt, Dumnezeule, zici ca spatele in dreptul salelor mi se desfacea, chiar m-am pipait sa vad daca nu cumva s-a deplasat coloana .

Deja nu ma mai puteam abtine si am inceput sa scancesc. In timp ce scanceam imi ceream scuze fata de cealalta graviduta care astepta cezariana ca o oblig sa ma asculte pe mine si saraca fata imi spunea ca nu e nimic, ca daca vreau pot sa si tip. In sinea mea o invidiam ca pe ea nu o durea nimic, dar tot in sinea mea ma consolam ca eu sufar acum dar dupa aia o sa fiu fresh in vreme ce ea se va chinui cu durerile de dupa opera#355;ie. Cata rautate puteam sa am in mine. Ca dovada ce face durerea din om...

La 11 deja contractiile tineau un minut si pauza dintre ele tot un minut. Erau infernale, simteam ca durerea de spate ma termina, eram epuizata deja si imi simteam salele ca se despica in doua de parca ar fi fost raschetate os pe os. Nu apucam sa imi revin dintr-o contractie ca venea alta si oricum durerea de spate era continua. Am stat asa pana la 12.30 timp in care doctorita m-a controlat de cateva ori, odata chiar pe o contractie si era foarte nemultumita de faptul ca de la 11 dilatatia ramasese 6 si nu dadea semne sa creasca. In plus, bebe era in prezentatie posterioara craniana, adica ceafa lui era pe coloana mea, in loc sa fie cu nasul in jos puiul meu iesea cu nasul pe sus! Mi s-a spus ulterior ca prezentatia craniana posterioara este considerat unul din cele mai dureroase moduri de nastere. Asa o fi, nu imi doresc sa experimentez si altele.

Bebe era deja angajat in bazin si se blocase acolo ca nu avea loc sa treaca, lucru ce a determinat-o pe doctorita mea sa decida pentru cezariana de urgenta. In tot acest timp recunosc ca nu se mai intelegea nimeni cu mine. Nu tipam, dar scanceam intr-una ca un catel batut, daca ati auzit vreodata cum face un catel batut asa faceam si eu, intr-una, intr-una si in pauzele dintre contractii nu reuseam sa imi adun puterile, mai puteam doar sa plang de durere de spate.

M-au luat cu targa ca altfel nu se mai putea si m-au dus in sala de operatii unde m-au pus pe un pat. Printre lacrimi o intrebam pe doctorita numai asta: „Bebe, bebe e bine? Mi-e frica pentru bebe...” Saraca de ea nu stia cum sa ma linisteasca si imi spunea „Cristina, copilul e bine, ai vazut ca l-am monitorizat inainte sa plecam, nu iti face probleme.” Bineinteles ca in disperarea mea nu o credeam. Trebuia sa asteptam medicul anestezist. Ciudat e ca o parte din mine era perfect lucida si inregistra tot ce se intampla in jur, lumea agitandu-se sa pregateasca sala, am comentat chiar in sinea mea ce caraghioase erau mastile pe care si le pusesera pe fata doctorita mea si ceilalti, ca un fel de coif din tifon, decupat la ochi. Apoi a venit medicul anestezist care trebuia sa ma intrebe una alta ca sa stie ce imi face. Doctorita mea i-a aratat dosarul cu analize ca sa nu mai pierdem timpul si mie mi-a dat prin cap sa ii spun ca am fost operata de apendicita cu rahie. Si s-au apucat de treaba. Nici macar nu m-au dezbracat de camasa de noapte, doar au ridicat-o. Cel mai nasol a fost momentul cand a trebuit sa stau ghemuita ca sa imi bage acul, or cum sa stai ghemuita si mai ales nemiscata cu contractiile alea? Gandul la bebe care era rau acolo inauntru m-a facut sa reusesc si m-a intepat.

In timpul operatiei nu am simtit nimic, doar atunci cand l-au scos pe bebe din burtica trasul lui a fost atat de puternic ca am avut impresia ca ma rastoarna de pe masa. L-am auzit scancind inca din burtica apoi a mai scos un scancet. Si atat. Eu, disperata: „De ce nu tipa?” „Stai linistita ca o sa tipe, sa il curete. Am mai intrebat de cateva ori de ce nu tipa si pana l-a urma l-am auzit: a tipat nu foarte tare, dar foarte hotarat. Deja ma linistisem si ascultam comentariile: „Greutate fat 3600, Apgar 9”.

Intre timp la mine se continua „broderia” ca sa ma inchida la loc. Voiam sa il vad, atat de mult voiam sa il vad, puiul meu alaturi de care fusesem noua luni si acum nu im mai aveam. Si mi l-au aratat, il tineau de dupa ceafa, acoperit lejer cu un prosop si puiul meu statea cu manutele si piciorusele atarnand si nu stia ce e cu el si unde se afla. Am inceput sa plang instantaneu cu atat mai mult cu cat stiam ca abia a doua zi puteam sa il simt in bratele mele.

Dupa operatie am fost dusa in post operator. Ni s-a spus sa bem doi litri de apa pana dimineata. Eu stiind cu ce dureri crancene de cap ma alesesem dupa operatia de apendicita, mi-am bagat furtunelul primit de la asistente in gura si nu m-am oprit pana nu am terminat sticla de doi litri, tot cate o gura. Ca dovada ca nici nu am avut nici umbra de durere de cap.

L-au lasat sa intre la mine pe iubitul meu, imbracat septic. Ce soc pe capul lui cand a aflat ca mi se facuse cezariana, doctorita nu mai apucase sa ii anunte si pe ei de-afara si asistenta care ii spusese ca am nascut nu precizase nimic, asa incat iubitul meu a crezut ca am nascut natural.

Cea mai urata amintire din post operator a fost sonda urinara. La operatie imi fusese montata sub anestezie dar cand am inceput sa o simt ma deranja groaznic. Nu faceam altceva decat sa intreb asistentele daca nu se poate sa mi-o scoata. Pe la 7 seara mi l-au adus odata pe bebe. Ce minunatie de pui aveam! Insa abia l-am vazut si mi l-au si luat inapoi. Pune-te iar pe bocit. Mai tarzu l-au mai adus odata ca sa il punem la san. Dar nici pic de lapte nu aveam... uffff.... iar l-au luat... Atunci mi-am spus ca a doua zi de dimineata am sa ma scol pe picioarele mele (dupa ce aveam sa scap de sonda) ca sa pot avea grija de bebe.

Nu stiu care a fost motivul dar intr-adevar din post operator am plecat pe picioarele mele, ba am mai urcat si un etaj, in vreme ce toate celelalte fete cu cezariana au fost luate cu targa. Ce mandra sunt de mine! Dar sincer va spun ca pe langa durerile indurate, cele de dupa operatie mi s-au parut floare la ureche. M-au dus la rezerva si l-am cerut pe bebe. In asteptarea lui m-am pieptanat si m-am machiat, mi-am schimbat camasa de noapte si apoi m-am pus sa astept. Si bebe nu mai venea. Asa incat am luat-o la pas pe holuri sa il caut, spre disperarea asistentelor care dadeau cu ochii de mine. Mi l-au adus si nu pot descrie in cuvinte ce am simtit.

Il cheama Mihai Viktor. Dar noi il alintam Pupi.
Pupi, sufletul lui mami si al lui tati.

Le multumesc din sflet pe aceasta cale medicului ginecolog - dna dr Lutescu Ioana si medicului anestezist - dna dr. Fustanela de la Spitalul Judetean Constanta.


Pupici,
Angelique, mami de Pupi (bb Viktor, 28.12.2007)


noi 2, poze, povestea nuntii, luni de miere...,
evolutie burtica , Mare, Munte, Flori

---

siroaie de lacrimi...altceva n-am ce zice!!felicitari angi pt frumusetea de pupi, e minunat!

Moni 36+,

www.flickr.com/photos/14883580@N05/sets/" target="_blank">poze nunta, burtica si bebe Robert

www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?albumId=40412496" target="_blank">poze de tot felul

atat mai avem


AMR 4 SAPTAMANI!!!!!

ceska777 spune:

Angeligue,
f frumoasa povestea! Daca as fi citit-o inainte de a-l fi tinut in brate pe Benji cred ca nu ma emotiona atat de puternic ca si acum cand retraiesc multe din senzatii si inteleg perfect ce ai simtit. Stiu ca nu mai conteaza nimic din ce a fost greu din momentul cand ii auzi primul scancet! Plang deja...Benji al meu doarme si eu retraiesc nasterea lui........
Sa fiti fericiti alaturi de Pupi!

Ceska, mamica de Benji
mic si scump

http://community.webshots.com/user/ceska7777
Aici incepe "lumea lui Benji"

irlandeza spune:

Doamne ce emotionant. M-a apucat plansul, mai ales ca s-ar putea ca azi sa-mi vad si eu motanica. Bine ca s-a terminat totul cu bine, acum sunteti impliniti.

www.flickr.com/photos/10675576@N07/sets/" target="_blank">Noi 2 singurei

39+ bb PATRICIA ALEXIA

AMR 1 zi ?!?!

stancutza spune:

Angelique, mamica curajoasa, bravo tie! Si travaliu, si cezariana...bine ca s-a sfarsit, si acum il aveti in bratele voastre pe Pupi cel scump si care, bineinteles, seamana cu mami. Sa va bucurati de el, sa depasiti repede dificultatile primelor saptamani! !

Stancutza 36 Sofia Elena?

http://bd.lilypie.com/4C88p3.png - Ticker

http://community.webshots.com/album/561382017ubNLub?vhost=community&start=12 - Poze burtica si altele

alexia28 spune:

Angi, felicitari, sa va traiasca Pupi sa fiti fericiti alaturi de el
Uff, m-a cam luat tremuratul cand am citit prin ce ai trecut
te pup

www.flickr.com/photos/10210052@N04//" target="_blank">Alexia si minunea mea

AMR 7 SAPTAMANI

alinaatudor spune:

Angeeee...sa va dea Dumnezeu sanatate si multa putere...Ai povestit extraordinar..si sa stii ca simt nevoia sa plng...simt nevoia sa plang pentru imi plac povestile cu happy end iar a voastra este ca o poveste cu printi si printese...evident cu happy end...de fapt...cu un heppy new begining...

Alina 34 si Stefania
http://bd.lilypie.com/HzUhp2.png


AMR 6 Saptamani