Copiii nosti sunt ca noi
Raspunsuri - Pagina 6
miau-miau spune:
ma bucur pentru voi
oricum, in cazul cu vorbitul la scoala in timpul orelor,mi se pare normal ca parinte sa incerci cu vorba buna sa-l inveti ca exista momente in care vorbesti cit vrei si momente in care trebuie sa te supui unor reguli ale grupului. Altfel va avea probleme la scoala.
sinzi_ana spune:
Daca orele sunt interesante, sunt sigura ca copilul nu va vorbi in timpul lor!!!!
Iar ca profesor, daca vezi ca elevii vorbesc, iti dai seama ca sunt plictisiti si incerci sa ii antrenezi cumva....
It is not giving children more that spoils them; it is giving them more to avoid confrontation
Sinzi, Radu si David 
psihologul
: varsta, poze, 3000km prin Romania
miau-miau spune:
ideea e daca numai unul vorbeste mereu si nu e din cauza ca a terminat deja de lucrat ce avea de lucrat si a inteles deja 3 lectii in avans
simali spune:
quote:
ideea e daca numai unul vorbeste mereu si nu e din cauza ca a terminat deja de lucrat ce avea de lucrat si a inteles deja 3 lectii in avans
quote:
Chiar si daca a terminat tot sau stie trei lectii in avans tot trebuie sa invete sa taca, din respect pentru ceilalti colegi ai lui care nu au terminat sau nu stiu 3 lectii in avans.
Sanzi, daca lectiile sunt neinteresante pentru un copil poate pentru altul sunt interesante... daca copilul meu incepe cu palavrageala el se dovedeste egoist si o sa fie precis apostrofat.
Eu cred ca educatia facuta cu blandete si prietenie de parinti acasa (de tipul ce se face si ce nu se face)are mai multe sanse sa ajute personalitatea copilului sa iasa liber la suprafata decat educatia facuta cu rautate de catre oameni straini. Pentru ca societatea iti educa copilul, dar o face dur, cu bada, fara nici un fel de mila... Cea mai buna invatatoare din lume, va fi tot un om strain, pentru ca ea are de educat la gramada 25 de copii intr-o clasa. Ca sa nu mai vorbim de "educatia" grupului de colegi sau prieteni, care o sa-l loveasca la "vulnerabilitati" fara nici o jena.
alice
MissParker spune:
quote:
Originally posted by simali
Intrersant spune ca "puterea omului sta chiar in vulnerabilitatea sa". Cel putin derutant. Nu prea inteleg ce vrea sa spuna. As avea nevoie de mai multe expilicatii.
Pentru ca de fapt vulnerabilitatea este subiectul discutie noastre, sau gasirea raspunsului la intrebarea "sa incercam sa ne antrenam copilul pentru a-si depasi vulnerabilitattile sau sa-l lasam asa cum este in speranta ca intr-o zi vulnerabilitatea va fi forta sa".
Deci concret, ce se intelege prin "vulnerabilitati" ?
Pai dupa ce am citit 3 carti de Arno Gruen eu am inteles ca prin vulnerabilitate el intelege de fapt "capacitatea de a fi (si) vulnerabil", adica acea capacitate de a permite toata gama de sentimente si emotii, de a fi in armonie cu sine insusi si de a nu forta nimic in interiorul lui de dragul de a se face placut si acceptat in exterior. NU inseamna a deveni un om slab, atentie!!
quote:
Pentru ca, Felicia, cel mai usor este sa nu faci NIMIC!
In cazul tau cred ca te inseli. Sa nu faci nimic este momentan cel mai greu lucru pentru tine, de aceea si lupta asta.
Pentru ca tu nu esti lenesa ca aceia din exemplul dat de tine, deci exemplul pur si simplu nu se potriveste (dar stiu ca prin rationalizare poti sa gasesti explicatii plauzibile la orice 
). Uite, eu ma confrunt de ani de zile cu acest aspect, cat imi este de greu sa nu fac nimic atunci cand ma implic emotional sau cand apare vreun trigger care imi trezeste o emotie veche, reprimata. Da, de acord cu tine, cand ceva iti este indiferent sau nu te atinge personal, e cel mai usor lucru din lume sa nu faci nimic. Dar noi vorbim aici de chestii care te afecteaza, Alice, de aceea simti impulsurile de a interveni si de a-ti influenta copilul dupa cum simti tu ca e bine. Repet, tu ai cele mai bune intentii si cu toate astea exista riscul sa faci mai mult rau decat bine.
Chiar azi ma gandeam la dialogul asta al nostru si-mi spuneam zambind putin amar: "Uite cum dau eu sfaturi la altii sa nu intervina si sa-i lase pe copii sa fie ceea ce sunt acestia, dar eu insami nu sunt de cele mai multe ori capabila sa-i las pe adultii din viata mea sa fie cum sunt ei, tot incerc sa le deschid ochii, sa-i ajut, ma dau de ceasul mortii uneori ca sa-i influentez (in bine, se intelege
)!!". De aceea crede-ma ca nu-mi arog nici un fel de superioritate in chestia asta, ba dimpotriva, imi doresc foarte mult sa invat si eu din ceea ce citesc si ceea ce gandesc constient, pentru a putea aplica si atunci cand subconstientul se impinge iar in fata ca sa preia comanda. Sinzi,
esti ca intotdeauna la inaltime! Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
monixy spune:
in psihologie sunt multe abordari diferite ale aceluiasi subiect (de aceea sunt asa multe "scoli"), deci orice teorie are o doza de relativism . e ca un cerc (nu vicios) , oamenii sunt diferiti (prin genetica+sistem cultural)au probleme diferite , se gasesc solutii diferite , apar teorii diferite , folosite de oameni diferiti la care apeleaza , evident , alti oameni diferiti care au probleme , s.a.m.d.
omul perfect cu comportament perfect , cu familia perfecta (aici e vorba si de copii si de parinti) e o utopie.
si totusi traim in societate , astfel ca e nevoie de modelare culturala pt adaptare ,nu e benefic nici pt individ in sine nici pt restul comunitatii sa isi exprime instinctele in forma pura , necivilizate . iar asta se face pe baza unor reguli ,pe care parintii le pot exprima mai dur sau mai subtil , dar fara a devaloriza copilul , ci doar un anume comportament nedorit . copilul oricum va intra in vreun grup la un moment dat care fie va sanctiona comportamentul lui , fie il va accepta , asa ca va descoperi si singur validitatea unor reguli.
parerea mea personala despre educatia in familie este :sa ii dai copilului incredere in el ca are valoare (ca om cu un anume potential-oricare ar fi acela) , ca e necesar sa ii respecte si pe ceilalti , dupa acelasi principiu , sa-si exprime emotiile (civilizat, cat se poate) si sa-si foloseasca si creierul intotdeauna .
si apropo de supararea pe parintii care au facut presiuni de orice fel asupra copiilor , oare ei cum au ajuns sa se poarte asa ? mentalitati si situatii diferite de viata , tipuri diferite de oameni , toti au suferit in masuri diferite , mai buna e iertarea si acceptarea imperfectiunii acestor parinti , si a vietii in general.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by simali
Chiar si daca a terminat tot sau stie trei lectii in avans tot trebuie sa invete sa taca, din respect pentru ceilalti colegi ai lui care nu au terminat sau nu stiu 3 lectii in avans.
Sanzi, daca lectiile sunt neinteresante pentru un copil poate pentru altul sunt interesante... daca copilul meu incepe cu palavrageala el se dovedeste egoist si o sa fie precis apostrofat.
Eu cred ca educatia facuta cu blandete si prietenie de parinti acasa (de tipul ce se face si ce nu se face)are mai multe sanse sa ajute personalitatea copilului sa iasa liber la suprafata decat educatia facuta cu rautate de catre oameni straini. Pentru ca societatea iti educa copilul, dar o face dur, cu bada, fara nici un fel de mila... Cea mai buna invatatoare din lume, va fi tot un om strain, pentru ca ea are de educat la gramada 25 de copii intr-o clasa. Ca sa nu mai vorbim de "educatia" grupului de colegi sau prieteni, care o sa-l loveasca la "vulnerabilitati" fara nici o jena.
alice
Hai sa-ti povestesc ceva din copilaria mea. Stii deja ca am fost un copil neglijat sufleteste si mi-a lipsit iubirea materna. Invatatoarea pe care am avut-o in clasele a 3-a si a 4-a a fost pentru mine un inger, am iubit-o ca pe o mama. Eram comandanta de detasament, premiul I la distanta mare de ceilalti, ma simteam "preferata" ei si asta ma motiva sa invat bine si sa iau numai 10 (stiu ca EA a fost motivul, fiindca in clasele I si a II-a luasem numai premiul II cu alta invatatoare, iar dintr-a cincea am avut alta profesoara ca diriginta si iar imi scazusera rezultatele).
Ei, invatatoarea asta magica, Doina Popescu, era tanara, frumoasa, cu un par lung pana aproape de talie, cu ochi verzi, cu unghii lacuite frumos, ingrijita, o femeie tare calda si buna. Intotdeauna cand preda lectii noi, ma scotea pe mine la tabla sa scriu ce dicta ea.
Ei, si a venit si ziua cand a vrut sa mai scoata si pe altcineva la tabla. Stii ce crize de nervi am facut atunci? Am dat cu pumnii in pupitru, am si plans... Ma simteam de parca ma tradase si ma vanduse (desi acum stiu ca de fapt durerea mea nu ii era adresata ei, ci mamei mele!). Cand a scos pe altcineva la tabla, eu am pandit momentul si la prima greseala de ortografie a aceluia am inceput sa rad tare si sa-l fac prost si analfabet... Aveam 9 ani si eram un copil neiubit care nu voia s-o imparta pe invatatoare cu nimeni. Asa simteam eu atunci. Am avut noroc. Nu m-a pedepsit, iar de la urmatoarea ora m-a pus din nou numai pe mine. Pe fotografia de ramas bun de la finalul clasei a IV-a mi-a scris "Fie ca succesele din primii ani de scoala sa fie puntea de lansare intr-o viata plina de realizari si impliniri". Ei, exact asa s-a si intamplat, iar printre altele ii datorez si ei asta.
Prin asta vreau sa subliniez ca exista si invatatori/profesori care sunt capabili sa reactioneze la nevoile individuale ale copilului (si care nu doresc roboti care sa functioneze la apasare de buton), iar pe mine chestii de genul asta ma stimulau sa fiu cat mai buna la scoala, sa am rezultate excelente ca sa nu dau ocazie la critica; ma aparam prin inteligenta si rezultate. Si nu m-a batut nimeni dintre colegi, nu am fost evitata, nu am devenit un paria, ba dimpotriva, roiau toti in jurul meu, dornici sa invete cu mine sau (cei foarte slabi) sa copieze de la mine...
Unii profesori (mai ales in liceu) aveau probleme cu faptul ca eu eram foarte libertina verbal, dintotdeauna m-am articulat foarte ferm si ei turbau ca nu ma puteau controla (culmea, cei mai de treaba profi nu au avut niciodata nimic impotriva mea!!), am fost si transferata disciplinar in clasa a XI-a (concomitent ma voiau la panoul de onoare pt. ca mersesem la olimpiada de franceza pe tara), pe scurt, eram o eleva dificila si rebela, dar uite ca am terminat o facultate, m-am realizat in viata si ... nu consider ca as fi ajuns cumva mai departe daca as fi fost mai tacuta, mai cu capul in pamant, mai supusa si mai cuminte.
Asa ca nu am sa obosesc sa sustin ca toti copiii trebuie lasati sa se dezvolte asa cum sunt ei. Parintii sa le ofere doar iubire si acceptare, restul vine de la sine.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
sinzi_ana spune:
quote:
Originally posted by simaliquote:
ideea e daca numai unul vorbeste mereu si nu e din cauza ca a terminat deja de lucrat ce avea de lucrat si a inteles deja 3 lectii in avans
quote:
Chiar si daca a terminat tot sau stie trei lectii in avans tot trebuie sa invete sa taca, din respect pentru ceilalti colegi ai lui care nu au terminat sau nu stiu 3 lectii in avans.
Sanzi, daca lectiile sunt neinteresante pentru un copil poate pentru altul sunt interesante... daca copilul meu incepe cu palavrageala el se dovedeste egoist si o sa fie precis apostrofat.
Eu cred ca educatia facuta cu blandete si prietenie de parinti acasa (de tipul ce se face si ce nu se face)are mai multe sanse sa ajute personalitatea copilului sa iasa liber la suprafata decat educatia facuta cu rautate de catre oameni straini. Pentru ca societatea iti educa copilul, dar o face dur, cu bada, fara nici un fel de mila... Cea mai buna invatatoare din lume, va fi tot un om strain, pentru ca ea are de educat la gramada 25 de copii intr-o clasa. Ca sa nu mai vorbim de "educatia" grupului de colegi sau prieteni, care o sa-l loveasca la "vulnerabilitati" fara nici o jena.
alice
Simali, din cate imi aduc aminte esti cadru didactic, nu?
Mama mea e in invatamant (cls 5-8) de peste 35 de ani, profesoara de romana...si niciodata nu am auzit-o ca vorbeau copii in timpul orei...Si este adevarat...
Indiferent de ce clase a avut mai bune sau mai putin bune (nu o laud pt ca e mama, caci in rolul de parinte nu a excelat
) a stiut cum sa le stanrneasca interesul tuturor, toti elevii au iubit-o si o iubesc in continuare (fosti elevi de acum 20 de ani care inca ii mai bat la usa cu flori)...Eu si acum ma minunez, cata rabdare are cu orice copil, ce impunatoare si totusi blanda este la catedra...
Este cu totul si cu totul alta persoana fata de ceea ce cunosc eu!!!
Experienta mea cu copii este putina, si numai cu prescolari...asa ca nu pot sa ma laud
decat ca ii iubesc la nebunie si imi e tare dor de ei cand sunt departe!!!Deci, un cadru didactic bun si experimentat va stii cum sa reactioneze cu orice tip de copil fara sa il jicneasca, fara sa fie dur si fara sa ii stirbeasca din personalitate....
Pe de alta parte...
Un copil stabil emotional, cu o familie iubitoare in spate, care il apreciaza pentru ceea ce este, care se mandreste cu el, care ii ofera incredere in persoana ce o reprezinta nu va da 2 bani pe orice "profesor" sau "coleg" care il va batjocuri!!!!!
Pentru ca va stii ceea ce este, va avea incredere in parintii lui ca il vor sustine oricand si va stii sa isi foloseasca propria minte si nu a altora...
It is not giving children more that spoils them; it is giving them more to avoid confrontation
Sinzi, Radu si David
psihologul : varsta, poze, 3000km prin Romania
miau-miau spune:
spre exemplu daca sa zicem copilul vostru prinde obiceiul sa se scobeasca in nas. Si o face tot timpul, cu mare placere si un zimbet senin pe fata. Te uiti la el si vezi ca ii place, se simte bine. Il corectati, sau il inconjurati cu aprecieri pozitive si-l incurajati sa fie el insusi? Ca daca voi, parintii ii aratati dragoste si aprobare, chiar daca ceilalti din afara isi vor bate joc de el, el va fi puternic, ca stie ca mama si tata il iubesc asa cum e el.
sinzi_ana spune:
Miau-miau...ti-am mai raspuns odata la intrebarea asta...de ce insisti????
Nu vb de bun-simt....vb de personalitate...sunt 2 lucruri complet diferite!!!!!!
Iar in situatia descrisa de tine...nici nu il corectez, nici nu il incurajez...
Ii spun ca noi nu ne scobim in nas ca nu e prea elegant ca se poate infecta mucoasa nasului si poate face bubite in nas...si il intreb daca lui i-ar place ca eu sau tati sau prietenul lui cel mai bun sa se scobeasca in nas in fata lui???
Daca ii place, si trebuie neaparat sa o faca, poate, cand e singur si nu il vede nimeni...
Simplu nu????
Nu trebuie nici sa il badjocuresc, nici sa ii pun piper pe degete, nici sa tzip la el cand o face, nici sa rada altii de el...
Si cu riscul sa ma repet...
La noi funcioneaza metoda asta si in ceea ce il priveste pe David, si in ceea ce il priveste pe sotul meu si in ceea ce ma priveste pe mine(cat o functiona, nu spun nici ca e general valabila, nici ca nu imi voi schimba mentalitatea mai tarziu), iar David nici nu scoate ochii pisicilor, nici nu jicneste pe nimeni, nici nu se scobeste in nas, nici nu pocneste alti copii ...
Nu e un copil perfect, nici eu nu sunt o mama perfecta, dar ne straduim sa ne respectam reciproc si sa ne toleram atat unul pe altul cat si pe cei din jur...
It is not giving children more that spoils them; it is giving them more to avoid confrontation
Sinzi, Radu si David psihologul : varsta, poze, 3000km prin Romania