mama
Raspunsuri - Pagina 2
denizel spune:
Elyda, imi pare foarte rau pentru mama ta si pentru tine!
Stiu ca iti este ingrozitor de greu sa ii dai o asemenea veste, dar eu as face-o. Mama ta are dreptul sa stie lucrul acesta.
Si, nu ai de unde sa stii cum va reactiona.
Poate va reactiona foarte bine, poate va incepe sa lupte cu boala ei, poate isi va aminti cine stie ce leac auzit demuuult, de la vreo batranica :-) si poate se va vindeca. Eu cred in puterea asta nebanuita a oamenilor, putere de care devin constienti si de care se folosesc in momente critice.
Sau, poate dansa ar fi adepta unor tratamente pe baza de plante, tratamente in care crede cu tarie si care ar putea-o vindeca (de altfel, aceste tratamente chiar sunt foarte eficiente).
Am lasat la final ceea ce consider, de fapt, cel mai important: daca mama ta este o femeie credincioasa, nu-i lua prilejul de a se ruga pentru dansa si de a creste, prin rugaciune, relatia pe care deja o are cu Dumnezeu :-).
Iar daca nu este credincioasa, cine stie, poate va avea prilejul unei experiente minunate cu Dumnezeu :-).
Ii doresc sanatate mamei tale, iar tie, mult curaj 
! Fii linistita, nu vei claca! 
-------------------------
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil ! ! !
-------------------------
Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
alessia105 spune:
Off ce grea decizie ... Nu stiu cat te va ajuta sau cat nu dar ....am fost in situatia asta ..nu eu persoanal ,ci mama ...dar era vb de cea mai draga si scumpa persoana din viata mea ... bunica... S-a impolnavit in mai ... am stiut din prima clipa ca numai are sanse ..avea cancer la pancreas ...am hotarat totusi sa o operam pentru ca era portocalie la fata ..din mai pana in la sfarsitul lui septembrie ne-a fost groaznic de greu ..nu , nu ii era rau ..era chiar ok , dar parca nu ne mai saturam sa stam cu ea sa ii acordam atentie ...nu puteam nici unul sa ne exteriorizam ...ajunsese intre noi si in interiorul fiecaruia, o tensiune extraodinara ..eu mai eram si insarcinata .. la sf lui septembrie a inceput sa se simta rau ... dar nimeni nu vroia sa ii faca nimic ..cand chemam salvarea si le spuneam diagnosticul real, nu ce stia ea ..nu stiau cum sa fuga mai repede ...doctorii la fel ..si bunica s-a sesizat ...ba de cateva ori ne-a strigat ca vrem sa o omoram cu zile ca nu vrem sa o ducem la doctor ca ei ii e rau si noi nu facem nimic ...ne durea sufletul ca nu putem sa avem macar unul dintre noi puterea sa ii spunem ...pana intr-o seara cand ne-a facut scandal si ne-a implorat sa ii spunem adevarul ..i-a spus mama ...si din secunda aceea bunica s-a calmat ..si a inceput si si-a pregatit propria inmormantare( nu mai era nici o speranta la vremea aia cancerul de pacreas nu avea nici un tratament ..nici macar cu plante ). stia exact ca daca vor venii anumite rude , vor pune mana ...etc etc etc
Chiar daca au trecut 10 ani de zile ...e cumplit de greu ..inca ma chinuie gandul oare daca ii spuneam de la inceput poate ca nu o mai chinuiam asa de tare .. poate ca in loc sa isi faca ganduri pentru ca nu intelegea purtarea noastra isi petrecea acele momente in alt mod ...nu stiu ..nu stiu ce e mai bine ...cred ca depinde fffff mult si de om ... si de ce nu poate ca speranta care mereu moare ultima ar fi facut mici miracole .
Cum sa treci peste starea de neputinta ???...nu poti ..tot ceea ce poti sa faci e sa iti spui in permanenta ca trebuie sa fi tare ptr ea ...ptr a ii oferii momente frumoase chiar daca nu sunt prea multe ..nu trebuie sa te vada ca te chinui ...ci trebuie sa vada cata dragoste ai pentru ea .Iti este greu ...incearca sa te inconjori de oameni care sa iti fie aproape ...prieteni , rude ..sau chiar si noua ...scrie-ne pe forum si vom fi /suntem cu sufletul alaturi de tine..important e sa nu treci singura peste toate aceste clipe grele ...
Imi cer scuze daca povestea mea nu e la locul ei sau daca te raneste , dar am vrut sa stii ca se poate sa aiba o reactie urata daca vei continua sa ii ascunzi ...nu e o solutie sa ii spui ..nu e o solutie sa nu ii spui ...e poate cea mai grea dilema pe care un om o poate avea ..dar tu o cunosti mai bine ..tu stii mai bine decat noi toate ce e mai bine pentru ea .
Eu iti doresc multaaaaaaaaaaaa putere si multaaaaaaa sanatate .Si nu uita nu esti singura , chiar daca numai virtual dar noi ne 
ptr voi si iti vom fii aici aproape ...
----------------------------------------------------
Alessia
,Dezbracatu'
si Spiderman 
Si ei au dreptul la viata...semneaza si tu
O parte din mine
MICKYN spune:
Si eu cred ca are dreptul sa stie adevarul.Nu este un copil si este totusi viata ei.In functie de cum poate primi aceasta veste ( si asta tu trebuie sa stii), ii vei spune fie direct adevarul crunt, fie treptat.dar el trebuie totusi spus.Ma mir ca dr nu i-a spus inca, caci este in primul rand dreptul ei sa afle si apoi familia.Daca ai fii fiica mea nu as dori sa fiu mintita de propria fiica. Chiar daca este foarte greu, spune-i! Curaj,forta, rabdare si putere sa-ti dea Dumnezeu in astfel de clipe!
Tisina spune:
elyda, imi pare tare rau de mama ta si de tine. Iti urez sa fii tare si sa poti depasi momentele grele. Cat despre spus sau nu, eu zic ca poate totusi ar trebui sa ii spui. Nu as putea sa iti spun cum, poate sa ii zici ca "parerea medicilor este ca....", adica sa nu ii dai vestea ca pe o varianta definitiva. Dumnezeu e mare, si intr-adevar nimeni nu poate sti cu exactitate cate zile mai are.
Zic ca ar trebui sa ii spui, gandindu-ma la ce as prefera eu daca as fi in situatia mamei tale: ei bine, as prefera sa stiu, sa imi pot lua ramas bun de la cei dragi asa cum se cuvine si sa nu trec in lumea cealalta cu regretul ca as mai fi putu face ceva daca as fi stiut cat timp mai am. Desigur, asta e parerea mea, tu esti libera sa iei decizia pe care o consideri potrivita.
Domnul sa va aiba in paza, atat pe mama ta cat si pe tine!
laurabb spune:
da,si eu tot asa as spune,sa ii spui,insa cu multa atentie,nu ca o decizie defintiva,cumva sa-i dai de inteles.Dar adevarul trebuie sa-l stie,nu trebuie mintita,amagita.
Pentru ca de fapt nimeni nu stie cat o sa mai traiasca ,nici doctorii,numai Dumnezeu stie asta.Au fost atatea exemple,unde stiinta nu a putut sa-si explice atatea cazuri,in care oamenii au duspe piciaore boli grave timp indelungat.
iti doresc multa putere si sanatate cat mai multa mamei tale.
iris77 spune:
trist subiect!! din experienta ii zic ca cel mai bine este sa stie!! eu am ales sa nu ii zic mamei mele adevarul si cand a aflat a fost foarte trista pe noi ca nu am fost corecti cu ea! eu zic ca cel mai bine ar fi ca medicul sa o anunte de ce anume sufera si care sunt urmarile diagnosticului. imi pare sincer rau!!
dar tu si familia cautati sa ii oferiti cele mai fromoaste momente!!! faceti ca orice minut sa fie o bucurie, sa simta ca ii sunteti alaturi!!! spune/i permanent cat de mult o iubesti!! ce amprenta buna si/a pus asupra vietii tale!!! cat de multe ii datorezi pt tot ceea ce ti/a oferit si ca datorita efortului si dragostei ei esti ceea ce esti azi!!!! multa tarie, putere, dragoste!!!
iris77
mate spune:
Draga mea,sa-ti povestesc ceva...eu am avut un unchi,spun "am avut" pentru ca saracul a murit acum 5 saptamani.Anul trecut a aflat ca are cancer in faza terminala,a facut tot felul de tratamente,citostatice si tratamente naturiste,nu a mai mancat proteine,a trait numai cu sucuri de legume si fructe si cu salate.El avea 54 de ani cand a aflat ca e bolnav si a refuzat sa creada ca asta e sfarsitul lui.Si-a dorit enorm sa traiasca,era si un om extrem de credincios,nu a conceput pana in ultima clipa ca el moare.Insa in ultimele saptamani ajunsese cu psihicul la pamant,nu mai putea dormi noaptea,ii era frica sa inchida ochii,sa nu cumva sa moara in somn.Nu a acceptat sa vorbeasca despre posibilitatea ca el sa moara niciodata,nici cu matusa mea care l-a ingrijit ca pe ochii din cap nici cu nimeni.A tinut totul in el.A murit in bratele matusii mele,cu ochii in ochii ei,strigand ca el nu vrea sa moara...Pana la unchiul meu am crezut si eu cu tarie ca omul are dreptul sa stie...de la unchiul meu insa nu mai sunt asa de sigura.Pentru ca,pe langa suferinta fizica provocata de boala,pe el l-a macinat psihic gandul ca moare,frica teribila de moarte.
Oana,mamica lu' Iepurici Alerg P'Aici
(27 Nov 2004)
Christinel
New Zealand
Osama
Nefolosirea scaunului de masina special pentru bebe sau folosirea lui necorespunzatoare(respectiv neancorat corespunzator) poate avea urmari extrem de grave si reprezinta un abuz asupra copilului.
katie30 spune:
Elyda, trecerea dincolo nu este un sfarsit, este doar un inceput alaturi de Dumnezeu! Trebuie sa acceptam firesc aceasta trecere, pentru ca si ea face parte din viata. Gandeste-te ca mama ta a avut o viata frumoasa, implinita, a nascut si a crescut copii, s-a bucurat, a suferit, a ras si a plans. Se va duce dincolo, ca noi toti, atunci cand ii va suna ceasul, linistita, impacata, fara regrete, fara remuscari. E un lucru foarte important pentru ea si pentru tine.
Nu iti spun sa te resemnezi, pentru ca este imposibil, un urlet de jale va rabufni mereu in tine... iti spun sa nu faci despartirea dureroasa, s-o lasi sa plece impacata, linistita, cu inima usoara... fa asta pentru ea, si pentru tine...
O spovedanie si o impartasanie ar ajuta-o mult, la fel ca si pe tine. Ar fi bine sa ai in casa o candela mereu aprinsa, sau o lumanare, care sa vegheze asupra voastra, sa-i lumineze calea spre Dumnezeu, atunci cand va fi...
Mariaa spune:
foarte dificil...imi pare tare rau Elyda !!
vor urma zile grele, descarca-te cand ea nu te vede si apoi aduna-te sa te vada zambind !
alegerea e doar a ta daca sa-i spui sau nu. tu o cunosti cel mai bine si stii daca si cum ar suporta o astfel de veste. din experienta ingrijirii unui grav bolnav (tot mama) pot sa-ti spun ca speranta e totul pentru acesti oameni; cata vreme ei stiu si cred ca mai au o sansa e cum e, cand insa primesc 'verdictul' s-a terminat...
mai pot sa-ti spun ca din atitudinea celor din jur isi 'iau' puterea de a mai trece peste o zi, si inca o zi si inca o zi...deci ai mare grija ce decizie iei...
autosugestia si psihicul uman sunt incredibil de puternice...iar tu de acum trebuie sa fii tare cat pentru amandoua!
stiu si eu cateva cazuri care au fost trimise acasa din spital fara nici o sansa si au mai trait inca 7-8 ani bine-mersi ( si spun asta gandindu-ma ca-si purtau singuri de grija, nu ca au zacut la pat)
cel mai greu e de trecut de sentimentul de neputiinta pentru cei din jur iar pentru bolnav de sentimentul ca sunt singuri in fata bolii sau a mortii.
cand o vezi ca-i este mai greu, ia-o de mana si spune-i ca nu e singura, conteaza enorm ca stie ca are un sprijin si ca este cine s-o asculte.
iti doresc din suflet tarie multa, multa de tot, diplomatie si tact iar mamei tale o suferinta cat mai lina.
cat despre lumanare...eu n-as vrea ca mama sa aiba mereu sub ochi lumanarea aprinsa iar perspectiva mortii sa-i fie mereu prezenta in gand...absolut deloc...prefer sa facem umor negru pe marginea problemei si sa ironizam boala (atat cat se mai poate)
in schimb o impartasanie, da, asta o poate ajuta sa-si descarce sufletul - mama de ex. a plans la impartasanie ca un copil!
inca odata, sa-ti de-a Dumnezeu rabdare si putere multa!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Elle_seb spune:
Buna, Elyda!
Inainte de a te decide daca sa-i spui mamei tale sau nu, gandeste-te si analizeaz-o bine si incearca sa anticipezi care va fi reactia ei la aflarea vestii. Exista doua posibilitati: una sa se resemneze in fata bolii, s-o accepte si sa nu mai lupte cu boala, si cealalta reactie, si cea care ar ajuta-o teribil, sa nu se resemneze, sa accepte conditia si sa lupte cu boala. Pentru bolnavii de cancer, psihicul este extrem de important si nu numai psihicul, ci si atitudinea in fata bolii. Si aici nu tine numai de ea si de atitudinea ei, ci conteaza foarte mult si atitudinea celor din jur.
Nu cred ca ai spus ce fel de cancer are... Si nu te intreb de stadiu, pentru ca stadiul asta este cat se poate de relativ. Parerea mea este ca nu exista notiunea de "stadiu" in cancer. Au fost destule cazuri de cancer "in stadiu final" care de fapt n-a fost nici un stadiu final, pentru ca persoana respectiva, printr-o corecta atitudine in fata bolii, tratament corespunzator, DIETA CORESPUNZATOARE, samd... a supravietuit si a mai trait ani buni dupa acel "stadiu final".
Revenind la dieta corespunzatoare: o alimentatie corecta conteaza ENORM pentru bolnavul afectat de cancer, si nu numai pentru cei afectati de cancer, ci si in toate celelalte afectiuni. De o importanta vitala este raportul acid/alcalin din corp. Si aici mi-am amintit vechea zicala din popor: "ceea ce bagi pe gura, aia esti". Se stie deja ca celulele canceroase se dezvolta in prezenta proteinelor. Alimentele care contin proteina (carne, lactate, alune, seminte) au nevoie de un mediu acid pentru digerare – acidul clorhidric si pepsina. Prin consumul preponderent de proteine, nu faci decat sa alimentezi mediul propice dezvoltarii celulelor canceroase; organismul este fortat sa activeze mediul acid, care practic este baza dezvoltarii celulelor canceroase.
Un link cu informatii foarte utile in sensul asta:
http://www.bootcamp.ro/articole/inteligenta_fizica.php
Pe langa raportul acid/alcalin din corpul nostru, de o importanta majora este imunitatea organismului, care, la fel, se cere intarita si mentinuta printr-un consum ridicat de fructe si legume proaspete si prin administrarea de stimulenti NATURALI pentru cresterea imunitatii.
Intrebarea mea este daca mama ta mananca corespunzator si ce tip de alimentatie are.
As mai vrea sa mai spun ceva, insa spune-ne mai multe despre mama ta, cum se simte, care e atitudinea ei.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!