Cateva greseli in educatia copiilor nostrii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

Donia spune:

quote:
Originally posted by MissParker

quote:
Originally posted by Chan
O alta greseala, dar pe care am remediat-o, a fost faptul ca pana pe la 6 ani de cate ori ma certam cu sotul, de cele mai multe ori pentru nimicuri, evitam sa ne ceram de fata cu copilul. Cand avea 6 ani si ne-a auzit prima data certandu-ne (eram in masina si gresisem drumul spre mare), a fost socata. Atunci ne-am dat seama ca, copilul trebuie sa creasca in mediul familial real, fara sa ne ascundem total de el. Trebuie sa stie ca exista si mici probleme si ca nu este totul “roz”. Tati si cu mami sunt doua persoane diferite, cu personalitati diferite si cu gandiri diferite, prin urmare este normal sa intervina mici discutii. Oricum sa nu va imaginati ca acum toate certurile sau discutiile avute in familie le purtam in fata copilului, discutiile “mai serioase” tot “pe ascuns” sunt purtate dar nu ne mai chinuim sa ne ascundem pentru orice nimic.
Cred ca in educatia unui copil cel mai important este echilibrul pe care, noi ca parinti, il putem oferi!

Bravo voua, e cel mai bine pentru un copil ca parintii lui sa fie autentici.

Nu cum am vazut de exemplu in familia mea: parintii se harjoneau si radeau in compania copilului, iar cand copilul era la scoala sau in vacanta sotul o maltrata la greu pe sotie. Copilul a vazut pentru prima oara chestia asta la 12 ani, cand mama lui a venit la bunica (unde copilul era in vacanta) cu bagaje, cu ochii invinetiti, declarand ca va urma un divort. Si copilul ii lasase acasa zambitori si in totala "armonie".

Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

Totusi mi se pare ca exemplul nu e prea potrivit, miss Parker, pentru ca mi se pare cale lunga de la a fi autentic pana la a lasa copilul sa fie martor la bataile dintre parinti. Ca exista diferente de opinii intre parinti e una, e ceva din care copilul poate sa invete, dar sa-l faci martor al abuzului e alta...

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

Chan spune:

O alta greseala pe care am facut-o dar am constientizat-o si pe care incerc sa o remediez este laudatul excesiv al copilului. Asta mi s-a intamplat din cauza faptului ca m-au deranjat si ma deranjeaza parintii care fac comparatie intre copilul lor si alti copii,(ceva de genul "Tu nu ai fos capabila uite "cutarescu" ce bine s-a descurcat")sau remarci de genul ("Nu stie matematica si gata, lasa copilul in pace").
Trebuie sa ii incurajam, sa le dam incredre in ei, dar consider ca cei prea mult strica ( constatare pe propria piele) si copilul respectiv nu va reusisa niciodata sa-si evalueze corect performantele (asta pentru copiii scolari).

In clasa a II-a, Deea, avea rezultate foarte bune la scoala, la concursurile extrascolare, toata lumea o lauda si incepuse fata sa se “umfle in pene”. Nu mai intreba nimic (pana in clasa I ne zapacise cu “de ce? / cum? / unde?” si termina totdeauna cu “da, de ce?”), nu mai era curioasa, nu puteam sa-i zic nimic, inclusiv la teme, avea impresia ca le stie pe toate si atunci cand gresea incerca sa-si gaseasca scuze de genul “ A, stiam si eu, dar m-am grabit”. Pana intr-o zi cand i-a zis bunicului “tu sa taci ca nu sti sa rezolvi problema cum stiu eu” iar mai pe seara cand am rugat-o sa se uite la un documentar f. interesant mi-a zis “ Ce sa mai pierd vremea ca eu stiu despre ce e vorba” – bineinteles ca habar nu avea. Mi-am dat seama ca laudatul excesiv (fondat de altfel si repet este un copil f. bun) nu avea cum sa o ajute.
I-am spus, fara sa ridic vreun pic vocea, ca daca ea crede ca este atat de desteapta nu mai trebuie sa mearga la scoala, ca la scoala merg copiii sa invete lucruri pe care nu le stiu (merge cu mare placere la scoala). Am dus-o a doua zi la mine la firma, am asezat-o pe un scaun la un birou, i-am spus ca trebuie sa raspunda la telefon cu “Buna ziua”, sa dea relatii si sa noteze pe o foaie cine m-a cautat. M-am dus intr-un birou alaturat, am pus o fata sa o sune des, de la alt telefon (Deea avea pe birou un telefon ce functiona numai cu interior, din centrala) si sa intrebe ba de mine, ba de altcineva din firma. I-am rugat pe colegi sa nu o bage in seama (cred ca cel mai greu le-a fost lor … mureau de ras) dupa care am plecat. A stat bosumflata dar serioasa la birou incercand sa faca fata “sarcinilor”. Cand am revenit in jurul orei 12 (trebuia sa o duc la masa), a sarit in bratele mele si mi-a zis ca nici la pipi nu a reusit sa mearga ca i-a fost teama ca ma cauta cineva “important” si ca trebuie sa mearga maine la scoala ca mai are de invatat "a venit un domn si m-a rugat sa completez ceva pe o foaie si eu nu am stiut..." ( se distrau colegii...) si “ ...aici toata lumea vorbeste repede si serios … si nu am avut nici pauze … si, mami, nu am reusit sa scriu pe foaie cine te-a cautat ca eu sunt abia in clasa a doua si scriu incet … dar nu a fost cineva important” . I-am explicat ca nu e o rusine , mai alesa la varsta ei, sa nu sti anumite lucruri, i-am spus ca nici colegii mei si nici eu nu stim multe lucruri, ca fiecare este specializat pe anumite domenii pe care, in timp, reuseste sa le invete bine, dar ca toata viata trebuie sa invatam.

Din ziua aceea a revenit "domnul De ce?”!!!!!

In timp am invatat ca responsabilizarea copilului este o buna lectie de viata iar exemplele reale sunt bine primite de catre copii!

Greselile atata timp cat ele sunt constientizate ( chiar daca nu remediate imediat) si se incearca remedierea lor reprezinta un castig pentru piticutii nostrii.

simali spune:

Chan, super ideea. De retinut.
Autosuficienta ma dispera si pe mine.

Si nu stiu daca numai eu am senzatia asta, dar in ultima vreme s-a intamplat sa reactionez cu diferiti tineri (proaspa absolventi) de pe la diferite firme cu care colaborez si am senzatia ca generatia proaspat iesita din facultati are o mare problema: aroganta nejustificata. Daca trebuie sa rezolvi ceva cu ei descoperi ca nu stiu nimic, dar spre deoasebire de sa zicem generatiile de acum 5-6 ani, sunt extrem de aroganti, tipa si par cu nervii la pamant. Nu au rabdare sa invete ceva metodic si nici nu vor sa asculte pe nimeni. Sa fie de vina vremurile noi?

alice

Chan spune:

Referitor la punctul 6.

Poate se aplica copiilor mai mari.
Eu incerc, prin educatie, sa-mi feresc copilul de greseli. A, ca nu voi reusi, ca fiecare face propriile greseli sunt de acord … dar eu ma straduiesc sa-i fac drumul cat mai lin in viata si cu cat mai putine greseli sau suferinte din partea ei. De ce sa se loveasca de pragul de sus daca putem preintampina asta?
Ii sustin ideile care mie mi se par bune, nu ii pot sustine orice ideea care ii trece prin capsorul ala minunat (si credeti-ma nu sunt deloc putine) avand ca motivatie experienta pe care trebuie sa o acumuleze in viata.
Putem sa ii lasam sa incerce, sa isi intinda aripile, sa experimenteze dar noi nu putem fi langa ei in tot acest timp coordonandu-le zborul?
Cine decide daca rezolvarea este buna sau nu? Copilul? In functie de ce criterii?
Credeti-ma daca veti reusi sa fiti apropiate de copiii vostri si le veti castiga respectul si increderea nu mai este nevoie sa impuneti. Atunci cand oamenii, in general vorbind, sunt respectati de cei din jurul lor, deciziile care trebuiesc luate nu mai este nevoie sa fie impuse. Se discuta, se analizeaza si se decide in consecinta, increderea si respectul stand la baza. Acelasi lucru se aplica si copilasilor chiar daca, normal, la alt nivel.

Parerea mea este ca trebuie sa invatam din greselile noastre si sa transmitem invatamintele mogaldetelor pe care le avem.

Eu dau multe exemple din viata noastra pentru ca, atunci cand m-am lovit de ele mi-ar fi placut sa citesc si parerile altor mamici (dupa cum vedeti eu sunt noua pe forum). M-am framantat mult incercand sa gasesc solutii “diplomatice” , aplicabile si intelese de copil.

Exemplu:
Deea in clasa a II-a. Atunci cand gresea problemele si interveneam sa i le explic imi replica ca, asa le-a zis d-na invatatoare si ca ea asa trebuie sa faca. Degeaba ma zburleam la ea ca sunt gresite scrise de ea nu explicate de doamna invatatoare (pentru a nu-i stirbi din increderea in inv.) o tinea una si buna. Pana intr-o zi cand mi-a zis ca a spus doamna inv. sa nu mai faca (ei, copiii) cum ii invata parinti ci cum le explica ea la clasa. Ok, sunt de acord dar ce ne facem cu problemele care erau gresit scrise in caiet sau chiar intelese gresit? Am pus-o, intr-o sambata, sa scrie pe o foaie, impartita in doua: rezolvare Deea - rezolvare mami. I-am spus ca o sa facem un joc iar d-na inv. o sa fie arbitru (ca sa nu creada ca trecem peste parerea doamnei inv.). A fost f. incantata sa-mi demonstreze, oficial, ca gresesc. Am adunat toate problemele din urma intelese sau scrise gresit de copil si am pus-o sa le rezolve pe partea ei de foaie iar dupa aceea le-am rezolvat eu pe partea mea de foaie (cu rezolvari la nivel de clasa a II-a, evident). Le-am pus intr-un plic si am rugat-o sa i le transmita domnei inv. ,ca arbitru, si sa ne dea note. Dupa doua zile au venit “rezultatele” in plic. Partea ei de foaie era rosie iar eu aveam un FB. Am rugat-o pe inv. (ma inteleg foarte bine cu ea) sa nu faca niciun comentariu cu ea in clasa. Va dati seama ca fetita era “negra” de suparare. I-am explicat ca este normal ca eu sa stiu mai multa carte decat ea. I-am adunat anii de scoala facuti de mine si, prin comparatie, cei facuti de ea. Din acel moment, daca eu ii spun ca ceva este bine, este convinsa ca asa e fara a face o "analiza profunda" a situatiei. Seara, cand ma contraziceam cu sotul din cauza unor plati pe care trebuia sa le facem la banca si el uitase, Deea, intelegand doar ca este vorba despre niste cifre, a intervenit promt "Vezi ca mami are dreptate ca stie mai multa matematica decat mine!"

Mama, ce mult am scris. Sper ca nu v-am plictisit.

mihuta spune:

Excelent subiect ! Eu sunt mamica in devenire deci nu pot participa concret la discutie, incerc doar sa invat cat mai multa. Mi se pare ca n-o sa am niciodata atata rabdare cata aveti voi si atata creativitate in a rezolva problemele de educatie. Poate mi se dezvolta printr-un miracol la nastere, odata cu instinctul matern.

15s + Sophia 80%

DanaR spune:

quote:
Originally posted by mihuta

Excelent subiect ! Eu sunt mamica in devenire deci nu pot participa concret la discutie, incerc doar sa invat cat mai multa. Mi se pare ca n-o sa am niciodata atata rabdare cata aveti voi si atata creativitate in a rezolva problemele de educatie. Poate mi se dezvolta printr-un miracol la nastere, odata cu instinctul matern.

15s + Sophia 80%

Fi convinsa Mihuta ca foarte multe in cresterea copiilor le facem si noi din instinct. Instinctul de parinte ne conduce in toate actiunile ;i bune si rele - tocmai de aceea acest subiect. Uneori mai si gresim luandu-ne dupa instinct dar... de cele mai multe ori avem dreptate.

Referitor la ceea ce spunea cineva mai sus. Eu cred totusi ca copii mai trebuie si laudati din cand in cand. Eu am cazut in extrema cealalta, atat de bine si atat de des ii vad greselile incat uneori uit sa imi mai laud copilul. Si am auzit recent o incurajare foarte buna: Ai reusit, continua! Ai pierdut, continua! (desigur, nu in a pierde ci in a incerca si a te stradui sa reusesti data viitoare!)

Succes in meseria de parinte.

DanaR si baietii ei : http//www.ealbum.ro/danar/a165

b.nica spune:

felicitari Chan,cred ca exemplele tale au fost de folos si altor mamici,pentru ca ofera solutii ingenioase si de mult bun simt.cred ca pasul urmator va fi:fiica si mama, cele mai bune prietene din lume.

Chan spune:

Multumesc, b.nica.
Mihuta, sa sti ca pana in momentul in care am nascut eram f. rasfatata, nu stiam sa fac nimic. Ma gandeam cu groaza cum o sa ma descurc cu copilul. Avand o minte deschisa si o dorinta de a fi cat mai bine am citit, m-am autoeducat, am deschis ochii si urechile atunci cand auzeam discutii despre copii, am incercat sa analizez comportamentul parintilor si socrilor mei si sa-mi dau seama care au fost puncte slabe si cele puternice in educatia mea si a sotului meu, ce ar trebui sa aplicam si noi si ce ar trebui sa schimbam.
Am recunoscut totdeauna cand am gresit (ca parinti), am analizat si am incercat sa remediem situatia.
Multe vin de la sine, asa cum spunea si DanaR, din instict. Nu ai totdeauna timp sa analizezi trebuie sa actionezi repede.
Acum si acest forum este deosebit de util. Experientele pe care le au alte mamici sunt foarte utile.
Cand am nascut eu, in 1996, daca aveai vreo nelamurire, daca doreai sa-ti cresti bebelusul fara caciulita (un exemplu minor) sau aveai alte pretentii de la viata erai considerata mai ciudata. Nici macar medicii nu erau atat de deschisi la nou ca acum.
Inainte sa-i dau Zimaflor fetitei m-am dus cu o sticluta de apa de la robinet sa-i fac probe (asa scria in prospect ), la SANEPID, pentru a afla continutul de fluor din apa. Doamna doctor de acolo a spus ca sunt nebuna si ca ea nu face asa ceva, chiar daca doream sa platesc serviciul respectiv. Nici macar un buletin oficial asupra apei nu a vrut sa-mi dea.
Acum lucrurile si oamenii sau mai schimbat.
In concluzie sunt convinsa, dragi mamici in devenire, ca veti reusi sa fiti niste mamici deosebite! Faptul ca, fara sa aveti copii, urmariti discutiile celor care au este un mare 10 pentru voi.

elara spune:

Nici eu nu sunt de acord cu punctul 1. Argumentele aduse in defavoarea acestui principiu, in mare parte sunt si ale mele.
Eu mi-am dorit foarte mult as fac dansuri sportive. Macar asa putzin... Si nici acum nu mi-am indeplinit visul. Sper sa mi-l realizez candva.

quote:
Originally posted by miau-miau

drept sa zic, nici cu 4 nu sint de acord. daca unul din cei 2 e tembel, trebe neaparat sa-i tin partea cind terorizeaza cupilu'? Sigur, n-o sa ne contrazicem cu copilul de fata daca sa-si duca sau nu pantofii in dulap, desi daca cel ce pretinde pantofiin dulap nu ii pune niciodata pe ai lui acolo, nu cred ca ar trebui sa ii iau partea. Exista cazuri in care copilul are nevoia sa ii vada cineva si dreptatea lui. Barami unul din cei 2.

In plus nu sunt de acord nici eu cu punctul 4.
Copilul e bine totusi sa vada ca suntem doua personalitati distincte, eu si sotul iar nu doi oameni diferiti si, firesc, putem avea opinii contrarii.
Asta daca nu se exagereaza ...ca doar nu o tinem tot intr-o polemica sa ainvetze copilul ca oamenii gandesc diferit.

Gresit ar fi sa ne contrazicem in fata copilului in ceea ce priveste educatia lui. Bine ar fi sa o facem separat si apoi sa adoptam o pozitie comuna in toate actiunile legate de acest aspect. Cu o mentiune: chestiuni importante, nu ca...."mami ma lasa sa desenez seara si tati nu".

hai, bebitza, vino...