Sa ai copil/copii = sacrificiu?
Raspunsuri - Pagina 2
akella spune:
Dupa nasterea Dariei am primit sfaturi "pretioase" de la... mama: "Copilul asta trebuie institutionalizat, pentru ca-ti va nenoroci viata; va fi complet dependenta de tine, va fi marginalizata de societate, va fi handicapata pentru tot restul vietii. Daca tu te nasteai asa, iti puneam o perna pe fata si te (ma) scuteam de chinuri..." Credeti ca i-am urmat sfaturile? In nici un caz. Daria este sufletul nostru, facem tot ce ne sta in putinta sa devina OM; chiar daca nu va fi balerina la Opera mare, chiar daca nu va fi pilot de avioane de vanatoare sau mai stiu eu ce prestidigitator...
Eu sunt de parere ca menirea de parinte sa nu ia sfarsit la un moment definit in timp (la 15, 18, 25, 30 de ani). O data ce ai dat viata unui om, responsabilitatea aferenta dureaza cat te tine D-zeu pe pamant. Ii esti dator copilului, indiferent ce varsta are acesta, sa-i acorzi ajutor fizic, moral, sentimental... Sa-i fi alaturi no matter what... Iar asta nu mi se pare un sacrificiu, ci un lucru firesc.
mcrmiki spune:
Celebrul pediatru american Dr. Benjamin Spock spunea ca a fi parinte este pasul cel mai important catre maturitate pe care il poate face cineva, poate ca prietena ta inca nu este pregatita sa faca acest pas catre maturitate.
Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin." N. Iorga
http://community.webshots.com/user/mcrmiki
Miha&Sorin&Bogdan(24.12.2000)&Vlad(17.11.2003)&Alexandru(29.09.2006)
Cristina.C spune:
In opinia mea, o femeie se simte completa, cand devine mama!Cred ca nimic nu este mai imbucurator, decat sa dai nastere unui copil, sa stii ca e parte din tine, sa-l vezi crescand sub ochii tai, zi de zi, sa-l vezi cum evolueaza, cum devine adolescent, sa-i fii alaturi mereu, neconditionat.
Daca nu copiii nostri, atunci care este sensul existentei naostre, a femeilor? Incotro ne indreptam? Pt. ce asteptam ziua de maine?
Scriu, fara sa traiesc inca sentimentul matern, nu am copii, dar foarte curand sper ca voi avea acest privilegiu, de a deveni MAMA!
eloise spune:
Sentimentul de frustrare poate exista si dupa parerea mea, el e perfect normal. Odata cu sarcina, dar mai ales dupa nasterea copilului, totul se schimba brusc si radical. Prea putine femei vorbesc despre asta, de obicei se evoca bucuria de nedescris a maternitatii, dragalasenia puiului de om pe care il tii in brate si dragostea infinita ce te cuprinde in acele momente.
Faci tot ce faci atunci, in ciuda oboselii, in ciuda durerilor si a revoltei micului tau egoism, pentru ca nu poti altfel. Din dragoste pentru puiul tau, tot ce tine de confortul personal trece pe planul 2 in mod automat. Totusi frustrarile cauzate de schimbarea brusca a stilului de viata pot rabufni in rastimpuri. Depresia postanatala se poate alimenta si din ele. Prea multe lucruri se schimba peste noapte si pentru statutul de parinte nu prea exista training prealabil. E o experienta la care ajungi in cele mai multe cazuri oarecum "nepregatit", oricat de multe informatii ai fi asimilat, la modul teoretic, in prealabil.
Pe de alta parte, nu cred defel ca trebuie sa blamam femeile care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt pregatite pentru maternitate. A fi mama nu e menirea absoluta a oricarei femei. Accept cu usurinta orice motivatie ar avea ele pentru a nu procrea. La urma urmei, a da viata cuiva e totusi o favoare? E cumva un dar? Din pct meu de vedere, rezervele pe care le-ar putea gasi un pesimist sunt mereu mai solide si mai pertinente decat argumentele (adesea emotionale- ale) optimistului :(
I'm reading a book. You know... it's like forums, just a little shorter.
Andra si 
Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
chris27 spune:
Dupa ce ai copii nu mai ai aproape nimic din tot ce-ai avut inainte de de ei...Dar... ai mult mai mult!Ai Totul!
Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra
mamitzica spune:
Eu am fost nebuna si nu am vrut copii,iar al meu a iesit fiindca asa a hotarit Dumnezeu.Apoi am declarat singura ca...stii ce pierzi neavind copii doar dupa ce ai un copil.
Nu stiu daca se cheama sacrificiu sau iubire neconditionata,dar e adevarat ca ti se schimba viata,pierzi comfortul de a face ce vrei cind vrei si sfirstesti prin a te scula noaptea,a umbla chiaun de somn,a te uita la desene animate in loc de stiri,a merge in parc in loc de a citi si multe multe altele.
Si cu toate astea imi iubesc ghemotocul mai mult decit orice pe lume si nu mi-as schimba viata pentru nimic.
Despre sacrificile parintilor si asteptarile lor cred ca e alta poveste;soacra-mea cind am plecat in Canada i-a reprosat sotului ca cine le va aduce un pahar de apa la batrinete ca de-aia faci copii ca sa aiba cine sa te ingrijeasca...ceea ce mi se pare o timpenie fara limite.
Eu daca fac ceva pentru copilul meu o fac din dragoste sau fiindca el are nevoie de mine si in nici un caz nu astept sa-mi ridice o statuie pe chestia asta.
babyblue spune:
eu am pierdut un copil, cand eram insarcinata in 8 saptamani...
in momentul asta nu mai imi doresc nici un copil. pentru ca unul a suferit din cauza mea, si a murit apoi. nici nu ma pot gandi macar...ca mi se blocheaza mintea si mi se rupe sufletul...ma trec fiorii cand imi imaginez cum ar fi fost, cu cine ar fi semanat...
asa ca, da, pe mine acum ma ingrozeste sa mai raman insarcinata si cine stie ce sa se mai intample...asa ca m-am resemnat la faza de a nu-mi mai dori copii deloc.
felicitari mamicilor...
_
Babyblue va pupa pe toti!!
Sunt ceea ce sunt, ceea ce pot, ceea ce vreau! Nu incerca sa ma schimbi, doar tu vei avea de suferit! Nu pricep critica si am multe reactii pripite si deplasate. S-a inteles, da??:)))
ralualexandrei spune:
Eu am trei copiii si poate aveam patru daca prima sarcina n-as fi pierdut-o,nu ma simt sacrificata si nii nu ma simt victimizata,chiar daca timpul pt placerile mele de dinainte de existenta lor s-a diminuat,am transformat in placere toate actiunile mele pt cresterea si educarea lor,si continui sa ma simt tanara si frumoasa,sa ma ingrijesc sa am timp doar pt mine chiar daca asta se intampla la ore foarte tarzii.Cred ca modul in care simtim depinde de cum privim lucrurile ,eu am familia pe care mi-am dorit-o.
Si nu permit nimanui sa zica,saraca,are 3 copii,ii am pt ca asa am vrut ,sunt fericita alaturi de ei si ma straduiesc sa-i fac fericiti alaturi de mine,muncesc mult dar o fac cu drag si nu astept sa-mi dea un pahar cu apa sau mai stiu eu ce la batranete,eu am ales sa-i am iar ei vor face mai tarziu alegerile lor.
Nastere usoara Anca!
Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
Bee spune:
Hai sa-ti spun parerea mea. Eu am niste parinti minunati, devotati cauzei, extraordinari. Dar acest devotament si spiritul lor de sacrificiu (pe care au grija sa mi-l aminteasca ocazional), ma sufoca. Am fost crescuta foarte liber, dar s-au sacrificat pentru asta, fiindca si-au facut griji, in timp ce eu imi faceam meandrele. LA fel si-au sacrificat concediile, fiindca ori nu puteam merge cu totii din lipsa de bani, ori nu aveau cu cine sa ne lase, ori.... Acum se sacrifica si pentru pictica mea pe care o iubesc la nebunie. Concluzia mea, care m-a facut sa mai scap putin de vinovatie? Unii oameni au vocatia sacrificiului in sange. Ei se sacrifica fara sa le-o ceri si uneori fara sa fie nevoie. Asta este. EU una am de gand sa-i ajut pe ai meu toata viata si sa-i tin langa mine, fiindca ne iubim, nu fiindca s-au sacrificat si eu trebuie sa-mi manifest recunostiinta. Cu copiii mei, insa e altceva. EU una i-am spus sotului din start: nu ma sacrific, nu am sa le reprosez niciodata nimic si nu am sa astept nimic de la ei. Am sa le dau totul, am sa-i ajut cat de mult pot, dar am sa-mi vad si de ale mele ca nu cred sa aiba nevoie de o mama inacrita si asprita de prea multe sacrificii. Eu i-am facut pe cei mici, fiindca am considerat ca am ce sa le ofer (afectiv in primul rand si material in al doilea rand), nu pentru ca sa-mi justifice ei mie existenta. Exista atatia oameni care se agata in nefericirea lor de niste biete sufletele cum sunt copiii si acesti copii nu merita povara asta. Nu ati auzit exprimarea "Fac un copil ca sa am pentru ce sa ma trezesc dimineata" ? EU am auzit-o, eu o gandeam acum ani buni! Genul asta de oameni depresivi si dezechilibrati- si nu o zic peiorativ sau acuzator pentru cineva- sunt cei care se agata mai apoi de sacrificiile pe care le fac pentru copiii lor.
Bee 33+
si Ana Teodora (22.12.2005)
http://www.dropshots.com/dochia
carla28 spune:
cazul nostru:
noi avem probleme din punct de vedere al fertilitatii si au fost multe persoane care au spus ca :" mai sunt si altii care nu au copii", "macar ati scapat de griji", " mai bine asa, veti avea mai mult timp si bani pentru voi", etc
dar pentru noi, nu exista sacrificiu prea mare pe care sa-l facem pentru a avea un copil, suntem dispusi sa incercam orice si am speranta ca intr-o zi va fi bine, pentru mine sacrificiu inseamna inainte si nu dupa...
Carla