Copiii nosti sunt ca noi
Raspunsuri - Pagina 3
monixy spune:
e adevarat ca sunt intr-o mare masura oglinda parintilor , sau a adultilor cu care traiesc , copiii.
pt ca pe langa zestrea genetica , modelarea culturala , formeaza personalitatea. sunt si exceptii , ca la orice regula ( baza e zestrea genetica), ca nu suntem roboti.
si nu ceea ce zicem , predicam noi copilului , se imprima , ci ceea ce transmitem prin intonatie , gesturi , atitudine ,(in general , greu de controlat 100% tot timpul), mai ales ca la copiii mici logica "rationala" nu este dezvoltata si sunt influentati mai mult afectiv decat informational.
si e normal ca un copil , fiinta in formare , sa oglindeasca dinamica mediului in care traieste (poate uneori subtil , alteori exagerat).
asa ca , o sa aibe copiii nostri si defecte si calitati , si o sa-i iubim asa cum sunt , si in cazul in care cineva ne critica minunea , vom reactiona la fel ca si in cazul in care ne critica propria persoana (ori agresiv , ori depresiv , ori constructiv ).
simali spune:
As fi facut-o de mult daca nu as fi >90% sigura ca in Romania nu exista specialisti care sa te poata ajuta in directia aceasta. Pentru majoritatea oamenilor copilul pare doar foarte inteligent dar bizar. Eu sunt mama si SIMT ca este ceva mai mult de atat.
Sotul meu si cu mine am citit mult despre aceasta afectiune. Este extrem de greu sa se faca diferenta intre cine o are si o persoana putin mai aiurita si originala.
Pe de alta parte se pare ca daca exista rabdare si intelegere in familie, daca copilul are parte de ocazii suficiente sa socioalizeze (si nu-ti poti imagina cate feluri de persoane suport in anturajul meu numai pentru ca au niste copii draguti pe care acestea sunt dispuse sa-i lase in vizita pe la noi sau chiar accepta sa ramana peste noapte) simptomele sindromului pot sa dispara cu desavarsire dupa perioada adolescentei.
La ce-mi trebuie cu orice pret sa tarasc copilul prin fel de fel de experiente ?
alice
mihuta spune:
In mod cert exista componenta genetica a personalitatii, asa cum exista si componenta dobandita. Dar cand vorbim de educatie, problemele principale apar din faptul ca micutii invata mai mult din ceea ce vad decat din ceea ce li se arata, mai mult din ceea ce aud decat din ceea ce li se spune. Degeaba inveti copilul sa nu minta daca el te vede / aude ca spui neadevaruri. Degeaba il inveti sa-si imparta jucariile cu alti copii daca tu nu imparti ce e al tau cu nimeni. Degeaba ii spui sa vorbeasca frumos daca tu tipi de fata cu el. Multa lume isi inchipuie ca e suficient sa le trasam copiilor valorile teoretice morale ca ei sa le adopte. Dar uita ca trebuie pentru o anumita perioada a vietii lor sa fim exemplele din care ei sa se inspire.
30s + 
Sophia
Tisina spune:
Imi permit sa imi vars si eu focul aici. Ce te faci cand ai un copil de patru ani educat impotriva violentei (si nu spun "dresat" cum mi s-a atras odata atentia, ci educat, pentru ca el intelege de ce nu trebuie sa se manifeste violent), tolerant cu ceilalti copii pana la a renunta la o jucarie in favoarea unui copil care tine mortis sa se joace el cu ea, pe care il dai la gradinita. Prima saptamana, aproape zilnic venea cu zgarieturi si vanatai proaspete facute de alti copii. Nu am sarit in capul educatoarei (cum iarasi mi-a sugerat cineva) pentru ca ma gandeam ca de, sunt copii si se mai intampla si accidente. Pe la jumatatea celei de a doua saptamani incep sa fiu abordata de "teacher", cum ca copilul meu ii loveste pe ceilalti copii, sau ii musca(!) si ca e foarte rau. Eu sunt bulversata, nu imi vine sa cred ca vorbim de acelasi copil, dar cand il intreb imi recunoaste (cu o privire vinovata) ca asa este. Incep acasa "terapia" cu el, adica sedinte lungi de discutii si explicatii, despre ce e bine si ce nu, ma rog... nu intru in detalii, copilul intelege si promite sa nu mai repete greselile. Toate bune si frumoase pana intr-o zi cand vine cu o urma destul de urata pe mana, ca si cum cineva l-ar fi strans pana i-a iesit sangele in piele. Observ asta abia acasa, cand il ajut sa se spele pe maini, iar cand il intreb ce are la mana imi spune "m-a strans teacher, ca nu am vrut sa vin in clasa cand m-a chemat".
Eu sunt revoltata, desi celui mic nu ii arat asta, mai ales ca sunt sigura ca nu minte, pentru ca urma de pe mana lui se potriveste unei maini de om mare, deci nu poate fi vorba de o altercatie intre copii. Ce lectie primeste atunci copilul meu de la gradinita? Daca vrei neaparat ceva, ia cu forta, ca teacher asa face! Eu asa as traduce-o. (poate ar fi trebuit sa deschid un topic pe tema asta)
Si acum mai aproape de topicul de fata: chiar sunt copii nostri (doar) ca noi?
mihuta spune:
Tisina, du-te sa vorbesti cu teacher-ul, macar sa vada ca ai remarcat si sa se abtina pe viitor, daca nu ai la indemana solutii mai radicale.
In mod cert copii sunt fiinte unice cu personalitati distincte, nu sunt nici copii palide ale noastre si nici mici buretei fara forma pe care ii formezi pe bunul tau plac. Trasaturile care tin de personalitate, daca e incapatanat sau nu, daca e mai linistit sau mai agitat, tin de genetica, de amestecul lui propriu si personal de gene. Comportamentul lui, modul lui de a se manifesta tine in mod cert de educatia insusita. 30s + Sophia
filofteia spune:
Privind la subiectul asta eu am temere... daca stilul meu de educatie nu se potriveste copilului?
De ce spun asta! Noi suntem doua surori, absolut diferite, crescute la fel. Din pacate stilul de educatie nu s-a potrivit. Oare cine este oglinda parintilor nostrii... eu, cea realizata prin forte proprii, dar plina de resentimente fata de parinti, sau soramea, care in clasa a XII facea un copil, nu si-a dat bacalaureatul, traieste de azi pe maine, are pretentia ca sotul sa faca tot, dar care este plina de compasiune fata de parinti (sau cel putin asa mi se pare mie).
Este foarte greu sa poti spune despre copii ca ar fi oglinda parintilor, nici vorba ca sunt ca ei. Am vazut si copii din parinti buni, copii exceptionali pana la o varsta, pentru ca apoi sa o ia pe o panta descendenta pana la dependent/trafic de droguri. Cert parintii au gresit undeva, dar unde?
dianocica spune:
atunci cand apare o problema e un pic mai importanmt sa ii gasesti cauza decat sa cauti repede o rezolvare. si atunci cand e vorba de un copil, de cele mai multe ori sursa problemei e in compurtamentul adultilor. si cei mai influenti dintre adulti sunt parintii.
filoftea, sunteti gemene? pt ca atunci ti as intelege nelamurirea. dar altfel...nu te poti purta la fel cu 2 copii de varste diferite. nici cu gemeni nu cred, dar fratii nu beneficiaza automat de aceleasi ' atentii' din partea parintilor. ca, in mare, liniile sunt aceleasi, asta e alta poveste dar fara relevanta.
diana si david 03.12.06
Alaptatul Help-line. Pentru Sonia. Pentru Diana. Pentru Darius
filofteia spune:
quote:
filoftea, sunteti gemene? pt ca atunci ti as intelege nelamurirea. dar altfel...nu te poti purta la fel cu 2 copii de varste diferite. nici cu gemeni nu cred, dar fratii nu beneficiaza automat de aceleasi ' atentii' din partea parintilor. ca, in mare, liniile sunt aceleasi, asta e alta poveste dar fara relevanta.
Nu...si suntem foooorte diferite. Nedumerirea mea este care dintre noi este oglinda parintilor sau se face o medie.
Ce vreau sa spun... este ca noi putem doar sa incercam sa fim niste parinti buni, dar asta nu garanteaza ca si reusim.
Prea de multe ori am auzit cuvinte mari precum "cum ii cresti asa ii ai", "copii sunt oglinda parintilor" etc...
dianocica spune:
nu e vorba de oglinda parintilor ci de rezultat al actiunilor acestora. care nu pot fi aceleasi pt doi frati, oricat s-ar incerca. intotdeauna si personalitatea isi spune cuvantul. dar asta trebuie vazuta ca o sansa in plus pe care o au parintii biologici ai unui copil. sa recunoasca aspecte negative ale proprii personalitati atunci cand le vad la copiii lor si sa incerce sa remedieze asta prin educatie. cu mult tact si rabdare.
diana si david 03.12.06
Alaptatul Help-line. Pentru Sonia. Pentru Diana. Pentru Darius
bird70 spune:
Tisina,
eu as fi retras copilul din gradinita aia din prima saptamana cand a venit cu vanatai. Si chiar nu ma interesau explicatiile profesoarei sau sa gasesc scuze celorlalti copii. Rolul tau ca mama este sa-ti protejezi copilul si sa ii asiguri un mediu in care sa se simta in siguranta si sa poata sa fie relaxat. Daca profesoara este dura, daca ceilalti copii sunt agresivi sau daca pur si simplu mediul ala scoate la suprafata agresivitatea din copilul tau, eu zic ca nu este potrivit sa-l lasi acolo.