Copii cu personalitate puternica
Raspunsuri - Pagina 3
Elise spune:
quote:
De atunci am ajuns la o concluzie: niciodata sa nu va fie mila de un copil ca e obosit. Va rog sa ma credeti, au 7 vieti. Noi adultii nu avem nici pe sfert energia lor cand e vorba sa faca ce la place.
ei, asta ma cam shocheaza si pe mine... si eu zic ca nu-s vreo molusca leshinata, da' TOTUSI n-am nici pe departe vitalitatea bblisei.
Nu-mi dau seama cum de cele citeva kg ale ei genereaza atita energie....
De exemplu, acum a inceput sa mearga. Da' sa MEARGA. Cite 10 ture de parc, cu pas hotarit!! Pina scoatem noi limba de un kot, si kupilul agatat de noi, cu capul inainte, marsh fortat in continuare...
La un moment dat a cedat tat-su, si a inceput: "Da' UNDE ALERGI, bb? Unde vrei tu tata sa ajungi, ca nu vezi ca ne invirtim in cerc?!?!?!"
Ditamai omu' de 100 de kg, mai avea putin si plingea.... e drept ca noi sintem obisnuitzi in mashina, bb n-a prins inca subtilitatile astea.
Alta faza...pe care nu ma asteptam sa o faca in primul an de viata: se uita la mine dimineatza cind ma aranjez sa plec, "cinta" asa pe nas: "Mmmma-mmma!!" - si isi da okii peste cap, flutura din gene,
face niste fitze de ma tavalesc pe jos de ris: dupa parerea maica-mii, asta cica inseamna ca "ma admira". De fapt, probabil inseamna doar ca isi manifesta simtul umorului...:))Elise & BBLisa
Mmmaria spune:
Eu zic ca ei se nasc cu rezervele de energie, ca si cu cele de neuroni, complete. Si de aici problema. Pe cand noi...
Din punctul asta de vedere, mie mi se pare o "lupta" inegala si dinainte pierduta.
ingridnen spune:
stati sa vedeti ce mai vine 
Cristi, la 4 ani si 7 luni, are o noua gaselnita... daca nu ii dau ceva ma ameninta "plec la alta casa"... sau imi zice "tu sa pleci la alta casa".. ei, de asta ce ziceti ??
Eu sant depasita de mult 
Ingrid si Cristi 4 ani si 7 luni
sorana spune:
Elise imi pare rau sa te dezamagesc si eu dar .... nici energia si nici incapatanarea nu trec prea repede.
Monica are 5 ani. Ca sa mai "scapam" de energie o ducem la dans sportiv. Desi la inceput toata lumea s-a mirat ca rezista 1,5 ore de topaiala, ea oricum iesea in parc si alerga dupa alea 1,5 ore. Acum are intr-o zi 2,5 ore de dans. Venim acasa la ora 22.00 - 22.30. Credeti ca se culca instant? Ca adoarme pe scari? Nici vorba! E vesela si vioaie, alearga pisicile prin casa, etc. Pe mine o sa ma adune cineva de pe jos cat de curand ca o sa adorm mergand pe strada!!!
Iar incapatanarea - explici si iar explici sperand ca o data si o data va intelege! A ta e inca prea mica, eu am incercat sa-i tot explic Monicai de ce nu de cand era mica de tot. Si am facut progrese lente, foarte lente. Si explic in continuare de ma doare gura si imi vine sa tac vreo 3 zile ....
Incet, incet, secati de energie, am capitulat toti (mama, tata, bona, bunici) si ne ascultam copilul de cate ori e omeneste posibil, iar cand nu este "negociem" conditii mai bune pentru noi, uneori obtinand foarte putin si multumindu-ne cu ce-am obtinut
Bafta multa iti doresc si intelepciunea de a-ti accepta soarta 
Sorana si Monica (5 ani)
giulia71 spune:
Hai sa te dezamgesc si io
N-am reusit dar deloc la unele faze ale lui fii-mio sa-l fac sa cedeze.
Pur si simplu am cedat eu.
De fiecare data!
Acum are aproape 8 ani si tot se impune cateodata si ...cedez.
Dar acum o face mieros, cu tactica...cu lugu-lugu...
Uite la lectii, de exemplu, il iau in fel si chip "hai ca o sa terminam repede " sau" hai ca azi nu ai mult" samd, si vine cu mutrita aia a lui de ma topestre si-mi zice "numa un desen si gata" si io...cedez!
Apoi stam seara tarziu sa recuperam si trebuie sa marsham puternic ca mai sunt nu-sh ce desene preferate si e musai sa nu le sarim si...uf, nu-sh unde ajungem.
Asa ca...nu-sh ce sfat sa-ti dau?!
Oricum , urmaresc cu interes subiectu!
monica70 spune:
POATE FI SI DISTRACTIV : Diana cum o cearta taica-su sau n-o lasa sa faca ce vrea,cum zice: TATI LAU! DU-TE LUP TATI! Si are doar un an si 10 luni. Mai nasol e cand se da cu fundul de pamant,zbiara si toate alea ...
MONI SI DIANA (01.01.2006)
www.dropshots.com/moni2" target="_blank"> NOUTATI
filofteia spune:
quote:
De exemplu, acum a inceput sa mearga. Da' sa MEARGA. Cite 10 ture de parc, cu pas hotarit!! Pina scoatem noi limba de un kot, si kupilul agatat de noi, cu capul inainte, marsh fortat in continuare...
La un moment dat a cedat tat-su, si a inceput: "Da' UNDE ALERGI, bb? Unde vrei tu tata sa ajungi, ca nu vezi ca ne invirtim in cerc?!?!?!"
Ditamai omu' de 100 de kg, mai avea putin si plingea.... e drept ca noi sintem obisnuitzi in mashina, bb n-a prins inca subtilitatile astea.
Stai sa vezi cand o alerga dupa bicicleta
.
bebec07 spune:
Vin si eu...ma uit in jurul meu si vad copii maleabili, ascultatori, samd si privesc in ograda mea..si ce vad??? Un NU VREAU infierat pe fruntea fetei mele...Am ajuns la concluzia ca am cel mai greu de crescut/educat/format copil din cati cunosc eu...
Incepem ziua cu un "nu cobor din pat, mami, mi-e lene!!si un invariabil intarziat...imi vine sa-mi iau campii.
Pe de alta parte, imi creste inima-n mine cand vad ce mandrete de fata am, care stie sa se impuna,increzatoare si sfidatoare(in sensul bun).Nu renunta nicodata si lupta pana obtine tot ce vrea(in limitele bunului simt:)) ).Cand o vad cum merge, asa, cu pieptul inainte, mor de dragul ei.O leoaica adevarata, care ne provoaca in fiecare zi, care scoate untul din noi, care ne face sa ne creasca tensiunea.Si suntem abia la inceput, are doar 2 ani si 2 luni.
gremlin spune:
quote:
Originally posted by simali
Imi aduc aminte cand incercam sa-l adorm pe BB (tot pe la 1 an). Ma asezam langa el in pat, imbracata si ma prefaceam ca dorm. El se urca in pat si apoi imi spunea "mama, pijama" si arata catre hainele mele de strada care clar nu erau pijama. Si nu inceta pana nu-mi puneam pijamaua. Iar daca-mi puneam si pijamaua... adormeam si eu langa copil si se duceau toate planurile de seara pe apa sambetei. Si ma uitam cu jind la alte mamici carora le reusea "schema".
alice
Cea mai tare faza, parerea mea... Emana incapatanare,disperare, rabdare, resemnare si, ce-i mai important, INTELEGERE. Ai inteles ca pur si simplu n-ai ce face.
Ceea ce am concluzionat eu, pentru mine, dupa ce-am citit cam tot ce-ati scris pe acest topic, este ca: TREBUIE SA CEDEZ MAI DES, la varsta asta (a copilei mele, 2 ani si cinci luni).
Da ce ziceti de faza cu "pune asa ursuletul!". Il pun. "nu-i bine! nu-i bine!". Il pun altfel. "nu-i bine! nu-i bine!". Nu-l mai pun. Stau pur si simplu. Nu mai fac, nu mai zic nimic. Si furtuna, creste, se mareste... Tipat, urlat, eu, doar in gand, tunat si fulgerat... Astept sa se linisteasca, dar nu. E si mai si. Siiii.... intra tati. Micuta mea incremeneste, nu mai scoate nici un sunet, nu mai misca. Dar sa nu credeti ca de frica. El merge, o mangaie si in 5 minute micuta mea adoarme...
Nu-i de gluma nici cu Oedip asta si cu complexul lui.
patou spune:
eu am o metoda foarte buna :))), distragerea atentie. exemplu:
soacra-mea ne-a invatat sa-i distragem atentia lui sebas ca sa evitam situatiile de criza. A fost o idee care a functionat destul de bine cateva luni... Ieri seara sebas mesterea la video si se chinuia sa introduca o caseta intentionat in mod gresit. Sotul meu a sarit ca ars si l-a certat (ceea ce se intampla foarte rar) la care sebas cu o voce foarte entuziasmata i-a spus : uite luna, ce mare si stralucitoare e! si ce rotunda! Evident ca am sarit si eu, roasa de curiozitate s-o vad. Jaluzelele erau trase deci nu se vedea. Ne-am scos capetele luminate :) printre jaluzele si ne-am uitat amandoi ca 2 idioti sa vedem cat de frumoasa e luna.
Intre timp, sebas foarte multumit si satisfacut lucra in continuare la video.