Sa ai copil/copii = sacrificiu?

putzuruca spune:

Cand esti insarcinata, vezi viitorul doar prin prisma copilului. Cand el se naste esti fericita, obosita si te neglijezi pt ca orele de somn pierdute in fiecare noapte te fac sa devii nepasatoare cu aspectul tau, apoi dintr-o data iti dai seama ca esti femeie si indiferent cat esti de obosita trebuie sa ai grija si de tine. Bebe creste, incepi sa te odihnesti noaptea si totul pare roz insa daca stai cu el acasa vezi cum viata trece pe langa tine. Vei tanji dupa diminetile in care te trezeai sa mergi la servici, cand te machiai, te coafai si plecai grabita, vei tanji dupa alte treburi decat facut mancare, curatenie, schimbat pampers, hranit copil, culcat copil. Treburile astea nu se epuizeaza niciodata insa tu vei ajunge epuizata. Cam asta este viata unei mamici insa bucuria din ochii copilului tau te incarca de energie, simti ca ai pentru ce sa te trezesti a doua zi si simti ca merita sa-ti traiesti viata. Lucrurile astea nu le simti mergand la servici zi de zi.

Roxana de Andreea-Iuliana(19.09.2006)

catacris spune:

Oare gresesc cand spun ca dupa ce il astepti mult timp in care faci tot felul de chestii ca sa il ai, cand apare bb-lul nici un sacrificiu nu ti se mai pare prea costisitor? Eu inca nu am reusit sa-l am.

cami30 spune:

Mie mi-a intrat in cap ca un copil/doi copii inseamna un sacrificiu enorm. De ce? Pai pentru ca mama imi repeta asta de cand ma stiu, dar mai intens de 17 ani de cand a murit tata.
Mi se repeta asta la fiecare discutie, cu fiecare ocazie incat am capatat un fel de fobie. Nu ca nu m-ar fi dorit.. dar a fost atat de posesiva incat nu a acceptat in nici un fel taierea cordonului ( cand am hotarat sa plec departe de ea)..


cami

mariamunteanu spune:

Cand ai copii iti pierzi o mare parte din libertate, mai ales cand sunt mici, nu mai ai uneori timp si nici resurse pt. tine ca femeie, dar este lucrul cel mai minunat care mi s-a putut intampla. Nici nu mai concep viata fara ei, desi am viata mea profesionala iar relatia cu sotul meu este f. importanta. Incerc sa le impac cumva, ca sa nu fac sacrificii gratuite, sa nu devin frustrata, sa-mi pastrez pe cat posibil energia.
Si mie mi-au reprosat parintii ceea ce au facut pt mine cu toate ca sunt pe picioarele mele de la 23 de ani si nu a fost nevoie sa faca sacrificii materiale sau de alta natura. Ca parinte esti obligat sa-ti cresti copiii si sa-i inconjori cu dragoste si cu rabdare, nu e o favoare pe care le-o facem. Sunt de acord cu Bee.

Akella, bravo tie pt ca esti o mama speciala ! Te inteleg si te admir. Eu parca-mi iubesc mai mult copiii cand ii vad ca sufera. Cel mic al meu s-a tarat pana la 1 an, nu putea sa ridice poponetzul ca sa stea in 4 labe. In fiecare zi faceam exercitii cu el, l-am dus la n specialisti, mi-as fi dat camasa de pe mine, nimic nu mi se parea prea mult ca sa-l ajut. ma gandeam ca voi renunta definitiv la serviciu (am titlul de doctor in drept) numai ca sa fiu mereu cu el. Am observat la un moment dat ca il cam neglijam pe cel care evolua bine in favoarea celui cu probleme, poate e normal asa. Cand a inceput sa mearga de-a busilea, am fost cea mai fericita. Acum merge perfect, parca n-ar fi fost nimic, dar cand imi amintesc cum ne-am chinuit, il iau in brate si-l dezmierd si simt ca oricum ar fi, sunt ai mei si sunt viata mea. Pacat ca n-ai sprijinul mamei tale.

CU bine,
Maria

Mik spune:

Mda, pentru unii se pare ca e sacrificiu orice efort facut pentru cineva.
Anca cerea parerea copilului, si uite ca pot eu sa-ti spun ca daca ma astepta tata la ora 9 seara la gara sa vin de la olimpiada, asta era sacrificiu pentru el. Asta ca sa vezi ca pentru unii sacrificiu inseamna sa nu mai face baie cu spuma si sa nu te mai poti trezi la 10.
Si tata imi reprosa manifest : "fac sacrificii pentru tine" si facea mai putin decit alti parinti.

Eu zic sa-ti scoti complet ideea din cap : un copil e o fiinta pe care ai dorit-o si pe care o ai pentru ca ai vrut. Si trebuie facut totul ca sa creasca bine. Esti complet responsabila de asta. Tu si tatal.

Malinka spune:

"Si mie mi-au reprosat parintii ceea ce au facut pt mine cu toate ca sunt pe picioarele mele de la 23 de ani si nu a fost nevoie sa faca sacrificii materiale sau de alta natura. Ca parinte esti obligat sa-ti cresti copiii si sa-i inconjori cu dragoste si cu rabdare, nu e o favoare pe care le-o facem. "

Mi se pare atat de normal acest lucru. De ce unii parinti nu gandesc deloc asa? Adica...daca ai facut copii si ti-ai petrecut viata crescandu-i, ei sunt de vina? Ei trebuie sa se simta vinovati pentru ca tu n-ai mai reusit sa fi si femeie fiind prea ocupata sa fi mama? Si ei trebuie sa se simta vinovati ca nu "ti-ai trait" viata? De ce mai faci copii atunci?
Asa gandeste si mama mea...ca din cauza noastra, a celor 5 copii, n-a facut altceva in viata decat sa ne creasca...totul inseamna doar sacrificii...si-a sacrificat viata, viitorul "stralucit" pe care ar fi putut sa-l aiba daca nu se casatorea la 19 ani si nu facea 2 copii...2 copii (eu si fratele meu)pentru care s-a recasatorit (ca ei sa aiba tata, un tata violent si dur) si a mai facut 3 copii (tot pentru noi, nu?)...
Mi se pare absurb...nu ne-am cerut pe lume, nici unul dintre cei 5...si fetelor, poate nu suna prea bine, dar ma simt mai linistita, stiind ca nu sunt singura cu astfel de "sechele"...cu vesnice tanguieli si reprosuri...
Eu m-am eliberat de ei de mult, de la 20 de ani, cand am luat viata in piept si-am plecat la facultate (fara sprijin din partea lor)...si credeam ca am scapat si ca, odata cu plecarea mea, si la ei situatia se va schimba...da de unde...au trecut anii si e aceeasi violenta verbala, aceeasi vesnica tensiune, aceleasi vesnice reprosuri...

Si Doamne, sunt atat de multe cazuri dintr-astea...

Desi nu putem sa trecem cu totul peste astea, si cu siguranta raman urme, cred ca putem sa ne straduim sa avem noi si copiii nostri o altfel de viata...eu asta imi doresc, sa fac un copil caruia sa nu-i reprosez ca l-am adus pe lume...doar eu il doresc pe el, nu? e responsabilitatea mea sa-l cresc si sa-i ofer tot ce pot...nu stiu daca am sa reusesc sa fiu o mama buna dar stiu ca am sa ma straduiesc...ca n-am sa-mi bat copilul (asa cum facea mama cu mine) si am sa-i ofer toata dragostea de care sunt in stare....dragoste pe care unii parinti nu stiu sa si-o manifeste...



"Cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine" (Kant)

Elise spune:

din punct de vedere al copilului... nu stiu.
Pentru ca ai mei nu se agita nemaipomenit de tare, drept urmare nu ma simt asa impovarata.
Ceea ce stiu este ca eu si fie-mea avem o relatie de "intrajutorare": nu stiu de ce mi-ar fi datoare, din moment ce e cel mai frumos lucru din viata mea.
Asta nu se plateste in timp, bani, pampersi.
Si pot sa spun ca avem grija una de alta, macar pentru faptul ca ma gindesc ca ma asteapta acasa atunci cind calc pedala de acceleratie...
Au fost multe momente in care m-a ajutat la propriu sa ma remontez: de la momentul in care plingeam cu ea in brate pentru ca nu stiam sa ma descurc cu un copil asa de mic, si ea a ridicat manutza si m-a mingaiat pe obraz, pina la zile in care abia ma tarasc si ea aplauda si imi zice "baaaavo"... adica "bravo" ca am aparut in usa...si ride cu toti cei sase dinti...

La noi asa e: are nevoie de mine si am nevoie de ea.
Daca o sa o apuce vreodata pandaliile cu vreo datorie, o sa-i explic ca m-a ajutat sa baletez cu gratie prin multe situatii in care fara ea as fi cazut de sus.
Elise & BBLisa

uricarudiana spune:

eu consider ca un copil este o binecuvantare, indiferent de momentul in care apare.
privindu-l, uiti de toate sacrificiile pe care a trebuit sa le faci, de toate problemele si iti doresti sa lupti cu toate fortele pt ca lui sa-i fie bine.
e o minune!!! si nici un sacrificiu (daca asa doresti sa-l numesti) nu e prea mare pt copilul tau.

totusi cred ca acesta e bine sa vina atunci cand e dorit din tot sufletul!!!

http://tt.lilypie.com/EoTgp3.png

conchita spune:

quote:

---

Originally posted by uricarudiana
si nici un sacrificiu (daca asa doresti sa-l numesti) nu e prea mare pt copilul tau.

---

da, si eu cred ca "sacrificiu" suna a aruncat in fata trenului sau a zidirea anei lu manole. :-)) sinonimul cel mai potrivit situatiei mi se pare "renuntare la...", cel putin eu din perspectiva asta m-am referit. da' renunti de buna voie, ce primesti in schimb in materie de multumire sufleteasca, fericire, momente nepretuite este imposibil de egalat.



Din chaos, Doamne, am aparut/ Si m-as īntoarce-n chaos...
*********
Rugati-va pentru Diana, Sonia si Darius * Alaptatul Help-Line * Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil
*********
mami de Sonia Marie (23 ianuarie 2007)

akella spune:

Maria Si mai am un exemplu de dragoste materna si daruire: Paula. Este o femeie exceptionala, pentru care notiunea de "sacrificiu pentru copii" nu exista. Are doi copii superbi, pentru care este in stare sa mute muntii din loc.
Da, sunt si eu de acord cu cea care spunea mai sus ca e nedrept sa-ti versi frustrarile pe propriul copil, atata vreme cat sufletul respectiv nu ti-a cerut aducerea lui pe lume...