Cateva greseli in educatia copiilor nostrii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 3

kariguld spune:

Si eu sunt de acord cu toate punctele spuse de Dana.
Cine are copii mici, cumpara cam ce crede el, ca parinte, dar cu copii mai mari, care vor TOT, trebuie atentie.
Si ai mei copii, in special baiatul vroia multe, ce vedea cerea si el!
Cand erau mai mici, ca sa invete mai usor niste reguli care lor nu prea le placeau, am facut un tabel cu regulile cerute de noi si pentru fiecare regula pe care o respecta si o invatau primeau o bulina, rosie, verde sau albastra. Fiecare culoare avea un punctaj, iar la 20 de puncte primeau in cont niste bani, o suma mica. Asa se adunau pe luna cam 150 de puncte si bani, nu mai stiu, cam 200 000 la vremea aia. Iar la sfarsitul unei saptamani stateam si discutam cu ei despre punctele acumulate si ce au realizat in sapatamana respectiva. Desigur ca atunci ii intrebam daca isi doresc ceva, sau discutam despre ce mai trebuie sa invete si sa respecte ca sa primeasca lucrul pe care si-l doresc.
Ideea mea a avut succes, copii au invatat sa respecte multe reguli mult mai usor, s-au invatat cu anumite deprinderi bune, chiar cu mici treburi in casa, sa duca gunoiul, sa stranga jucariile lor, sa hraneasca animalutele lor (aveau broscute, hamsteri si un catelus).

Cresterea copiilor este foarte complexa, difera de la un parinte la altul, oricat ne-am stradui facem greseli, dar ce e important sa nu ne condamnam ci sa incercam sa reparam ce am gresit si sa le indreptam pasii pe drum drept, ca sa poata sa ia EI decizii cand vor creste si sa aprecieze ce am facut pentru ei.

Kari

simali spune:

quote:

Blisa chiar vreau sa aiba TOT ce vrea, sper sa si pot sa-i ofer chiar tot asa... Mai curind risti sa faci fixatii pe obiecte pe care nu le ai, decit pe alea pe care le ai.
Chiar vreau sa aiba tot ce vrea, sa o invatz ca obiectele se pot obine fara un efort nemaipomenit, si nici nu inseamna mare lucru. Si ca valorile adevarate sint altele.

quote:

Stiu un copil care era tratat cam asa: oriunde mergea si intindea mana spre ceva se cumpara urgent. Copilul avea cam 5 biciclete, 4 trotinete, etc. Intr-o zi a mers la supermarket cu o masinuta-cos. A vrut masinuta acasa. I s-a spus ca NU SE POATE. A inceput sa urle. S-a incercat o negociere cu directorul magazinului pentru cumpararea masinutei. Raspunsul a fost clar: NU SE POATE. Copilul aurlat tot drumul pana acasa si a fost foarte socat.

Mereu exista lucruri pe care nu le putem avea (dragostea unei fete, prietenia cuiva, masina din aur, Palatul Cotroceni, etc.). Copiii ar trebui invatati ca nu pot avea totul si in consecinta sa-si gestioneze frustrarea aferenta.

Cine crede ca poate oferi totul copilul sau nu are imaginatie...

alice

simali spune:

quote:

Ce spune mama spune si tata!
Daca mama spune ca e verde de ce oare tata spune ca este vernil? Intelegeti ideea? Adevarul este unul singur, nu are doar mama dreptate sau doar tata. Chiar daca va contraziceti nu o faceti in fata copilului si mai ales disputele in casa nu aveti voie sa le faceti in fata copilului! El nici nu trebuie sa stie ca va certati sau va cotraziceti!

quote:

In primul rand vreu sa-ti spun ca apreciez in mod deosebit initiativa ta de a initia o dezbatere pe teme de educatie.

Legat de punctul cu ce spune si mama sa spuna si tata.
Parintii nu-s roboti. Copiii nu trebuie sa creada nici o clipa ca ei sunt astfel. Sa ai opinii diferite este cel mai frumos si normal lucru . Problemele apar atunci cand parintii nu stiu sa dezbata civilizat atunci cand au opinii diferite. Daca mama zice intr-un fel si tatal altfel si are loc o dezbatere civilizata pe tema respectiva copilul care asculta nu are decat de castigat din asta. Daca sa zicem mama devine emotionala, se ambaleaza, ridica tonul, iar nu-i o problema pentru ca noi suntem facuti din carne si sange si este normal sa ne mai pierdem cumpatul. Orice copil normal dezvoltat emotional poate face situatiei. Dar cand incepem sa ne jignim, sa trantim lucruri, sa acuzam, sa barfim, sa fim rautaciosi, etc. deja am sarit in alt registru.
Nu discutiile in contradictoriu sunt problema, ci modul in care stim noi, adultii, sa avem discutii in contradictoriu.

alice

simali spune:

quote:

5. Nervii tai nu ii fac bine copilului!
El nu e vinovat ca tu iti pierzi controlul. Se presupune, ca parinte, ca esti inteligent! Ai pretentia ca copilul tau sa vina la tine cu orice problema. Iti doresti un copil echilibrat. Fii echilibrat in fata lui. De la tine trebuie sa invete cum sa reactioneze in situatii dificile si complexe. Asadar rabdare si calm in fata copilului! Iar el te va imita sau cel putin va incerca sa faca cum facea mami intr-o situatie asemanatoare!

quote:

Tot asa, oamenii nu sunt roboti. E un deziderat foarte frumos "sa nu te enervezi" dar cati dintre noi am rusit sa nu ne enervam niciodata in fata copilului sau pe copil.
Mi s-a intamplat chiar sa ma enervez si sa nu fie el de vina saracul copil. Si atunci mi-am luat seama si i-am spus:" Te rog sa ma ierti. M-am cam enervat si stiu ca tu nu ai nici o vina. Oamenii mari se mai enerveaza uneori". Si a inteles. A inteles ca mami incearca sa-si pastreze calmul, dar daca se enerveaza totusi este capabila sa-si ceara scuze.
De fapt noi trebuie sa tindem spre "nu te enerva" dar daca totusi ni se intampla trebuie sa nu ne blamam exagerat, sa intelegem ca face si asta parte din viata dar sa discutam cu copilul apoi; nu sa-l lasam debusolat intr-un colt.

alice

ilenutza spune:

Simali, bine ai venit pe la subiectul nostru!
Pe cand ne mai scrii ceva si la " cum sa deschidem copiilor lumea"

Asteptam parerea ta si la "crizele copiilor ( sau ale parintilor- cum le gestionam"

Ile 31 si Victor ( 22 dec 2005)
AMR 09 sapt.
www.onetruemedia.com/shared?p=298317a6ed3728312027b9&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Paste 2007

ankalaura spune:

Off topic, citind povestea lui Chan, imi amintesc de o faza care m-a amuzat copios acum cativa ani.
Niste amici ai nostri reusisera pe atunci sa aiba deja o casuta aproape de Bucuresti (erau putine atunci), casuta ca sa nu spun viluta cu tot confortul.
Vine ziua ei. Invitati, bbq in curte, big fun.
El, ce credeti ca ii cumpara? Un Megane rosu - abia aparuse, era super beton masina, printre primele cumparate in tara. Si nu oricum, ii pune un ambalament cu funda decorativa, babana, sa o impresioneze.
Ei, ce credeti?
S-a suparat sotia, dar nu putin! S-a pus pe plans, a picat in deznadejde, s-a inchis in baie, necajita ca sotul nu i-a cunoscut dorinta de cadou pentru ziua ei.
Ei, ce credeti ca dorea fata noastra???? O TASNITOARE de gradina, o tampenie de-aia de 1 milion de e plin targul! Nici nu pot sa ii spun fantana - e un fel de fantana, da' cu o teava din care tasneste apa
Bineinteles ca sotul i-a cumparat si tasnitoarea, ea a fost fericita, ii place si masina pana la urma, dar tot nu i-a convenit ca era rosie!
Si ei sunt niste oameni absolut bestiali!

Cat despre subiect - daca ma apuc sa povestesc cu ce gresesc eu, as umple pagini intregi

DanaR spune:

Multumesc pentru apreciere Simali si te mai astept. Si pentru sfaturi si la ceea ce a a scris Ankalaura :

Cat despre subiect - daca ma apuc sa povestesc cu ce gresesc eu, as umple pagini intregi

susbriu!

DanaR si baietii ei : http//www.ealbum.ro/danar/a165

dulcetica spune:

Eu am o carticica numita mic tratat de supravietuire in familie:Poti sa nu cresti un copil perfect.Am comandat-o pe net fiindca m-a atras titlul, insa m-a deceptionat ca e mai degraba comerciala.
Ideea e ca sint destule exemple in jurul meu de copii care au parinti medici,avocati,judecatori,arhitecti,profesori si contrar asteptarilor sint niste ratati.Nu exagerez! Nimeni nu vrea sa isi educe copiii prost...si totusi se intimpla.Faptul ca provin din familii de intelectuali nu constituie o garantie a unei bune educatii. E foarte trist cind e si singur la parinti si e un mare timpit.
La personajul din urma care e la a doua casatorie,cu copii din ambele mariaje,cu parinti disperati,cred ca una dintre greseli a fost o mama ultraprotectoare si care i-a servit totul pina la plus infinit ,pe tava.
Desi constientizez ca si eu sint ultraprotectoare, efectiv nu pot sa ma abtin.
N-as vrea sa ne cantonam la punctele editate de DanaR ci sa incercam sa identificam ce greseli mai facem fiecare.Cred totusi ca si cumparatul de lucruri la suprasaturatie nu le face neaparat foarte bine.Daca copilul doreste o masina i se iau 22.Evident nu-l mai intereseaza nici una...De ceea ce ai trebuie sa te bucuri!Cred ca e mai mult placerea care ne-o facem noua stiind ca are si ce nu i-ar trece prin cap.

simali spune:

Cred ca cea mai mare greseala pe care o fac cu copilul (dar asa dulce greseala) este atunci cand vreau eu sa ma relaxez (si am multe zile de-astea). Atunci ma relaxez pe seama bucuriei pe care i-o fac copilului. In astfel de momente cumpar orice-mi cere (si derutez copilul ca de obicei cumparatul asta la noi are si el o logica), spun "da" la inghetate enorme, la 3-4 locuri de joaca intr-o singura zi, etc.
Sunt perfect constienta ca de fapt eu ma relaxez pe seama bucuriei copilului. Nu e drept nici fata de sotul meu, care nu are astfel de "derapaje" si in consecinta e perceput de copil ca fiind mai dur. Ma tem ca in timp - cand baiatul va creste - asta ar putea sa ne dea de furca.

alice

MissParker spune:

quote:
Originally posted by Chan
O alta greseala, dar pe care am remediat-o, a fost faptul ca pana pe la 6 ani de cate ori ma certam cu sotul, de cele mai multe ori pentru nimicuri, evitam sa ne ceram de fata cu copilul. Cand avea 6 ani si ne-a auzit prima data certandu-ne (eram in masina si gresisem drumul spre mare), a fost socata. Atunci ne-am dat seama ca, copilul trebuie sa creasca in mediul familial real, fara sa ne ascundem total de el. Trebuie sa stie ca exista si mici probleme si ca nu este totul “roz”. Tati si cu mami sunt doua persoane diferite, cu personalitati diferite si cu gandiri diferite, prin urmare este normal sa intervina mici discutii. Oricum sa nu va imaginati ca acum toate certurile sau discutiile avute in familie le purtam in fata copilului, discutiile “mai serioase” tot “pe ascuns” sunt purtate dar nu ne mai chinuim sa ne ascundem pentru orice nimic.
Cred ca in educatia unui copil cel mai important este echilibrul pe care, noi ca parinti, il putem oferi!

Bravo voua, e cel mai bine pentru un copil ca parintii lui sa fie autentici.

Nu cum am vazut de exemplu in familia mea: parintii se harjoneau si radeau in compania copilului, iar cand copilul era la scoala sau in vacanta sotul o maltrata la greu pe sotie. Copilul a vazut pentru prima oara chestia asta la 12 ani, cand mama lui a venit la bunica (unde copilul era in vacanta) cu bagaje, cu ochii invinetiti, declarand ca va urma un divort. Si copilul ii lasase acasa zambitori si in totala "armonie".