Copiii nosti sunt ca noi
Copiii nosti sunt ca noi | Autor: eloise
Am furat titlul de la Dora78... Din nou, o idee care a generat controverse oarecum furtunoase. Un truism, la prima vedere. Toata lumea stie: copilul face ce vede. Parintii sunt primele modele cu care se confrunta, primele si adesea cele mai solide. Dincolo de generalizarea reductionista, gasim nuantele, sau exceptiile spectaculoase. Si totusi...
Ma intreb adesea, de cand am devenit parinte, daca am avut dreptul sa imi asum responsabilitatea asta. Daca minusurile sau handicapurile mele nu il vor afecta. Cum sa fac sa pastrez mereu acel echilibru in toate. Vor fi suficiente dragostea si atentia pe care i-o vom da? Ce anume m-a "calificat" pentru adeveni parinte? (imi staruie in minte uluitorul paradox "Parents are the last people who ought to be allowed to have children") Sunt atatea defecte flagrante pe care le vad la tot pasul la oamenii din jur, oameni ce procreeaza fara noima si fara sa isi puna nici o intrebare (ca doar copiii dau un sens vietii tale, nu? Ok, aici intervine si mizantropia mea, pe care mi-o asum, si voi primi cu resemnare eventualele critici) Mi-e mila de copiii aceia, care deja sunt copii miniaturale ale parintilor lor, care deja le reflecta defectele, proasta crestere, nepasarea crasa, agresivitatea. Stiu ca si eu sunt departe de perfectiune. Cum il voi creste pe al meu? Avand prea multe dileme, voi sti sa ii construiesc un echilibru?
I'm reading a book. You know... it's like forums, just a little shorter.
Andra si 
Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
Raspunsuri
dora78 spune:
Andra, n-ai "furat" titlul. L-ai adaptat. 
Eu spusesem la un moment dat "copiii dumneavoastra sunt ca dumneavoastra", facand referire la parinti care nu se implica sau nu vad problemele copiilor, si care reactioneaza adeseori violent atunci cand reprezentanti ai scolii (profesori, diriginti, directori) le semnaleaza aceste probleme. Suntem parinti, ce facem: ne "recunoastem" in reusitele copiilor nostri? Si in esecurile / greselile lor? Sau daca greseste, spunem pur si simplu: "doar nu l-am invatat eu sa faca asta, nu-mi asum raspunderea, lasati-ma-n pace, nu-i vina mea"?
Cum reactionam atunci cand suntem chemati la scoala sa ni se spuna ca puiutul nostru a facut o boacana? Cautam vinovati? Impartim dreptatea? Scormonim dupa motive sau ne apucam sa reparam ce e gresit?
Dora, mami de 
Ami -- 7 ani - 12 februarie 2007
I'm the best, so "beep" the rest!
Amelia mea
eloise spune:
Dora, in reusitele si in calitatile lor ne recunoastem bucurosi 
. E frumusel, seamana cu mine, e precoce si istet ca tac-su s.a.m.d. Mai greu e cu defectele si greselile. Daca le negam din capul locului pe ale noastre, desigur ca vom sustine mereu ca daca e "rau" s-a molipsit de la cei din jur. Influenta mediului din afara familiei nu e neglijabila, dar si aici parintii ar trebui sa aiba un cuvant de spus. Da, cred ca trebuie sa ne asumam toate greselile lor si sa ii ajutam sa le repare.
I'm reading a book. You know... it's like forums, just a little shorter.Andra si Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
anaisanais spune:
Eu cred ca, intr-adevar, copilul unui parinte este ca el, ca parintele. Evident, pastrand niste limite de bun simt, adica, un copil de 2 saptamani, pe care mama l-a abandonat nu poate fi considerat inconstient in sesns negativ; dar exista un risc, acela de a proceda, adult fiind, cu aceeasi mare inconstienta fata de copiii lui; poate ca nu-i va abandona, dar poate ca nici nu-i va lua in considerare foarte tare, ii va ignora poate. De fapt, eu ma uit la copilul meu, care preia zi de zi de la mine si de la tatal lui tot felul de expresii faciale, tonalitati ale vocii, reactii, unele bune, altele ne-bune(si tineti cont, Dadi al meu este crescut in inima mea, nu in burtica!). Mai cred ca, prin educatie, pot fi netezite o seama de asperitati, pot fi infranate o seama de porniri rele, dar, oricum, copilul va fi produsul familiei lui intr-un procent semnificativ!
Si spun acest fapt pe deplin constienta ca, daca eu nu-mi voi obisnui copilul sa fie bun si bland si intelegator, daca nu-i voi oferi exemplul personal, nici nu voi putea sa-i cer sa fie asa, asa cum nu voi putea avea pretentii la educatorii lui (scolari, evident!) sa-i ofere, pe langa cunostinte solide, o ''baterie'' de norme (de purtare si de comportament)bune!!!!!
Acum, cand am fost chemata la scoala pentru nus'ce boacana, trebuie sa recunosc, mi-am aparat copilul, chair daca el gresise! Spun ''mi-am aparat copilul'' in sensul ca:1. nu a fost de fata la discutia cu invatatoarea, discutie purtata in termenii cei mai politicosi si normali cu putinta, deoarece si invatatoarea era si este in continuare o persoana rationala, normala, care intelege cand un copli face boacane din cauza ca este copil si cand le face, pe boacane, din cauza carentelor de educatie.; 2. cand am ajuns acasa nu i-am spus''bravo, mami, sa mai faci si alta data, ce destapta esti!''; 3. am incercat sa-i explic unde a gresit, de ce a gresit si cum sa repare greseala.
Nicoleta spune:
Salut.
Daca fiecare parinte ar face eforturi pentru copiii lui, ca acestia sa fie puuutin mai buni decat a fost el... macar atat... ar fi de ajuns.
Nicoleta
dora78 spune:
Da, frumos spus. Dar cum multi parinti au impresia ca ei sunt perfecti... nici copiii lor n-au cum sa-i intreaca!
Dora, mami de Ami -- 7 ani - 12 februarie 2007
I'm the best, so "beep" the rest!
Amelia mea
diana21 spune:
Eu nu cred in "copiii dvs. sunt ca dvs", dar cred cu tarie in "copilul este oglinda adultilor care il cresc". Cred ca greselile parintilor, defectele lor, au ecouri adanci in copil, ii schimba cursul dezvoltarii personalitatii sale...
Din prima sintagma, ar reiesi ca un parinte agresiv are automat un copil agresiv, ca un parinte criminal, are automat copii criminali...ceea ce este o prostie, dupa parerea mea.
In schimb, da, cel mic este oglinga adultului pentru ca tot, dar absolut tot ce face parintele, influenteaza in sens pozitiv sau negativ Copilul, in procesul lui de formare...
Eloise, eu zic ca parintele perfect trebuie sa stie sa si planga in fata copilului, sa se mai infurie uneori, sa mai si greseasca uneori, care are zile bune si zile proaste...dar care isi asuma toate aceste lucruri cu cel mai firesc aer...parintele perfect este EL in fiecare zi, in fiecare clipa...Parintele perfect stie sa-i spuna copilului "Azi am avut o zi grea la lucru", "sunt putin nervoasa acum", "sunt obosita, o sa ma joc cu tine peste jumatate de ora", etc. Copiii au nevoie de siguranta, de parinti despre care sa stie ca sunt oameni si ei, nu super-oameni...Am tot spus asta si pe la alte subiecte, dar mi se pare cel mai important lucru in relatia parinte-copil. Rezervorul emotional al copilului TREBUIE sa fie plin in permanenta. Un parinte empatic va sti mereu ce sa faca...Restul sunt detalii. Care conteaza, e drept...dar fara empatie si capacitatea de a umple acest rezervor, sunt egale cu zero.
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=78981" target="_blank">Povestea Burticii
Dialoguri strumfesti
Poze strumfesti
betiana spune:
Cred ca toate interventiile sunt pertinente.Copilul intra in viata imitand comportamentul adultilor.Este bine sa-i educam pe copii in spiritul tolerantei si compasiunii.Sa-i dezvoltam resursele de empatie.Intr-un cuvant sa-i dam un start bun.Sa nu uitam ca fiecare copil are o zestre genetica (genotipul), dar ca exista si puterea mediului de a perfectiona sau carenta genotipul (fenotipul).Eu cred ca tocmai ca aveti unele indoieli asupra calitatilor sau defectelor va recomanda ca mame responsabile.
columbiana spune:
sa fim seriosi...homosexualii, criminalii, geniile nascute din parinti extrem de simpli, copii cu diferite handicapuri, frati cu personalitati si vieti extrem de diferite... infirma titlul topicului; copii nostri au personalitati proprii, pe care incercam sa le modelam cu succes sau nu...depinde de aluatul dinc are sunt croiti; la suprafatza (comportament, civilizatie) da, pot fi ca noi, dar in fond sunt influentati de gene (mostenite de oriunde din cele doua familii), de factori externi uneori controlabili in proportie redusa sau incontrolabili: scoala, tipul de societate, prieteni, etc...
http://www.floriinro.ro/
In der Kürze liegt die Würze
ladyJ spune:
quote:
Originally posted by diana21
Eu nu cred in "copiii dvs. sunt ca dvs", dar cred cu tarie in "copilul este oglinda adultilor care il cresc". Cred ca greselile parintilor, defectele lor, au ecouri adanci in copil, ii schimba cursul dezvoltarii personalitatii sale...
Din prima sintagma, ar reiesi ca un parinte agresiv are automat un copil agresiv, ca un parinte criminal, are automat copii criminali...ceea ce este o prostie, dupa parerea mea.
In schimb, da, cel mic este oglinga adultului pentru ca tot, dar absolut tot ce face parintele, influenteaza in sens pozitiv sau negativ Copilul, in procesul lui de formare...
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=78981" target="_blank">Povestea Burticii
Dialoguri strumfesti
Poze strumfesti
Absolut! total de acord!
Copilul= suma greselilor+suma lucrurilor corecte facute de parinti in cresterea lui.
LadyJ
O palma data la timp face mai mult decat o mangaiere.
dora78 spune:
quote:
Originally posted by diana21
Din prima sintagma, ar reiesi ca un parinte agresiv are automat un copil agresiv, ca un parinte criminal, are automat copii criminali...ceea ce este o prostie, dupa parerea mea.
La modul general, asta reiese, cred. Eu am zis clar ca nu se poate aplica in general.
Dora, mami de
Ami -- 7 ani - 12 februarie 2007I'm the best, so "beep" the rest!
Amelia mea