MOARTEA COPILULUI

Criss75 spune:

Intr-adevar nimic nu poate fi mai dureros decat pierderea copilului. Sa-i fereasca Dumnezeu pe toti parintii de o asemenea tragedie. Iar celor care au trecut prin asa ceva, sa le dea multa putere.
Zilnic vedem astfel de tragedii, numai duminica trei tineri din orasul meu au murit stupid, iar al patrulea a scapat cu viata insa este in stare foarte grava. Aveau 19 si 20 ani, erau studenti la Cluj si mergeau spre Cluj, au oprit intr-o parcare si un imbecil care mai era si baut, a intrat pe contrasens si i-a spulberat. O cunosc intamplator pe mama celui care a scapat ca prin minune. Imi imaginez cosmarul prin care a trecut, cu atat mai mult cu cat il are doar pe el. Dar durerea celorlalti parinti...?!

cami21 spune:

Durere, neputinta,un mare gol in suflet, este tot ce simt de doua luni incoace. Stiu, dar tot imi astept copilul sa ma cheme. Nu am crezut ca totul se va termina asa, ca baiatul meu puternic cu o mare vointa de a trai ma va parasi. Iar eu, noi de fapt, restul familiei nu stim cum sa mergem mai departe. Incercam,dar totul este in zadar.
Nu stiu ce sa fac, nu stiu cum se poate trece peste acest lucru,stiu numai ca in orice adolescent de pe strada imi vad baiatul, stiu numai ca nu pot nici sa mai gandesc, de multe ori ma ciupesc sa vad, poate totusi nu este adevarat, poate este un cosmar, poate intra pe usa, sau imi da un telefon, dar...nu, niciodata nu o sa-l mai vad. Si-mi vine sa urlu...

ooana spune:

Cami...nici nu stiu ce sa iti spun...poate doar povestea familiei mele, ca sa vezi ca te inteleg, cred eu, in mare masura.

Bunica avea 2 baieti, pe tata si pe unchiul meu
...cand unchiul meu avea 22 de ani, l-au gasit mort in masina, s-a dovedit a fi crima dar...nici pana in ziua de azi nu se stie cine a fost autorul...eu inca nu eram nascuta dar mama mi-a povestit ca bunica nu mai era ea, a fost si internata cateva luni in spital medicii sfatuind familia sa o interneze la un ospiciu...nimeni nu-i mai dadea nici o sansa! Noroc ca bunicul a fost alaturi de ea si nu ar fi acceptat niciodata asa ceva.
...dar am aparut eu, si ca prin minune de pe o zi pe alta bunica si-a revenit!
...dupa 7 ani, moare tatal meu la 31 de ani intr-un accident in Retezat. A fost a 2-a lovitura, bunica era din nou in spital...si din nou medicii nu i-au mai dat nici o sansa de revenire mai ales ca era al doilea soc!

Pe mine nu m-au dus la inmormantarea tatalui meu, desi am constientizat totul...si parca acele zile, chiar la 7 ani, mi s-au lipit undeva in memorie.

Bunica si-a revenit si de data asta, chiar mult mai repede decat prima data!

...de atunci si pana in ziua de azi, imi spune intotdeauna, ca nimeni nu poate intelege pierderea unui copil...cand iti mor parintii te doare si suferi ca un animal...dar cand iti mor copiii, o data cu ei ceva moare si in sufletul tau!

Cami...multa putere sa treci peste aceste clipe, desi inima ta probabil nu se va mai reface niciodata...

anaisanais spune:

quote:

---

Originally posted by cami21

Durere, neputinta,un mare gol in suflet, este tot ce simt de doua luni incoace. Stiu, dar tot imi astept copilul sa ma cheme. Nu am crezut ca totul se va termina asa, ca baiatul meu puternic cu o mare vointa de a trai ma va parasi. Iar eu, noi de fapt, restul familiei nu stim cum sa mergem mai departe. Incercam,dar totul este in zadar.
Nu stiu ce sa fac, nu stiu cum se poate trece peste acest lucru,stiu numai ca in orice adolescent de pe strada imi vad baiatul, stiu numai ca nu pot nici sa mai gandesc, de multe ori ma ciupesc sa vad, poate totusi nu este adevarat, poate este un cosmar, poate intra pe usa, sau imi da un telefon, dar...nu, niciodata nu o sa-l mai vad. Si-mi vine sa urlu...

---

Daca-ti vine sa urli, chiar asta sa faci, Cami, fara sa-ti fie jena sau teama, caci multa vreme o sa vrei sa te intinzi pe caldaram sa treaca masinile peste tine, ca sa se termine tot.... Insa, daca vei reusi sa nu te intinzi, vei reusi sa te ridici, sa-ti repui viata pe picioare, cat de cat, si sa traiesti pentru ca mai este ceva de facut pentru copilul tau, care a plecat....Nu pot sa spun ca timpul vindeca durerea, caci nu este asa, pot sa spun numai ca pe masura ce trece timpul iti vei pierde speranta ca el sa vina la tine, ca el sa sune la telefon, sau ca-l vei mai vedea cu ochii fizici...Insa te vei obisnui cu lipsa, rana nu va mai sangera asa, ca in prima perioada,iar durerea va deveni de suportat pentru ca te vei culca si te vei scula in durere, iar viata ta asa va curge....Acum depinde de cat de mare este toleranta la durere....
Eu am trei ani de cand traiesc asa, m-a ajutat foarte mult, insa,ideea ca aici, pe pamant, mai am ceva de facut pentru binele fetei mele, care si ea a plecat asa, intr-o zi(nu pot zice''intr-o buna zi'') si nu a mai venit la mine....Nu este imposibil sa traiesti in continuare si sa iti remodelezi o viata fara pilonul principal de sustinere, copilul, dar stiu ca este ingrozitor de greu, iar efortul este epuizant, mai ales la inceput...

maru spune:

pentru anais si cami
imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita de voi!
nu stiu ce ar putea sa va mai aline suferinta, nu cred ca e ceva pe lumea asta sa va aline suferinta!
Dumnezeu sa va intareasca sa puteti pastra vie memoria copiilor pierduti!

Doamne'ajuta!

cami21 spune:

Astazi sunt exact doua luni de cand baiatul meu nu mai este si exact un an decand mama nu mai este. Coincidenta? Nu o sa pot spune nici o data, dar totusi .... mama era o femeie sanatoasa in putere, in nici doua luni am pierdut-o,dintr-o data...metastaza si gata, fiul meu statea cu mine la spital alaturi de ea, spunea ca ...nu pot mami sa te las singura, era sanatos atunci. Dupa trei luni....a venit bomba, cancer si el, ce pot sa cred, ce pot sa spun, nimic,
Am luptat pentru viata lui, cu toate puterile, dar nicaieri nu ni s-a dat nici o sansa.
Si dintr-o data, el, care era un baiat inalt, bine facut, facea sport, zbura avion cu motor la clinceni, a ajuns sa fie carat de noi, dus intr-un scaun cu rotile la spital sau la tratamente. Nu stiu daca am spus mai inainte, daca ma repet imi cer scuze, dar ziua lui de nastere a petrecut-o pe masa de operatie si la terapie intensiva.Era a patra operatie in 6 luni , si nu a fost ultima. Nu a cedat nici atunci, singurul lucru pe care il vroia era VIATA,SANATATEA, spunea ca ii este dor de avionul lui, de prieteni, ca nu vrea sa mai vada spital niciodata. A facut un pact cu doctorul, sa bea amandoi o sampanie cand se termina totul.Sampania este si acum in casa, doctorul i-a promis acest lucru, dar plangea si el pe ascuns.
Scuze daca am fost si off-topic, dar simteam nevoia sa vorbesc.

DOR spune:

Draga Cami, nu stiu ce sa iti spun , ce cuvinte sa gasesc ca sa iti mangaie sufletul, doar ca sunt alaturi de tine si am ochii in lacrimi citindu-ti randurile.
Dumnezeu sa iti dea putere sa duci aceasta cruce grea...fiul este un inger care iti este alaturi, te va insoti pretutindeni si va fi mereu in sufletul tau.

Porumbita spune:

cami daca crezi ca ajuta sa scrii noi suntem aici sa te ascultam/citim...

viorica avram spune:

Draga Cami!
iti doresc sa ai puterea de a trece peste aceste nenorociri! de altfel tuturor parintilor care au trecut prin asemenea tristeti, care au suferit si li s-a spart sufletul in mii de bucati le doresc asta!
e bine sa vorbesti cu ceilalti din jur atunci cand te doare sufletul.
noi asteptam sa fim alaturi de voi, sa va sprijinim si sa va spunem un cuvant bun.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei dragi care s-au dus!

Viorica
poze

batool67 spune:

Din fericire nu am trecut prin aceasta cumplita incercare si nici macar nu vreau sa/mi imaginez cum ar fi. Sunt sigura ca luni sau ani nu mi/as reveni din durerea acestei pierderi. Am pierdut doua sarcini si am fost nespus de trista deshi nu am tinut in brate pe acei copii. Cred ca e o mare tragedia sa pierzi un copil. Refuz sa fac un exercitiu de imaginatie care sa/mi ofere posibilitatea de a simti cum ar fi daca mi s/ar intampla o astfel de tragedie. Copii mei sunt ptr mine cele mai importante fiinte din lume ptr care as putea sa ma sacrific fara regrete .